Corpul performativ este o reprezentare, o idee de corp - interviu cu Ivo Dimchev
În cadrul festivalului Explore Dance de anul acesta, Ivo Dimchev a prezentat solo-ul I-ON, creație realizată în colaborare cu Franz West. Coregraf, actor, muzician, artist vizual, Ivo Dimchev (n. 1976) este creatorul unui număr impresionant de spectacole prezentate în toată lumea: spectacolul Som Faves este unul dintre cele 14 produse artistice selectate de juriul prestigiosului Festival de Teatru din Antwerpen, solo-ul său, Lili Handel, este nominalizat pentru premiile Bessie Awards de la New York, iar pentru cele mai recente spectacole ale sale, I-ON și X-ON, Ivo Dimchev a colaborat cu artistul vizual austriac Franz West, cîștigătorul Leului de Aur la Bienala de la Veneția din 2011.
Cum a început colaborarea dumneavoastră cu Franz West?
Franz a văzut spectacolul meu, Som Faves și, în mod evident i-a plăcut foarte mult, de vreme ce ulterior m-a rugat să realizez scurte creații video cu două dintre sculpturile sale numite Adaptive. Scurt metrajele urmau să fie prezentate în galerii, cu scopul de a-i lămuri pe vizitatori cu privire la ceea ce pot face cu aceste Adaptive. Am realizat cele două creații video care durau o jumătate de oră, iar Franz a fost foarte mulțumit de rezultat. Eu nu. Nu simțeam că e o diferență prea mare între improvizația mea și ceea ce vizitatorii fac de obicei cu sculpturile lui Franz în galerii. Exista, desigur, o intensitate mai mare, dar totuși, acțiunile mele nu transmiteau un mesaj prea clar. Apoi, printr-o fericită coincidență, a trebuit să prezint spectacolul Lili Handel în Roma, iar Franz West își inaugura, în aceeași perioadă, o expoziție la Gagosian Gallery Roma, unde erau prezentate și creațiile video semnate de mine. Curatorul expoziției m-a rugat să prezint un scurt performance live cu sculpturile, ceva similar cumva ceea ce filmasem. Și mi-am zis: iată o șansă extraordinară să realizez ceva mai inteligent cu aceste sculpturi. Și astfel am repetat timp de trei ore în toaleta de la Gagosian Gallery, fiind singurul loc unde am găsit o oglindă. În deschiderea expoziției am prezentat o structură performativă de zece minute, într-un mod care m-a mulțumit mai mult decît improvizația filmată. Publicul din galerie a fost infiorător, s-a băut șampanie și s-a vorbit foarte tare. La final, i-am spus lui Franz West că nu voi mai interpreta niciodată într-o galerie, dar aș fi încîntat să realizez, pentru o scenă de teatru, un spectacol coerent cu sculpturile lui. Eram deja „prins” de stranietatea și dificultatea relaționării cu obiectele sale și simțeam că trebuia să creez ceva mai consistent pentru un public așa zis normal, nu pentru un loc în care se bea șampanie și se vociferează, ci pentru un spațiu cu atmosferă concentrată, în care între artist și public să existe un respect reciproc. Intuiam că obiectele create de Franz West deschideau mai multe posibilități, nu doar o simplă mutare în sus și în jos, o scurtă agitație și o reașezare pe piedestal. Franz a fost de acord cu propunerea mea și în mai puțin de o lună repetam deja cu cinci dintre sculpturile sale în studioul meu din Bruxelles.
Care a fost cel mai provocator aspect al acestei colaborări, pentru dumneavostră, ca performer?
Au existat cîteva provocări. În primul rînd nu mai lucrasem niciodată cu un obiect abstract, iar prin asta înțeleg un obiect care nu are o funcție specifică. Astfel, regulile erau destul de diferite și, așa cum Franz mi-a spus odată, era bine să păstrez caracterul abstract al sculpturilor, să nu le învestesc cu o funcție particulară clară. El prefera ca obiectele create de el să rămînă cît mai abstracte cu putință. Și eu îmi doream același lucru, numai că acest fapt mi se părea nu doar foarte dificil, ci aproape imposibil, pentru că, chiar dacă obiectele sînt lipsite de un sens detectabil, cînd ele intră în interacțiune cu un corp uman, atît privitorul cît și performerul vor proiecta asupra lor, în timpul acțiunii, sensuri mai mult sau mai puțin vizibile. Astfel, scopul meu a devenit acela de a găsi, pe cît posibil, un vocabular și o calitate care să se deschidă spre interpetări cît mai diferite, dar care să își păstreze concomitent claritatea și precizia. Am încercat să mă situez într-un dialog echilibrat și fertil cu obiectele.
Adaptivele au fost create cu scopul interacțiunii, astfel încît vizitatorii expozițiilor să poată intra în relație cu ele. Care este diferența dintre interacțiunea întreprinsă de un „non-performer” care se întîlnește cu Adaptivele și acțiunea din scenă a unui performer?
Diferența este mare și complexă. Se presupune că vizitatorul galeriei are o experiență personală, foarte intimă cu sculpturile. Ceea ce fac eu ,pe scenă, ca performer cu aceste obiecte este, de asemenea, o experiență personală, dar încapsulată în ochiul public. Această experiență este privită de o audiență secundară, care nu intră în contact fizic direct cu obiectele. Interacțiunea publicului cu Adaptivele este realizată numai prin filtrul performativității mele subiective. Dacă într-o galerie factorii temporali și spațiali nu sînt foarte evidenți, pe scenă ei prezintă o importanță substanțială. În explorarea mea performativă introduc un nou element al interacțiunii: muzicalitatea, care crește complexitatea contactului dintre sculpturi și corpul uman. Într-o galerie, dialogul se realizează între două contexte: contextul corporal și contextul artistic. Într-o interacțiune scenică performativă, relaționarea cu Adaptivele permite o formă de confruntare și un dialog distinct între cele două contexte.
Dacă ați fi interacționat cu sculpturile în timpul vizitării unei expoziții, ați fi relaționat cu Adaptivele într-un mod diferit de cel din I-ON?
Mă tem că într-o galerie nu aș interacționa deloc cu obiectele, mai degrabă le-aș observa, întrucît consider că atingerea umană este extrem de simplificatoare. Corpul vizitatorului e prea concret. Singurul corp pe care îl accept în interacțiunea cu sculpturile este corpul performativ, pentru că este o reprezentare, o idee de corp.
După I-ON, ați creat X-ON. Deși mă așteptam ca X-ON să fie o continuare a lui I-ON, mi s-a părut profund diferit. Sînteți de accord? Cum s-a materializat în X-ON colaborarea dumneavoastră cu Franz West?
În X-ON am lucrat cu mai mulți oameni, dar și cu mai multe obiecte. Înainte să încep lucrul la X-ON, i-am spus lui Franz că am nevoie de mai multe exemplare ale fiecărei sculpturi, astfel încît a creat cîte cinci copii ale aproape fiecărui Adaptiv. Unicitatea fiecărui exemplar din I-ON a fost înlocuită cu ne-unicitatea unui grup de duplicate în X-ON. Relația dintre original și copie devine un fir dramaturgic călăuzitor în X-ON. În plus, am încercat să introduc conceptul de corp performativ ca operă de artă de sine stătătoare, aflată în relație cu obiectele create de Franz West. Acum nu mai avem o operă de artă în relație cu un corp, ci opere de artă aflate în interacțiune, generîndu-se astfel un conext ce conține în același timp operele de artă, corpul performativ și autorul. O altă diferență este dată de faptul că în I-ON am încercat să folosesc cît mai puțin text cu putință, pe cînd în X-ON se poate auzi clar cum sînt articulate conceptele și asta pentru că, spectacolul devenind din ce în ce mai complicat, am încercat să fiu cît mai clar, cel puțin la nivel verbal. Cît despre restul, îmi asum responsabilitatea de a fi cît mai puțin specific, astfel încît spectatorii să simtă că, chiar dacă dețin cunoașterea regulilor de bază, încă mai au multe de aflat și rezolvat ei înșiși.
În această vară, la Viena, casa Wittgenstein a găzduit expoziția dumneavoastră, Îngeri. Ce ne puteți spune despre această experiență?
A fost o expoziție mai mult sau mai puțin plictisitoare, dar a fost interesant să expun forme artistice cît mai diverse. Din experiența cu Îngerii am avut multe de învîțat și sînt nerabdător să îmi elaborez următoarea expoziție.
Spectatorii români v-au văzut de-a lungul anilor în România la Bienala tinerilor artiști, cu o creație video, la BalkanDance Platform cu Volksmother, la Festivalul Atelier de la Baia Mare cu Lili Handel, sau la Expore Dance Festival cu Concerto. Acum v-au putut vedea în I-ON.Cum s-au schimbat paradigmele creației dumneavoastră în toți acești ani?
Paradigmele sînt aceleași, numai că acum nu mai pun atît de mult accentul pe putere, distorsiune sau metamorfoză, ci prefer să mă concentrez asupra muzicalității, preciziei și extinderii sferei intensității în actul artistic.
a consemnat Gina Șerbănescu
Foto: http://festival.exodos.si/
