Un cinefil vieux jeu

Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Un cinefil vieux jeu jpeg

● Cristian Tudor Popescu, Filmar, Editura Polirom, 2013.

După 2001 şi mai ales după 2004-2005, cînd, prin generaţia Puiu – Rădulescu, România începe să producă, din senin, cinema de nesperat impact internaţional-festivalier, tot Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu sînt cei care, luînd-o înaintea comentatorilor (fie aceştia specialişti cu patalama academică sau „numai“ cinefili), se apucă să pună în circulaţie, în spaţiul cultural românesc, idei de substanţă, de reală însemnătate istorică, despre cinema. Preluat rapid şi de alţi cineaşti români (Mungiu, Muntean), vocabularul lui Puiu prezintă, cel puţin pînă nu de mult, numeroase ecouri ale primei perioade din istoria revistei Cahiers du Cinéma (1951-1965, să spunem), cînd peste conceptul (deloc convenţional) de cinema ca „artă a realului“, dezvoltat de André Bazin, se aşază auteurisme-ul discipolilor săi, cu ameţitoarea lor disponibilitate de a sanctifica sau de a anatemiza un regizor pornind de la asumpţia că „un travelling e o chestiune de moralitate“. Dacă, cel puţin în primii ani ai „noului val românesc“, un Puiu pare să vorbească uneori ca dintr-un Cahiers vechi – de dinainte de ’68, adică înainte de politizarea revistei –, despre filmele lui (şi nu numai ale lui) s-a vorbit şi cel mai adesea continuă să se vorbească la ele acasă, la nivelul elitelor jurnalistice şi intelectuale, în termeni mult mai învechiţi de-atît – uneori, ca şi cînd Cahiers nici nu s-ar fi înfiinţat încă. Volumul Filmar, în care Cristian Tudor Popescu îşi adună articolele pe teme (în primul rînd) cinematografice din ultimii ani (presărînd printre ele articole despre spectacole de teatru, concerte, călătorii ş.a.), constituie un bun exemplu.

Un beneficiar al revelaţiei „culturii înalte“ – în forma diluată în care se populariza aceasta sub ceauşism, cu artişti din cele mai diverse perioade, receptaţi în aceeaşi cheie romantică –, amestecată cu ceva contracultură (Pink Floyd, literatură SF), C.T. Popescu e genul de cinefil care-l caută la film pe Dumnezeu. Vorbeşte des despre genialitate sau despre lucruri precum „duhul din maşinărie“ ori „sufletul colectiv al umanităţii“. Din spionata sau doar imaginata încremenire a unei spectatoare necunoscute, cu mîna în punga de popcorn şi cu ochii la Melancholia, e în stare să facă o alegorie grandilocvent-pantomimică a puterii artei de a eleva pînă şi spirite deloc obişnuite cu înălţimile, iar din presupusul eşec al lui Scorsese cu Shutter Island e în stare să facă o nu mai puţin bombastică melodramă personală. Cu sau fără un motiv bun, e mereu gata să-i invoce pe Keaton, pe Murnau sau pe alţi autori dintr-un canon pe care aparent continuă să-l identifice cu repertoriul Cinematecii Române din zilele cînd tocmai o descoperea. Tot aşa cum, într-o proză de călătorie (greu de spus cît de imaginară) în Japonia, nu pare să vadă nici o problemă în a-şi descrie ghida drept „o figurină de porţelan, ca mai toate japonezele“, el nu dă nici un semn că ar fi dispus să relativizeze ideea despre canon pe care şi-a format-o atunci – ce-a văzut la vremea aceea a rămas sfînt, cu tot cu instrucţiunile de folosire primite concomitent. Cum din cinema-ul cincizecist-hollywoodian pe care-l citează Shutter Island nu era disponibil mare lucru, ca să nu mai vorbim de instrucţiuni de utilizare post-auteur-istă (sau măcar auteur-istă) a acestuia, CTP nu e calificat să recunoască filmul lui Scorsese drept ceea ce este la al doilea nivel al său: critică cinematografică filmată (al cărei fel de a privi cinema-ul cincizecist-hollywoodian ca fiind „simptomatic“ constituie, de altfel, un loc comun). Asta nu înseamnă că, privit în acest fel, Shutter Island nu poate să apară tot ca un eşec, dar procesul măcar începe să aducă a exegeză, spre deosebire de vorbăria despre cum „Scorsese n-a reuşit vreodată să egaleze geniul lui Ford Coppola“. Indiferent dacă se lansează în genul de enumeraţie care se preda la şcoala Ecaterina Oproiu („nuanţă a sentimentului, delicateţe, fineţe, precizie, frumuseţe mignonă a secvenţei cinematografice“) sau dacă decade la nivelul celei mai lemnoase superlativeze PR-istice („replicile spumoase sînt interpretate de actori excelenţi, conduşi cu mînă sigură“), autorul e prea adesea vag: observaţia că „aidoma unei dălţi, camera sculptează pur şi simplu scenele prin mişcări iuţi şi graţioase din unghi subiectiv în plonjeu, din gros-plan în panoramare, cu sărituri peste ax perfect valabile dramatic“ etc. se vrea aplicată pe un anumit film, însă ar putea să descrie decupajul (de tip „analitic-intensificat“, cum îl numeşte David Bordwell) din nenumărate filme hollywoodiene de azi, după cum nici epitetul „simfonic“, aplicat structurii dialogurilor din A fost sau n-a fost?, nu spune nimic concret despre ea. În pofida unor asemenea afectări tehniciste, autoproiectarea în pielea regelui bîlbîit din The King’s Speech e mai reprezentativă pentru metoda cronicarului. Cît despre calităţile gazetăriei cinefile a lui CTP – căci, aşa provincială şi vieux jeu cum este, are şi din astea, şi nu numai ardoarea –, acestea sînt calităţile gazetăriei lui în general. Printre ele: faptul că, scriind în presa populară românească, nu ezită să contrarieze credinţe aproape unanime (în Dumnezeu sau în caracterul „natural“ al capitalismului), faptul că nu se lasă excesiv de impresionat de „greuceni“ (vede micimea gesturilor lui Puiu şi Mungiu de a se opune premierii cu Gopo a unor filme de-ale lor, deci şi a unor colaboratori mai puţin aclamaţi ca ei prin alte părţi) sau faptul că (mă rog, făcînd abstracţie de cazul King’s Speech) empatizează nu cu puterea, ci cu lipsa ei. 

p 16 Draga tata jpg
Trei scrisori
Mulțumesc mult pentru scrisoarea care a ajuns aici în aceeași seară în care am ajuns și noi.
p 17 1 jpg
După revoluție
O epocă totuși distantă, în care gestul de a porni o cameră de filmat conținea adesea în miezul său promisiunea, între timp rătăcită, a unui mîine mai bun.
990 17 Biro coperta2 jpg
Manevre noi pentru vechi epigoni
Oricum, alternativele care să acopere acest cîmp liric/stilistic se împuținează.
p 23 1 jpg
Victor Brauner – Confesiune cu ocazia unei expoziții
Lucrările „decorative“ corespund „construcțiilor“ elogiate de Ilarie Voronca în textul publicat în paginile revistei 75 HP.
Poster Orizontal   29 Martie 2023   Cimarosa si Salieri jpg
Baritonul italian RICCARDO NOVARO, aplaudat la Théître des Champs-Elysées – Paris, invitat la Sala Radio
Miercuri, 29 martie 2023 (19:00), îl veți asculta alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK.
989 16 coperta jpg
Imprevizibila ușurătate a vieții și a morții
Definitiv. O trilogie chiar marchează un punct notabil în proza românească de azi.
p 17 1 jpg
Burta balenei
Luat mai cu seamă în contextul particular al cinema-ului românesc, Spre Nord constituie o mare ocazie ratată.
989 17 Breazu jpg
Despre mizeria din dulceață
Să fie cam opt ani de cînd Laura Les și Dylan Brady și-au numit duo-ul după o întîmplare involuntar amuzantă.
989 23 Iamandi jpg
Un exercițiu de imaginație
Prima știre dintre cele douăzeci incluse în acest top este greva generală din 1926.
copertă Murmur jpg
988 16 coperta2 jpg
Retractilități incisive
Atît Cristina Alexandrescu, cît și Mihnea Bâlici sînt două voci deja recognoscibile în poezia românească extrem contemporană.
988 17 Vrabia foto Tudor Neacsu1 jpg
Să cazi la pace cu trecutul
Perioada postcomunistă în România, în special pînă la aderarea țării la Uniunea Europeană, a fost tumultuoasă din multe punctele de vedere.
Matrix fisa cartii jpg
Lauren Groff, Matrix, traducere din engleză de Brîndușa Cotea, Curtea Veche Publishing, 2023 - fragment -
Cu o privire arzătoare, se apleacă peste masa pe care Asta, entuziasmată, a început deja să schițeze planuri.
Giuliano da Empoli Magul de la Kremlin cop1 APROBATA (1) jpg
Magul de la Kremlin de Giuliano da Empoli - fragment-
Acest roman este inspirat din fapte și personaje reale, cărora autorul le-a împrumutat viață particular și replici imaginare.
Afis Sala Radio 17 martie 2023 (2) jpg
Dirijoarea Orchestrei Simfonice din Canberra - JESSICA COTTIS - invitată la Sala Radio
JESSICA COTTIS – o prezență specială pe scena muzicală internațională, unul dintre cei mai remarcabili dirijori britanico-australieni, dirijor-șef și director artistic al Orchestrei Simfonice din Canberra, este invitată pe scenă Sălii Radio!
RRM Iasi 1920x1080 jpg
Din 22 martie, ora 19.00: Radio România Muzical la Iași, pe frecvența 95.4 FM
Radio România Muzical poate fi ascultat la București pe frecvența 104.8 FM, regional pe frecvența Coștila 97.6 FM, iar din 22 martie 2023, pe frecvența locală 95.4 FM la Iași.
p 16 YouTube jpg
Extemporal la erotică
Noul diagnostic îl răstoarnă sau îl echilibrează pe cel vechi: multă gingăşie şi un dram de forţă.
p 17 jpg
Fami(g)lia
A Chiara rulează în cadrul Festivalului „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”.
987 17 coperta1 jpg
Focus JazzX
Timișoara și Clujul s-au sincronizat, inclusiv în interes politic, în ambiția de a consacra două festivaluri jazz de centru de capitală regională – JazzX și Jazz in the Park
987 15 foto BogdanDincă jpg
987 21 coperta Iamandi jpeg
Economie și psihologie
Una dintre explicațiile referitoare la căderea comunismului acordă factorului economic un rol preponderent.
(1) Beethoven Skizze Eugène Louis Lami FotoJean Marc Anglès Collection Cité de la musique jpg
Ce face muzica clasică cu mintea noastră? Ipoteze și demonstrații – conferință NEC
Colegiul Noua Europă are deosebita plăcere de a vă invita la conferința „Ce face muzica clasică cu mintea noastră? Ipoteze și demonstrații”, pe care compozitorul Dan Dediu o va susține joi, 9 martie 2023, la ora 17.00.
José Gallegos y Arnosa, El zapatero jpg
IIC BUC VISUALI ITALIANE AFFICHE 230222 jpg
Festivalul „Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”
Cinematografia italiană are o istorie lungă și prestigioasă, cu capodopere care au cucerit publicul din întreaga lume.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.