Washington-ul la 37 de grade Celsius
Cumva, am ajuns la Washington în cel mai cald week-end al anului. Am spus cald? Era fierbinte. Și foarte umed. Oricît de rezistent te credeai la plimbare, arșița te arunca după maximum un sfert de oră în primul muzeu. Norocul nostru că n-a fost cel poștal, cum glumeau prietenii americani care încercau, plini de transpirație, să facă pe ghizii. Turul monumentelor l-am făcut vineri noaptea pe la ora 1, cînd, deși încă freaking hot, măcar nu mai era aglomerația turistică tipică din timpul zilei. În plus, monumentele sînt frumos luminate noaptea, așa că nu ai nimic de pierdut. Și altfel am fi văzut cele două luminițe roșii, ca niște ochi care clipesc, din vîrful Washington Monument? Nu le am fi văzut.
O bună parte din Washington e un muzeu în sine, cu monumente după monumente și memoriale după memoriale. Toate sînt concentrate în zona National Mall, care, spre „dezamăgirea“ multora, nu este un mall, ci chiar un parc uriaș al muzeelor și monumentelor, ușor recognoscibil de oricine se uită la filme sau la știri, și cu scopul evident de a arăta cît de extraordinară este deja America. Memorialul lui Lincoln, cu statuia imensă ce tronează în interior, era liniștit la ora aceea tîrzie din noapte, la fel și piscina din față, unde se reflectau frumos monumentele. Ansamblurile de la Memorialele legate de Războiul din Coreea sau de cel din Vietnam te bîntuiau și mai mult pe întuneric, iar Memorialul lui Martin Luther King, cu o statuie uriașă de granit în mijlocul unui parc, este și mai impunător. Peste tot găsești bucăți din istoria Americii, citate scrise sau momentele importante marcate pe monumente.
La Casa Albă am ajuns a doua zi, cam cînd termometrele explodau. Mai mică decît te aștepți, liniștită, cu o curte nu foarte mare și putînd chiar să vezi luminile din interior, Casa Albă nu ar fi atras atenția la prima vedere, într-o plimbare printre clădiri mai impunătoare ca ea. Iar acesta e lucrul care mi-a plăcut cel mai mult, combinația de putere cu modestie, punîndu-l probabil automat într-o relație și cu Obama, un președinte care mi-e simpatic tocmai pentru că mi se pare uman.
Căldura ne-a trimis la muzeu și bine a făcut. Primul pe care l-am văzut a fost cel al Aerului și Spațiului, unde am rămas, la propriu, cu gura atît de căscată încît noaptea următoare am visat doar galaxii. Apollo 11, nava care a dus pentru prima oară oameni pe Lună, era acolo, la fel și costumele lor și multe alte obiecte din misiune, cu mențiunea că ceea ce vedem pe ele e praf selenar. O parte din telescopul Hubble. Obiecte din toate misiunile spațiale. O stație spațială în care chiar puteai să intri să vezi cum trăiesc cosmonauții. Misile nucleare și povești scrise lîngă ele despre coduri și despre Războiul Rece (mi-a rămas în minte un pachet de cărți pentru orele lungi cînd cei responsabili s-ar fi putut plictisi). Rachete și obiecte din misiunile sovietice. Avioane de la începuturile aviației, ceea ce ne făcea să ne întrebăm „Te-ai urca în ăla?“, gîndindu-ne apoi că așa o să se spună și despre cele cu care zburăm noi acum, „Pe bune, chiar ai zbura cu așa ceva?“. E un muzeu imens cel al Aerului și Spațiului, parte din celebrul lanț Smithsonian, care neapărat trebuie văzut la o vizită în Washington.
Mai puțin spectaculos, dar foarte simpatic, Muzeul Național de Istorie Americană este mai mult, ca să citez din aceiași prieteni americani, o colecție de chestii destul de aleatorii adunate acolo, de la rochiile purtate de Primele Doamne la costume de Mickey Mouse, trenuri cu aburi sau computere vechi.
Spre deosebire de New York, Washington-ul e foarte deschis, cu bulevarde largi, fără clădiri înalte (înțeleg că este o lege ca nici o clădire să nu fie mai înaltă decît Capitoliul) și cu un aer pitoresc și foarte prietenos. Foarte mulți lucrează în administrație, pentru partide politice, pentru diverse organizații sau ONG-uri, așa că nu e nici o surpriză cînd auzi pe cineva că a cunoscut-o pe Hillary pentru că lucra în organizarea unui eveniment de fundraising pentru campanie sau că a fost la o petrecere unde participa și Michelle. Dar, în ciuda posibilelor temeri de prea mare scorțoșenie sau seriozitate, petrecerea de sîmbătă noaptea a prietenilor de acolo a adunat, într-o casă de trei etaje împărțită de șapte oameni, o mulțime veselă și pusă pe o distracție cum rar am văzut.
Foto: Casa Albă, wikimedia commons