Regula mea în întocmirea clasamentului anual de filme a fost multă vreme aceea de a reduce masa de producţii eligibile la oferta distribuitorilor români. Dar, cum accesul la filme al compatrioţilor interesaţi serios (suficient de serios încît să citească şi critică) e tot mai facilitat de festivaluri şi (în primul rînd) de piraterie, deci tot mai puţin la cheremul distribuitorilor, văd tot mai puţin sensul regulei respective. M-am hotărît aşadar s-o schimb, întocmindu-mi lista pe 2014 din ceea ce consider că s-a lansat mai important în lume pe parcursul anului (şi am apucat să văd – desigur, există filme de răsunet care mi-au scăpat pînă acum, printre ele Forţă majoră al lui Östlund, Leviathan al lui Zviaghinţev şi Tribul al lui Slaboşpiţki), indiferent dacă şi cît a circulat în România.

1. Boyhood (SUA, 2014), de Richard Linklater.

Bildungsroman cinematografic a cărui realizare, întinsă pe 12 ani (1992-2013, cu circa trei zile de filmare pe an), se întemeiază pe o înţelegere radical-baziniană a cinema-ului ca mediu de documentare a schimbării în timp. Băieţelul care creşte în faţa camerei (Ellar Coltrane) joacă un personaj ficţional, numit altfel decît el, şi nici părinţii (Patricia Arquette şi Ethan Hawke), nici sora lui de pe ecran (Lorelei Linklater) nu-i sînt rude în viaţa reală, însă ficţiunea e înrădăcinată într-un documentar despre creşterea copiilor şi îmbătrînirea adulţilor, documentar care (Lorelei fiind fiica regizorului Richard Linklater) este şi un home movie. Boyhood ia şi pulsul vremurilor în care creşte copilul, dar, din punct de vedere politic, e un film mai degrabă seren-acceptant (dacă nu complezent) decît critic, care îmbrăţişează whitmanian (deşi cu discreţie) ceea ce prezintă drept pluralismul Americii.  

2. Somn de iarnă / Kiş uikusu / Winter Sleep (Turcia, 2014), de Nuri Bilge Ceylan.

Transplantare a lui Cehov în pustietatea anatoliană a zilelor noastre, într-un film totodată foarte intimist şi foarte politic, atemporal şi la zi, „de cameră“ şi „de spaţiu deschis“, despre inegalitate socio-economică şi despre falsa conştiinţă a unui rentier cu pretenţii de intelectual public.  

3. Nimfomana / Nymphomaniac (Danemarca-Belgia-ş.a., 2013-2014), de Lars von Trier.

Roman cinematografic ludico-intelectualisto-porno (în două părţi) şi spectacol de scheciuri sau viniete dramatice care ilustrează, în registre ba grave, ba de farsă, felurite paradoxuri ale dorinţei. 

4. Adieu au langage (Elveţia, 2014), de Jean-Luc Godard.

JLG la 84 de ani, lucrînd în 3D low-budget, e, mai mult ca oricînd, un asamblator ultraformalist de visuals, vorbe (nu atît reflecţii închegate, cît riff-uri pe diverse teme de reflecţie) şi alte sunete, un mitralior al digresiunii şi al înteruperii, un livrator de şocuri perceptuale, un orchestrator de coliziuni între forme, culori, texturi, citate etc.   

5. Mr. Turner (Marea Britanie, 2014), de Mike Leigh.

Văzut de Mike Leigh şi de actorul Timothy Spall, pictorul J.M.W. Turner e capabil de ocazionale euforii inimoase şi înflăcărări elocvente, dar are mult dintr-o sălbăticiune – mormăie mai mult decît vorbeşte. Un vizionar în picturile lui, acest fiu de bărbier, deloc înclinat să misticizeze sau să intelectualizeze, exultă în componenta de muncă fizică a activităţii lui – în murdărirea mîinilor, în folosirea unor materii prime precum scuipatul şi albuşul de ou. Părtaş la strîmbătatea lumii în care trăieşte, acest inamic al sclavagismului îşi exploatează sexual menajera – chiar dacă nu fără jenă – şi se debarasează de ea atunci cînd are ocazia. Fără tangenţe cu o biografie romanţată în tradiţie hollywoodiană, acest idiosincratic tablou cu Turner şi vremurile sale prezintă zone sugestiv lăsate albe, dar şi îngroşări vodevileşti laolaltă cu tuşe foarte delicate.    

6. Jauja (Argentina-Danemarca-ş.a., 2014), de Lisandro Alonso.

Viggo Mortensen e pe post de John Wayne într-un The Searchers refractat, defamiliarizat, dezeroizat şi foarte sofisticat formal, cu o componentă de halucinaţie.   

7. Sub piele / Under the Skin (Marea Britanie, 2014), de Jonathan Glazer.

Scarlett Johansson e o extraterestră antropomorfă care ia bărbaţi cu autostopul şi-i atrage într-un fantasmagoric şi fatal iaz negru-cerneală. Pe plan formal, filmul lui Glazer e o fuziune coerentă de tropi mitico-arhetipali (sărutul fatal al femeii-păianjen, sărutul dat leprosului, frumoasa şi bestia) cu documentar observaţional (mai exact, un experiment filmat cu camera ascunsă, constînd în aruncarea zeiţei Johansson printre muritori – bărbaţi de pe străzile Glasgow-ului, care, agăţaţi de ea, nu par s-o fi recunoscut), cu puseuri de abstracţionism pictural şi cu o dramaturgie bazată pe repetarea aceloraşi cîteva acţiuni şi pe refuzul psihologizării. Pe plan tematic, e confecţionat astfel încît să combine o cît mai mare opacitate cu o cît mai sugestivă rezonanţă şi astfel să invite la aproprieri hermeneutice din diverse unghiuri – în special la problematizări din perspective de gender.   

8. Două zile, o noapte / Deux jours, une nuit (Belgia, 2014), de Luc şi Jean-Pierre Dardenne.

Ca de obicei la fraţii Dardenne, suspansul se bazează pe întrebarea dacă mai e sau nu mai e posibilă solidaritatea în faza actuală a capitalismului.  

9. Fata dispărută / Gone Girl (SUA, 2014), de David Fincher.

Un mystery în tradiţia hitchcockianului Suspicion (soţie speriată de un soţ cu purtări ambigue şi posibile intenţii criminale) se metamorfozează într-o fantasmagorie misogină neo-nouăzecistă (bărbat slab prins în mrejele unei psihopate megainteligente), care apoi se metamorfozează şi ea în ceea ce teoreticianul Stanley Cavell numea o „comedie a remariajului“. Filmul hollywoodian al anului.  

10. The Grand Budapest Hotel (SUA, 2014), de Wes Anderson.

Bricolaj postmodernist pufos-limitat, dar inventiv.