Iarăși, djinna
- aka Monica Belluci & Betty Boop & Șeherezada -
Minune mare ce mi s-a întîmplat! Iată: miercuri, 5 ianuarie a.c., dis-de-dimineaţă, în propriu-mi birou, taman priveam absent în aburul ceaiului pe care-l aveam în faţă… cînd, deodată, şşşvuc!... din chiar acel abur prinse contur mai vechea mea prietenă, djinna! V-am mai descris-o, tot pe-aici. Sprintenă ca un spiriduş (ceea ce şi e) şi vorbăreaţă ca o arăboaică din bazar, djinna aceasta – care m-a mai vizitat, drept care am mai scris despre ea – seamănă binişor cu Monica Bellucci, aduce şi cu Șeherezada, ba chiar are ceva şi din Betty Boop (nu numai jartiera roşie!). Nici una, nici două, a intrat direct în subiect: „Dragă, am venit să-ţi spun la mulţi ani, am aflat de la Cotroceni (da’ nu mă dai de gol) că azi ar fi ziua ta şi a regelui Juan Carlos! “ – mi-a zis. N-am apucat să bîigui ceva, că ea a reluat: „N-am venit pentru salamalecuri, ci pentru a-ţi spune că am o mirare vizavi de hebdomadarele voastre!“. Ochii ei sprîncenaţi mă fixau aprig. Adică? – am îngînat eu. „De ce nu faceţi şi voi precum alţii, precum Newsweek sau Le Point, precum The Economist sau Der Spiegel?“ – şuieră djinna. „Adică să aveţi şi voi un fel de top al evenimentelor din 2010, ca să ştie viitorimea cum vedeaţi prezentul!“ – şopti şerpoaica, vijelios.
Mai departe, nu mai dau toate detaliile. Cert e că i-am făcut djinnei un ceai şi, simţind-o inspirată, am luat hîrtie şi creion şi am notat, cuminte. „Aşadar – spunea ea –, iată podiumul. Pe locul III în topul românesc eu aş pune, vreţi nu vreţi, povestea cu Spaţiul Schengen! Sigur, e doar o amînare, pînă la urmă tot intraţi, dar ştii ce e haios? Că toată lumea deplîngea binomul franco-german că, hîr-mîr, n-ar mai funcţiona! Și, ce să vezi, uite-i pe cei doi că se-nţeleseră perfect chiar pe spinarea voastră! Și atenţie, că sînt mult mai mulţi în UE care gîndesc ca ei – inclusiv Ungaria – decît cei care gîndesc ca voi!“ (Eu, sărman de mine, notam şi tăceam.) „Mai departe – spuse djinna –, pe locul III în topul internaţional aş pune acest episod: Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a fost declarat Omul anului 2010 în revista Time şi, simultan, în Iran, Gărzile Revoluţionare îl descriu pe Zuckerberg ca fiind un spion sionist! Dacă nici asta nu e ciocnirea civilizaţiilor, eu nu ştiu ce să mai zic!“ – conchise ea. Apoi continuă: „Pe locul II la secţiunea externă eu văd, orice aţi spune voi, povestea cu cei 33 de mineri chilieni! De acord?“. (Eu, notînd paşnic, doar am dat din cap.) „Păi, să cam fii de acord, chiar dacă puţin vă pasă, în România, de ce se petrece în lume! A fost, totuşi, ceva emoţionant: 33 de bărbaţi scoşi din morţi, de la 700 de metri de sub pămînt, după 69 de zile, după ce în primele 17 zile nu s-a ştiut nimic de ei. Un miracol, totuşi! (Eu doar notam mai departe.) Iar pe locul II ca eveniment românesc în 2010 văd maniera bizară în care s-a desfăşurat dialogul Herta Müller – G. Liiceanu, în Ateneul vostru. Nu voi pricepe niciodată cum de, la voi, oameni ce sînt, teoretic, în aceeaşi barcă ajung relativ repede la contraziceri şi la împunsături. Am observat că şi publicul tot la asta aplauda mai abitir: la împunsături! Nici nu mai contează cine are dreptate, pentru că de cîştigat nu cîştigă nimeni. Aş zice că în România ciocnirea civilizaţiilor se petrece înăuntrul ţării, ăsta e specificul vostru!“ (Eu, aici, doar am sorbit din ceai şi am tot notat, abătut.)
„În fine – mai spuse djinna, jucîndu-se cu linguriţa prin ceaşcă –, pe locul I în topul extern eu aş pune pasul Chinei: ea a depăşit, în august anul trecut, Japonia, şi a devenit cea de-a doua putere economică a lumii – după ce, în ultimii ani, depăşise treptat Marea Britanie, Franţa, Germania. Unii cred că în 15-20 de ani China va depăşi şi SUA. Poate că şi românii, ca şi alţii din UE, ar trebui să mediteze mai serios la acest parcurs. Cît despre locul I la evenimente româneşti în 2010, pun acolo următoarea… nici nu ştiu cum să-i spun… ciudăţenie: am văzut la TV la voi cum, pe la Vatra Dornei, nişte ţărani dădeau laptele vacilor ca mîncare la porci, iar nişte ciobani din Maramureş dădeau foc la lîna de oaie! Și ţăranii, şi ciobanii spuneau că nu au puncte de colectare pentru lapte sau pentru lînă. Pentru o ţară în criză, îndatorată la FMI, sînteţi ori duşi cu pluta, ori masochişti!“
Nu mai ştiu dacă am răspuns ceva – pentru că tocmai pe cînd terminam de notat mă cuprinse aşa, ca o moleşeală plăcută. „Salutări de la mine pentru Matei Martin şi pentru Amicul Dejun, ştiu ei de ce!“ – au fost ultimele cuvinte pe care parcă le-am auzit de la djinnă. Și am căzut apoi ca într-un leşin somnos. Dar, după cîteva minute, deodată, iată-mă-s treaz. Uau, ce mai vis! – mi-am zis eu. Cînd colo, ce văz căzută lîngă fotoliul din faţa mea? Minune! O jartieră roşie.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010.
