„Gărîna e o carte deschisă“ – interviu cu Marius GIURA

Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna, ajuns la ediţia cu numărul 18, se va desfăşura anul acesta în perioada 10-13 iulie. Marius Giura este directorul festivalului. Programul şi mai multe informaţii despre artiştii invitaţi găsiţi la www.garana-jazz.ro.

După 18 ediţii, un DVD şi o carte cu istoria lui, e mai uşor de organizat festivalul?

Nu! Nici mai uşor, nici mai greu. Experienţa acumulată, relaţiile bine sedimentate cu partenerii colaboratori sînt elemente care, în acest moment, fac ca organizarea să fie mai uşoară. Asigurarea fondurilor necesare acestui eveniment e însă foarte dificilă, de la an la an fiind tot mai greu. Gărîna are un standard, pe care doreşte să-l menţină şi chiar să-l depăşească. Dacă am aduce mai puţini muzicieni sau mai puţine vedete, lucrurile ar fi mai simple, dar am nemulţumi publicul. Mai mult, aş fi nemulţumit de mine, deci voi face în continuare ceea ce fac de vreo 15 ani: voi invita artişti mari şi mulţi cu zece luni înainte de a şti ce sprijin financiar am. Dacă aş proceda invers, cu siguranţă anvergura evenimentului nu ar fi aceeaşi.

Cum a fluctuat sprijinul instituţional acordat festivalului în aceşti ultimi ani de (aşa-zisă) criză?

Sprijinul de care vorbiţi a fost într-adevăr fluctuant. Anul trecut, „coşmarul“ Andrei Marga a întrerupt o colaborare lungă şi statornică. Anul acesta se pare că norii negri vin dinspre ministerul de resort, după vreo zece ani de sprijin neîntrerupt. Dacă mai iau în calcul şi efectele crizei din oraşul meu, pot spune că, de la o ediţie la alta, nu te poţi baza pe nici un partener tradiţional. Mai mult, dacă pierzi o susţinere pe care te bazezi, şi acest lucru se întîmplă cu trei săptămîni înainte de eveniment, chiar poţi spune că nu (prea) există sprijin instituţional. Criză economică se manifestă în cazul unor sponsori, în celelalte cazuri e vorba de altceva. Cred că e vorba de o anumită necunoaştere, de lipsă de interes pentru acest gen. Dar aş putea umple două numere de revistă vorbind despre acest subiect.

Ce s-a păstrat şi ce s-a schimbat în mod fundamental de-a lungul anilor, în conceptul acestui festival?

Nu s-au schimbat multe. Începînd cu ediţia a 8-a, festivalul s-a mutat din curtea hanului din sat în Poiana Lupului. A fost o schimbare necesară, dar butucii şi gulaşul s-au păstrat. Apoi, numărul zilelor de festival a crescut de la trei la patru, la fel numărul de concerte a crescut de la trei la patru în fiecare zi.

Festivalul a crescut însă valoric de la an la an, rămînînd fidel jazzului contemporan, preponderent european. Desigur, an de an se regăsesc pe line-up muzicieni din nordul Europei. E o alegere care-mi aparţine, dar care a fost şi este pe gustul miilor de spectatori care vin an de an la Gărîna. Deci nu se poate vorbi de schimbări spectaculoase, pînă şi prezentatorul e mereu acelaşi: Florian „Moşu“ Lungu.

Ştiu că opţiunile invitaţilor vă aparţin, dar în ce măsură ţineţi cont şi de preferinţele publicului?

Gărîna e o carte deschisă, sînt o mulţime de grupuri pe Facebook în care publicul îşi exprimă dorinţele, preferinţele şi sugestiile. În cele din urmă, ce apare într-un an pe scenă e un mix între ce vreau eu, ce vor cei din public şi ce e disponibil pe piaţă.

Avem în acest moment mai multe festivaluri de jazz, mai mari sau mai mici, indoor şi outdoor; există vreo conexiune între ele, vreun sprijin reciproc, sau fiecare e pe cont propriu şi îşi vede de felia lui?

Conexiuni şi afinităţi există între unele festivaluri, există şi sprijin între cîteva. O realizare importantă este reţeaua de festivaluri creată în jurul Festivalului de la Sibiu, artiştii prezenţi aici putînd fi văzuţi şi la Alba Iulia, Braşov, Ploieşti. Selecţia artiştilor ţine peste tot de opţiunea organizatorilor. Colaborările (unele foarte bune) se manifestă prin consultări, sfaturi, schimb de informaţii. Există şi situaţii în care anumiţi organizatori nu comunică şi nu colaborează cu nimeni.

Cum mai stă jazzul românesc; există ceea ce se cheamă o scenă a jazzului românesc?

Întrebarea vine într-un moment în care două tabere au opinii total diferite vizavi de acest subiect.

Eu cred că traversăm o perioadă de schimbări semnificative, multe pozitive, în care o nouă generaţie de muzicieni se manifestă cu pasiune. Avem muzicieni cu premii internaţionale importante: Luiza Zan, Sorin Zlat, Vernescu, Elena Mîndru; alţii vor lua în curînd alte premii: Teodor Pop, Iordache, Sebastian Spanache şi grupurile lor. Lucian Ban realizează o premieră prin apariţia unui disc la ECM. Muzicienii consacraţi – Mircea Tiberian, Teodora Enache, Liviu Butoi, Pedro Negrescu –, alături de cei plecaţi în alte zări sînt extrem de prolifici şi prezenţi pe scenele noastre. Marea problemă este însă faptul că nu reuşesc să se facă cunoscuţi în alte ţări. Numeri pe degete prezenţele româneşti la festivalurile din Europa. Bulgarii, ungurii, polonezii, cehii, sîrbii, chiar şi ruşii au apariţii la marile case de discuri ECM, ACT etc. Noi nu reuşim.

Cred că lipsa managementului, a impresarilor profesionişti e una din cauze. Investiţia în promovare, răbdarea în aşteptarea succesului sînt mai mult decît necesare în evoluţia unui artist talentat. Dar cel mai important element al situaţiei în care se găseşte jazzul românesc este lipsa totală de sprijin din partea celor care ar trebui să realizeze că prezenţa artiştilor români pe scenele lumii e o imagine foarte bună pentru ţară, pentru cultură română.

Şi pentru că se vorbeşte de criză, cred că e vorba de o criză de competenţe şi de una morală în felul în care e gestionată acum cultura şi implicit şi jazzul românesc.

O să plouă anul acesta?

În urmă cu cîţiva ani, am realizat o emisiune TV în care invitat a fost Johnny Răducanu. La întrebarea unei colege despre cele trăite de Johnny la Gărîna, după cîteva secunde de gîndire, a venit răspunsul: „Gărîna-i o gărînă.“

Toate site-urile meteo anunţă secetă şi călduri toride. Nu luaţi haine prea groase, să rămînă loc de pelerină şi umbrelă. N-o să le folosiţi!

interviu realizat de Marius CHIVU