La Pămînt SRL
● Björk, Fossora, One Little Independent Records, 2022.
Cînd, pe 6 septembrie, Björk lansa oarecum prin surprindere primul single al noului album, „Atopos”, una dintre reacțiile spontane din presa muzicală globală suna cam așa: „Producția stîngace – oare de ce naiba sună tobele alea astfel?! – este completată de o prezență cel puțin comică a lui Kasimyn în videoclip; plantat acolo în fața unor CDJ-uri, ca și cum nu au avut ceva mai bun să-i dea de făcut”. Sigur, o parte din cititorii publicației digitale Resident Advisor pot intra în rezonanță cu un kick drum delabrat – o să-l găsim în multe locuri pe parcursul noului album – și ar putea cunoaște și faptul că acel Kasimyn este unul dintre cei doi membri ai Gabber Modus Operandi, un proiect de muzică electronică din Bali care a adus împreună sound-ul rave și folclorul indonezian și care a turat, în ultimii ani, importante și hip festivaluri de gen din Europa vestică. Dar, măcar în aparență, se părea că lui Björk i-a ieșit și acum planul dintotdeauna – fascinanta vampiresă pop care se hrănește cu sînge creativ proaspăt, aspirat din măruntaiele clocotitoare ale industriei. Zis și făcut: Nellee Hopper, Tricky, Howie B, Matmos, Mark Bell sau Arca stau bine-mersi pe o listă care se oprește anul acesta la amintiții GMO și spaniolul El Guincho, cei care produc, alături de artista islandeză, patru din cele treisprezece piese ale albumului Fossora.
„When I was a girl I fеlt love was a building, / I marched towards but deadly demonic divorces demolished the ideal. / Now with your romantic intelligence, the sensual tenderness / We dissolve old habits and place a glass egg above us floating / In the dark blood red oval void, / Our lovemaking avatars in a shell” – „Ovule”, single-ul secund, marcat imperceptibil de intervențiile lui Pablo Díaz-Reixa, alias El Guincho, și filmat de iconicul fotograf de modă Nick Knight, adună temele albumului: moartea mamei cîntăreței, tunelul impredictibil al pandemiei, familia, adunate toate ca niște felii de viață micelară în spațiul regnului fungi. Figura asta de stil e împrăștiată peste tot: de pe coperta LP-ului, Björk-lapona-Enigel înconjurată de spongioasa și ubicua ei rețea subterană – „fossora”, o feminizare forțată a latinescului „fossore” s-ar traduce prin „cea care sapă în pămînt”, „cea care lucrează sub pămînt” –, la tratamentul aplicat sound-ului, făcut să trimită atît de transparent către organic, primordial. Dacă Utopia, precedentul album, se lăsa absorbit în mod plicitisitor de explicit de aeralitate (flautele alea nereușind să se oprească vreodată), Fossora joacă la capătul opus: vreo șase clarinete bas, tromboane, oboaie, corni englezești, coruri, voci joase decupate și relipite în acest întreg ierbar psihedelic neterminat și dezorientat, împînzit cu texturi și beat-uri preparate electronic. „Fungal city subterranean / Curve the forest floor, / We walk on this sunken mystery, / Trunks bursting through the moss from our love, / Should I soften the blow of life on him?/ Cottonwool cocoon him?” – „Fungal City” devine într-un fel portalul de decriptare a unui LP pe care Björk ajunge adesea să se citeze pe ea însăși, trasînd limitele unui LP care de prea multe ori vrea să epateze.
Paul Breazu este jurnalist.
