Burgheza respectabilă

Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Burgheza respectabilă jpeg

Diferitele tratate de igienă, scrise cu precădere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, lucrează la conturarea unui nou cod comportamental specific unui nou tip uman: femeia respectabilă, provenind din rîndul unei burghezii înstărite. În slujba acestei noi categorii sociale se pun medicii, oamenii politici, „militantele feministe“, scriitorii, jurnaliştii. Miza este una foarte importantă: construirea unui „ideal-tip“ al burghezei respectabile, soţie devotată, mamă iubitoare a cărei principală datorie civică este să asigure „copii patriei“, educatoare, păstrătoare a bunelor moravuri etc. Iar igieniştii din această perioadă aveau să demonstreze că femeia „poartă“ şi asigură „destinul“ unei naţiuni. Aşadar, pentru „calitatea“ acestui destin se lucrează din greu, cel puţin la nivel teoretic. Pentru femeile din clasele de sus şi de mijloc se construieşte acum o nouă identitate. Igieniştii sînt cei mai prolifici în acest sens, dar trebuie să ţinem seama şi de faptul că medicul devine un personaj esenţial. De altminteri, în întreaga Europă se constată cum medicina şi ştiinţa reuşesc să-şi construiască un cîmp politic foarte important, aducîndu-i în prim-planul vieţii sociale şi politice pe doctor şi pe savant. Multe dintre reformele secolului al XIX-lea vor folosi argumente aşa-zis „ştiinţifice“ şi îşi vor găsi justificarea în „sănătatea“ populaţiei. Or, aceste argumente sînt furnizate, expuse, experimentate de către medici şi, în speţă, de către igienişti. 

Igieniştii „noştri“ preiau şi dezbat o serie de teme la modă în „Europa“, iar studiile lor participă la educarea tinerelor, a mamelor, a soţiilor etc. „Cele care fac din igienă o regulă a corpului lor şi din morală o regulă a vieţii lor îşi păstrează mult mai mult timp sănătatea şi frumuseţea exterioară“ – scrie doctorul C.S. Antonescu-Remuşiu în tratatul său dedicat cosmeticelor (1886). Frumuseţea şi sănătatea sînt acum valorizate împreună şi discursul medical se pune în slujba lor. Mai întîi de toate se oferă sfaturi şi mai ales „argumente“ ştiinţifice cu privire la exterior şi maniera în care acest exterior este „acoperit“. Veşminte „igienice“ şi „convenabile“ sînt propuse spre folosinţă întrucît „veşmintele sînt în primul rînd o necesitate, supusă imperativelor de igienă, şi abia apoi un lux“ – scrie doctorul G. Bercar, în tratatul despre îmbrăcămintea femeii între igienă şi estetic (1891). Și cum luxul orbitor şi moda pariziană risipesc încă foarte multe averi, igieniştii îşi fac o datorie morală din „deconstruirea“ acestui model, propunînd cu insistenţă un alt model, bazat pe „natural“ şi pe regulile „sănătoase“ ale igienei. Corsetul, la modă în epocă, devine ţinta acestei lupte pentru care Dimitrie Gerota avea să scrie Efectele şi desavantajele purtărei corsetului (1899). Apoi, trupul trebuie educat şi mai ales „stăpînit“ cu ajutorul regulilor igienice. Aflăm astfel că săpunul este privit ca un produs „farmaceutic“ care reuşeşte să îndepărteze „epiderma murdară“ şi să favorizeze „toate funcţiile pielii“. {i, mai ales, că frumuseţea se leagă direct şi ireversibil de curăţenie, o curăţenie care nu poate fi privită decît ca un progres al naţiunii. Artificiile folosite pentru o înfrumuseţare „ireală“ sînt denunţate pentru nocivitatea lor şi înlocuite cu produse cît mai „naturale“ – „cura de struguri“, de exemplu, sau gimnastica. 

„Îngerul păzitor al familiei şi educatoarea societăţii“ – cum avea să scrie şi să pledeze dr. Drăgescu în a sa Maternologie (1880) –, femeia trebuie să beneficieze de instrucţie, o instrucţie care să-i permită „formarea de buni cetăţeni“. Bineînţeles că această „instrucţie“ feminină cerută şi susţinută şi de mulţi alţii are valorile specifice epocii. Iată care ar trebui să fie scopurile Institutului pentru fete „Ioan Oteteleşanu“, aşa cum le vede doctorul Iacob Felix (1903): „Institutul trebuie să formeze femei române pentru ca ele să devină bune soţii, bune mame de familie, adevărate stăpîne ale casei, care practică şi propagă spiritul casnic în societatea noastră, idei sănătoase cu privire la viaţa de familie, bunele moravuri, sentimentele patriotice“. Aşadar, un întreg program în mijlocul căruia se află femeia şi naţiunea.           

Despre toate acestea vorbeşte pe larg Ionela Băluţă în cartea La bourgeoise respectable. Réflexion sur la construction d’une nouvelle identité féminine dans la seconde moitié du XIXe siècle roumain, Editura Universităţii Bucureşti, 2008. O carte ce vă oferă multe alte piste de lectură cu privire la toate „construcţiile“ de care se face „vinovat“ secolul al XIX-lea. Bine scrisă şi foarte documentată, cartea deschide o fereastră spre o lume despre care ştim atît de puţin.    

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830. 

WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...

Parteneri

eugen simion, foto Adevărul png
18 octombrie: Două decenii de când alpinistul român Ticu Lăcătușu a doborât recordul mondial: a escaladat cel mai înalt vârf din Himalaya
Pe 18 octombrie alpinistul român Ticu Lăcătuşu reuşeşte să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Tot pe 18 octombrie s-au născut scriitorul Mihail Sebastian și artistul Ștefan Bănică Jr.
Mâncare aruncată risipă alimentară Foto Restograf
Țara în care fiecare locuitor aruncă 260 de kilograme de mâncare pe an. Unde se situează România în clasamentul risipei alimentare
Peste un miliard de tone de alimente sunt risipite anual la nivel mondial, în timp ce 645 de milioane de oameni se confruntă cu foametea.
UK CIA P 1947 LF 77 FR191 2000 Overall 001 origin jpg
Mărul, de la livezile sălbatice din Asia Centrală la marile mituri ale omenirii. De ce a fost asociat cu fructul interzis, cu toate că Biblia nu îl menționează
A fost ținut în mână de zeiţa discordiei, de un arcaş elveţian, de o regină invidioasă şi de o companie din California. Unui savant, se spune, i-a căzut în cap, iar zeci de pictori l-au pus pe pânză. Mărul, care se laudă că ține doctorul departe, este un fruct cu peste 7.500 de soiuri.
victoria stoiciu png
Regretă Victoria Stoiciu plecarea din PSD? Senatoarea explică aranjamentele din Parlament premergătoare Guvernului Niculescu: „AUR nu va vota din dragoste”
În ediția de vineri seară a livestream-ului„Trends”, prezentat de Alexandru Negrici la Adevărul, senatoarea neafiliată Victoria Stoiciu a explicat jocurile politice din Parlament, în vederea învestirii Guvernului Niculescu.
Zodiile care au noroc la bani pe 16 martie, foto Shutterstock jpg
Zodiile norocoase ale zilei de 18 octombrie: cine are parte de o schimbare majoră
Trei semne zodiacale se pregătesc să culeagă roadele unor lecții importante de viață.
klimkin girl 1531575 jpg
„Trebuie să-i spun eu tot ce are de făcut”. Povara invizibilă care poate distruge liniștea unui cuplu
Cine observă că frigiderul e gol, că trebuie plătite facturile sau că cel mic are nevoie de o programare la medic? În multe cupluri, treburile sunt împărțite, dar grija pentru tot ce trebuie făcut rămâne în seama unui singur partener. În timp, acest dezechilibru poate deveni o sursă de tensiune.
Avocat care lucrează în birou investighează cazul citind documente, folosind laptop-ul și tableta
Un proiect care ar putea interzice ChatGPT pentru spețe juridice stârnește controverse. Antreprenor: „Un monopol absolut”
Antreprenorul Radu Sebastian Amariei spune că proiectul urmărește îmbogățirea avocaților, prin impunerea de „taxe de protecție”.
index webp
Andreea Esca, în ipostaze neașteptate la Bucharest Fashion Week: „Lucruri bizare pentru mine: vorbesc cu o geantă-cățel!”
Andreea Esca a atras atenția la Bucharest Fashion Week, unde a încercat lucruri mai puțin obișnuite pentru ea. Aceasta a purtat o ținută elegantă, a făcut fotografii cu o geantă în formă de cățel și a povestit despre experiența de la evenimentul dedicat modei.
Crucișătorul greu Zara, în timpul exercițiilor navale
Visul imperial al lui Mussolini: costul înarmării navale în anii Marii Crize
Conducerea fascistă din jurul lui Mussolini l-a convins că trebuie să fie construite vapoare pentru refacerea gloriei Romei și a început în 1929 construirea unui crucișător greu din Clasa Zara.