Capul şi omoplatul
În loc ca rezultatul primului tur de scrutin, din 2 noiembrie, să îl însenineze pe urmaşul lui „Iliescu apare, soarele răsare“, el mai tare s-a supărat. Vinovaţii: românii pe care vrea să îi unească. Oricît ar încerca să îşi confere legitimitate însuşindu-şi curentul liberal, PPDD-ist, şi PRM-ist la pachet cu cel UDMR-ist, „stîngăcia“ îi trădează sentimentele de inferioritate. Revenirea la „noi“ şi „ei“, „români“ şi „străini“, demonstrează cît de mult contează să îţi scrii singur lucrarea de doctorat. Aplicînd regula copy-paste şi suprapunînd scandalul voturilor din diaspora peste cel nesatisfăcător (pentru el) al ardelenilor, a rezultat cea mai mare josnicie electorală postdecembristă. Brusc, duşmanul poporului nu mai are cartierul general la Budapesta, ci peste tot unde se găsesc „supuşii austrieci“ – cum îi numeau regăţenii pe ardeleni, înainte de Marea Unire din 1918. Cluj, Timişoara, Tîrgu Mureş, München, Roma, Paris, Londra au devenit tot atîtea oficine ale agenţilor uzurpatori. Cu sprijinul lor, candidatul ACL va rupe nu doar inima României, formată din trioul judeţelor dominate numeric de etnicii maghiari, ci chiar omoplatul ei drept, cu totul. Evident că trebuie să nu fii român ca să poţi gîndi o campanie de comunicare cu asemenea mesaje! Dar trebuie să ţină de noaptea minţii să dai curs unor asemenea sfaturi!
Tot la categoria „Unde nu-i cap, vai de omoplat“ plasez şi explicaţiile pentru votul din Ardeal, identificate de susţinătorii candidatului de stînga. S-a mers pe teoria contrastelor de tipul „om bogat, om sărac“. Sună a capra vecinului, dar este doar prostie. Nici măcar manipulare. Pură prostie.
Cei mulţi dintre milionarii de frunte ai capitalismului românesc, cu sau fără dosare penale (mă refer la cei cu reşedinţa permanentă în România), şi-au ridicat imperiile în sudul şi în estul ţării. Petrochimie, agricultură şi industrie alimentară, construcţii (mai ales de drumuri), construcţii de maşini, imobiliare, turism. Alegeţi orice domeniu şi veţi identifica un „geambaş“ muntean sau moldovean. (Geambaş este cuvîntul neaoş folosit, eronat, ca sinonim pentru şef sau lider, de către Mircea Geoană – celebrul perdant al alegerilor din 2009.)
Distribuţia bogăţiei în România este mult mai asemănătoare Mexicului decît unei ţări europene. Este o realitate de care se învinovăţeau, o dată la patru-cinci ani, candidaţii la preşedinţie, fără a face, însă, deosebiri între regiunile istorice. În campania curentă, Ardealul a fost trecut în categoria chiaburime – la fel cum, în premieră, în 2014, etnia, religia şi numărul descendenţilor direcţi au devenit criterii de departajare a candidaţilor.)
Datele statistice infirmă teoria PSD-istă, „bogaţi contra săraci“. Într-un clasament al sărăciei în funcţie de salariul mediu net, Satu Mare, Maramureş, Sălaj se numără printre ultimele zece judeţe. După acest criteriu, vestul nu ar trebui să o ducă mai bine decît restul ţării. Dar resursele financiare ale ardelenilor sînt, după caz, coroborate cînd cu cîştigurile din jocul piramidal Caritas, cînd cu banii celor aflaţi la muncă în străinătate. După logica asta, dacă prosperitatea ar putea influenţa opţiunea de vot, maneliştii ar trebui să fie cei mai înfocaţi regalişti.
Există şi un adevăr pe care echipa de comunicatori ai candidatului PSD pare să o cunoască. Consumul bazat şi pe banii românilor care lucrează îndeobşte în Germania şi Austria, susţine şi PIB-ul României. Indicatorul PIB raportat la populaţia fiecărui judeţ „albastru“ este superior unor zone întinse ale Moldovei sau Munteniei (excluzînd Capitala). Se ştie că şi Moldova, şi Muntenia sînt depopulate de tineretul plecat „afară“. Dar transferurile căpşunarilor din sud şi est nu saltă consumul rudelor lor nici pe jumătate la nivelul contribuţiei la PIB a ardelenilor. Poate de aici să fi apărut şi ideea că vestul ar vrea să se separe de România, dar era prea greu de exprimat public!
Distribuirea pe regiuni a votului din 2 noiembrie poate fi explicată uşor printr-o diferenţă de mentalitate. Datele statistice referitoare la piaţa muncii sînt relevante. Nici unul dintre ţinuturile care l-au votat pe „nemţălău“ nu se numără printre cele zece judeţe cele mai afectate de şomaj din România.
În schimb, rata celor care nu îşi găsesc de lucru în fiefurile PSD – Teleorman, Gorj, Vaslui şi Brăila – a adus România la nivelul mediei UE de 10%, deşi nu e ceva cu care să se poate mîndri vreun politician! Să fii şeful de campanie al premierului şi conducător al Teleormanului timp de 12 ani, ai toate motivele să roşeşti ştiind că judeţul tău are cea mai mare rată a şomajului din ţară!
Deci, o posibilă explicaţie a votului ardelenilor vine din atitudinea diferită faţă de starea de sărăcie. Cît de prost ar fi plătiţi, aceşti oameni preferă un loc de muncă mitei electorale convertite în ajutor social. De fapt, şi moldovenii, şi oltenii, şi ardelenii trăiesc într-o Românie a sărăciei. Faptul că unii aşteaptă să „li se dea“, iar alţii vor să „îşi ia singuri“ ţine de reţeta de succes a fiecăruia. Oricum, este un succes care nu prea lasă loc de odihnă. Şi celor care aşteaptă poştaşul, factura la curentul electric le dă permanent frisoane!
Sînt convins că a discuta la nesfîrşit despre furăciunea din România sau de corupţia care a ţinut ţara pe loc este la fel de inutil ca insistenţa de a reaminti, zilnic, de revenirea la recesiune în trimestrul doi. Corupţia este un dat la români. S-au născut cu ea şi, fără să conştientizeze, contribuie, prin pasivitate, la perpetuarea ei. De aceea nu se simt responsabili în nici un fel, ba mai şi afirmă cu detaşare că „toată lumea fură“. Fără a face distincţia între ou şi bou. Iar despre recesiune cum să se pronunţe cineva care nu are termeni de comparaţie? A le cere românilor să fie şi analişti economici e deja prea mult, atîta timp cît nici francezii, nici englezii, nici grecii sau italienii nu sînt mai fini receptori ai evoluţiei economiei. Şi cu atît mai puţin ai vinovăţiilor pentru deteriorarea indicatorilor macroeconomici. În toată lumea, judecăţile de valoare se bazează pe logica buzunarului. De aceea, singurul aspect perceptibil pe care nu îl poate distorsiona nici o majorare a salariului minim, nici o indexare anemică a ajutorului social sau vreo scădere de TVA la salam este: creşterea de taxe. Cei ce, în evaluarea situaţiei lor materiale, iau în calcul doar ce „li se dă“, trebuie să mai cunoască o vorbă – e drept, a unui american: „Taxele îi iubesc pe cei săraci. De aceea îi produc continuu.“
George Vulcănescu este jurnalist economic.
Foto: pressalert.ro, gazetarul.ro
