SITUAȚIUNEA

Ignoranța generală a fiecăruia în contrast cu știința tuturor face ca știința să devină aproape ocultă. De aici neîncrederea în ea și proliferarea superstițiilor, ba chiar a celor mai bizare teorii conspiraționiste. Cînd ignor aproape totul din tot, cu excepția modului de utilizare, dar constat puterea uriașă a întregului, pot să cred cu ușurință că-i ceva ocult și necurat aici. Resping ceea ce nu înțeleg. Devine simplu să contest evoluția omului, originea unor boli, puterea vaccinurilor, aselen

Tot soiul de „românași“ mîndri, ajunși la putere fără nici o „împuternicire“ interioară, fără nici o „vrednicie“, fără nici o performanță profesională consistentă. Ba inarticulatul Andrușcă, ba insuficient școlitul Popa, ba năucul trist Pop, ba palida secretară de la Videle (Carmen Dan), ba zglobiul metafizician Daea, ba papagalul șef de pluton Tudorel Toader, ba – cireașa de pe tort! – Viorica Dăncilă, rătăcită prin gramatică, hărți, instituții, sarcini greu de înțeles, vorbe greu de pronunțat

Nu sînt decît oameni. Ca și noi. Credulii, închinătorii la fantasme absurde, cei prinși în capcana propagandei celei mai ridicole sînt aidoma nouă, cei pentru care Dragnea nu-i decît un mitoman paranoic și avid de dictatură. Nu sîntem două specii, nici măcar două varietăți. Sîntem și unii, și alții banale exemplare de homo sapiens. La fel de „înțelepți“ și la fel de imbecili.

PSD e exasperat de „violența“ în vorbă și fapt a protestatarilor. Ați auzit bine: PSD! Partidul din care face parte dl Rădulescu, cel care vrea să tragă cu mitraliera în demonstranți și să organizeze călcarea lor în picioare, partidul seraficului Codrin Ștefănescu, partidul care l-a făcut cîndva purtător de cuvînt pe bătăușul Mirel Palada… Gata! S-au călugărit! Vor să guverneze pașnic, fără opozanți, moțăind în beneficiu propriu.

Cînd principiul „pentru că putem“ devine maximă de guvernare, nu trebuie să ne mirăm că nivelul de violență începe să crească – verbală mai întîi, dar apoi, așa cum s-a văzut pe 10 august, și fizică. Iar în lipsa unui Mahatma Gandhi carpatin ar fi naiv să credem că violența va rămîne mereu unilaterală

Caragiale nu le pronunță, dar se știe că Hübsch a constatat, mai curînd duios, că România e, scuze cititorilor mai sensibili, „țara lui… ’zda mă-sii!“ Între timp, cele „două cuvinte“ ale muzicianului au devenit „șapte litere“ și sînt scandate cu exasperare în piața publică…

Dragnea a crezut el însuși în propaganda că marele miting „al diasporei“, anunțat cu mult timp înainte, urmărește să răstoarne Guvernul prin forță. Pentru mentalitatea sa ce poate fi mai suspect decît un miting urzit din străinătate, la care trebuie să participe mii de expați?

Cred că o țară ca România nu are nevoie de fragmentarea țanțoșă a Opoziției în mici formațiuni de paradă. Să nu mi se spună că diversitatea ideologică a partidelor noastre este atît de complexă, de solid construită, de impunătoare, încît orice agregare strategică ar fi nerealistă. Marea Britanie, Statele Unite și multe alte state civilizate se descurcă binișor cu două mari blocuri de confruntare politică. Noi nu!

Victoria Stoiciu s-a întrebat, inspirată pesemne de lamentațiile ministrului: „De ce ne revoltăm cînd suferința speciei noastre e pusă pe același palier cu aceea a altor specii?”

Respirăm doze periculoase de dușmănie. Partizanatul de grotă, impolitețea mîndră de propria ei animalitate, verbiajul mahalagesc, obrăznicia de țoapă, subînțelesul pornografic, savoarea dejecției, ignoranța pompoasă sînt personaje cotidiene ale ambianței autohtone.

Nu întîmplător, fostul secretar de stat Henry Kissinger s-a referit la Trump ca la unul dintre acei conducători care „încheie o eră“. Să fi avut în minte celebrul om politic și teoretician ca termen de comparație tocmai pe Gorbaciov care „încheiase“ și cu care se încheiase era comunistă?

„M-am săturat de derbedei și de țoape!“, „Opriți-vă!“, „Lăsați țara în pace!“ și să semnezi apoi, istovit și fără mari iliuzii?

Cetățenii n-aveau latitudinea să se sustragă apelului cetății și nu era convenabil să rămîi un simplu om privat, care își ducea viața așa cum dorea, eventual interesat de „alte patrii“ (știința, filozofia, religia) decît de cea în care locuia.

Mihai Șora e rău. El e problema! Ne strică „mizanplasu’“! Admit că, din punctul meu de vedere, dl Șora ar fi fost mai inspirat dacă-și petrecea anii venerabilei sale senectuți scriindu-și memoriile. Ar fi un document istoric aparte și o foarte interesantă analiză autobiografică.

Am putea să le iertăm acestor politicieni corupția, aroganța, duplicitatea, mentalitatea de vătaf cu cei mai mici și de slugă cu cei mai mari: căci spiritul liber – s-o recunoaștem – a devenit o floare rară, și nu numai la noi. Ceva mai greu, dar am putea să le iertăm totuși și vocația profund antieuropeană,

Divorțuri, adultere, boli, decese, decolteuri, fîțîieli mondene etc. Cititorul e ținut la curent cu viața privată a unor mari, dar mai ales mici vedete de film sau televiziune.

Ni se spune că e bine să „avem experiențe“, să „comunicăm“ – dar nu și dacă experiențele au vreo valoare, ori comunicările – vreun tîlc. Dar a „comunica“ și „a avea experiențe“ numai de dragul comunicării și al experienței – fără o destinație –, iată poate forma supremă a mișcării moderne desprinse de scop.

Mitingurile #rezist: deocamdată, singura manifestare civică aptă să iradieze oarecare optimism. Dar, am mai spus-o, ele sînt mai curînd un simptom compensatoriu decît o soluție radicală.

Nu sîntem naivi. Știm bine ce urmează. Ne-a amenințat deja, de altfel: va schimba legea prin ordonanță de urgență, probabil.

Melodia e ca și absentă, textul e jenant, coregrafia – curajos pornografică. De curînd, am picat, zapînd, pe o emisiune în al cărei titlu apărea cuvîntul „stil“. Totul se petrecea în așa fel încît conceptul stilului să sucombe în parodie!

Dl Tăriceanu și-a reluat acuzația că milioane de români ar fi fost interceptați de SRI. Comparația cu Securitatea, în mare parte, pe asta se bazează.

„Partidele sînt de un sectarism, de o răutate şi de o violenţă care depăşesc orice limită, deoarece instinctele crude pot să-şi dea, în sînul acestora, acoperirea unei autorităţi colective.“

Oricum, astăzi Puterea bate din picior tot mai tare și mai nerăbdătoare. Cel puțin aici nu-i nici un echivoc, iar tabloul n-are sfumato.

Oricum ar fi, lejeritatea cu care președintele Comisiei Europene înțelege să trateze, într-o împrejurare oficială, un înalt demnitar comunitar e mai mult decît discutabilă: rolul lui nu e acela al unui unchiaș șturlubatic care dojenește tandru un nepoțel zurbagiu.

Or, iată că am constatat, dacă n-o știam deja, că avem în România o astfel de putere absolută monstruoasă: nu Parlamentul, nu Serviciile, nu Justiția, nici președintele, nici măcar PSD; este vorba despre Curtea Constituțională.

Un anumit coeficient de „ceață“ cerebrală ne invadează cotidian și pe canale mai „mondene“, mai puțin pretențioase, decît cele ocupate de „elitele“ politice. De pildă, în presă.

Astăzi nu mai luăm auspiciile, ci îi consultăm pe statisticieni și pe sociologi: ei au devenit profeții noștri, pentru a ne lămuri viitorul, ba chiar pentru a ne explica cum stăm cu prezentul.

Lucian Pintilie e, din păcate, pe lista numeroșilor intelectuali, artiști, scriitori români care au fost puși în situația să aleagă exilul. Exilul pare să fie, la noi, în România, cea mai convenabilă formă de exprimare creatoare.

Dacă a te naște prinț sau prințesă e o fatalitate a eredității, să vrei să devii așa ceva prin căsătorie, precum acum Meghan Markle, mi se pare suprema nebunie

Nu cred că Marx trebuie înlăturat din istoria filozofiei, nu cred că un radical act de cenzură aplicat textelor unui filozof e binevenit, nu cred că avem dreptul să-i excomunicăm pe numeroșii „adepți“, profani sau academici, ai filozofiei marxiste, al cărei impact asupra lumii moderne este masiv și complex.

Există această Românie? Mai există ea? Sau am fost induși în eroare de trucurile de filmare și de montajul ingenios?

„Dom’le, e uşor să critici, dar vino cu soluții!“ Or, prestația mea de presă e a unui diagnostician, nu a unui terapeut universal. Încerc să semnalez boala, neregula, derapajul. Trag alarma, arăt cu degetul rana (eventual, neluată în seamă, dacă nu chiar ascunsă).

Ne dorim liniștea, pacea? Ce bine ar fi atunci să fim din cînd în cînd și răi!

Țara e tratată ca o jucărie. Iar selecția conducătorilor ei se face strict pe bază de „jocuri“ arbitrare și perdante.

Întotdeauna oamenii și cu deosebire regii și oamenii politici au vrut să cunoască viitorul, pentru a-l controla. Cîndva se foloseau de astrologi și profeți, azi utilizează statistica și diferite prognoze „științifice“. Dar eșecurile sînt inevitabile, avînd în vedere cele de mai sus.

Pentru a fi mare poet român nu e musai să știi românește. Pentru a fi un bun ministru al Educației – nici atît!

Poate ar fi bine ca dl Dragnea – ca o dovadă supremă că „nu mai este copil“ – să înceapă prin a se întreba dacă repetatele pociri ale limbii române, datorate celei pe care a făcut-o din neant prim-ministrul României, sînt doar efectul școlarității precare ce a „coincis“ cu dna prim-ministru; îi recomandăm să nu fie naiv, crezînd că totul se explică simplu: nu cumva este vorba de ceva mai grav, despre un plan diabolic, neapărat sorosist, de a discredita Guvernul și țara? Mie, unuia, inocența (pen

Am auzit și profesori universitari vorbind de „trialog“, pentru a se referi la o întîlnire în trei! Pe scurt: nu poți sta de vorbă cu ceilalți decît ca subiect vorbitor și nu poți fi subiect fără să ai un chip, un temei, o „origine“ identitară.

Poftim să știm ce fac alții? De acord, dar să fim siguri că și noi am devenit obiectul curiozității altora. Locuim cu toții în același Panopticum, fără excepție: dovadă că pînă și Mark Zuckerberg a recunoscut că datele sale personale au ajuns la Cambridge Analytica

Ei au înțeles, știu, sînt posesorii unei sacoșe de certitudini, de natură să facă din orice tatonare, din orice criză interioară, din orice insomnie, pură pierdere de vreme. Despre ei spunea Cioran că se comportă ca „les nouveaux riches de l’Absolu“

O doamnă cu concepții ecologiste îi acuză pe toți politicienii, indiferent de partid și de ideologie, de a fi responsabili pentru încălzirea globală, care, mai mult ca orice altceva, ar explica fenomenul extrem numit furtună.

Carevasăzică: există sau nu „statul paralel“? E totuna cu „încrengătura“ Coldea – Kövesi, respectiv SRI – DNA? Dl Ghiță cam asta sugerează. Dar atunci de ce era el, Ghiță, atît de prieten cu dl Coldea (concedii și chefuri comune etc.)? Și de ce petrecea cu dna Kövesi?

Ni s-a promis altceva cînd am cumpărat biletele, dar orarul pe care tot cei din trenul paralel l-au întocmit și ni l-au dat la plecare nu e respectat deloc. Va întîrzia rău la destinație și asta nu ne convine. Căci noi avem treabă și ținem să ajungem la timp.

Se face rating din valorificarea spaimei (catastrofe iminente, amenințări apocaliptice, conspirații antiromânești la nivel global), se speculează manipulatoriu moartea, boala și suferința.

N-am fost singurul demolator al imaginii României. Mai mulți scriitori s-au pretat la critici de asemenea neîntemeiate, mușcînd mîna care i-a hrănit, pentru a spune astfel; ba cîțiva și-au prins în piept insigna cu #rezist, sfidînd astfel opinia publică democrată din țară și străinătate.

Nu-i așa că, față de asemenea monstruozități, cîrcotelile lui Cristian Preda sau ale dnei Macovei sînt apă de ploaie? Dar n-are a face! Trebuie stîrpiți de mici! Trebuie dați pe mîna dnei Gabi și a dnei Cati!

O fată pe al cărei T-shirt sta scris (în italieneşte): „Trebuie să ai în tine încă haos, spre-a da născare unei stele dansatoare“. Am întrebat-o dacă ştie ale cui sînt vorbele respective.

De negîndit ar fi fost, în anii democrației populare, și golirea sălii Congresului în a doua parte a ședinței. Ne-am luat adio, carevasăzică, de la disciplina totalitară. Sîntem liberi! Venim „în plen“ aduși cu autobuzul, dar plecăm cînd vrem, mai ales dacă „programul“ partidului a fost dus la bun sfîrșit.

„Testele de la Vatican confirmă. Românii sînt cei mai apropiați genetic de îngeri“. Deschizînd articolul, aflăm înmărmuriți că drept bază de comparație au stat două schelete de îngeri (ni se și arată fotografia unuia, cu aripi).

O stafie bîntuie pe sub fruntea dlui Călin Popescu Tăriceanu: comunismul! E referința care îi vine prompt pe buze cînd vrea să „înfiereze“ pe cineva.