La Ministerul Culturii, porţile s-au deschis – dialog cu Corina ŞUTEU
Se ocupă de peste două decenii de managementul cultural și politicile culturale. A fost directoare la UNITER, apoi la Mastère Spécialisé Européen en Management des entreprises culturelles (Dijon) și președintă a Forumului rețelelor culturale europene. În 1998 a fondat asociația ECUMEST. A fost directoare a ICR New York (2006-2012). Acum, Corina Șuteu este secretar de stat în Ministerul Culturii.
Ai lucrat și în instituții publice, și în sectorul independent, și ca expert internațional. Cum vezi domeniul cultural acum, de cînd ai devenit secretar de stat la Ministerul Culturii?
Văd la fel domeniul cultural. Probabil că văd diferit Ministerul Culturii din anul 2016. În anul 2000, cînd am lansat proiectul „Policies for Culture“, împreună cu Fundația Europeană pentru Cultură, ideea noastră era să construim un soi de conștiință participativă între Parlament, Guvern și sectorul cultural independent pentru realizarea unor politici culturale independente în zona sud-estului european. Atunci am lucrat mult cu parlamentele, guvernele și sectoarele independente din România, Bulgaria, Albania și altele. Anumite lucruri au evoluat în sensul preconizat de noi, acela de a participa la realizarea de politici publice pentru cultură. E pentru prima dată cînd această nevoie e resimțită ca atare la toate nivelurile – al legislativului, al executivului și al sectorului cultural independent. Pe de altă parte, constat că instrumentele pe care le avem la dispoziție sînt încă deficitare: ele n-au ținut cont de evoluția globală. În ultimii zece ani, sistemul cultural din Europa și sistemul cultural global au evoluat cu o viteză extraordinară și au luat-o înaintea legislației și regulilor. Europa a trebuit să adapteze rapid un sistem tradițional, uneori centralist, alteori nu. România a moștenit sistemul centralist comunist, au fost dificultăți în a-l repune în funcțiune. Continuă să existe o neîncredere în administrație, inclusiv în administrația culturală. Or, poate că ar trebui relansată o discuție despre asta, căci administrația, pentru a funcționa, are nevoie de încredere.
În spațiul public predomină refrenul „nu sînt bani pentru cultură“, cetățeanul mediu cam asta a înțeles. Totuși, care sînt problemele și care sînt schimbările care se petrec?
Noi am găsit ministerul într-o stare în care e deosebit de slăbit. Nu poți avea o administrație solidă dacă ai salarii foarte mici (pe scara salarizării ministeriale, cea mai mică e la Ministerul Culturii). Nu poți să ai o administrație credibilă cînd, în direcțiile de specialitate ale ministerului, nu ai oameni suficienți. Îmi amintesc de primii ani de după căderea comunismului, cînd trebuia să facem de toate. A rămas din această idee moștenirea de mentalitate că va veni un om providențial care să rezolve totul. Dar orice om providențial are nevoie de un aparat, de instrumente cu care să lucreze, de oameni competenți lîngă el. Există, apoi, o mare deficiență în reglementări. Există legi care ar trebui modificate sau amendate: unele pentru că timpul a trecut și ceea ce părea o măsură justă la un moment dat acum e mai degrabă un obstacol. Sînt și alte reglementări care pur și simplu nu au fost bine gîndite. Eu cred ca în mandatul pe care îl are ministrul Vlad Alexandrescu putem să înaintăm cu strategia sectorială în domeniul culturii. Dacă ajungem să avem un document care să pună măcar bazele unei politici culturale aprobate de guvern, apoi ar putea fi gîndite corectări în legislație care să ofere instrumente eficiente sectorului cultural. E o lipsă de eficiență în sistem, îmi vine în minte cuvîntul glitch: disfuncționalitățile din sistem produc ineficiență. Oricît de vizionar ai fi și oricît de bun administrator, ai nevoie de eficiența măsurilor pe care vrei să le iei.
Am moștenit sistemul centralist din comunism. Dar, între timp, consiliile județene și primăriile și-au croit propriile strategii și planuri, se întîmplă peste tot evenimente culturale organizate pe plan local. Nu e o formă de presiune firească pentru descentralizarea sistemului?
De fapt, descentralizarea s-a produs. Dar descentralizarea tehnică n-a fost imediat urmată de o descentralizare simbolică realizată de orașe. Eu sînt foarte încrezătoare în competiția pentru Capitala Europeană a Culturii, pentru că ea a obligat un număr de orașe să își pună cu adevărat problema unei strategii culturale pe termen lung, să angajeze toată rețeaua existentă și să facă legături între instituții și sectorul cultural independent, între cultură și social, între cultură și educație. Fiind un asemenea proiect integrator, a stabilit un soi de exigență pentru orașe. Revitalizarea la nivel local a fost accelerată în ultimii ani și ea nu făcea decît să umple o responsabilitate pe care primăriile și-au asumat-o, încet-încet. De altfel, la Ministerul Culturii, printr-o inițiativă lansată de premier și preluată de ministrul Vlad Alexandrescu, am creat un program special, „Orașe europene“, pentru orașele care nu s-au calificat în etapa a doua pentru Capitala Europeană a Culturii, pentru a le face să meargă mai departe și să fie convinse că e important să aibă o strategie culturală. Am citit recent un studiu care arăta că în Cluj intră 7,5 milioane de euro datorită TIFF-ului. Orașele trebuie să își dorească să dezvolte astfel de proiecte și să creadă în ele, pentru că de fapt sînt proiecte de dezvoltare ale orașului. Cred că, în următorii zece ani, grație competiției pentru Capitala Culturală, multe alte orașe își vor asuma sprijinirea tuturor sectoarelor care fac un oraș interesant. Căci, fără cultură, un oraș nu e interesant, e mort. La noi încă nu s-a înțeles că impresia tradițională pe care o avem – „cultura consumă“ – e falsă. Cultura a devenit o resursă fundamentală – economică, socială, de dezvoltare.
La minister au apărut programe de finanțare pentru sectorul cultural independent, ceea ce reprezintă o noutate…
Vlad Alexandrescu este inițiatorul acestei orientări foarte precise către sectorul independent. Am lansat programele de susținere financiară pentru industriile creative. Unul dintre ele – „CultIN“ – e un program-pilot, deocamdată încurcat de metodologiile vechi. Apoi, programul „Acces“, care acordă sprijin unor evenimente culturale evaluate de un juriu pe niște criterii valide. Sprijinim și programele consolidate – precum TIFF, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și altele – programe reprezentative, al căror succes de-a lungul timpului a fost evident și care au produs o participare masivă, așa încît ministerul consideră că trebuie să le susțină în continuare. În ceea ce privește legăturile cu societatea culturală civilă (eu așa aș numi-o), ministrul folosește formula „cultura vie“, care preia termenul francez la culture vivante. Este cultura emergentă, care devine mult mai prezentă acum. Există din ce în ce mai multe grupuri care creează în mod inedit, prin colaborări interdisciplinare, în afara instituțiilor culturale tradiționale și în afara instituțiilor publice. Trebuie găsită o pasarelă de comunicare între instituțiile publice (care altfel îngheață în proiectul lor) și aceste grupuri care la un moment dat se pot legitima; în acest fel se creează o respirație a sistemului. De altfel, „Platforma Cultura Vie“, creată de Minister, lucrează acum foarte articulat, cu cîțiva moderatori de grup, pentru a ne da reacții pe strategia sectorială. Noi avem deja, din 2013, un document strategic de vreo 500 de pagini, care conține toate măsurile posibile de politici culturale. Acum încercăm să restructurăm acest document, să‑i dăm o linie conceptuală și să-l transformăm într-un document programatic prin consultări succesive cu sectorul independent, cu instituțiile, cu Guvernul. Pe baza acestui document, vom expune un punct de vedere generic despre care sînt politicile culturale în România.
Cinematografia a intrat în atenția unui public mai numeros, datorită succeselor de la festivalurile internaționale. Totuși, în ultimii ani au fost tot felul de nemulțumiri legate de concursurile de la CNC, de starea proastă a sălilor… Ce se schimbă?
Dintr-o experiență directă, pot spune că filmul românesc a devenit foarte vizibil, a atras atenția asupra restului domeniilor culturale și creative din România. A fost o energie inspirațională extrem de puternică și de pozitivă. Și a atras atenția asupra României în ansamblu. Toată dezbaterea despre „imaginea României care e reprezentată prost în filmul românesc“ e complet falsă. Oamenii au reacționat la opera de artă și au vrut să cunoască creatorii și climatul în care trăiesc. A fost un motor uriaș de curiozitate pentru toată lumea. Văzînd efectul atît de pozitiv, ar fi fost normal ca administrația din România și instituțiile abilitate să aibă o reacție mai responsabilă față de modalitatea prin care să pună la dispoziția acestor creatori instrumentele de care au nevoie. În ultimii ani însă am asistat la o atitudine prin care li se cerea tot artiștilor să facă propunerile necesare. E un fenomen incestuos. Am abordat deja problema sălilor de cinema. Mai sînt doar 17 săli funcționale în țară. Dar ne-am angajat în acest proces herculean de a rezolva problema. Avem o situație clară a sălilor care au fost redate administrațiilor locale, printr-un dialog cu autoritățile locale. Evaluăm și situația de la RADEF și vom încerca să găsim soluții pe termen lung. Pentru asta, încercăm să gîndim soluții‑pilot: încurajăm acele orașe în care există săli funcționale pentru a crea modalități de colaborare care să le dea posibilitatea să-și construiască programe de cinema. Deja Centrul Național al Cinematografiei lucrează la un nou regulament pentru concursuri, iar noi avem un grup de lucru care elaborează o nouă lege a cinematografiei și un altul care propune modificări la legislația actuală. Participarea industriei este extrem de pozitivă și activă: am fost impresionată să văd cum oamenii au venit la grupul de lucru și au lucrat intens, de două ori pe săptămînă. Și apoi, aș vrea să precizez că sînt în minister doar de două luni și 20 de zile… Ministrul Vlad Alexandrescu este foarte prezent și comunică foarte mult. Cred că senzația că Ministerul e dinamic este lucrul cel mai bun care s-a întîmplat. Și al doilea lucru important este că s-a creat un dialog, s-au creat consultări cu sectorul independent, ceea ce a creat un sentiment de încredere, combinat cu surpriza plăcută că porțile s-au deschis și că ceea ce nu părea posibil cu cîtva timp înainte acum este posibil.
Foto: E. Enea
