Acesta este al optulea an în care Foreign Policy publică Indexul Statelor eşuate. În acest timp, indexul a fost urmărit îndeaproape – nu în ultimul rînd de către guvernul american şi în alte capitale străine – şi foarte controversat. Nimeni nu vrea să-şi vadă ţara listată alături de statele lipsite de speranţă.

De admis, cele 12 categorii ale Indexului, de la declin economic şi drepturile omului pînă la refugiaţi, sînt, prin natura lor, cumva subiective. Pentru guvernele aflate în vizor, criteriile par să penalizeze statele care sînt sărace sau care luptă pentru motive ce depăşesc zona lor de control, fie că este vorba de lipsa resurselor, de dezastre climatice sau lungi conflicte culturale. Pentru unii, faptul că 20 din 25 cei mai slabi actori de pe listă sînt în Africa şi Orientul Mijlociu sugerează o atitudine părtinitoare sau că, pur şi simplu, acele părţi diferite ale lumii sînt la stadii diferite de dezvoltare.

E uşor să te plîngi cu privire la rangul tău, şi foarte multe ţări o fac. Dar este mult mai greu să negi profunzimea, sfera de acţiune şi scara problemelor pe care Indexul Statelor eşuate le evidenţiază în fiecare an. Lista este realizată în mod riguros de Fund for Peace. Implică analizarea a mii de documente, ştiri şi date referitoare la fiecare dintre cele 177 de ţări urmărite. Rezultatul este un barometru important al guvernanţei şi al stabilităţii, care, deşi nu este un verdict final într-o problemă atît de complexă ca un stat eşuat, reuşeşte în fiecare an să declanşeze o dezbatere viguroasă despre locurile care în mod obişnuit primesc o atenţie scăzută pe holurile puterii – dar deseori se întorc, mai tîrziu, să ne bîntuie pe toţi.

Există, desigur, şi alţi indici ai statelor eşuate, pe care i-am putea concepe cu uşurinţă. Toţi vor genera obiecţii şi fiecare va neferici grupuri de oameni – în special în ţările dezvoltate, cărora tinde să le meargă mai bine. Deci, în spiritul echităţii, iată lista mea cu cîteva abordări alternative:

1. Indexul Statelor eşuate... şi al regiunilor, capitalelor şi oraşelor. Chiar şi în societăţile care funcţionează bine este uşor să descoperi guverne locale corupte şi, pur şi simplu, la fel de incompetente precum cei mai infami actori ai listei FP anuale. Într-adevăr, faptul că aceste eşecuri de leadership continuă să meargă mai departe în medii mult mai privilegiate sugerează un grad mai amplu al eşecului. Mai mult, asemenea guverne eşuate pot produce consecinţe mult mai ample în piaţa globală, pentru că sînt mult mai conectate la pieţe. Doar în ultimii doi ani, state ale SUA, precum California, Illinois şi Michigan, au tranzacţionat la cote financiare similare ori mai rele decît ţările din zona de risc a euro, precum Spania. Iar eşecul la nivelul pieţelor nu este singura problemă. Avînd în vedere marea majoritate a elevilor minoritari din zonele urbane ale SUA care renunţă la şcoală şi condiţiile slabe de securitate ale statelor din zona de graniţă cu Mexicul, este clar că eşecurile unor mici guverne locale au mari consecinţe globale.

2. Indexul Statelor ispăşitoare. Ar fi util să vedem un Index al Statelor eşuate care redirecţionează vina unde îi este locul. Cîteodată vina este a celuilalt. Războiul din Republica Democrată Congo a depăşit graniţele ţării şi a adus haos, refugiaţi şi tragedii pentru vecini. Chiar e vina Rwandei? În conflictul din Siria se întîmplă acum acelaşi lucru, cu zeci de mii de refugiaţi sirieni în Iordania, Turcia şi Liban. Sigur, se poate argumenta şi că deschiderea acestor state faţă de refugiaţi este un lucru bun. Lista merge mai departe: Mexicul pune presiune pe cartelurile de droguri şi Guatemala simte durerea. Cîteodată, contagiunea peste graniţe se susţine reciproc, ca în Afganistan şi Pakistan. Interdependenţa are părţile ei negative.

3. Indexul Statelor stoarse. Dacă măsori eşecul guvernelor după cît fac din ce ar putea să facă, indexul ar putea să arate diferit. Cît mai pline de succes ar fi SUA dacă Congresul nu ar fi disfuncţional, iar sistemul politic nu ar fi atît de corupt de bani? Cît de bine i-ar fi fost Europei dacă Germania nu şi-ar fi impus dogma austerităţii peste tot continentul? Cît de mult ar cîştiga China fără un guvern plin de Bo Xilai? Sau ce s-ar întîmpla dacă Japonia ar avea un leadership cu adevărat angajat stabil pentru reformă? Să nu mai vorbim despre cîte puncte ar avea Angola, Guineea Ecuatorială, Rusia sau Arabia Saudită – din lumea petrostatelor, a căror bogăţie subterană maschează mari eşecuri domestice –, dacă li s-ar lua în considerare avantajele intrinseci.

4. Indexul Oamenilor de Stat eşuaţi. Învinovăţirea guvernului este un lucru, dar instituţiile sînt, cum spune vechiul proverb, doar umbra prelungită a unui om – bărbat sau femeie. Cîteodată este mai corect să învinovăţeşti o persoană sau un mic grup de lideri pentru problemele aduse de politici prost implementate, lăcomie, corupţie sau răutate. Asta înseamnă că soluţia pentru anumite state eşuate se află într-un tabel statistic, la sfîrşitul unei linii de sînge sau într-un act violent de rebeliune – îmi vin în minte Zimbabwe, Coreea de Nord, Siria, Sudan. Şi reţineţi că nu trebuie să fii un dictator nebun pentru a impune politici ce aduc pagube devastatoare. Poţi fi doar un narcisist demagog, ca Hugo Chávez în Venezuela, sau un politician deplasat şi nechibzuit, ales pe cale democratică, ca Silvio Berlusconi în Italia. Indiferent de model, uitaţi-vă doar la costurile devastatoare ale acestor eşecuri individuale – există destulă vină.

5. Indexul dezamăgirii propriilor cetăţeni. Ar putea suna similar listei cu care am început, dar, din păcate, este mult mai mult. Realizaţi un index bazat pe măsurători primare al ţărilor care eşuează să îndeplinească termeni ai contractului social, şi ţările listate vor fi numeroase, pentru că nu vor ajunge în clasament doar cele care sînt sărăce sau afectate de conflicte, vecini instabili, ghinion sau leadership slab. De ce? Aproape fiecare stat din lume rămîne în urmă la nivelul capacităţii de a-şi servi propriii cetăţeni, pentru că – în ziua de azi – multe dintre problemele acestora pot fi rezolvate doar pe scena globală şi, din păcate, vechiul model al statelor-naţiune, pe care este construit sistemul nostru internaţional, nu dispune de instrumentele de guvernanţă necesare pentru a influenţa rezultatele, aşa cum au făcut cîndva. Cele mai multe state de astăzi sînt mai puţin capabile să controleze propriile graniţe şi monede, să proiecteze forţă sau să aplice legi – sînt mai dependente de actori globali corporatişti extrem de mobili, care asmut, fără ezitare, o ţară împotriva alteia. Deci, iată un gînd vesel cu care vă las: realitatea e că, într-un fel sau altul, toate statele rămîn în urma a ceea ce au fost cîndva şi a ceea ce aşteaptă cetăţenii lor de la ele.

David Rothkopf este CEO at large şi editor contributor la Foreign Policy. Cea mai nouă carte a sa este Power, Inc: The Epic Rivalry Between Big Business and Government – and the Reckoning That Lies Ahead. 

traducere şi adaptare de Alexandru Drăgoi 

Citiţi integral dosarul despre Indexul Statelor eşuate în Foreign Policy România, iulie-august 2012.