SITUAȚIUNEA

Dimpotrivă, un criminal în serie exprimă, în izolarea și unicitatea sa perversă, purul rău irațional. Nu există o explicație confortabilă pentru această minte deranjată, care ucide aparent fără scop sau fără un scop inteligibil pentru oricine altcin

De „greșeli de exprimare“ nu mai vorbim: „negaționalism“, „imunoglobină“ etc. Dar ce contează? Vrei să fii președinte, nu profesor de română, geografie sau geopolitică! Iar doamna Dăncilă tocmai președinte vrea să fie, la concurență, de altfel, cu doamna Bruynseels…

„Pe cine puneți la Educație? Dar la Finanțe? Dar la Interne? Cîte posturi de ministru v-a cerut partidul cutare? Cîte ați dat?“ Așa-i întreabă stăruitor jurnaliștii pe politicieni cînd se coace de o nouă alianță de guvernare, cînd se pregătește o moțiune de c

Nu vreau să demobilizez pe nimeni. Constituțional vorbind, oricine are dreptul să intre în luptă. Nu contest, în cîteva cazuri, îndreptățirile personale și contextuale ale celor care au hotărît să se „angajeze“. Constat doar că această variantă de campanie,

„Confundați uneori cultura cu music-hall-ul“, mi-a spus deunăzi, dojenitor, un împătimit al arhivelor și al edițiilor rare, căruia îi vorbisem, cam obraznic, despre sterilitatea erudiției pure. „Iar dumneavoastră confundați cultura cu expertiza contabilă“, i-aș fi răspuns dacă n-ar fi adăstat, între noi, filtrul vîrstelor. În fond, o problemă atît de serioasă trebuie discutată mai cumpănit, fără excese polemice, fără ambiția vanitoasă a replicii tăioase. În aparență, aveam de apărat un

Spre deosebire de mediocrități, marile inteligențe și talente, dacă au responsabilități publice, pot face și mult bine, dar și foarte mult rău, dacă sînt corupte sufletește. Modelul clasic e genialul, dar maleficul și coruptul Alcibiade, care a contrib

Nu oricine e făcut să răstoarne lumea întreagă cu pîrghia duhului său. Dar e dată oricui șansa de a intra în serviciul celor care o pot face. Șansa de a sluji un destin mare poate fi începutul unui destin la fel de mare. În afara jocului pică

Alte trăsături ale PSD sînt încă și mai pregnant contrare oricărei stîngi europene autentice, ca să nu spun că ele țin mai mult de extrema dreaptă: naționalismul șovin, scos la bătaie mai ales în campaniile electorale, antieuropenismul, abia mascat în declarații fără conținut, cultul șefului – indiferent dacă acesta se numește Adrian Năstase, Liviu Dragnea sau, iată, Viorica Dăncilă –, disciplina de partid care împiedică o critică autentică și eficientă a conducerii. Și să nu uităm de f

M-a emoționat să văd că peste 20.000 de oameni, din țară și din diaspora, au înțeles să vină la București, pe caniculă, cu mijloace proprii („Aș! Finanțați de „reacțiune“!), în amin

Dacă ne făceam vreo iluzie că mințile cele mai agere, mai subtile, mai creative în domeniul lor din ultimul secol ar fi judecat relativ corect marile evenimente ale istoriei contemporane lor, Sesardic ne-o răpește cu totul. Începînd cu „părinții fondatori“ ai filozofiei analitice – Otto Neurath, Rudolf Carnap ori Ludwig Wittgenstein – și continuînd cu reprezen

Psihologia post-comunistă ar fi trebuit să aibă în vedere o strategie simplă: stabilirea unui diagnostic circumstanțial și „implementarea“ unei terapii adecvate. N-a fost cazul. Am ales fie festivismul țanțoș, fie bombăneala demobilizatoare.

De fapt, e lesne de văzut că între „nimeni nu-i de vină“ și „toți sîntem de vină“ e o foarte strînsă legătură. Cînd vinovăția e distribuită prea generos pretutindeni, ea își pierde împămîntenirea în concret și în particular. Nu mai poate fi despistată, re

Nu e despre Iohannis, Dragnea, Dăncilă, Tăriceanu, Băsescu, Orban și Cioloș, despre liberali, useriști, pemepiști şi pesedişti. E despre pensii, proprietăţi, preţuri, impozite, chirii, drumuri comunale și autostrăzi, legi, ajutor la vreme de catas

Ceea ce s-a întîmplat în poliție în ultimii ani nu e decît un model, general urmat. Iar cînd au existat unele excepții, Puterea s-a căznit din răsputeri să le discrediteze și să le anuleze, și, în prezent, aproape că a și reușit cu totul. Să ne mai

Mai sînt vreo patru luni pînă la alegerile prezidențiale și cam nici un partid nu și-a ales și lansat un candidat plauzibil. De ce? Mai întîi, pentru că în nici un partid (cu excepția liberalilo

Retrospectiv, după cincizeci de ani de cînd primul om care a pășit pe Lună și după patruzeci și șapte de cînd ultimii doi astronauți au făcut același lucru (Apollo 17), nu putem spune, cel puțin din punctul de vedere al generațiilor noastre, decît asta: „Ce inutilitate!“

Pentru foarte mulți, de pretutindeni, patriotismul e un exercițiu de retorică. Despre țară se vorbește „frumos“, „înaripat“, „înlăcrimat“, „eroic“, și cu dor, și cu jale, gata și de sacrificiu, și de festivități, și de suficiență făloasă, și de victim

„Dacă Partidul mi-o cere, candidez la prezidențiale“, dna Viorica dixit. Altfel zis: „Deși n-am nici o șansă, deși nu se știe nici măcar dacă voi intra în turul doi – ceea ce pînă și sondajele de casă o arată –, totuși mă supun înaltelor cerințe, m

Știi că există legi pentru protejarea liniștii publice, dar nimeni nu le ia în seamă. Poliția nu intervine, cetățenii victimizați suportă, cu tradițională resemnare, situațiunea…

Botezată pompos „Legea recunoștinței între generații“, legea cu pricina, semnată de 77 de parlamentari de la putere, urmărește probabil să ofere un nou cadou electoratului pesedist mai vîrstnic, de astă dată pe spezele copiilor lor.

Cu adevărat, puterea este un drog! Și nu unul oarecare, ci cel mai puternic și mai eficient. Ce fel de opium, de hașiș ori de heroină, cocaină și toate celelalte, luate, prizate, injectate, traficate de-a lungul timpului, se pot compara cu ea? Unii le-au lăudat și consumat pe celelalte, alții le-au urît, alții, precum Andrei Oișteanu, le-au studiat științific.

Anul acesta avem, se pare, oarecare noroc în materie electorală. Partidul de guvernămînt a ieșit prost din competiția cu Opoziția (așa pestriță și confuză cum este…), iar alegerile Congresului Național PSD au creat neașteptate fisuri interne și „opțiuni“ tactice, de natură să transforme stricăciunea în nebuloasă. Nu putem vorbi, totuși, despre o binevenită „parte plină a paharului PSD“, dar ne putem face iluzia că „partea goală“ a devenit un fel de șpriț, o combinație de „tărie“ cu apă chioară,

În termenii lui Vintilă Mihăilescu, „ai sorbit un grăunte de neant dintr-o cupă de șampanie. Veuve Clicquot, de pildă…“

Nu-i, cum cred unii, un sistem meritocratic, care să-i aducă la putere mai ales pe cei buni și capabili. Selecția pe care ea o face nu e deloc satisfăcătoare moral și nici măcar sub raportul calităților intelectuale, selecția democratică nu stră

Politicianul inteligent – mai spune congressman-ul american – trebuie să renunţe, măcar strategic, dar dacă se poate şi sincer, la ideea că are întotdeauna dreptate. Infailibilitatea afişată non-stop nu convinge. Ba din contra, te face antipatic. Î

Avea dreptate deci Jean-Jacques Rousseau să spună că „omul e un animal denaturat“. Atîta doar că prin „om“ trebuie să înțelegem spiritul lui.

Alegătorii nu-i votează (aleg) pe cei realiter (în fapt) cei mai buni, ci pe cei care cred ei că sînt cei mai buni.

Problema nu e de fapt nici nimicul, nici doamna prim-ministru, nici alții ca ea și din jurul ei. Problema e acest partid al nimicului, un partid care poate opera cvasi-miraculos transmutarea unui nimeni într-o personalitate și a nimicului în abilitate, c

Ebrietatea paralizantă a „medaliei“ de campion. Iei „felicitările“ drept încheiere suficientă prin ea însăși a competiției, iei primul pas către orizontul proaspăt deschis ca fiind ultimul.

Multora ascensiunea, tipologia și căderea lui Dragnea le-a amintit de Ceaușescu. Același tip de dictator, cu aceeași poftă de dominare nestăpînită. Aceleași origini umile, aceeași viclenie în a-și înlătura rivalii din partid unul cîte unul. Aceeași ură pentru valorile culturale de tip occidental, același naționalism, chiar șovinism primitiv, aceeași propensiune înspre rău și

Falsificarea folclorului este, la noi, o deprindere mai veche decît s-ar putea crede. Încă din 1925, Blaga deplîngea sporirea îngrijorătoare a numărului celor care „în numele unui tradiționalism rău înțeles, fac exces de etnografie artistică“. Gafa lor e u

Dar doamna Viorica a înțeles ce s-a întîmplat? Vai de mine, doamna Viorica și „a înțelege“ nu se pupă deloc! Nu înțelege dumneaei în ce țară și în ce județ se află, cum să înțeleagă niște procente? Stă la putere fermă, că așa i-a ordonat domnul Dragnea. Necazul e că nici pe acesta nu-l pricepe bine: ca probă, a zis că nu votează la referendum, dar la sfîrșit a zis că a votat, lăsîndu-o de căruță pe ea, care n-a votat, deși mai înainte zisese că va vota. Ce să mai înțelegi din schema

Moartea pare scutită de mizeria descompunerii putride. Miresmele nu devin miasme. Moartea nu cade niciodată în pestilenţial. Pălire, uscare, dezagregare, toate păstrează ceva curat şi firesc, fără duhoare şi fără înnoroire. Se trece

Se poate gîndi democrația fără exercițiul ritmic al alegerilor? Fără îndoială, nu. Din păcate, însă, scrutinul nu funcționează ca un mecanism riguros, străin de orice aproximații, ambiguități, subterane impure, manevre ipocrite, strategii interesate, înșelăciune, demagogie, prostie. Nu avem de-a face cu un sistem infailibil de evaluare cantitativ-calitativă, cu o „măsurătoare“ a cărei precizie să fie incontestabilă. Avem de-a face mai curînd cu un fel de „organism“ colectiv, cu cramp

Niciodată nu s-a călătorit mai ușor, mai nebirocratic, mai rapid, fie că este vorba despre turism, despre educație sau despre muncă. Niciodată culturile și limbile nu le-au fost mai protejate.

În mai toate farmaciile s-au ivit, dincolo de tejghea, generații noi: e vorba, în general, de fete tinere, foarte drăguțe și serviabile, dar care, adesea, par să fie în „practica“ de după terminarea studiilor: adică în intervalul de timp neces

Paleoantropologii au devenit cu timpul tot mai puțin rușinați de verii noștri păroși părăsiți în junglă, așa că au căutat „să-i înalțe“ spre noi, umanizîndu-i și micșorînd diferența ontologică dintre noi și ei. Uneori chiar s-au transpus în paleoantr

Lîngă mormîntul domnului Noica am, o clipă, senzația că sîntem amîndoi la mormîntul lui. Îl percep, cu alte cuvinte, mai curînd „dincoace“ decît „dincolo“.

S-a ajuns și la amenințări cu moartea. Emilia Șercan, curajoasa și harnica dezvăluitoare a plagiatelor universitare, mai ales de la Academia de Poliție, a fost amenințată cu moartea prin e-mail-uri și SMS-uri tocmai de un ofițer care lucra î

Toți avem nevoie, într-o situație sau alta, de un episod (în principiu firesc) de ieșire din vîrtej, de experiența unei (igienice?) „dez-lumiri“, a unei dez-legări din imediat (înaintea marelui dez-nodămînt), de recuperarea unui orizont distinct de ce

Întotdeauna acesta este sistemul politic cel mai puțin rău cu putință, cel mai puțin corupt și cel mai puțin nedrept. Ceea ce nu înseamnă că n-ar fi, de destule ori, și rău, și corupt, și mai ales nedrept.

Cultura de tip „clasic“, mai ales cea umanistă, capătă un aer vetust, divagatoriu, dacă nu direct „evazionist“. Nu-i nimic! Reajustăm ambalajul! Dacă vrem să edităm un manuscris, proaspăt descoperit, din antichitatea creștină, nu prea ave

Marota învățămîntului de azi: utilitatea pentru viață. Vorba vechiului proverb universitar: „Non scholae, sed vitae“. Aproape nu e discuție despre învățămînt fără lamentația universală că școala e rămasă în urmă față de nevoile prezentului și că îi încarcă p

Care sînt limitele legitime ale legiferării? Cum să facem pentru a evita ceea ce Habermas numeşte „juridificarea“, „colonizarea“ pernicioasă a „lumii vieţii“? Cum să protejăm, prin lege, omogeneitatea valorică a societăţii, fără să facem violenţă heterog

După 1989, aceiași responsabili și decidenți reali – ori cei care i-au moștenit politic – s-au străduit să demonstreze opiniei publice că aproape toți au fost „pătați“, odată ce au trăit și lucrat în sistemul comunist. Complicitatea instituțională a pierdut orice nu

Amintirea lui Alexandru Paleologu („conu’ Alecu“ pentru sufletul meu…) e multicoloră, suculentă, plină de umor și melancolie. O efigie a firescului, a inclasabilului, a nobleții și a cordialității. Întîlnirea cu el face parte din seria întîlnirilor norocoase de

O voce e absentă, public cel puțin, în scandalul Kövesi: aceea a președintelui Iohannis. Am dori să știm: care e poziția sa? A acționat pentru a-și convinge partenerii europeni de oportunitatea numirii LCK în funcția de procuror general european? Și de ce tace?

Noutatea radicală a expoziţiei constă într-o tehnică a expunerii care refuză solemnitatea inevitabil decorativă a aşezării lucrărilor pe perete, de-a lungul unei monotone simeze.

De alt­minteri, cu campaniile antivacciniste în plină desfășurare, campanii pe care Guvernul nu pare să vrea să le contracareze printr-o lege, am ajuns deja destul de departe pe drumul deconstruirii imperialismului occidental și al demascării marii imposturi științifice de la baza sa.

Caragiale era de părere că „noi, românii, sîntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gîndeşte prea mult, ne putem mîndri că cel puţin se discută foarte mult“. Da! Dar pe baza istoriei recente, am putea adăuga că se discută, într-adevăr, mult, numai