Cannes la noi acasă
Zilele astea se întîmplă ceva cu adevărat important în Bucureşti (pe lîngă venirea iernii). Începînd de vineri, 14 octombrie, şi pînă joi, 20 octombrie, compania de distribuţie a lui Cristian Mungiu, Voodoo Films, aduce pe ecranele din capitală unele dintre cele mai premiate/discutate/apreciate filme de la Cannes-ul de anul ăsta. În condiţiile în care filmele de autor ajung greu în cinematografele de la noi, iar singura soluţie a cinefililor sînt torrenţii şi-un proiector întreptat spre un perete gol din apartament, posibilitatea de-a vedea pe ecran mare filme care au agitat apele criticii internaţionale acum nici jumătate de an e pur şi simplu o ocazie de neratat. „Atîta vreme cît sălile vor fi la fel de pline ca în seara asta, spunea Cristian Mungiu la deschiderea de ieri, acest festival va continua să existe.” 12 lei. Atît costă biletul la cel mai nou film al lui Almodóvar. 12 lei un Kaurismäki. 12 lei un Zviaghinţev. Dacă nu vi se pare mult, înseamnă că vorbim aceeaşi limbă, că o să ne vedem zilele astea la cinema şi că Les films de Cannes mai vin şi la anul à Bucarest. Ceea ce e o veste excelentă.
Deschiderea festivalului a avut loc ieri seară, la cinema Studio, cu filmul Habemus Papam al italianului Nanni Moretti, o dramă jucăuşă care sfîrşeşte într-o mare tristeţe, asta după ce te şi zguduie de rîs de cîteva ori (cardinalii din conclav se-apucă de-un turneu de volei, sub atenta îndrumare a psihanalistului de serviciu, interpretat chiar de Moretti). Închipuiţi-vă că un papă proaspăt ales (deci, tradiţia spune, ales de însuşi Dumnezeu) crede că nu e făcut pentru slujba asta şi are un atac de panică, paralizînd pentru cîteva zile bunul mers al Vaticanului. Adăugaţi la asta umorul niciodată corect al lui Moretti, nişte referinţe evidente la Cehov şi la sfîrşeala personajelor lui, cîteva consideraţii despre ratare, destin şi putere, plus un Michel Piccoli grandios, pe care nu l-am mai iubit atît de la Marea Crăpelniţă încoace. (Între timp l-am văzut şi la teatru, jucînd rolul unui bătrîn actor ratat în Minetti de Thomas Bernhard, şi e incredibil cît de bine se completează rolul de-acolo cu cel de-aici). Habemus Papam mai rulează duminică, 16 octombrie, de la ora 16.00, la Noul cinema al regizorului român (la MŢR).
Sîmbătă, la 13.00, intrarea e liberă Tree of Life, filmul care a luat Palme d’Or 2011, iar proiecţia e urmată de o dezbatere cu psihanalişti, critici de film şi cineaşti. Seara avem Michael şi cel mai nou film al lui Kim Ki-duk, plus petrecerea cu Nighlosers şi Elvis Romano (oare Elvis Costello îl ştie pe Elvis Romano?) de la MŢR. Duminică e ziua cultissimului Taxi Driver (Palme d’Or 1976), proiectat pentru prima dată într-o sală de cinema din România, şi a întunecatului La piel que habitoal lui Almódovar. Ce se mai întîmplă de luni încolo, vedeţi aici: http://www.filmedefestival.ro/2011/
P.S. Dacă n-aţi văzut încă Melancholia şi Drive (despre care Andrei Gorzo a scris aici şi aici), le puteţi vedea în cadrul aceluiaşi festival.
