De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi

Publicat în Dilema Veche nr. 637 din 5-11 mai 2016
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg

Se dedică sorei mele Coziana
și profesoarei noastre de pian
din copilărie, dna Rodica Buică
(acum aflată la Semperoper Dresden)

Ştiu, îmi închipui, la fel de bine ca oricine: cum să mai aduci vorba, azi, între atîtea eșecuri și orori ambientale, despre vreo formă de împlinire? Zburdă a plastic unanim prea multe sosii pocite ale uneia eventuale – defectivul „succes“, politeistul rating, brand-ul & „imaginea“ sînt furori – pînă cînd climatul în întregime e abolit de orice urmă a ideii de destin. E ilizibil și inconvenabil între miriadele de „oportunități“ gureșe, însă la fel de evident e că nu s-a trăit așa oricînd. Și numai armătura tradițională a ideii de destin mai poate explica împliniri care nu au cum intra în rețete și repetabil. În privința lui Enescu, însă, e și mai puțin lesnicios: nu‑l cunoaștem și nu‑l iubim cum s-ar cuveni (și ar fi același lucru). Dar ne-am obișnuit: face parte din peisaj, murmură cumva în fundal, e pe o bancnotă. Și cînd poți vorbi despre o supremă formă de împlinire? Niciodată nu e momentul propice. E acum așadar. Mai jos – un scurt fragment dintr-un eseu în pregătire.

Artist în rezidență: Enescu în război

Spre deosebire de foarte mulți alții, Enescu își cunoștea țara. Țară, aici, înseamnă pur și simplu să bați sute de locuri și să discuți pentru prima dată cu mii de oameni cu care vorbești pentru ultima dată. Nu se mai știe ce poate însemna asta, de cînd actul ca atare a fost confiscat și desfigurat de politicieni. S‑au scris una sau alta despre dramele bărbaților mobilizați odată cu intrarea în Marele Război, acum centenar? Enescu a fost probabil cel mai mobilizat soldat din istoria fronturilor acestei părți de lume. Nu l-a silit însă nimeni, nu l-a încurajat nimeni, și nimeni nu l-a putut împiedica. El, care era așteptat pretutindeni în lume, a cîntat pulverizînd ideea de onorariu în proaste săli de pripas, în spitale și corturi de campanie, în circumstanțe inomabile și în aer liber, plantînd Mozart și Bach în topografia lăutarilor.

Nu se cunosc, pur și simplu nu se cunosc cazuri de muzicieni atît de mari care să servească benevol, masiv și îndelungat cauze care, la prima vedere, n-ar avea legătură cu arta lor. N-a făcut nimeni asta – cu un aplomb care poate fi catalogat (îmi cer iertare, însă atît de puternice sînt acele scene) drept orfic. Iar cui i se pare nelalocul lui acest cuvînt, i se recomandă să caute altele, neîndoios mai apte, cu condiția să ia în seamă măcar relatarea lui Jean Bobescu despre acei „estropiați, în cîrje sau cu proteze, cu ochii acoperiți de straturi de tifon, cu ambele picioare amputate, cărnuri zdrențuite de schije și gloanțe“ care nu-l puteau decît diviniza și la care se ducea „de la pat la pat, de la brancardă la brancardă, de la scaun la scaun“, sau a lui Jora, pe moarte la douăzeci și cinci de ani, care știe, abia ieșit din încă o operație fără anestezie, că a fost – Enescu i s-a prezentat la căpătîi ca un frate – „înviat din morți“. Să nu fie orfic acest efect, dar să se știe că răniții care își pierduseră cîte un braț se strîngeau instinctiv cîte doi ca să-l poată, plîngînd, aplauda. Față de asta, orice tumult după un bun concert azi e, în fond, politețe și industrie searbădă, reacție brăzdată cum e, cîteodată pînă la schimonosire, de gînduri cu mult mai impure.

Cum se întîmpla asta? Iată o scrisoare către (pe atunci locotenentul) Alfred Alessandrescu, amîndoi fiind în Iași. „Scumpe prietene, mi se cere să fac muzică mîine, duminică, către orele 5, la cercul de convalescență al Diviziei a patra (la 6-7 km de aici). Căpitanul D., însărcinat cu organizarea acestui lucru, îți face două rugăminți: mai întîi ca să ai bunăvoința de a cînta cu mine și în al doilea ca să stărui pe lîngă gazda d-tale să ne împrumute pianul său, care va fi transportat cu toate onorurile cuvenite și adus înapoi idem [în Sărărie nr. 153]. Mai întîi e posibil? Dacă nu, voi scîrțîi singur la vioară. Dacă da, voi fi fericit ca niște sărmani convalescenți să asculte ceva complet. Din toată inima, George Enescu.“ Să ieși din aproape nimic, să formezi alți, incredibil de mulți alți oameni, discipoli care se cred, cu abnegații diverse, colegi și prieteni deja, iar apoi să-i rogi frumos să te secondeze, și să îndrăznești chiar să le ceri asta, cu o zi înainte, cu tot cu un pian ambulant, înțelegîndu-se că programul îl vor putea stabili ei… „Dacă nu, voi scîrțîi singur la vioară“!…

Ce om a fost acesta? La Ateneu, în 1936, avea în programul de concert un Ernest Bloch. Buna sală era înțesată de rele. Huiduiau contagios acei mutanți ai afoniei de orice speță, legionarii. Vi se pare că nu suportați un compozitor evreu? Atunci veți asculta în schimb un Kaddish – le-a spus autoritar, și l-a cîntat pe al vechiului coleg și prieten Ravel. Aflat în București în 1942, intervine în persoană la mareșalul Antonescu pentru soarta romilor în curs de deportare, spunîndu-i respectivului nici mai mult, nici mai puțin că va pleca și el „în caz de-i duce muzicanții la Bug“. (Muzicanți care de altfel, ani înainte, la Craiova, își zdrobiseră viorile cînd l-au auzit cîntînd: plîngeau și spuneau că ei se lasă de meserie, asta înainte de a-i săruta mîinile ca să‑l propună – în foaier – bulibașă.) Cînd evreii persecutați erau încolonați să dea zăpada pe Cale, Mihail Sebastian și Arion Roșu printre ei, Enescu vine deseori, el însuși, la șaizeci de ani și își instalează un samovar în fața Bisericii Albe: ca să le împartă în tăcere un ceai cald.

Rugina ca doime

Șaizeci de ani după moartea lui, subzistă probleme (mari, unele) în editarea, multiplicarea și chiar procurarea partiturilor, ceea ce în cazul altor cîțiva giganți contemporani ar fi de negîndit. Recordurile pe care Enescu le-a încasat în materie de editare defectuoasă sau lipsă le-au depășit chiar și pe cele repurtate de Eliade. Puțini își amintesc acel proiect american devoalat pe vremuri de Norman Manea în Monitorul de Suceava (se întîmpla în 1995). E încurajator că un ministru al Culturii, dl Alexandrescu, l-a stabilizat ca prioritate – și ar fi dezastruos ca o ediție completă și accesibilă a întregii opere a lui Enescu să nu poată fi izbutită nici măcar azi.

A rămas, însă, sau ar trebui în sfîrșit să devină de pomină istorieta cu editarea Pièces impromptues, scrise înainte de intrarea în Război, rătăcite în vremea refugiului de la Iași, regăsite abia după moartea lui Enescu – și editate a masacru. Muzicologi și pianiști probi (Ferenc László, Clemansa Firca, Raluca Știrbăț) au remarcat că, în contrast cu scrisul lui Enescu, cei care le-au editat (în chip de îndoielnică Suită a III-a, op. 18) n-au putut sesiza covîrșitor de subtila diferență dintre cerneala limpede a notelor și intercalatele pete de rugină. Astfel camuflate în portativ, petele de rugină au devenit – pesemne pentru întîia oară în lunga istorie a fierului folosit de om – note. Onerosul circumstanței e feroneros: mon œil, rugina ca doime! „Magia există“? (Un slogan șubred, de vreme ce s-ar putea simți deposedați de vocație nu taumaturgi adverși, ci prestidigitatorii vreunui circ.) Sigur că magia există – dar cine întreabă? Și sinistrul există: după alții, picurii de rugină strămoșească tind a fredona. Te poți abține să vezi mai departe? Nu te poți. Cîtă ingenuă materie irosită în cuprinsul baștinei, cîtă vocație puternic creativă în intemperii, cum de nu compunem mai mult și mai bine cu așchiile, cu glodul sau cu chiciura, și de ce, de fapt, n-ar fi „prelucrători prin ruginire“ în nomenclatorul de meserii?

Patru sute de ani

Muzică absolută, în aceeași măsură halucinantă, îmbietoare și dîrză, muzica lui Enescu e, tehnic chiar, împlinire într-un sens mai straniu: n-ar fi putut fi în nici un caz mai mult nici dacă toți, de la Monteverdi la Fauré, ar fi fost (ridicol, nu?) români. Oricine ar putea verifica, de la (cum să alegi?) adolescentele urgențe cinematografice din prima parte a Sonatei nr. 1 pentru cello și pian, pînă la minunea suspendată în moarte care e Voix de la nature: Nuages d’automne sur les forêts. Spre sfîrșit, infirmități și interdicții stricte i-au luat chiar și actul de a compune, în întregime. „Era făcut din muzică“, spuneau despre Enescu și cei mai tineri care l-au putut cunoaște în anii 1940-1950, iar alții adăugau că, strivit de neputința de a se mai exprima în muzică, nu se plîngea. Avea oroare de asta: dar cum ar fi Enescu cel mai împlinit român, de vreme ce această lipsă a autolamento-ului nu e românească deloc? După primul atac cerebral, în timpul unui concert în Anglia, în 1950, nemaiputînd vorbi și ca să-și asigure prietenii că își va reveni, Enescu a început să fredoneze, cu vocea lui nepămîntesc de impunătoare acum pierită, ceea ce tocmai dirijase (Bach). Puțin înainte de sfîrșit, i-a încredințat unui prieten mai tînăr (Mihailovici) că i-ar trebui patru sute de ani pentru a exprima ceea ce strînsese. Un imens și uitat cuvînt enigmatic: ne conține cumva, dar nu înseamnă nimic – dacă nu cîntărești împlinirea lui.

Eugen Ciurtin este istoric al religiilor.

Foto: wikimedia commons

Afis 9 dec Sala Radio jpg
CHRISTIAN BADEA DIRIJEAZĂ SIMFONIA „DIN LUMEA NOUĂ” LA SALA RADIO
Vineri, 9 decembrie 2022 (de la 19.00), veți asculta lucrarea compozitorului ceh în interpretareaORCHESTREI NAŢIONALE RADIO.
973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.