Turner văzut de Mike Leigh

Publicat în Dilema Veche nr. 562 din 20-26 noiembrie 2014
Turner văzut de Mike Leigh jpeg

● Mr. Turner (Marea Britanie, 2014), de Mike Leigh.  

Sub forma unui portret cinematografic al unui maestru al picturii – romanticul britanic J.M.W. Turner (1775-1851), jucat de Timothy Spall (care a fost premiat la Cannes pentru acest rol) –, regizorul-scenarist Mike Leigh, el însuşi un maestru al artei sale (şi un compatriot al lui Turner), a dat o capodoperă: Mr. Turner (proiectat la Les films de Cannes à Bucarest). După cum s-a remarcat încă de pe vremea cînd Turner trăia, înfăţişarea şi manierele lui nu erau tocmai de natură să îmbie lumea către el; în film, el are mult dintr-o sălbăticiune (Spall a devenit cunoscut unui public larg pentru rolul omului-şobolan din Harry Potter-uri) – printre altele, mormăie mai mult decît vorbeşte. Nu e ursuz tot timpul – aflat în vizită la un mecena, se alătură cu o voce nemuzicală, dar plină de emoţie, pianului la care o doamnă cîntă lamentaţia lui Dido din opera lui Purcell, iar mai tîrziu, aflat într-o pensiune din oraşul maritim Margate, unde obişnuieşte să tragă incognito cu intenţia de a picta, începe brusc s-o complimenteze elocvent pe proprietăreasa văduvă, în timp ce bărci cu pînze alunecă dincolo de fereastră, în soarele dimineţii; dar asemenea elanuri şi le canalizează de obicei către pictură. Nu că în discutarea acesteia ar tinde către grandilocvenţă. Cel care tinde într-acolo e marele critic (şi promotor al artei lui Turner) John Ruskin, redus în acest film (cu o uşoară meschinărie pe care, din fericire, filmul are cu ce calităţi s-o compenseze) la caricatura-clişeu a criticului preţios, care, în febra hermeneuticii, pierde contactul sensibil cu latura brut-documentară a unui faimos tablou turnerian, reprezentînd sclavi aruncaţi peste bordul unei corăbii. La antipodul scliviselii lui Ruskin, Turner ne e înfăţişat cutremurîndu-se spontan, ca de ruşine pentru întreaga specie, la cuvintele unui fost marinar bîntuit de trecutul său în comerţul cu sclavi. Leigh face portretul unui Turner care, deşi interesat pînă la sfîrşitul vieţii de ştiinţe şi de invenţii tehnologice (inclusiv cea a dagherotipiei, ameninţătoare pentru breasla lui), nu e înclinat să intelectualizeze. Unul dintre puţinii oameni în compania cărora pare să se simtă în largul lui e propriul lui tată, bărbier de meserie, iar parte din plăcerea pe care o află în pictură ţine de componenta ei de muncă fizică – murdărirea mîinilor, folosirea de materii precum scuipatul şi gălbenuşul de ou. (La bătrîneţe ajunge să fie ridiculizat atît pentru asta, cît şi pentru peisajele lui care ameninţă să se dizolve în lumină şi culoare, frizînd arta abstractă: lucruri care, privite de azi, apar remarcabil de moderne.)  

O persoană în compania căreia nu se simte deloc în largul lui e femeia (Ruth Sheen) care, fără să-i fi fost soţie, i-a făcut două fiice, ambele deja destul de mari (de la una are şi nepoţi) în momentul (de pe la mijlocul anilor 1830) cînd începe acţiunea filmului. Atunci cînd le primeşte în vizită, Turner reuşeşte să-şi păstreze politeţea, dar e clar că le-ar dori dispărute din viaţa lui. Filmul, care e foarte eliptic – o serie de episoade din ultimii 25 de ani de viaţă ai lui Turner, viniete între care e adesea greu de spus cît timp a trecut – lasă practic neschiţat trecutul pe care protagonistul îl repudiază astfel; e rolul mormăielilor şi al grimaselor lui Spall să sugereze că acest trecut e pentru el un bagaj împovărător şi o sursă de ruşine. Tot o sursă de ruşine e pentru el şi faptul că, în prima parte a perioadei pe care o acoperă filmul, se serveşte sexual cu regularitate de femeia între două vîrste (Dorothy Atkinson), suferindă de psoriazis, care trăieşte în casa lui ca menajeră. Contaminate de neîmpăcarea lui Turner cu propria animalitate şi de intuiţia acestui duşman al sclaviei că-şi exploatează menajera, actele lor sexuale sînt, din ce vedem, scurte şi lipsite de orice tandreţe sau veselie, ceea ce n-o împiedică pe menajeră să şi le dorească, ele constituind singura formă de atenţie de care are parte de la stăpînul ei sau de la oricine altcineva, într-o viaţă altminteri redusă la roboteală şi invizibilitate. Toate astea reies din jocul aproape nonverbal al celor doi actori, scenariul lui Leigh neexplicitînd nimic. Atunci cînd în viaţa lui Turner apare văduva proprietăreasă de pensiune (Marion Bailey), el îşi foloseşte privilegiul de bărbat şi de stăpîn, punînd capăt acuplărilor cu menajera, fără explicaţii – nu şi fără un neevacuabil rest de stînjeneală – şi încercînd să o împingă undeva în dosul minţii, în timp ce psoriazisul ei se agravează şi spatele i se cocoşează. Acest egoism brutal e pus, fără comentarii auctoriale suplimentare, alături de căldura şi veselia lui din relaţia cu văduva, care îl relaxează şi căreia i se deschide. Filmul nu-şi invită publicul să cîntărească ce e mai greu – întunericul crud în care Turner o lasă pe menajeră sau lumina pe care o aduce în casa văduvei. Pictorul e văzut ca o creatură părtaşă în mod inextricabil la strîmbătatea lumii din care face parte, totodată tînjind după transcendenţă – după o lumină ca aceea din unele tablouri ale sale, de o intensitate aptă să dizolve toate contradicţiile dintre cum se trăieşte şi cum ar trebui să se trăiască. În acelaşi timp, Leigh nu e un regizor care să se complacă în vreo mistică a Artei & Artiştilor – o arată atît insistenţa lui pe materialitatea actului de a picta, cît şi ochiul de caricaturist cu care-i portretizează pe critici, pe pictori, pe protectorii acestora etc. Şi nu numai pe ei: de la mormăielile lui Turner pînă la tonul monoton-ultragiat al mamei copiilor lui, filmul abundă în îngroşări comice, inclusiv la momente cu a căror gravitate generală intră în disonanţă, complicînd reacţiile spectatorilor. În acelaşi timp, personaje precum al menajerei (cel mai emoţionant din film) sau al văduvei sînt portretizate cu mare delicateţe. 

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.