⬆
IERI CU VEDERE SPRE AZI
Pagina 10
De ce - inclusiv cu ochii - ești și tu japonez
Japonezii i-au avut pe teribilii kamikaze, ei i-au avut pe cei care-ţi tăiau capul cu sabia ninja cît ai spune kaiku!, după cum tot ei au avut, paradoxal, cîţiva medici care au avut grijă de unii prizonieri americani şi australieni ca şi cum ar fi fost fraţii lor. Pentru un occidental de-al nostru (în raport cu ei, cam toţi sîntem occidentali!), e clar că naţia asta e greu de priceput.
Ceasurile trecute prin Adunări...
Luni „ghenarie 10, anul 1844“, Adunarea Obştească Ordinară a Valahiei se întrunea în prima şedinţă publică, deschizînd practic „dezbaterile parlamentare“ ale anului în curs. Vodă Bibescu îi ceruse Mitropolitului încă de la finele anului trecut să-şi anunţe deputaţii ca „la arătata zi (adică 10 ianuarie – n.n.) să se afle cu toţii adunaţi în sala seanţelor la ceasul hotărît“, adică 10 trecute, fix.
Dragi intelectuali din țara lui Moni & Oana...
La ora la care vă scriu aste rînduri sînt negru de supărare şi cătrănit de amoc! Obrajii-mi ard de ciudă, părul mi-e zbîrlit de nervi, iar ochii-mi fulgeră aprigele scîntei ale părerii de rău. Iată de ce: marţi, 8 martie a.c., taman de ziua internaţională a jumătate+ de planetă, am fost invitat la un Radio, cam pe la ora prînzului. Dar eu – regreta-mi-aş fiecare clipă de la catedră!
Despre „delicata moarte”...
Punerea în scenă a propriei morţi este o artă a decenţei; o decenţă care presupune un pic de interes, delicateţe şi multă, multă organizare. Grăbiţi să trăim cît mai mult, moartea nu este, pentru mulţi dintre noi, decît o imagine sinistră, depărtată şi chiar intangibilă. Aşa că lăsăm pe mîna altora delicatul moment de trecere, „trezindu-ne“ din somnul veşnic cu claxoane, fanfare, manele, mirosuri, vînzoleală, şi mult tărăboi.
Jos cu Boia! Trăiască reforma!
Adevărul e că i se cam urcase la cap acestui Lucian Boia: după ce că a spus că istoria României e un mit, s-a mai şi apucat să scrie asta. Iar cînd să scrie, nici măcar n-a scris în limba română, ci mai mult în franceză! – de parcă i-ar fi fost jenă de limba lui maternă! În plus, e atît de leneş încît, atunci cînd cărţile lui apar în româneşte, nici măcar nu şi le traduce singur.
Conversații matinale
„A sosit cumva curva?“ întrebă el direct, fără alte formule introductive. „Oh, nu!“, răspunse femeia amabilă. „Curva vine marţea.“ „De dimineaţă?“ „Nu, în general, curva ajunge pe la prînz, cu trenul de doişpe.“ „E-te-te“, zise bărbatul destul de dezamăgit (ne aflam într-o joi). Medită două-trei secunde şi adăugă: „Dacă nu sînt la timp la dumneavoastră, să o reţineţi pentru mine!“
Cît de necesară ne e legalizarea prostituției?
Istoriceşte vorbind, am convingerea că există mai multe legende decît adevăruri în ceea ce ştim despre Crucea de Piatră sau despre echipa de fotbal Venus – care, cică, ar fi fost sponsorizată din cotizaţia pe care bordelurile o plăteau Poliţiei în anii ’30. Societatea românească din prima parte a secolului trecut nu era una puritană, dar era totuşi una tradiţionalistă.
Simbolurile respectului
La începutul anilor ’90, imediat după acceptarea mea ca preparator la Universitatea din Iaşi, secretara-şefă de la Litere mi-a pus în braţe un vraf de hîrtii şi m-a informat, cu vag sesizabilă compătimire, că urma să colind un număr însemnat de birouri şi birouaşe pentru o multitudine de semnături şi ştampile ce aveau rolul să consfinţească intrarea mea oficială în cîmpul muncii.
Puterea ideilor, plus un polonez de treabă
Adam Michnik mi se pare a fi exact prototipul omului în faţa căruia comunismul nu avea nici o şansă: omul inteligent, dispus să ţină cu dinţii de normalitatea lui. E genul de bărbat care descumpăneşte orice sistem. Nu vrea să fie erou (deşi, se pare, ar putea fi) şi, de fapt, e mai degrabă circumspect faţă de eroi. Nu urăşte şi nu idolatrizează.
E blondă și conduce un partid spre dreapta...
Ce-i frumos în Europa e că fiecare ţară are nu numai partidele pe care le merită, ci şi blondele aferente ce conduc acele partide! Eu, azi, mi-am propus să vă scriu despre una dintre aceste blondine. Cum în context voi aduce vorba despre ceva sondaje recente, trebuie să vă spun că, în pregătirea acestui text, am operat şi eu un sondaj, pe un eşantion absolut nereprezentativ.
„Frumoase băi mirositoare” pe Dîmbovița...
La începutul secolului al XIX-lea, „descoperirea“ apei, ca sursă importantă în tratarea diferitelor boli, duce la apariţia diferiţilor „investitori“ gata să ridice peste noapte „staţiuni“ şi băi „mirositoare“ a căror utilitate să fie în „profitul“ tuturor.
Scrisoarea celor şase (II)
Decretul care interzice cetăţenilor de a avea contacte cu străinii nu a fost votat niciodată de corpul legislativ şi nu a fost făcut public niciodată. De aceea este lipsit de putere legală.
Marx, Mubarak și revoluția română
Recentele tulburări din Tunisia şi – mai cu seamă – Egipt au avut un efect interesant asupra presei române. Vreme de cîteva zile, în programele televiziunilor de ştiri gîlceava internă – repetitivă şi predictibilă oricum – a făcut cîţiva paşi în spate, lăsînd ceva loc pentru discutarea unor subiecte ale actualităţii internaţionale, inedite.
Ispita lucrurilor inutile
Dintr-o lume izolată, în care noutăţile ajung cu greu şi doar în anumite locuri, Principatele Române sînt invadate peste noapte de ştiri, noutăţi, „mărfuri“ şi „marfaşi“. Nu mai trebuie să ajungi la Viena pentru o trăsură, căci Viena vine acasă la tine, nu mai trebuie să fii la Paris pentru a vedea ultima rochie la modă, căci Parisul ajunge la tine cu modă cu tot.
Scrisoarea celor şase (I)
În martie 1989, şase „grei“ ai partidului – Gheorghe Apostol, Alexandru Bîrlădeanu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu, Constantin Pîrvulescu, Grigore Răceanu – i-au adresat o scrisoare deschisă lui Nicolae Ceauşescu, în care luau poziţie critică faţă de regimul dictatorial de la Bucureşti.
Pe cînd un partid neo-legionar în Parlament?
Puţini dintre românii care, în ultimele trei decenii, şi-au „tras“ pe video propria nuntă ştiu că unul dintre primii lor concetăţeni de viţă plebee, care a avut ocazia de a-i fi filmată cununia, a fost Corneliu Zelea Codreanu, acum peste 80 de ani (cînd el s-a căsătorit cu aleasa lui, Elena Ilinoiu). La fel, puţin se vorbeşte despre ce eforturi a făcut Carol al II-lea pentru a pune mîna pe acest film.
Masacrarea ultimului cronicar
Unele cărţi nu merită prea multă atenţie. E de-ajuns o privire pentru a sesiza inutilitatea şi risipa de hîrtie. Dar dacă eu sînt pe deplin lămurită că drumul maculaturii este către reciclare, alţii dau gir acestei maculaturi prin punerea în circulaţie. Acest lucru mă face să scriu despre maniera brutală în care a fost masacrat ultimul cronicar.
Moartea unui stadion
„A fost odată un stadion care s-a numit ANEF, apoi Republicii. I-a fost dat să se zămislească în spaţiul său legende imortale ale sportului românesc. Au jucat fotbal pe gazonul magic fotbalişti de clasă – din ţara noastră şi din alte părţi ale lumii. Aici, pe zgura de obicei rezervată atleţilor, s-a amenajat un teren de handball în şapte. “
Cît de playboy a fost regele Carol al II-lea?
Dintre cei patru regi ai dinastiei române – Carol I-ul, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai – nici unul nu are legenda proastă a celui de-al treilea. Din varii motive – unele întemeiate, altele bîrfe –, amintirea comună legată de acest rege e dominată de incriminări şi deriziuni.
„Festin” cu lupii
La începutul secolului al XIX-lea, peisajul diferă foarte mult de cel cunoscut nouă astăzi. Pădurile şi crîngurile acoperă mare parte a zonei de deal şi munte. Peisaje mirifice se deschid sub ochii călătorului ostenit de drum şi de cîmpiile întinse şi aride din sudul ţării.
România vs Franţa: rîma jumulind cocoşul
Cel mai mare pericol pentru România, acum, nu-l reprezintă cocoşismele Franţei (precum greşeala lor de a lega dosarul Schengen de problema romilor!), ci diseminarea, la noi, a unei psihoze cum că românii ar fi obiectul unor „campanii“ şi „discriminări“.
Cutremurele şi „intitulaţii prooroci“
„Scriitorii geologi arată că cutremurul este o lucrare a naturii şi se pricinuieşte din aprinderea materiilor arzătoare ce se află supt pămînt pe alocuri“.
Un popor ameninţat
"Ştiţi că în România toate persoanele au dreptul la 3,33 grame de unt pe zi, la 10 grame de margarină, 10 grame de brînză, 10 grame de carne? Ştiţi că cea mai mare parte a copiilor din România trăiesc în timpul iernii la o temperatură medie de 14 grade?"
Iarăși, djinna
Minune mare ce mi s-a întîmplat! Iată: miercuri, 5 ianuarie a.c., dis-de-dimineaţă, în propriu-mi birou, taman priveam absent în aburul ceaiului pe care-l aveam în faţă… cînd, deodată, şşşvuc!... din chiar acel abur prinse contur mai vechea mea prietenă, djinna! V-am mai descris-o, tot pe-aici.
Burgheza respectabilă
Diferitele tratate de igienă, scrise cu precădere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lucrează la conturarea unui nou cod comportamental specific unui nou tip uman: femeia respectabilă, provenind din rîndul unei burghezii înstărite. În slujba acestei noi categorii sociale se pun medicii, oamenii politici, „militantele feministe“, scriitorii, jurnaliştii.
1789
„Decadenţa politică pe care actualul regim a generat-o reiese şi mai evident comparînd actuala stare de lucruri cu cerinţele Declaraţiei drepturilor omului din 1789. Declaraţia din 1789 proclamă suveranitatea naţiunii, în timp ce la noi suveranitatea este apanajul dictaturii unei familii iar poporul este redus la un sclavaj modern.“
Adevărul despre lumea în care trăiți
Adevărul e că, pare-se, polul optimismului la nivel mondial nu se mai află în spaţiul occidental. Conform unei analize a Pew Research Centre, 87% dintre chinezi, 50% dintre brazilieni şi 45% dintre indieni cred că ţările lor merg în direcţia bună – în timp ce 31% dintre britanici, 30% dintre americani şi 26% dintre francezi cred aceasta în ceea ce-i priveşte.
E vremea balurilor
De cum dă prima zăpadă, Bucureştii şi Iaşii se pregătesc de baluri şi soaréle. Moda unor astfel de loisir-uri fu adusă odată cu armata rusă şi se împămînteni atît de bine că mai în toate tîrguşoarele se organizau periodic petreceri dansate, cu participarea întregii elite locale.
Dărîmarea bisericii Vărzaru
În adevăr, iarăşi urgent, un membru al comisiei primeşte ordin să meargă la faţa locului şi să constate dacă, din punctul de vedere al legii pentru conservarea monumentelor istorice, este admisibilă cererea primarului. Însărcinatul ministerului caută o zi-ntreagă şi nu găseşte monumentul.
Cea mai adîncă enigmă a României postcomuniste!
În prag de An Nou – şi de nou deceniu – mă simt pregătit a ataca unul dintre cele mai dificile subiecte despre care am scris vreodată. Din 1998, de cînd colaborez la această revistă, în toate cele 482 de poveşti pe care le-am scris pînă acum, mi-am dorit să vină astă clipă. Şi iată-mă-s abordînd cel mai insondabil mister al istoriei noastre contemporane.
Rețete cercate de sărbători
Pentru sărbătorile din acest an putem încerca din reţetele deja „cercate“ ale postelnicului Manolache Drăghici. Vă ofer cîteva dintre ele; şi dacă nu vă va reuşi sau dacă nu vă va plăcea ceea ce veţi găsi în farfurie, vă veţi consola cu graiul dulce moldovenesc.
Frate Vlahuță,
"Să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gîndindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decît altele. Nu, hotărît; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pîn-acuma dospit cum se cade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frîntă; încă nu crede în dreptate."
Fata în topless de pe plaja din Rio
Fata merge uşor pe nisip în calmul dimineţii, conturul tălpilor ei fine rămînînd în urmă-i, ca un regret. Plaja din Rio, la această oră, e mai mult goală (şi aşa are să fie, în scurt timp, şi fata). Indiferentă că-n alte părţi ale lumii acum e iarnă, juna braziliancă se cutremură scurt sub vîntul atlantic cald ce bate dinspre Belo Horizonte – dar îşi revine repede şi îşi dă mai întîi jos jeans-ii tăiaţi sus, de-asupra genunchilor.
Culinare: gugoșele sau mardaline?
Prima modernitate românească propune, cum era firesc, modificări şi la nivelul papilelor gustative. De la sosuri multe şi grase, de la fripturi în sînge şi oi la proţap, de la iaurturi şi sarailii, de la baclavale şi pilafuri se trece, mai greu e drept, spre supă răcoritoare, supă de orez americană, lante cu orez, supă de ceaiu rusească, supă de făstîci, cotlete de la Milano, frecăţei de făină numit picardină ş.a.
Poveste orientală
"A-ntîlnit odată un negustor glumeţ, întorcîndu-se din tîrg, pe Nastratin-Hogea, vechiul nostru prieten din copilărie, şi zice:
– Hogeo, dacă ghiceşti ce am eu în basmaua asta, ţi-l dau ţie să-l faci jumări... Ia, ghici!"
Cînd Cenușăresei i s-au furat papucii
Ce ne facem oare atunci cînd sondajele nu mint? Mai nou, îmi doresc fierbinte ca ele să fie pe deplin fantasmagorice – deşi mă tem că nu-s. Mai precis, mă refer la cercetarea CSOP care, recent, ne spunea că 60% dintre românii trăitori azi cred că acea idee numită generic comunism a fost, în sine, o idee bună. Concret, 45% dintre concetăţeni cred că ideea comunistă a fost o idee bună, dar prost aplicată.
Cum se scrie istoria cu copy-paste
În ultima vreme se vorbeşte mult şi prost despre standardele internaţionale la care ar trebui să se racordeze cercetarea din România fără a se şopti un cuvînt despre cum ar trebui să ne facem mai întîi şi întîi de toate curăţenie în ogradă. Visăm la Europa şi alergăm să ne „racordăm“, chiar dacă navigăm printr-un labirint de mediocritate şi ne împiedicăm la tot pasul de grămezi de maculatură.
Noi și Biserica
„Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mîngîiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sînt de piatră, şi din piatra aceasta scăpărăm scînteile liberei-cugetări, noi românii foşti ortodocşi, cari sîntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mîndri, mai puternici decît toate neamurile lumii.“
Monte Cristo vs Wikileaks
Fapt e că am o simpatie constantă faţă de Contele de Monte Cristo. Nu pentru răzbunare în sine, nu pentru candoarea lui iniţială şi nici pentru norocul comorii descoperite la ţanc – ci pentru că Edmond Dantès arată că omul, într-adevăr, adesea e sub vremi, dar (în ciuda a ceea ce scria cronicarul nostru) nu e obligatoriu să rămînă acolo.
Mărioara, Clementine și „fluturii” din vremea crizelor
O lectura în presa românească la începuturile ei nu-ţi dă dreptul să speri că altădată ar fi fost altfel. La început de secol XIX, „prenumeraţii“ doreau să citească în paginile gazetelor romanţuri, cît mai multe şi mai simple romanţuri, şi abia apoi ştiri de prin alte lumi, şi poate cîte ceva de pe malurile Dîmboviţei sau ale Bahluiului.
Peste 50 de ani
Auzi dumneata! cuvinte romanice, patrimoniul la care avem drept sfînt ca toate limbile de aceeaşi familie, să le luăm noi, românii, în forma şi cu accentul caracteristic al limbilor germanice! «Senzaţie, senzaţional, univerz, univerzal, seziune, conceziune, penziune, perzecuţiune, perzeverenţă, furnizor, penzulă»; că te apucă plînzul!
Cel mai neiubit dintre pămînteni?
De puţină vreme, un personaj anume din vecinătatea noastră a intrat în cel de-al 90-lea an de viaţă, într-o discreţie absolută. S-ar fi vorbit mai mult la o aniversare chiar şi de-ar fi fost vorba despre cea mai obscură vedetă pop a României; mass-media ar fi fost mai atente şi la unchiul de gradul doi al verişoarei de gradul trei al unei starlete de prima mînă.
Costache - „spărgătorul de case”
La începutul secolului al XIX-lea, presa, cu mesajul ei mai degrabă vulgarizator decît „elitist“, pune Biserica într-o nouă dilemă: cum să facă faţă atîtor tentaţii colportate de foiletoanele atît de prizate de public? Dilema se rezolvă, pentru o bucată de vreme, prin editarea unei gazete „bisericeşti“ în care foiletoanele „ieftine“ şi pline de patetism amoros sînt înlocuite cu „piese“ pline de morală.
Cronică fantasistă
„O sumă colosală de vase de comerciu, încărcate cu mărfuri de toate speciele, plutesc, în sus şi-n jos, pe Dîmboviţa canalizată; stradele, pavate cu tuciu, sînt brăzdate, de la un capăt al cetăţii pînă la celalt, de o mulţime monstruoasă de linii de tramways; pe d-asupra capetelor bunilor cetăţeni, se-ncrucişează-n aer, în lung şi-n lat, după sistema engleză, şinele unui număr nenumărabil de căi ferate şi o sumă absurdă de fabrici. Sublimă civilizaţiune!“
O nobilă familie românească
Pe la anul 1866, un adolescent bălai, cu frunte lată şi ochii mari, elev în Cernăuţi, punea nişte poesii în plic, plus o scrisorică de autorecomandare, şi le trimitea către Pesta, spre un destinatar pe care nu-l întîlnise vreodată. Adolescentul ce trimisese poezele se recomanda Mihail Eminovici – cunoscut mai apoi ca Eminescu, poetul cu majusculă din manuale şi din fotografiile de pe coridoarele şcolilor de azi.
Știri diverse și vinul de la gazetă
Apariţia şi răspîndirea presei la începutul secolului al XIX-lea aveau să aducă şi posibilitatea de a difuza diverse informaţii „casnice“. „Mica publicitate“ găseşte un aliat de nădejde în gazetă; de la comercianţi la proprietari, de la „marşande“ la guvernante, totul trece pe la rubrica „înştiinţare“, iar redacţiile ziarele funcţionează, cel mai adesea, şi ca birouri, buticuri, magazii etc.
Cultul puterii
"Un regim totalitar capabil să-şi susţină propriul cult prin propagandă şi să-şi exercite controlul asupra tuturor supuşilor, fără excepţie, nu e posibil fără un înalt grad de dezvoltare tehnică a mijloacelor de comunicare în masă, a armatei şi a mijloacelor de transport."
N-au pîine? Să pape cozonac!
În această săptămînă, onorabile cititor, simt nevoia irepresibilă de a sări în ajutorul unei doamne! Citind cele ce urmează, cred că oricare dintre dvs. ar face la fel. Respectiva este Maria Antoaneta, micuţa vieneză care la 15 anişori s-a căsătorit cu viitorul rege Ludovic al XVI-lea şi ulterior avea să fie regină la Paris taman pe vremea Revoluţiei franceze. Vai, ce nedreptăţită a fost această femeie
Cum se scrie istoria de mîntuială
Tot mai des în ultima vreme, apar cărţi neimportante, fără valoare, şi chiar incomode pentru autorii înşişi. Pentru a bifa activităţile cerute de granturi CNCSIS, ANCSIS sau din Fonduri Structurale, se „toarnă“ la repezeală o culegere de studii, la o editură nu prea mare, dar cotată în noua grilă complet aberantă de performanţe. Uite aşa maldărul de gunoi al istoriografiei româneşti mai pune cîteva vîrfuri.
Mistica puterii
Puterea totalitară îmbină încrederea nelimitată în forţele sale cu negarea a tot ceea ce nu depinde de ea. (...) Asumîndu-şi puterea absolută, ţarul îşi lua şi răspunderea absolută, inclusiv pentru inundaţii, cutremure şi altele asemenea. Supusul nu trebuia să ştie decît de două cauze ale oricăror fenomene: voinţa ţarului şi, în unele cazuri, maşinaţiile duşmanilor săi.“