SITUAȚIUNEA

Oare oamenii se sinucid, atunci cînd o fac, de prea mult bine sau de prea mult rău? O fac fiindcă sînt prea fericiți sau, dimpotrivă, foarte nefericiți? Întrebarea nu-i chiar atît de absurdă cum vi s-ar părea la prima vedere. Căci iată ce aflăm: pe de o parte,

Tot soiul de frustrări şi resentimente, tot soiul de antipatii şi răfuieli private sînt ambalate în vestmîntul nobil al campaniei pentru „adevăr“ și dreptate. Uneori, cîntărind calibrul noilor activişti, am impresia că asist la o cruciadă a repet

O Putere care se pretinde democratică, dar golește de conținut tocmai valorile democrației autentice, ale justiției și libertății, existențiale pentru universitate. Mai are deci acum universitatea libertatea de a tăcea?

Obosim. Ne-am săturat, după aproape o jumătate de secol de „socialism științific“, „să tot dăm răul la spate“, să pendulăm, crepuscular, ca pe vremuri, între libertate sluțită, penurie, minciună, propagandă triumfalistă, limbaj de lemn, se

Viorica Dăncilă nu poate fi „om politic al momentului“, fiindcă nu-i om politic decît cu numele. O cunoaștem bine: o persoană căzută în afara funcției, privată de minime calități de conducător, o simplă unealtă a lui Liviu Dragnea, în plus of

Cine spune că România nu își respectă tradițiile păcătuiește prin exces de spirit critic. Avem tradiții! Știm ce înseamnă „continuitatea“! E drept, continuitățile discutabile sînt mai la vedere și mai stabile decît cele semeț fondatoare... S-ar zice că sîntem mai

Manipularea începe de la numele pe care le dăm unor noțiuni politice importante. Acceptînd că un regim este „democratic“ numai fiindcă ține alegeri (și comuniștii țineau alegeri!) și păstrează o opoziție firavă, înseamnă a legitima deja acel regim. Î

Am ochi rău? Să dea Dumnezeu! Dar nu-mi cereți să mă bucur, la piață, de merele frumoase cînd, pentru a le identifica, trebuie să dau la o parte tone de putregaiuri. Bazarul e, prin definiție, neselectiv. Ca experiență turistică poate fi amuzant. Dar ca m

Dacă răul n-ar fi decît absența binelui, acești răufăcători n-ar face decît să producă un vid de forme și de concepte în mijlocul societății, tradus printr-o dezordine, un haos. Dar ei nu intenționează să producă haosul, ci o ordine nouă, care să răst

M-am ales cu o replică bățoasă: sînt o relicvă eșuată pe banchiza istoriei și nu am habar de cultura românească de azi. Într-un anumit sens e adevărat… Dovada e că încă nu pricep cum merg lucrurile și sînt mereu luat prin surprinder

Se face roșu, te insultă la rîndul lui, ba chiar dă să sară la bătaie; ori, dacă a fost publică această calificare și personajul e puternic, te dă în judecată, pentru „lezarea imaginii“! Uneori mai sar ca arse și diferite organizații, acuzînd discriminare

Apocalipsa nu va fi „monumentală“, cu mari catastrofe cosmice, ci se va produce prin dispariția bruscă a „subînțelesurilor“. Într-o bună zi, ne vom trezi, de pildă, fără apă. Pe acest fundal, chestia cu președinția Consiliului UE sau cu șme

Mi-am amintit de această veche istorie săptămîna trecută, cînd cu „scandalul apei“ din București. Autoritățile noastre publice au mințit de atîtea ori sau au trucat de atîtea ori adevărul, încît foarte multă lume nu mai are motive să se încreadă în

Un ţăran vanitos păstrează, în exerciţiul vanităţii sale, o anumită candoare. Nu poate fi luat prea în serios şi, în general, nu face victime. În plus, rareori ajunge în poziţii publice care să dea frîu liber unei pernicioase dilataţii de sine. Cît desp

De fapt, nerozia propagandiștilor este că fac mari eforturi să ne tragă afară tocmai din această semiobscuritate și relevanță modestă pentru marele public, creîndu-ne o imagine publică cu totul supradimensio-nată. Ascultîndu-i ba pe unul, ba pe altul,

Am primit, de-a lungul anilor, o sumedenie de înjurături care, dacă aș fi fost mai slab de înger, mi-ar fi suspendat definitiv dorința de a scrie, de a mă manifesta public într-un fel sau altul. Mi-au trebuit consistente resurse de stoicism, resem

Pe scurt, eurofobii, ieșiți din marginalitatea în care au stat atîta vreme în Europa, încep să înțeleagă că a conduce o țară (sau o Uniune) nu-i la fel de ușor ca inventarea unei campanii electorale bazate pe falsuri. A guverna decent într-o lume glob

Nu mai e clar ce înseamnă, de fapt, a fi „patriot“. Să iubești țara în pofida „emblemelor“ ei guvernamentale? (Sau, mai mult, să lauzi – ori să tolerezi – Puterea în pofida precarității ei, pentru simplul motiv că ea se confundă cu „țara“?) A observa e

Participarea noastră la vot nu va reprezenta decît prețul pentru continuarea și amplificarea importului de încredere din UE, deoarece capacitatea națională de a acoperi deficitul acestui bun din surse interne este încă atît de limitată.

Cît de „dilematici“ ştiam să fim în lumea aceea în care totuşi binele şi răul se deosebeau cu uşurinţă! Cît de firesc ni se părea, atunci, să spunem că „orice am face, nu se schimbă nimic“ şi că deci e preferabil să stăm cuminţi, într-o toropea

Fiindcă am vorbit despre Adam și Eva, amintiți-vă de povestea lor și reduceți-o la esență: patru persoane (Dumnezeu, Șarpele, Adam și Eva) locuiesc împreună într-un loc de invidiat. Cea dintîi persoană e conducătorul și organizatorul. La un moment dat, pleacă

Expedierea mesajelor „colective“ e soluția birocratică a „dialogului“. N-ai timp să însăilezi nenumărate mici capodopere de proză lirică și atunci scrii două-trei rînduri „de uz global“ și le trimiți unei lungi liste de prieteni, rude, colegi ș.a.m.d.

„Elitele“ astea mai au, firește, multe alte cusururi pe care mulți dintre detractorii lor, nu știu de ce, cam uită să le amintească. Printre acestea, trei rămîn capitale pentru orice om imparțial și rațional:

Nu o dată, „spiritul critic“ dîmbovițean coboară și la niveluri stingheritoare. „Să ne mai lase președintele cu marile proiecte!“ Mai bine ar pune gresie prin closetele școlilor (asta da idee electorală!), mai bine ar învăța să vorbească. Stă prost cu dicția, cu fra

Centenarul Marii Uniri. N-am să intru acum în detalii privind modul în care instituțiile statului, politicienii și românii, în general, onorează nimbul unei aniversări, despre care, în plan retoric, se exprimă cu pieptul bombat, lacrimi patriotice și sloganuri mobilizatoare.

Insul agresiv, violent, criminal (la nivel individual sau public, dacă are puterea politică) nu-i un diavol sau o fiară cu chip de om, eventual avînd pe deasupra „vestă galbenă“, uniformă SS sau orice altceva, deși idealismului nostru i-ar plăcea să-l vadă astf

Majoritatea celor care înconjurau lucrările de pe perete nu le priveau! Unii se strecurau, mai mult sau mai puțin brutal, spre rîndul din față, ca să facă poze. Nu se uitau la tablouri, ci le fotografiau, după care plecau mulțumiți. Alții țineau la ur

De aceea protestele mai serioase sînt sistematic întîmpinate la noi cu o violență excesivă: România a fost țara mineriadelor și este și acum țara în care Jandarmeria lovește civili cu mîinile ridicate sau căzuți la pămînt. De la generație la generație perpetuăm cultura politică a deficitului dialogului real între Putere și Opoziție, și chiar pe acela între

Ni se fură bogățiile. „UE ne fură femeile, copiii, inteligenţa, zăcămintele, solul şi văzduhul“ – spune, sfîșiat sufletește, un patriot de scenă. Dar oare pădurile noastre au fost tăiate și împachetate pe furiș, noaptea, de tîlhărești comandouri alogene sau

De ce rezistă totuși atît de mult la putere, în ciuda politicii mizerabile pe care o practică? Secretul puterii lui Liviu Dragnea este, mă tem, faptul că prea mulți, în ascuns, îl invidiază și că, dacă ar fi în locul lui, ar face întocmai.

L-am surprins cu ochii fixați pe un „happening“ greu sistematizabil: un șoarece îi mînca precarele provizii lăsate pe jos, într-un colț al încăperii, iar el contempla spectacolul perplex, cu un amestec de uimire, disperare tăcută, neputință și „obiectivitate“.

Se zbătea, chițăind de mama focului. O trase afară și, ținînd-o bine, o mușcă ușor de tot. Ah, gustul ăsta de viață, gust nou pentru el și totuși atît de vechi! Altă treabă decît păpăraia moartă cu care era obișnuit, scoasă din niște pungi mari d

Soluția? Partide cu un contur ideologic bine definit și cu program politic gîndit pe termen lung, membri de partid decenți, responsabili și reactivi, personalități atrăgătoare, bine instruite, capabile să uite de sine pentru binele comun și să devină

Nu atomismul și mecanicismul fizicalist și psihologic ale lui Epicur contează aici (ele au fost de mult depășite de știință), ci concluzia pe care filozoful o trăsese din ele: pentru a fi fericiți trebuie să ne eliberăm de frica de zei (de Dumnezeu), aflînd că divinitate

Mihai Șora a obținut o rarisimă combinație de imediat și cosmicitate. E mereu aproape și, totuși, mereu secret. Cu o astfel de alcătuire, faptul că a ajuns centenar e, ca să zicem așa, în firea lucrurilor și în firea lui. Cum era să nu ajungă?

Creștinismul, indiferent de deno­mi­nație (ortodox, catolic, protestant), atunci cînd e influent în societate, tinde să-i facă pe oameni mai intoleranți în a accepta căsătoriile mixte. Occidentul, mult mai secularizat, a devenit și mult mai deschis.

Tabere, subtabere, tabere „paralele“, partide șubrede, dar nervoase, un ministru al Justiției care își practică slujba ca un vajnic șef de cadre, miniștri ai Învățămîntului cu pregătire de corijenți, mari dezbateri despre rochiile dnei Carmen Iohannis

Nu mă așteptam ca președintele să-l accepte pe acest „raelian“ rătăcit „din viitor“; speram ca șeful statului să argumenteze că respectivul post ministerial nu se potrivește cu „crezul“ aspirantului. Mai ales că președintele este profesor de fizică „la bază“.

Bunul creștin e smerit, evlavios, blînd, cu atît mai „bun“ cu cît e mai „creștin“. Dacă urăște ceva, urăște păcatul. Niciodată pe păcătos. Își iubește aproapele

Autorul susține că Hitler n-a fost un „monstru“, în sensul de ceva ieșit din comun, se referă deci la „banalitatea“ lui Hitler, invocă chiar, după Arendt (fără a o numi), „banalitatea răului“ și spune: „(Hitler) ai fi putut fi tu, aș fi putut fi eu.

Am văzut intelectuali subțiri deghizați carnavalesc în „cruciați“ oțeliți ai binelui, adevărului și frumosului, am văzut „minoritari“ valorificînd – corect politic – fie postura victimei „exploatate“, neiubite, terorizate, hărțuite social, fie pe aceea a unei glorioase întruchipări a viitorului,

BOR ar mai fi cerut cîteva zeci de milioane pentru Catedrala Mîntuirii Neamului, iar celelalte Biserici s-ar fi ploconit ca să le pice și lor vreun oscior de la marele ospăț.

înt sincer invidios pe cei care se simt deja mîntuiți și dau cu anatema în dreapta și-n stînga. Dar în Evanghelia mea există locuri care sună nițel altfel.

M-am săturat de tot ce văd pe scena publică românească, m-am săturat de derbedei, de proști și de țoape, mi-am pierdut buna-dispoziție, cheful de lucru și bucuria de viață. Încerc să recuperez o porție rezonabilă de umor, dar nu prea găsesc „medicația“ necesară.

În spațiul privat nu e admisibil ca o majoritate să-mi ceară să-mi duc viața așa cum crede ea de cuviință, chiar dacă ea, în mod sincer, dorește să-mi facă un bine. Iar legile statului nu au voie să favorizeze viziunea morală a majorității în detrimentul unei minorități. Aceasta e esența democrației și orice abatere, fie și cu acoperire legală, morală sau religioasă, este, de fapt, nelegitimă.

PSD stă la putere singur și năpăstuit, înconjurat de potentați numeroși, fioroși, subversivi (pe față!), finanțați miraculos de întreaga planetă. Nu poți să nu te întrebi, pînă la urmă: PSD-ul guvernează sau nu? Are în mînă instituțiile statului? Pe scurt: are sau n-are puterea? E o alcătuire viguroasă sau e o măruntă praștie, dinaintea unei coaliții vrăjmașe înarmată nuclear?

Ne-a explicat-o dl Dragnea după ce și-a recîștigat partidul și și-a plesnit contestatarii din interior. Știm acum de ce guvernul nu obține rezultate, de ce n avem autostrăzi, de ce trenurile merg ca melcul, de ce multe din spitalele de stat sînt

„Andrei Pleșu la Parchetul General“, sau „Andrei Pleșu chemat la Parchet“, sau „Pleșu răspunde întrebărilor lui Kövesi“ (ceea ce e adevărat: dna Kövesi era în sală și mi-a pus, ca și alți participanți la întîlnire, o întrebare sau două). Un cunoscut ziar titra: „Motivul incredibil pentru care filozoful A.P. a fost chemat la PÎCCJ“

Tinerii ar fi deja bătrîni, iar bătrînii n-ar mai avea nici un rost pe pămînt, nici măcar pe acela de a-i confrunta pe tineri cu propriul trecut pe care aceștia acum îl refuză și-l disprețuiesc. Așadar, o lume pe care ar apăsa cu adevărat, afectiv și nu doar intelectual, povara trecutului n-ar mai avea viitor. Renunțînd la risc și la încercare, istoria s-ar opri în loc.

Nu mai vreau să mă las confiscat de împrejurări stingheritoare și de coregrafia diletant-iresponsabilă a unor personaje de mîna a doua și a treia, cu strategii de șmecherași gălăgioși și ambiții napoleoniene. Prefer să mă refugiez în alte epoci, printre alți politicieni.