Note despre modernismul întîrziat al lui Béla Tarr (I)

Publicat în Dilema Veche nr. 468 din 31 ianuarie - 6 februarie 2013
Note despre modernismul întîrziat al lui Béla Tarr (I) jpeg

● Calul din Torino / A torinói ló (Ungaria, 2011), de Béla Tarr.

Pînă să se retragă (declarînd că după Calul din Torino nu mai are nimic de adăugat), Béla Tarr a fost, poate, continuatorul numărul 1 – în arta filmului –, al tradiţiei „modernismului înalt“. E vorba despre acel cinema european (asociat de cinefilii români mai ales cu numele lui Tarkovski) al statement-urilor eroice, cu pretenţii de universalitate – pe teme precum condiţia umană, natura realităţii sau natura reprezentării ei cinematografice –, şi al stilurilor personale, care ori sînt nobile şi inconfundabile, ori nu sînt nimic – căci stilul, în această tradiţie, înseamnă forma neapărat unică şi radicală dată de autor unei înţelegeri neapărat unice şi radicale a experienţei umane.

„Decesul“ modernismului cinematografic înalt (după ce acesta fusese celebrat în anii ’60-’70 ca un proiect vital pentru întreaga cultură europeană) a fost declarat în 1982 (cînd a murit Fassbinder), redeclarat în 1986 (cînd a murit Tarkovski), echivalat de Susan Sontag în 1995 (an altminteri festiv) cu moartea tuturor posibilităţilor artistice ale cinematografului, şi comemorat în 2007 (cînd a murit Antonioni), apoi în 2012 (cînd a murit Angelopoulos), ca un eveniment survenit practic înaintea erei noastre. Nu că această golire a Olimpului de zeii săi, prin moarte fizică, ar fi constituit principala cauză pentru secătuirea de vitalitate a proiectului modernist, ci problema mai profundă este că, sub regimul postmodernităţii (şi potrivit teoreticienilor acesteia), credinţa într-o „condiţie umană“ înţeleasă ca fiind universală (dincolo de contingenţe socio-economice, de pildă), credinţa în capacitatea reprezentării de a accede la o „stare“ fundamentală a „lucrurilor“ (a lucrurilor „însele“, nu a reprezentărilor lor mai vechi), credinţa în posibilitatea statement-ului totalizant, în posibilitatea autosingularizării absolute printr-un stil-unicat (corespunzător unei subiectivităţi-unicat), în posibilitatea reînnoirilor radicale ale „felurilor de a vedea“ – asemenea credinţe devin suspecte de naivitate, de orbire, de provincialism cu iluzii imperiale. Artiştii care perseverează în ele (mai există şi alţii în afară de recent pensionatul Tarr – un film ca Aurora al lui Puiu poate fi şi el văzut ca ducînd mai departe tradiţia modernismului înalt, deşi e un caz mai complicat) riscă să eşueze într-un academism/epigonism neasumat, riscă să se condamne la irelevanţă. Eminamente relevantă pentru regimul postmodern este arta unui Lars von Trier, care s-o fi jucînd el de-a modernistul – dedicîndu-i un film lui Tarkovski sau redactînd un manifest care cere purificarea cinema-ului printr-o asceză de tip neo-neorealist –, dar ale cărui gesturi de felul ăsta vin deobicei între ghilimele ce proclamă că atît utopia „purificării“ (a accesării adevărului gol-goluţ cu ajutorul unui dispozitiv cinematografic debarasat de cosmetice), cît şi modelul de statement tarkovskian (sumaţie grandioasă a „fundamentelor“ condiţiei umane), au devenit nesustenabile, posibile rămînînd doar erzaţul, simulacrul, farsa, „joaca de-a“. Asta nu face din von Trier un artist mai puţin zbuciumat: zbuciumul lui – cu toată publicitatea aferentă – se cuvine a fi luat în serios, ca reacţie la un regim pe care, din contră, Tarr a ales să-l ignore total, continuînd să facă film în anii ’90 şi 2000 ca şi cînd în arena culturii cinematografice n-ar fi existat decît el şi Tarkovski.

* * *

Dintre formele moderniste care persistă în cinema-ul contemporan, cele mai persistente se întemeiază, într-un fel sau altul, pe cultivarea a ceea ce Gilles Deleuze a numit „imaginea-timp“, în defavoarea a ceea ce tot el numeşte „imaginea-mişcare“. Potrivit lui Deleuze, regimul „imaginii-mişcare“ ar caracteriza un cinema „clasic“ (şi depăşit artistic, chiar dacă încă dominant comercial), încă neeliberat de sub tutela teatrului şi a prozei narative din secolul al XIX-lea, astfel încît timpul (înţeles ca materie primă sculptată de cineaşti) continuă să fie modelat după aceeaşi logică ce guvernează spunerea unei poveşti sau construirea unei intrigi dramatice. Descoperirea, de către neorealiştii italieni, a „timpilor morţi“ – acomodarea în filmele lor a duratelor non-dramatice (nemodelate în forma nici unei peripeţii) şi repetitive ale rutinelor cotidiene –, e privită de către Deleuze (şi, înaintea lui, de André Bazin) ca un salt evolutiv – către o înţelegere superioară a cinema-ului ca „imagine-timp“ (iar pentru Bazin, către un realism de tip nou, inaccesibil celorlalte arte). Dar, cu mult înaintea lui Deleuze şi chiar a lui Bazin, pictorul Fernand Léger visase să facă un film care să prezinte, în timp real, 24 de ore din viaţa unui bărbat şi a unei femei – cum muncesc, cum mănîncă sau cum tac împreună. Potrivit lui Léger, rezultatul n-ar fi fost o simplă „felie de viaţă“, ci un horror existenţial care ar fi sfîrşit prin a dizolva contururile familiare ale experienţei cotidiene, scoţîndu-i la iveală acea faţă pe care ideile noastre convenţionale despre ea au rolul de a o ţine ascunsă: neputinţa ei de a transcende procesele brute ale naturii. În Calul din Torino, Tarr a dat o capodoperă modernistă întîrziată, care aproximează viziunea lui Léger. Mai multe despre asta – săptămîna viitoare.

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.