Dileme on-line

Părinţii noştri de pămînt au făcut Oraşul postbelic, smulgîndu-se cu ambiţie ţărănească din lumea rurală.

Zilele astea se întîmplă ceva cu adevărat important în Bucureşti (pe lîngă venirea iernii). Începînd de vineri, 14 octombrie, şi pînă joi, 20 octombrie, compania de distribuţie a lui Cristian Mungiu, Voodoo Films, aduce pe ecranele din capitală unele dintre cele mai premiate/discutate/apreciate filme de la Cannes-ul de anul ăsta.

Cînd scriu aceste rînduri, mișcarea Occupy Wall Street a intrat în cea de a treia săptămînă a ei, iar sîmbătă, 1 octombrie, au fost arestați mai mult de 700 de participanți aflați în marș pe Brooklyn Bridge (sursa informației - New Yok Times). Totuși, demonstranții se organizează din ce în ce mai bine.

Anul ăsta se joacă Naum. La 10 ani de la dispariţia autorului, piesele de teatru ale lui Gellu Naum sînt redescoperite, ies din umbra poeziei şi a prozei unde au stat multă vreme, părînd a fi destinate mai curînd lecturii decît reprezentării. Regizorii s-au ţinut pînă acum departe de suprearealism, de limbajul fracturat şi atmosfera absurdă din scrierile sale.

O viziune asupra împărţirii noii puteri economice, de la Statele Unite spre China, într-un articol publicat pe site-ul worldpress.org.

Rugăciuni şi reflecţii mistice: "Doamne, Dumnezeule, care de fapt nu exişti..." sau "Ştie numai Dumnezeu. Şi întrucît Dumnezeu nu există, nu ştie nimeni."

Steve Jobs a afirmat la un moment dat că pentru el nu contează să ajungă cel mai bogat om dintr-un cimitir, ci mai degrabă să poată spune atunci cînd se duce seara la culcare, că a creat ceva minunat.

În cadrul Explore Dance Festival, Meg Stuart, Philipp Gehmacher și artistul vizual Vladimir Miller au prezentat spectacolul the fault lines, o creație care face sinteza între un limbaj coregrafic complex și perspectivele deschise de principiile prin care artele vizuale modifică percepția comună asupra corporalității.

Dance UK este, aşa cum spun chiar ei pe site, „vocea naţională a dansului. A fost înfiinţată în 1982 de către un grup de dansatori profesionişti care au identificat nevoia unei organizaţii centrale, care să poată aborda problemele majore cu care se confruntă sectorul dansului ca întreg”.

Trei festivaluri în Europa: Ferrara, Arcachon, Alba Iulia.

În cadrul festivalului Explore Dance de anul acesta, Ivo Dimchev a prezentat solo-ul I-ON, creație realizată în colaborare cu Franz West. Coregraf, actor, muzician, artist vizual, Ivo Dimchev (n. 1976) este creatorul unui număr impresionant de spectacole prezentate în toată lumea.

Care este soluţia structurală pentru ca pe Masa Tăcerii a lui Brâncuşi nimeni să nu mai poată sta în fund, picior peste picior şi cu faţa spre viitor?

"Vedeţi dumneavoastră, dacă un înger ar veni aşa pe seară - fîl, fîl - şi mi-ar zice: nea Dumitre, dumneata ai fost un pensionar de treabă, sărac din tinereţe, cu familie mare şi copii care acu' îţi trag un şut în fund, şi mi-ar arăta toate alea ale lui de înger să mă conving eu că nu e, dracu, de la vreo emisiune d'aia care-şi bate joc de oameni, şi mi-ar zice dup-asta, uite, noi ăştia ne-am gîndit să te facem miliardar peste noapte..."

Nu am încredere în viteză. Poate şi din cauza moştenirii mele bănăţene, prezenţa de spirit şi promptitudinea reacţiilor nu mă prea dau afară din casă. M-am căit întotdeauna de tot ce am făcut în pripă, de fiecare pagină pe care-am dat-o la tipar fără s-o revăd, de orice decizie pusă în aplicare pe loc. Citesc încet şi scriu încet, aproape incredibil de încet.

Prima dată am auzit de Doel (pronunţat simplu Dul) într-o revistă cumpărată de pe aeroport. Nici nu mai ştiu ce publicaţie era. Autorul prezenta un sat belgian sortit abandonului şi demolării din cauza extinderii zonei industriale portuare Anvers / Antwerpen (varianta bilingvă şi corect politică).

În perioada 15 iulie - 5 septembrie 2011, expoziția Îngeri, semnată de artistul bulgar Ivo Dimchev, a fost găzduită de Casa Wittgenstein din Viena. Expoziția mi-a provocat o reconsiderare a modului în care relaționam cu ideea de înger. Într-un mod paradoxal, m-a reconciliat cu îngerii.

În luna august, Dunărea a trecut cinematogafic prin Portul Cultural Cetate unde s-a desfăşurat ediția a doua a Festivalului Degustătorilor de Film şi Arta Culinară. Un public privilegiat a urmărit peste 60 de filme potrivite cu specificul celor 10 țări participante. În fața unor spectacole gastronomice, care ar atrage şi cel mai pretențios cinefil, s-a vorbit în cel puţin şase limbi străine despre îmbunătăţirea unui eveniment cultural aparte.

În următoarele luni, Bucureștiul va trebui să țină piept unei veritabile invazii de heavy metal suedez la care fanii genului de pe la noi visează să participe încă de la finele anilor `90, cînd Suedia era scena uneia din cele mai puternice explozii de diversitate metalică în muzică.

În afară de antropologi , istorici, jurnalişti sau bloggeri, artiştii sînt una dintre cele mai fidele şi sensibile unelte de măsurat/înregistrat/înmagazinat public history-ul. Patru adolescenţi californieni, concepuţi şi născuţi în plin război rece s-au apucat să nareze muzical şi să acuze liric societatatea virtuală şi schizoidă, părinţii indiferenţi/inexistenţi etc.

E suficient ca iubirea să nu se stingă, pentru ca focul vieţii şi al prezenţei tînărului Ulise să se aprindă iarăşi, miraculos şi înalt.

Ce mă frapează la prima vedere e că Dhafer Youssef are un zîmbet de tipul uite-ce-poate-face-această- pastă-de-dinţi, pe care nu se sfieşte să îl afişeze în holul Hotelului Epoque, printre cei cîțiva angajaţi prezenți şi jurnaliștii de la TVR, abia sosiți și ei. Apoi privirea îmi cade pe pantofi. De un verde de mare agitată, purtaţi fără şosete.

Pe Székely Csaba l-am cunoscut la Tg. Mureş, în programul de Practică Teatrală în Regiunile de Centru şi Nord-Vest, organizat de Teatrul 74. „Cunoscut” nu e chiar cuvîntul potrivit pentru că ce am cunoscut, de fapt, a fost „Flori de mină”, textul său despre tendinţa irepresibilă de sinucidere cu care se asociază lipsa de perspectivă existenţială.

Deliciul suprem pare să vină din informaţia de ultimă oră că am reuşit, în cele din urmă, să avem un spectacol cu casa închisă, lucru rar la noi pe Dîmboviţa. Poate că e un început, de ce nu, al unei călătorii spirituale fascinante, ce într-o bună zi va germina într-un festival de oud la Bucureşti. De ce nu?

La capitolul Sănătate, doctorul Mehmet Oz, în Time, ne învață cum și ce să mîncăm. Asta după ce distruge cîteva dintre miturile alimentare care au circulat în ultimul timp, precum: să mîncăm - doar - produse cu procent scăzut de grăsimi și să bem sucuri acidulate fără zahăr; să demonizăm sarea; să nu ne delectăm cu vin roșu etc.