Sziget 2013 - starea de bine a 362.000 de oameni

Publicat în Dilema Veche nr. 497 din 22-28 august 2013
Sziget 2013   starea de bine a 362 000 de oameni jpeg

În ultimii 20 de ani, la mijlocul lui august, o parte din populaţia muzicală a României pleacă în Ungaria, la Budapesta. Festivalul de muzică de la Sziget a fost multă vreme destinaţia cea mai la îndemînă pentru cineva de la noi care voia să vadă The Cure, Radiohead, REM, fără să dea banii pe bilete de avion şi hoteluri. E aproape (deşi o austriacă era să leşine cînd i-am spus că am făcut 16 ore pe drum, de la Bucureşti), se ajunge cu trenul sau cu maşina, în funcţie de răbdarea pe care o mai ai cu CFR-ul pe timp de vară. Se ajunge şi cu avionul, dar costă cît tot abonamentul de festival. În fine, important e că se ajunge. Şi durează o săptămînă întreagă, timp berechet ca să te plimbi prin Budapesta (dacă nu sînt 42 de grade la umbră) sau să zaci o dimineaţă întreagă la băile termale art nouveau de la Gellert (dacă sînt 42 de grade la umbră).
 
Locul

Festivalul are loc pe o insulă de 76 de hectare din nordul Budapestei, o insulă cu pădure şi plajă, botezată anul ăsta Island of Freedom (fiecare festivalier primea, la intrare, un paşaport de cetăţean, cu poză cu tot, ca să fie sigur că nu-şi uită numele, drepturile şi programul din noua lui republică), o ţară mică de tot şi foarte cosmopolită, cu oameni veniţi din 69 de state şi muzicieni din vreo 59. Zeci de scene de toate felurile, de la electro la muzică irlandeză, de la world music la tarantele săltăreţe, de la cover band-uri obscure la artişti cu milioane de fani. Organizatorii festivalului s-au străduit ca Sziget-ul lor să semene cît mai puţin cu restul festivalurilor mari din Europa şi, pentru asta, au umplut insula cu tot ce se poate imagina în afară de scene de concert: ecrane de proiecţii, corzi de bungee jumping, terenuri de fotbal, ateliere de divinaţie, un meeting point al Comisiei Europene, cursuri de dansuri exotice, tîrguri de ONG-uri, instalaţii ale studenţilor la arte din Budapesta, circ, acrobaţii, standuri cu tricouri, măşti şi ochelari de soare, dans contemporan, luminarium, arts de la rue, cartiere cu băutură şi mîncare de peste tot, inclusiv din Transilvania. În fiecare seară, în faţa scenei principale, se-ntîmpla ceva: ori se lansau 10.000 de baloane, ori se bătea lumea cu praf colorat, ori se juca cu mingi imense de plajă, ori sufla în 10.000 de morişti. După-amiaza, la ore fixe, orologiul din faţa scenei bătea ora exactă, şi omuleţi îmbrăcaţi colorat fredonau arii din Nunta lui Figaro şi alte opere celebre, după care linia melodică era preluată şi cîntată în cor de cîteva mii de oameni. A, din cînd în cînd, treceau nişte maşini uriaşe, cu aripi şi roţi, scoase parcă dintr-un roman grafic steampunk sau din visele lui Traian Vuia, imaginate, conduse şi pilotate de membrii companiei germane Theater Titanick.  

Muzica

Dacă te plimbai sîmbătă seara, după ora 10, pe insulă, în timp ce mii de oameni îl ascultau la scena mare pe Mika, vedeai alte mii de oameni care făceau cu totul şi cu totul altceva. Unii aţipiseră deja prin corturi, toropiţi de căldură, alţii jucau tenis de masă, alţii cîntau „We Will Rock You“, bătînd ritmul într-o pubelă de metal, alţii se-mbătau fără speranţă şi încercau să agaţe într-o limbă de circulaţie internaţională, alţii ascultau muzică şi dansau. Oriunde, oricum. Nu exista loc fără spectatori, de unde să nu se-audă muzică, peste tot erau oameni, chiar şi într-un cort mic, cu un DJ prost dispus, chiar şi într-un cort mai mare, cu trei speriate care îngînau un cover după Blondie, chiar şi la o scenă unde nişte bunici maghiari îi aduceau un tribut mai mult sau mai puţin înduioşat lui Frank Zappa. La o terasă unde puteai să-ţi asculţi piesa preferată, un tip dansa singur pe Beach Boys şi încerca să meargă pe perete la fel ca Donald O’Connor în Singing in the Rain.  

În rest, numele mari. Nick Cave and the Bad Seeds, aflaţi în turneul de promovare pentru cel mai nou album al lor, Push the Sky Away, magnifici şi întunecaţi, dominînd lumea din faţa lor şi lumea de la o mie de kilometri distanţă, ca o gaşcă de împăraţi romani care-au învăţat de mici să conducă imperii şi să cînte la vioară, clape, bas şi percuţie. Nick Cave, „cineva cu o pasiune perversă pentru dezastre“ (asta e descrierea pe care i-o face Bunny Munro autorului aventurilor sale, însuşi Nick Cave), în costum de mătase lucioasă şi cămaşă cu picăţele, coborînd pe platformă pînă la spectatorii din primul rînd, urcîndu-se pe balustradă, urlînd poveştile lui de dragoste şi moarte, ţinîndu-se de mîinile oamenilor, uitîndu-se în ochii lor, băgîndu-li-se pe sub haine, pe sub piele, pe sub inimă, la un pas de-a porni o uriaşă sectă melodramatică în care să poţi intra numai dacă ştii, de la un capăt pînă la celălalt, „The Mercy Seat“ şi ai aflat deja că după fiecare apocalipsă mai urmează încă una. Concertul Nick Cave and the Bad Seeds a fost, dintre cele peste o sută pe care le-am văzut pînă acum, cel mai impresionant (şi asta nu doar pentru că „Mermaids“ mi-au cîntat-o mie), cel mai pe bune, cel mai venit din altă lume, genul de concert de care ai nevoie ca să-ţi rearanjezi lucrurile dinăuntrul tău. Apoi, britpop-iştii de la Blur, poate ceva mai obosiţi ca-n 2009, cînd i-am văzut live la Lyon, într-o vară în care spuneau că mai cîntă împreună de trei ori, după care se despart. Nu s-au despărţit, au mai scos nişte single-uri, au umblat prin lume, au ajuns şi în Ungaria, pentru prima dată, într-o seară cu furtună, care ridica praful în aer şi flutura ameninţător copertinele. Blur au cîntat meniul complet, de la „The Universal“ la „Under the Westway“, de la „Song 2“ la „Tender“, iar Damon a avut acelaşi aer de puşti cu strungăreaţă care ştie mai bine decît tine care-i treaba. În general, panică şi voie bună, vorba celor de la Robin and the Backstabbers. Şi încă: Editors – brutali şi eleganţi, cu un Tom Smith de porţelan; Regina Spektor – cîntînd la pian, concentrată şi serioasă, pe un soare încins; Zaz, fiică a Montmartre-ului neaşteptat de rock; Bat for Lashes, jonglînd delicat cu barocul şi pop-ul; Skunk Anansie, demonstrînd că pot s-o mai ţină în halul ăsta fix 100 de ani, Dizzee Rascal, plus un pitic cu voce de soul şi o baie de confetti; nemţii afro-raggae-disco de la Seeed, cu cei patru toboşari de fanfară care-au hipnotizat gagicile; solistul de la !!! (se citeşte Chk Chk Chk), un ţînţar creţ, cu boxeri Andy Warhol şi cele mai amuzante şi autoironice mişcări de dans pe care le-am văzut la vreun lider de trupă, din care pricină mai mult am rîs decît am dansat; şi, la final, ultimul concert din ultima seară, australienii de la Tame Impala, cu peisajele lor psihedelice, la care închideai ochii şi dădeai din cap ca-n august 1969.

Oamenii

De cînd am descoperit anul trecut, la Pukkelpop, că un concert se vede cu totul şi cu totul altfel din rîndul întîi, că trebuie să fii foarte aproape de locul în care se face muzica şi că numai acolo ai parte de tot spectacolul, probele de sunet, reglajele tehnice, cablurile, bodyguarzii şi asistenţii sanitari, fotografii, vîrful boncacilor, gesturile mici, zîmbetele, ezitările, tot ce nu vezi niciodată de-acasă şi nici măcar de la 50 de metri, fac pe dracu-n patru şi stau în rîndul întîi. Inevitabil, se leagă prieteniile. În prima zi, au fost austriecele, două tipe de vîrsta mea, şatene, bronzate, în costum de baie şi pantaloni scurţi – păreau surori. Lucrau amîndouă la multinaţionale, nu le plăcea deloc ce făceau, îşi spuneau că asta e doar o etapă, că, la un moment dat, viaţa lor o să se schimbe cu totul. M-au avertizat că la Skunk Anansie s-ar putea să plîngă pentru că se emoţionează uşor. Şi, într-adevăr, în momentul în care Skin de la Skunk a apărut pe scenă, una dintre ele a izbucnit în plîns, ceea ce mi s-a părut destul de stupid, doar că ceva mai tîrziu, cînd a apărut pe scenă Nick Cave, mi s-a întîmplat şi mie acelaşi lucru. În a doua zi a fost un tip îndesat, jumătate hipster, jumătate tocilar, cuprins de deliruri multiple la Regina Spektor, care, după concert, s-a aruncat peste gard ca să prindă setlist-ul (foaia pe care sînt scrise piesele în ordinea lor din concert, unul dintre fetişurile fanilor, alături de penele de chitară şi beţele de la tobe) şi a stat cîteva zeci de secunde cu burta pe balustradă, zbătîndu-se ca un peşte mare, cu căşti pe urechi, încercînd să nu cadă. În cele din urmă, a pus mîna pe setlist şi a plecat fredonînd fericit. Mi s-a povestit că a doua zi a repetat schema, după concertul The Fratellis, doar că de data asta a căzut peste gard, înfigîndu-se cu capul într-o scară, i-a smuls setlist-ul din mînă unei rusoaice, pe care-a şi zgîriat-o, în timp ce-i striga: „Pe mine m-a ales!“ Era turc. În a treia zi, au fost rusoaicele de 17 ani, Nastia („dar poţi să-mi spui Elizabeth“) şi Vera („dacă-ţi plac The Maccabees, te fac prietena mea cea mai bună!“), ingenue punk cu o engleză perfectă, care fuseseră vara asta la patru festivaluri, aşteptaseră trupele la ieşirea din backstage şi luaseră autografe, şi cărau după ele un steag al Rusiei pe care scria „From Russia with love“. În timpul concertului Blur, Damon Albarn a citit la microfon ce scria pe-o pancartă de lîngă steag, „Happy marriage to Dasha and Pasha!“, iar fetele au ţipat, înnebunite de fericire (Dasha era sora Nastiei). Au mai fost mulţi alţii, oameni de toate formele şi de toate culorile, îmbrăcaţi în veveriţe uriaşe sau în echipament black metal, toţi cu chef de vacanţă şi de dans. La final, nu pot decît să spun – ca băieţii de la Edward Sharpe & The Magnetic Zeros – „Come celebrate, life is hard.“ Despre asta-i vorba.

Foto: A. Anghel

973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.

Adevarul.ro

Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.
Procesul comunist din Gara Teiuş: cum au fost judecaţi ceferiştii vinovaţi de catastrofa feroviară din 1968 jpeg
Cum erau urmăriți ceferiștii de către Securitate. Zeci de informatori erau folosiți de către „organe”
Securitatea comunistă avea în obiectiv și angajații de la CFR, domeniu de activitate care s-a dezvoltat mult după anul 1970. În Alba, dosarul de obiectiv „transporturi feroviare” a fost deschis în luna august 1972.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.