Europa: unitatea deschisă

Georges NIVAT
Publicat în Dilema Veche nr. 113 din 25 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Idealul Europei este poate acela de a deveni a boring western country ("o nesărată, plicticoasă, ţară occidentală"): mecanisme interne îngreunate de obezitate, dificultatea de a lua o decizie într-o orizontalitate ce se înalţă neîncetat, în jumătatea sa occidentală predominînd supunerea la exploatarea comercială a tuturor aspectelor vieţii noastre, de la naştere şi pînă la moarte. Pentru popoarele din jumătatea sa orientală, pericolul este departe de a fi la fel de ameninţător. Este suficient să mergi prin satele româneşti sau prin pieţele din Polonia pentru a vedea enorma diferenţă de dezvoltare, de cultură, de mentalitate. Avem deci înaintea noastră o perioadă de timp însemnată, înainte ca toată Europa să se găsească pe aceeaşi lungime de undă în materie de dorinţe, ambiţii, nostalgii, umilinţe ascunse. Idealul european este, oricum, întîlnirea dintre rude îndepărtate temporar unele de altele, uimirea repetată ce te cuprinde în faţa unei arhitecturi de o bogăţie prestigioasă. Nu există însă europeni exotici; unul dintre motivele pentru care Turcia ridică probleme este exotismul ei: nu acela perimat descris de Pierre Loti, ci acela perpetuat de o cultură venită de "altundeva". Fără exotism deci, dar o diversitate extraordinară în jurul marilor teme. Christ pe cruce: între exaltarea Crucii în Spania şi umilele pardons de pierre din Bretania celtă; ecorşeul sîngerînd din Bar-le-Duc şi Chriştii cei trişti aşezaţi la intersecţia drumurilor de ţară din Polonia sau în pădurile Lituaniei. [...] Este ciudat să observi că Europa unită nu reuşeşte să-şi evoce rădăcinile unice ale imensei sale diversităţi, ea nu e capabilă nici măcar să menţioneze "moştenirea" sa creştină în această parte a Europei, clădită pe viitor şi nu pe trecut, deci un început tabula rasa. Dacă Europa este exclusiv universală, aşa cum scrie în Declaraţia drepturilor omului, nu este oare o vanitate, chiar un sacrilegiu, dorinţa de a construi o variantă europeană, deci egoistă, a universalului? Învăţarea diversităţii Europei, în paralel cu tentativele sale continue de unificare, este un gest fundamental: în particular, ar trebui învăţate toate limbile Europei. Franţa are deja o enormă dificultate cu vechile sale limbi locale, reduse la rangul de dialecte vorbite de o mînă de oameni. Atunci, cum vom învăţa limba română sau lituaniana? E loc şi de mai rău: refuzăm să cunoaştem alte literaturi, refuzăm să predăm în şcoli romane sau poezie în traduceri, ele nefăcînd parte din "programă". Cine a citit oare la şcoală Mickiewicz sau Slowacki? Nimeni nu a aflat despre existenţa lor, chiar dacă pentru romantismul european ei sînt la fel de reprezentativi ca şi Lamartine. Europa s-a constituit, la toate nivelurile, economic, militar şi, mai ales cultural, prin deschidere, iar istoria tuturor acestor deschideri, adesea legate de cuceririle în care cuceritorul era extaziat de cultura celor cuceriţi, este o istorie fondatoare a Europei. Cunoaştem uimirea Franţei regelui François I în contact cu Italia, invitaţia adresată lui Leonardo da Vinci de a veni în Franţa, unde acesta creează şi moare. Cunoaştem, în schimb, mult mai puţin bine deschiderea, nu mai puţin spectaculoasă, din Rusia în direcţia Georgiei şi a Armeniei cucerite. Un istoric ca Dimitri Lihaciov a studiat istoria schimburilor culturale între Balcanii sîrbeşti şi bulgăreşti şi Rusia ortodoxă bizantină. Cine oare o ştie? Serbia este privită ca un non-obiect, redusă la problema lui Miloşevici, chiar la multă vreme după ce NATO a atacat teritoriul sîrb; restabilirea punţilor culturale cu această ţară ar fi fost ultra-necesară, dar acum prezente sînt doar stereotipurile, vidul, chiar dispreţul absolut. Deschiderea Europei, cea pe care George Steiner ne invită să o vedem studiind Antigona, o putem la fel de bine studia în opera lui Shakespeare, istoria ştiinţei din secolele XVI şi XVII, sau în istoria ideilor pedagogice (de pildă, Rousseau experimentat de către Tolstoi pe copii din Iasnaia Poliana). Toate acestea duc la o constatare îngrijorătoare: deschiderea a fost însăşi istoria Europei; odată cu unificarea actuală, cînd schimburile nu se mai fac decît în funcţie de fondurile primite de la diverse comisii europene (deci într-un singur sens, cu toate frustrările ce decurg de aici - nimeni nu-şi iubeşte "binefăcătorul") după ruptura provocată de războiul rece, deschiderea s-a diminuat sau mai degrabă întîrzie să se manifeste. Camioanele solidarităţii cu destinaţia Polonia sau România au călătorit în momente de generozitate, dar nu au fost urmate de schimburi culturale reale. A boring Europe, o Europă plicticoasă e o contradicţie în termeni, deoarece Europa este diversitate şi deci o perpetuă curiozitate, fără a fi vorba de ceva total diferit, adică de exotism. Cu siguranţă, hypermarket-urile, reţelele McDonalds sau aeroporturile sînt cu adevărat boring şi acolo ne pierdem reperele. Cum să facem să restabilim mirarea faţă de ceilalţi, într-o Europă care îşi întoarce spatele sieşi, dorindu-se adesea asiatică, asemeni unui tînăr straniu din Efremov, un tîrguşor pierdut din Rusia, văzut în superbul film Efremov al lui Iosif Pasternak? Cum să te simţi european, dacă nu mai percepi rivalitatea fericită între culturi, între arhitecturi, între diversele moduri de viaţă, componente ale Europei? Biletele de bancă numite euro au o grafică rece care nu ne arată arcele podului din Gard, ci o arhitectură romană tăiată parcă la laser. Nu putem vedea catedrala Wawel, ci ogive geometrice indiferente... Nimeni nu va privi cu atenţie aceste bilete. Ne era oare frică de concurenţa ce s-ar fi putut isca între frumuseţile peisajului şi arhitecturii europene? Cum să restabilim rivalitatea fraternă? Avem nevoie de medierea tuturor artelor europene pentru a cunoaşte Europa, pentru a evita "purismele" de tot soiul, şcoala sterilizantă de astăzi, să restabilim les tensions amoureuses între limbile şi culturile europene. "Consolează-te, tu nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit deja" - spune Dumnezeul lui Pascal. Ar trebui să sperăm ca europenii în căutare de Europa să poată mereu aplica aceste cuvinte Europei pe care o doresc. Altfel spus, Europa este un obiect căutat, dar negăsit. Citind Montaigne, Corneille, Voltaire, Tolstoi sau Musil. Problema noastră este că tensiunea a slăbit, "bătălia" europeană s-a rarefiat. Privim adesea la televizor acelaşi serial american sau mexican, aducem sacrificii aceluiaşi zeu al deriziunii şi deconstrucţiei din revistele la modă. Pentru a reface Europa, avem nevoie de tensiune, poate chiar şi de încercări. Să nu uităm că, pentru Romain Gary, L'Education européenne se năştea în bătălia de la marginea Prusiei şi în pădurile Lituaniei. Evident, nu sugerez războaie civile europene, deoarece nervul construcţiei, în spiritul părinţilor fondatori, a fost tocmai abolirea pentru totdeauna a războiului european şi aproape s-a reuşit acest lucru, Balcanii fiind doar o excepţie... Este necesar un suflu unificator, chiar de-ar fi vorba de o voce care ne admonestează sau ne răneşte. Pentru mine, această voce aparţine unui om rămas în afara construcţiei europene, fiind însă unul dintre marii artizani ai Europei: Alexandru Soljeniţîn. În lupta sa cu totalitarismul, în lupta sa cu sinele, în încercările prin care a trecut, el a fost un european. Deţinuţii descrişi de el în Primul cerc al infernului Gulagului - oamenii dintr-o închisoare-laborator interogîndu-se asupra participării involuntare la Rău - sînt adevăraţii europeni, împărţiţi între setea de ştiinţă şi dorinţa de rezistenţă. [...] Fără această bătălie între ceea ce este rezonabil şi demonul scrupulului, am fi avut oare revolta dizidenţilor ruşi, revoltă ce a marcat profund o Europă sufocată de mirajul unei utopii totale? Europa este diversă prin definiţie, "ca Euripe" - cum spune un poem de Apollinaire. Dar ea nu este metisă. Ideea Europei metise, întîlnită în medii la curent cu tot ceea ce este la modă, este falsă. Europa nu este un sincretism; ea nu este Brazilia, de altfel o ţară atît de fascinantă, aşa cum o vedem în religia sa sincretică, amestec de zeităţi africane şi figuri tutelare creştine, cum ar fi orichas de Bahia. Este posibil ca noi să fi cunoscut momente de metisaj. Poate dubla religie păgînă şi creştină, amestecul de celt şi roman, de balto-slav şi de greco-bizantin au avut şi momente de metisaj. Europa însă este un loc de confruntare şi nu unul de metisaj - iată de ce ea rămîne mereu ea însăşi. Fuziunea într-un alambic golemic numit "Europa" nu a avut loc niciodată şi să sperăm că ea nu va avea loc. Europa este o construcţie unde se practică în mod constant reutilizarea vechiului material, dar mereu cu alţi arhitecţi. Reutilizarea creatoare a Vechiului în Nou a născut Europa. Vechea ceartă a secolului al XVII-lea francez între "Anciens" şi "Modernes" nu a găsit încă o soluţie, continuă şi va trebui să continue atîta timp cît Europa este Europa. Creolismul, despre care vorbeşte marele poet antilez de limbă franceză Edouard Glissant, a creat în viziunea sa o cultură orizontală, o cultură rizomică, opusă culturii noastre verticale, a rădăcinilor. În haosul-lume (după expresia lui Glissant) culturile se îmbrăţişează, se resping, dispar şi subzistă. Tot Glissant prevede că în cultura viitorului rizomul va înlocui radicalul, rădăcina. Are oare dreptate? În mod cert, există premisele acestei culturi; în cultura pop, în cultura rap, televiziunile noastre au aspecte rizomice: propagare fulgerătoare la suprafaţă, nici urmă de rădăcini, nici o rezistenţă sau o confruntare creatoare. Europa periferiilor, a mahalalelor (l'Europe des banlieues) este poate în curs să dea naştere la ceea a prevăzut Glissant, iar anumiţi creatori, ce nu sînt nici beurs, nici metişi, adulează această nouă cultură, introducînd-o în şcoli şi pe ecran, presupunînd astfel că universalul rizomic este soluţia complicatei familii europene. [...] Europa este metisată în sensul că ea ţese împreună stofe vechi şi noi, iar vechea textură se iveşte sub noua broderie. O "prezenţă reală". Este ceea ce Rémy Brague numea "calea romană" a Europei, un transport de culturi, traduceri, cunoştinţe importate sau exportate; o cale diferită de "calea arabă", unde textele antice erau în mod cert traduse (şi datorită acestui fapt nu am pierdut urma unor texte greceşti sau arameene, altfel dispărute pentru totdeauna), în majoritatea cazurilor originalul fiind distrus sau abandonat de îndată ce era realizată traducerea arabă - exista deci un transfer şi acesta era definitiv, fix. Nici gînd de "prezenţă reală". Am putea vorbi totuşi de un metisaj european în maniera lui Ulysse, acela al şireteniei: al şireteniei şi al conflictelor ascunse, al deturnării sensurilor, al împrumuturilor ostile exigenţelor raţiunii. Dar n-ar trebui să acceptăm instalarea unei lumi haotice, care deja s-a aciuat. Trebuie să ştim să regăsim şiretenia de a rezista unei Europe rizomice, false şi periculoase. Să ştim să regăsim rădăcinile multiple, concurente, cîteodată inamice, dar întotdeauna tensionate într-un conflict şi o unitate neîncheiată, deschisă. În 1946, Julien Benda susţinea că Europa era universalul legat mai degrabă de spiritul ştiinţei decît de spiritul literaturii, opunîndu-se astfel lui Dostoievski sau Gide care celebrau, şi unul, şi celălalt, universalul regăsit în particularul fiecărei culturi naţionale europene. Dacă Benda ar fi avut cu adevărat dreptate, Europa de astăzi ar fi fost inutilă şi poate că ar fi fost o crimă împotriva universalului; ar fi fost imperativ pentru această Europă să devină cît mai rapid posibil o Europă-lume, să iasă din ea însăşi. Poate este tocmai ceea ce aşteptăm de la viitorul Europei "instituţionalizate". În Europa culturii, realizarea acestui obiectiv va dura. Pentru moment, dacă noi vrem cu adevărat să-i primim pe nou-veniţii la banchet, dialogul de astăzi trebuie să se complice sau să piară; dar dacă va pieri, va fi însoţit şi de spiritul european.

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.

Adevarul.ro

Fane Croația la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 FOTO Profimedia (2) jpg
Spectacol al frumuseții în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial. Croatele au furat toate privirile FOTO
Croatele au făcut un adevărat spectacol în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial, la fiecare meci pe care naționala lor l-a disputat în faza grupelor, la turneul din acest an.
11 septembrie
Cum a rescris George W Bush istoria atacurilor din 11 septembrie și avertismentele pe care le-a ignorat. Detalii dintr-o notă secretă
Pe 29 aprilie 2004, președintele George W. Bush a găzduit una dintre cele mai neobișnuite întrevederi care au avut loc vreodată în Biroul Oval.
Germania Japonia la Cupa Mondială de Fotbal 2022 din Qatar FOTO EPA EFE (3) jpg
Primul meci de la CM din Qatar care nu se vede pe TVR 1 sau TVR 2. Ce canal difuzează Germania - Costa Rica
Partida dintre Germania și Costa Rica, din faza grupelor a Campionatului Mondial de fotbal din Qatar nu se va vedea pe primele două posturi ale Televiziunii Române.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.