Cutremurele şi „intitulaţii prooroci“

„Între vorbele cele spăimîntătoare, dar deşarte ce s-au împrăştiat într-această capitală cu prilejul cutremurului şi care au făcut multe persoane lesne îngrozitoare să-şi piarză odihna, priveghind nopţi întregi sînt şi încredinţate că la 24 sau 25 ale aceştii luni era să să mai facă cutremurul sau mai tare sau deopotrivă cu cel de la 11. Soroacele acestor cu de la sine intitulaţi prooroci au trecut din mila lui Dumnezeu cu bine şi fără nici o primejdie, şi proorocirile nu s-au înplinit.“ Aşa se scria la două săptămîni după puternicul cutremur din Bucureşti care a avut loc „marţi la 11 ale următorului, noaptea la opt ceasuri şi 51 de minute“ (25 ianuarie 1838). Cutremurul a durat doar un minut şi a avut „trei săltări din care una a fost mai tare isbucnitoare“. Înainte de a se face o evaluare a pagubelor, au apărut temerile şi spaimele, iar mulţi tovarăşi s-au trezit peste noapte mari vizionari şi mari ales colportori, încurajaţi de priveliştea „jalnică“, într-un oraş ridicat prea puţin temeinic în piatră şi mult mai mult în lemn şi chirpici.

Prima măsură luată de vodă Ghica fu legată de trimiterea arhitecţilor prin biserici; dovedite a fi „primejdioase“, ele sînt închise; se trece apoi la salvarea sufletelor prinse pe sub dărîmături şi la evaluarea pagubelor. Scoşi de sub dărîmături se află destui, unii au supravieţuit, alţii au fost trimişi „cuviincios“ la locul cel orînduit. De pildă, în Văpseaua Roşie, Catinca, soţia lui State argintarul din mahalaua Scaunelor, n-a mai putut fi salvată, „zdrobită în cap atît de dărîmarea unui coş, cît şi de nişte lemne“, în timp ce Ilinca, sin (fiica) popii Gheorghe, atinsă doar de o bucată de tencuială, se afla „în bună stare“.

Victimele nu sînt numeroase: „adunarea“ arăta aşa: 8 morţi şi 14 zdrobiţi. „Săltătura“ avea însă să lase fără coşuri, sobe, tavane, ziduri, acoperişuri, multe case, biserici, hanuri, prăvălii, binale. Şi dacă ne gîndim că fu în miez de iarnă... De pildă, Mihai şi Marin din Văpseaua Albastră au rămas fiecare fără doi pereţi, iar Ioniţă dulgherul din mahalaua Cărămidarilor s-a pomenit cu o „fîntînă“ în mijlocul odăii. În Vopseaua Neagră, mai multe case s-au prăbuşit, fiind deja cu „bulină“ din anii trecuţi: casa dumnealui Costache Bălăcescu, şi casa dumneaei Dumitrana Procopiu. Teoharie lumînărarul a rămas fără tavan şi „învelitoare“, dumnealui Voinescu s-a trezit fără zidul de la cuhnie, zidul „dumneaei Zinca Golescu s-a dărîmat“. Dar cele mai afectate au fost bisericile: „la Sfîntului Gheorghe cel Nou, clopotniţa şi beserica s-au crăpat şi s-au povîrnit la o parte“, la Foişor a căzut o bucată din zidul altarului, văzîndu-se afară, la Amzei a crăpat zidul, la Enei a crăpat în altar, de „sus pînă jos“, la Icoanei a „crăpat foarte rău şi a slăbit toată temelia“, la Elefterie a crăpat zidul etc. Prin judeţe, pagubele fură minime: coşuri, sobe, tavane, pereţi şi multă apă revărsată prin „copci“ în casele oamenilor, „ajunsă împotriva paturilor“. Doar la Rîmnic, văduva serdarului Preda Brădescu şi-a pierdut viaţa, încercînd să-şi salveze copiii din casa prăbuşită.

Iarnă fiind, populaţia continuă să aprindă focurile, chiar şi fără coşuri, şi, mai ales, să folosească ce are la îndemînă pentru a se încălzi. Incendiile şi „sufocările“ provocate de gazele emanate de cărbuni aduc o nouă poruncă: „Fiindcă multe coşuri şi sobe sînt dărîmate şi lăcuitorii obicinuiesc a aprinde prin case cărbuni, de aceia să povăţuiesc toţi ca mai întîi să stingă şi să puie un fer pe ei: căci cei nestinşi pricinuiesc primejdie de moarte“ (18 ianuarie 1837).

Cum „proorocii“ se înmulţesc, gazeta încearcă să potolească neliniştea din oraş, scriind un articol argumentat ştiinţific: „Scriitorii geologi arată că cutremurul este o lucrare a naturii şi se pricinuieşte din aprinderea materiilor arzătoare ce se află supt pămînt pe alocuri“. Dar după primele rînduri, condeiul se întoarce către „bunul Dumnezeu“, singurul capabil să combată „vorbele ce se presară de unii prevestitori prăpăstioşi care îndrăznesc a-şi însuşi duh de prooroci“. Un norod, abia ieşit din spaima unui fenomen, se vede asediat de zecile de zvonuri ce anunţă un iminent cutremur, ba chiar mai multe, ba chiar sfîrşitul lumii. „Sunteţi creştini, oameni buni“, le strigă Zaharia Carcalechi, e un păcat să credeţi asemenea „şarlatanisme“. Dacă noii proroci sînt atît de buni, de ce n-au prorocit pentru „sinele“, „puindu-să în vreun loc sigur, decît să se facă povăţuitori obştei după ce pe sinele n-au fost în stare a feri“ (CA, 37-41).

Cam la fel se întîmplă şi cu prorocii de azi; mai toată ziua sînt prin „gazeturi“ şi spun vrute şi nevrute despre ce va să fie, neştiind că multe „fenomene suterane au rămas nepătrunse de mintea omenească“. 

Constanţa Vintilă-Ghiţulescu este cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti. În 2006 a publicat cartea Focul Amorului. Despre dragoste şi sexualitate în societatea românească, 1750-1830.