Teatru-n puşcărie?

Publicat în Dilema Veche nr. 460 din 6-12 decembrie 2012
Teatru n puşcărie? jpeg

Cezar trebuie să moară – acesta-i titlul derutant al unui film marginal semnat de octogenarii fraţi Taviani, pe care l-am descoperit graţie unui cineast român, Horea Laptes. E un semn de prietenie justă cînd ţi se indică o operă, o carte, o expoziţie care nu te decepţionează: o probă a întîlnirii. O confirmare de comunicare. Ca acum, cînd mă gîndesc la acest film ce pare atît de străin în peisajul cinematografic actual – eu îl ignor în parte! – şi cu el dialoghez ca acum zeci de ani cînd vedeam filmele lui Rosellini. Filme cu oameni şi despre oameni confruntaţi cu situaţii-limită, război, închisoare, filme severe, austere ca textele istoricilor latini pe care, de mult, un profesor, azi dispărut, mă sfătuia să nu le evit. Acum, aici regăsesc aceste virtuţi căci fraţii Taviani îşi interzic prezenţa personală abuzivă pentru a se concentra asupra unei situaţii extreme pe care o restituie asemeni unor naratori respectuoşi de importanţa evenimentului povestit: o reprezentaţie a lui Iuliu Cezar de Shakespeare într-o puşcărie italiană.

O primă secvenţă, în culori, captează finalul piesei şi triumful acestui spectacol de amatori în faţa unui public entuziast. Apoi, intervine alb şi negrul, ca şi cum s-ar trece de la reuşita ultimă la decizia iniţială, pentru a urmări astfel evoluţia acestei aventuri teatrale. Ea debutează cu indispensabilul prealabil al audiţiilor pentru stabilirea unei distribuţii. Regizorul propune candidaţilor la joc două contexte dramatice diferite, ambele legate de o confruntare cu autorităţile legale – vamă, poliţie – şi, pornind de la ele, ei sînt invitaţi să improvizeze. Răspunsurile fiecăruia apar asemeni unor fişe de identitate în acţiune. Privesc atent aceste figuri banale şi totodată aparent lipsite de tensiune, amatori dispuşi să facă teatru! Dar ici şi colo, se zăresc paznicii ce observă amuzat situaţia: teatru sub supraveghere!

Fraţii Taviani reduc textul la esenţa sa, privilegiind situaţiile, îndeosebi pregătirea complotului şi uciderea lui Cezar. Îmi amintesc atunci de vechiul, splendidul spectacol al lui Andrei Şerban la „Bulandra“ cu Ştefan Iordache, Ion Caramitru... De cel al lui Peter Stein văzut la Salzburg unde, idee genială, în rolul lui Brutus fusese distribuit un mare actor vîrstnic: la capăt de viaţă, perspectiva tiraniei îi e insuportabilă. Ascult scenariul ce-mi revelă inadecvarea moralei cu orice acţiune politică: Brutus pierde căci nu admite să păcătuiască prin minciună şi viclenie. Omul etic nu poate supravieţui, acolo totul se mînuieşte abil fără reticenţe şi de aceea Antonius, manipulator abil, învinge, iar el se stinge graţie unui sclav care admite să-i împlînte sabia în piept.

Nu urmărim aici doar realizarea unui spectacol, ci şi legătura între interpreţi şi locul unde se găsesc, căci filmul, după imaginea primă a teatrului naiv, teatru de vocaţie recentă, adoptă un stil documentar, iar camera se insinuează în spaţiul puşcăriei devenit uneori neutru, abstract chiar: „Roma e o închisoare“, pare să spună acest Iuliu Cezar cum odinioară Hamlet declara că „Danemarca-i o închisoare“. Efectul de realitate se impune progresiv şi ficţiunea, prezentă, capătă o nebănuită gravitate. Pornim de la teatru pentru a ajunge dincolo de teatru... Dar, rar, foarte rar, ea suscită acele confesiuni pe care le aşteptam şi de care mă temeam. Odată doar interpretul lui Brutus se întrerupe brusc amintindu-şi soarta unui prieten arestat violent, iar Casius declară, la sfîrşit, „după ce am descoperit libertatea artei, mă întorc în celulă ca într-o închisoare“. Primul va fi graţiat şi va deveni actor, celălalt – ca şi interpretul lui Cezar, de asemeni – va scrie o carte naţional difuzată. Ceilalţi apar pe genericul final cu numele şi figurile lor marcate: în ei teatrul n-a produs nici un ecou în afara plăcerii de joc, expusă din nou în secvenţa finală care închide cercul, reluînd-o pe cea iniţială.

În Italia s-a constituit o trupă – celebra La Fortezza – ce se consacra exclusiv teatrului cu deţinuţi, teatru care de altfel a obţinut, acum zece ani, premiul pentru cel mai bun spectacol, cu o piesă de Genet. Onorat de succes, un turneu a fost organizat, cu ocazia Crăciunului, dar în ciuda precauţiilor şi angajamentelor luate, doi condamnaţi, ajunşi la Napoli, au dispărut. Lars Noren, celebrul scriitor suedez, în mod mai puţin sistematic, s-a implicat şi el în asemenea inţiative care l-au condus pînă la a invita în reputata instituţie nordică, teatrul Dramatten, o trupă de actori puşcăriaşi. Cîţiva au evadat şi au organizat atacul unei bănci. Sub presiunea opiniei publice revoltate, Lars Noren va fi obligat să demisioneze de la direcţia teatrului. Aceste „accidente“ infirmă justeţea deciziei de a face teatru-n puşcărie? Nu, ele corijează doar optimismul excesiv în virtuţile lui pedagogice. Plăcerea de a-l exersa nu devine obligatoriu sinonimă, ca într-o operă comunistă pedagogică, de transformare radicală a interpreţilor. Satisfacţia momentului nu are neapărat consecinţe asupra comportamentului ulterior. E o bucurie pasageră.

Invitat la o asemenea aventură, am asistat eu însumi la repetiţiile unui montaj dedicat Revoluţiei franceze de către Armand Gatti, într-o celebră închisoare franceză, Fleury-Mérongis. Vorbeam cu actorii dedicaţi integral sarcinilor lor, în specal cu interpretul lui Babeuf care ştia totul despre personajul jucat, interpreţi conştienţi de dificultatea sarcinilor ce le reveneau, căci Gatti refuza orice compromis demagogic: nu un text comic, populist propunea el, ci un text intransigent, fără urmă de compromis. Gatti respecta demnitatea spectacolului. Cînd totul s-a terminat, un tînăr puşcăriaş m-a bătut pe umeri şi amuzat mi-a spus: „pe data viitoare“, uitînd că mai avea şapte ani de închisoare. Spectacolul lui Gatti îmi evoca neuitatul Marat – Sade de Peter Weiss, pus în scenă de Brook: bolnavii mintali închişi în azilul de la Charenton pregătesc un spectacol, tot dedicat Revoluţiei franceze, sub responsabilitatea marchizului de Sade, şi el deţinut în acelaşi context, spectacol la care sînt invitaţi aristocraţii reveniţi la putere. Aici totul se termină printr-o revoltă generală a deţinuţilor care înspăimîntă publicul şi suprimă toate măsurile de precauţie prevăzute. Parabola revoltei în puşcărie explică de ce piesa lui Weiss a fost constant interzisă în vechiul Est.

Filmul Fraţilor Taviani a reactualizat o întrebare: de ce, din toate artele, în puşcărie se preferă teatrul? De ce? Ipoteze de răspuns: pentru că el implică nu o singurătate a deţinutului, ci o comunitate reunită în numele unei perspective colective. Împreună vor juca, dar fiecare va avea şansa unui rol... ei se vor prezenta în faţa colegilor de închisoare constituiţi în public. La Paris, în mitica puşcărie La Santé, n-am văzut spectatori mai hilari, mai dispersaţi decît deţinuţii ce-şi priveau ironic şi entuziast prietenii situaţi, timp de o oră, de cealaltă parte a barierei, aceea a scenei. Ei nu reuşeau să respecte convenţia pactului de separaţie şi se amuzau excesiv ca şi cum teatrul n-ar fi fost decît un „joc“ pe care îl acceptau doar ca atare. În schimb, actorii adoptau o altă relaţie. Ei „jucau“ stabilind contacte tacite sau iluzorii cu personajele interpretate, ei făceau teatru în puşcărie pentru a scăpa, pe durata unui spectacol, de puşcărie. E ceea ce doar teatrul, şi nici o altă artă, le poate permite. Teatrul e o experienţă. Aceea a unei uitări şi a unei plăceri reunite. A juca, pentru ei, înseamnă, fictiv, a se elibera. Pe timp de două ore.

Şi ca un ecou îndepărtat îmi revin ultimele rînduri din cartea lui Martin Esslin – Teatrul absurdului –, care povesteşte că atunci cînd nimeni un înţelegea Godot-ul lui Beckett, deţinuţii amercani, primii, l-au înţeles. Ei ştiau ce înseamnă aşteptarea. 

George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A publicat, între altele, Livada de vişini, teatrul nostru (Editura Nemira, 2011). 

Foto: R. Hubner / Berlinale

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.