Degustări la Cetate

În luna august, Dunărea a trecut cinematogafic prin Portul Cultural Cetate unde s-a desfăşurat ediția a doua a Festivalului Degustătorilor de Film şi Arta Culinară. Un public privilegiat a urmărit peste 60 de filme potrivite cu specificul celor 10 țări participante. În fața unor spectacole gastronomice, care ar atrage şi cel mai pretențios cinefil, s-a vorbit în cel puţin şase limbi străine despre îmbunătăţirea unui eveniment cultural aparte. Iată ce au spus invitaţii.

Ilya DYADIK (director al Festivalului de Film de la Odessa)
„Desenul animat ucrainean Mergea tramvaiul no 9 (Ursul de aur, 2002) regizat de Stepan Koval şi documentarul Drumeţii în regia lui Igor Strembinski (Palme d’or, 2005), care s-au proiectat la Cetate în programul dedicat Ucrainei au avut mare succes. Aş fi încîntat să avem şi ţări vecine la ediţia următoare a festivalului pe care îl organizez pentru că cinematografia română este renumită de ceva ani, iar dacă Institutul Cultural Român s-ar implica în selecţia filmelor ar fi excelent. Anul acesta am cumpărat filmul românesc Dacă bobul nu moare de Sinişa Dragin. Aşteptăm pentru iulie, 2012, comedii româneşti, căci festivalul de film de la Odessa continuă cu succes doar cu acest gen."

Andrei DOBRESCU (regizor)
„Adunarea primită la Dunăre de Masha & Mircea Dinescu, chiar dacă nu a văzut cele mai bune filme, a rămas cu un gust bun. A fost o masă mare, cu povești și Mambo Siria, întreruptă discret de proiecții și lansări de carte. Anunțurile au devenit formale: luați compotul și haideți la film! Noul cinematograf românesc, cum l-a numit Magda Mihăilescu, a adus în festival scurtmetrajele pentru ziua rezervată României. Lungmetrajele au lipsit, din păcate. Au fost alese doar documentare despre spațiul dunărean. Tema era interesantă, dar cel despre insula Ada-Kaleh a fost, cel puțin pentru mine, un priveghi. La fel și cel despre Orșova, cu personajele zgribulite în mijlocul iernii lîngă blocurile nou construite. Simțeam nevoia unui film proaspăt, contemporan, ceva care să ne scoată din senzația asta că ultimul film românesc s-a filmat la Orșova, acum 40 de ani sau s-a scufundat din cauza unui baraj împreună cu locuitorii insulei.”

Dan FĂINARU (critic de film)
„Un festival are tot felul de conotaţii, care nu cred că au legătura cu ce se întîmplă aici, însă Dunărea a fost pretextul unor întîlniri pentru a cunoaşte cinematografii aproape deloc cunoscute. Toate aceste lucruri le-am descoperit la festivalul de la Cetate, unde am venit din pură curiozitate, şi unde am descoperit că este mai mult o adunare amicală şi agreabilă cu alţi cineaşti sau profesionişti din regiune, fără a încerca să definim regiunea. După mine, Austria şi Moldova nu sînt în aceeaşi regiune... Adevărul e că în cazul filmelor de scurtmetraj sau de animaţie totul este pentru mine o mare noutate. De obicei nu mă duc la astfel de festivaluri, mă concentrez asupra celor de ficţiune şi asupra documentarului. Mi-au părut foarte reuşite filmele de animaţie ale regizorului moldovean Dumitru Voloshin. Mi-a mai atras atenţia lungmetrajul sîrbesc Promisune solemnă al regizorului Srdjan Karanovic, cu Miki Manojlovic în rol principal. Merită continuat festivalul şi mai ales dezvoltat, dar cu un public numeros. Din punct de vedere geografic, e greu de imaginat aici multă lume, dar programul de filme poate fi cu siguranţă mai riguros, iar asta ar implica un alt buget. Nu văd aici premiere mondiale, nu văd nici festivalul competitiv. E lucru ştiut: cînd cauţi sponsori, ei vor cuvîntul festival, dacă le spui că e o întîlnire intelectuală, nu vine nici un sponsor în ajutor. Aş sugera să vină aici studenţi la facultatea de film care să scrie scenarii sau să filmeze. Cristi Puiu a făcut exact acelaşi lucru la Toulouse şi studenţii au ieşit cu trei filme, dar după două săptămîni de lucru intens. Şi la Cetate pot fi create programe creative pentru public, studenţi şi cinefili. Ca acest festival să ajungă eveniment cinematografic, ar fi ideal să fie reunite forţele implicate.”

Antonia KOVACHEVA (critic de film)
„Am venit pentru a doua oară la Cetate. Am cunoscut de această dată critici de film interesanți, dar mai ales tineri regizori. Acesta e primul lucru pe care l-am remarcat. A fost o idee foarte bună să vedem filme scurte realizate de studenţi de la universităţi diferite, chiar dacă unele au apărut în programul festivalul și nu au fost proiectate, iar pe altele le-am ratat fiindcă am preferat să stau la o șuetă cu «noul val românesc». Mi-a plăcut și filmul foarte scurt al lui Teddy Necula - Dinte condamnat. Am remarcat Apele tac, în fine, în toate aceste filme de școală, tinerii au la îndemînă un limbajul cinematografic matur. Tocmai din acest motiv mi-aș fi dorit să își asume mai multe riscuri și să facă filme ceva mai neobișnuite. Cu un film de școala poți face scandal în sensul bun al cuvîntului, sau poți păstra naturalețea și, nu în ultimul rînd, un regizor ambițios poate găsi finalul dorit de spectatorul inteligent. Mîncarea? Aici mîncarea nu este ceea ce mănînci, dar mai ales ceea ce simți... Festivalul se vrea elitist și, din păcate, e mai puțin public față de anul trecut. Nu mă consider elitistă în profesia mea, dar publicul și «vocea poporului» spun mai multe despre filmul respectiv decît o cronică. În Bulgaria, spre exemplu, în ultimii doi ani, au crescut vînzarile la bilete pentru filme autohtone cu 40%, iar comedia Misiune Londra regizată de Dimitar Mitovski a înregistrat un box office mai mare decît Avatar. E aproape de neimaginat, dar filmele bulgărești sînt cerute în cinematografe și chiar în mall-uri. Mi s-a părut un miracol care sper să țină cît mai mult.”

Marius MIHALACHE (interpret şi compozitor)
„Mă ştiu cu Mircea Dinescu de peste şapte ani, l-am întîlnit la Viena, la un club de jazz. M-a invitat două zile la Cetate, şi mi-a spus să iau şi ţambalul cu mine. Locul e foarte frumos, Dunărea stă de pază între noi şi Bulgaria. E păcat că nu se dezvoltă acest loc într-o zonă turistică, chiar dacă vorbim de un festival exclusivist. Asta pentru că, dacă vor să vină turişi special pentru festivalul de film, hotelurile sînt prea departe. Poate că trebuie regîndit ca la Festivalul de Jazz de la Gărîna, dar pe stilul lui Dinescu... Am văzut filmul Patul lui Procust regizat de Sergiu Prodan şi Viorica Meşină. Zău că mi-a plăcut foarte mult şi nu pot să înţeleg de ce nu a fost în cinematografele din România pînă acum. Iniţial trebuia să cîntăm sub cerul liber, la Valea Cinematografică, dar eu n-am vrut să cîntăm pe scenă, poate să ne gîndim pentru anul viitor şi la seri de jazz cu formaţii din ţări diferite.”

Magda MIHĂILESCU (critic de film)
„Excelentă selecţia filmelor străine. Pe unele le ştiam de la alte festivaluri, pe cele mai multe – nu. Mai rar avem prilejul, chiar şi noi, profesioniştii, să ni se ofere atîtea exemplare de vîrf ale unor cinematografii atît de apropiate în spaţiu, dar atît de nedrept inaccesibile. Buna stăpînire a materiei de către Marian Ţuţui şi-a spus cuvîntul. Felicitări şi echipei tehnice pentru calitatea proiecţiilor. La capitolul filme româneşti mi se pare că pentru selecţia scurt metrajelor ar trebui să se recurgă la o sită mai deasă. Altfel, prezenţa producţiilor venind de la alte şcoli decît UNATC este demnă de salutat. Poate ar fi binevenită o întîlnire tip masă rotundă, între tinerii autori, absolvenţi ai diferitelor institute. Ar fi păcat să nu fie exploatată la maximum acest prilej de a trăi cinefilia prin toţi porii, prilej potenţat de fermecătoarea şi generoasa ambianţă culinaro-artistică a gazdelor, Masha şi Mircea Dinescu. Cred că ceea ce numim îmbunătăţiri vor veni de la sine, un festival de acest tip are nevoie, precum un cozonac adevărat (cel după reţeta lui Păstorel) ca odată scos din cuptor, să fie lăsat, zicea mama mea, să vorbească cu Dumnezeu”.

Irina-Margareta NISTOR (critic de film)
„La Malul Dunării, unde găseşti un refugiu liniştitor pentru nervi şi ideal pentru vizionări, timpul îşi pierde puterea de constrîngere, iar lumea devine fără vîrstă. Am plecat de la Bucureşti, via Otopeni / Henri Coandă, de unde am preluat doi musafiri omniprezenţi pe la Festivalurile din lumea întreagă, de la Anonimul la TIFF, trecînd pe la inconturnabilele Cannes, Berlin, Veneţia, Toronto, Locarno… Dan Făinaru şi inseparabila lui soţie, veneau pentru prima dată la Cetate. Curînd mi-au dat dreptate, că este cel mai frumos apus de soare din cîte au văzut. La Gara Fluvială e locul unde se schimbă idei, se fac brain-storminguri (un barbarism, dar merge). L-am prins pe cel despre noi şi bulgari. Cu o seară înainte fusese un documentar HBO, remarcabil despre un cimitir al căldărarilor bogaţi, Faraonii de beton, regizat de tînărul regizor şi critic de film Jordan Todorov. Mansarda are poate cel mai mare farmec, fiind un laborator de producţie, de la titrajele pentru filme, pînă la dormitoare pentru tinerele echipe, transcrierea mesajelor pe Facebook şi mai ales montarea filmărilor de peste zi, cu evenimente şi musafiri, cu actori celebrisimi ca Maia Morgenstern.”

Insa WIESE (director al Festivalului de film de la Regensburg)
„În Germania, ca director la Regensburg Short Film Week, aflat la a opta ediție, am propus deja să facem o secțiune specială dedicată României, căci, se știe, filmele «voastre» sînt foarte solicitate. Fie că au o tentă realistă sau se disting prin scenarii cu multă imaginație, filmele românești cu buget redus au stîrnit interesul lumii. Nu e puțin lucru! După părerea mea, filmele studentești au fost foarte bine găsite, mi-au atras atenția Renovare și Derby de Paul Negoescu. Tema familiei care apare în scurtmetraje, dar și în lungmetraje este excelent stăpînită de regizorii români. Colivia în regia lui Adrian Sitaru este un film formidabil. La Regensburg avem un festival de filme de artă intitulat Donumenta, iată din nou țări diferite sînt unite cultural prin fluviul Dunăre. Cinematografia le pune atît de frumos în valoare…. Eu sînt mare fan al filmelor mute, și filmul Dunărea de la Pădurea Neagră la Marea Neagră, realizat în 1929 e o bijuterie. La fel și documentrul Ultima primăvară pe Ada-Kaleh. Cetate? Locul e atît de frumos, atmosfera e fantastică, la fel e și imaginea Dunării din filme. Au fost și neajunsuri și e păcat, problemele tehnice: la cîteva filme importante lipseau subtitrările în engleză… A fost un Festival Gourmet! În România, roșiile dunărene sînt uriașe, iar zacusca, ceva nou pentru mine, e delicioasă.”

Jordan TODOROV (regizor)
„Cetate este locul perfect pentru un festival de acest gen. Am fost încîntat de tot ce am găsit la conac şi la cele două cinematografe din portul cultural, unde am trăit o experienţă uimitoare. Cuvintele sună pompos, ştiu… Am avut ocazia să văd filme pe care nu le-aş putea revedea niciunde, dar o parte din filmele recente au fost sub nivelul aşteptărilor mele. Mi-a plăcut scurtmetrajul românesc Lost Springs 2 regizat de Andrei Dobrescu. Programul de filme ar trebui însă lărgit şi invitaţii ar fi bine să fie şi din zona producţiei de film. Locul acesta se pretează la workshopuri unde participarea internațională să fie mai consistentă. Mai sper ca anul viitor să mi se dea şansa să prepar un fel de mîncare bulgăresc, poate odată cu lansarea noului meu film Dad made Dirty Movies.”

Fotografii de Theodora Alexandra LUCA.