Note despre Aurora (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 327 din 20 - 26 mai 2010
Note despre Aurora (II) jpeg

Naraţiunea cinematografică de tip clasic, reprezentată cel mai bine de filmul hollywoodian, ia spectatorul într-o călătorie de la ignoranţă la cunoaştere deplină. Drumul nu trebuie neapărat să fie direct; e în interesul naraţiunii să escamoteze temporar anumite informaţii, să lase goluri temporare. Filmul poliţist, care depinde pentru însăşi existenţa sa de escamotarea informaţiilor ţinînd de cine-cum-de-ce, este doar exemplul cel mai evident; chiar şi cea mai „comunicativă“ naraţiune trebuie să fie măcar un pic „necomunicativă“. Pe de altă parte, e o caracteristică de bază a naraţiunii de tip clasic că, oricît de puţin „comunicativă“ ar fi, ea nu lasă goluri permanente: pînă la sfîrşitul filmului tot aflăm. În Europa, neorealismul italian a deschis însă calea către un tip de naraţiune care-i refuză spectatorului satisfacţia cunoaşterii depline. Săptămîna trecută o citam pe Susan Sontag, care, scriind în 1968, dădea ca numitor comun al schimbărilor survenite în cinematograful european ambiţios, de la neorealism încolo, efortul de a crea în filme un timp prezent „mai pur“ decît cel dinainte. Asta înseamnă că spectatorul nu mai e tratat ca un receptor al unei poveşti – o poveste, în sensul clasic al termenului, fiind ceva rotund şi încheiat –, ci e pus în postura unui observator sub ochii căruia se desfăşoară anumite acţiuni sau evenimente. Eventual, acestea pot fi fragmente dintr-o poveste, dar s-ar putea ca povestea respectivă să nu poată fi reconstituită niciodată complet – legăturile cauzale să rămînă parţial în ceaţă, motivaţiile profunde ale personajelor să rămînă impenetrabile, cunoaşterea deplină să ni se refuze. Emergenţa acestor norme noi trebuie pusă în legătură, pe de-o parte, cu influenţa ideilor moderniste din celelalte arte şi, pe de altă parte, cu anumite idei despre specificul realist al cinematografului, care, înainte de a fi o artă narativă, e o tehnologie ce reproduce lumea aşa cum o percepem – în continuitatea ei spaţio-temporală.

Lipsa de comunicativitate a naraţiunii din Aurora trebuie pusă şi ea în legătură cu aceste idei. Cristi Puiu nu face lucrurile extrem de dificile pentru spectator (la urma urmei, el introduce în film o puşcă – un cîrlig dramaturgic infailibil), dar le face destul de dificile, refuzînd îndelung să-l asiste (şi chiar sabotîndu-l) în efortul de a determina ce roluri joacă în viaţa protagonistului (amantă, soţie, socru, copii) diferiţii cunoscuţi care-i ies în drum. Valoarea mizei acestui joc narativ va fi chestionată şi răs-chestionată în următoarele luni, aşa că merită subliniat că el nu reprezintă decît o parte din pariul lui Puiu. Filmul nu e numai despre ce face acel om cu puşca lui de-a lungul unei zile şi jumătate; e şi despre ce se întîmplă în acel timp cu Soarele şi cu Pămîntul – despre cum noaptea se face ziuă, apoi ziua – noapte, apoi noaptea – zi. Cu acest film, Puiu îşi ocupă locul într-o serie ilustră de regizori, care probabil că începe cu Jean Renoir şi care, în cuvintele lui André Bazin despre Renoir, refuză să accepte că o dramă scenarizată şi pusă în scenă, jucată de nişte actori în faţa unei camere de filmat, poate fi mai importantă decît fluctuaţiile luminii naturale pe durata filmării.

Extraordinara frumuseţe a filmului e produsul tensiunii dintre concentrarea sa absolută pe prezentul continuu al acţiunilor protagonistului (povestea „din spatele“ acestor acţiuni adunîndu-se atît de încet, atît de chinuit, pe lungi porţiuni aproape că nu există decît acest prezent, singurul trecut fiind cel care s-a adunat de la începutul filmului – cel care se adună, secundă cu secundă, în cadrele lungi ale lui Puiu) şi încrederea aproape mistică pe care o acordă realităţii obiective – acelor modificări de lumină, acelor cicluri cosmice care pun în perspectivă absorbţia eroului în el însuşi şi în ceea ce face. Nu e vorba de nici un efect special, de nici o „poetizare“ a imaginilor, ci numai de pregătirea meticuloasă a filmărilor (la orele care trebuie, cu vremea care trebuie) şi în primul rînd de ritm – o combinaţie de elipse şi cadre lungi. Dacă nu mă înşel, tăieturile de montaj sînt rezervate pentru elipse temporale şi pentru treceri dintr-un spaţiu în altul; acţiunile care se derulează într-un singur spaţiu şi fără discontinuităţi temporale nu sînt îmbucătăţite prin montaj, căci prin orice tăietură scapă un pic de timp, or, Puiu probabil că ar fi de acord cu Tarkovski că ritmul unui film e dat de presiunea timpului real, imprimat în cadre, care circulă prin el. Pentru Puiu, accesul la transcendenţă în arta filmului nu se poate face decît prin realismul ei congenital, care ţine de capacitatea cinematografului, ca tehnologie, de a capta fluxul lumii, modificările prin care trece aceasta în continuitatea ei temporală. Pe ideea asta, el construieşte unul dintre cele mai frumoase planuri-secvenţă pe care le-am văzut vreodată: episodul în care eroul, înainte de a se preda la poliţie, îşi lasă fetiţa la o familie de străini. E dimineaţă şi, pe măsură ce se trezesc, membrii familiei se fac tot mai mulţi, pînă cînd alcătuiesc un flux în care fetiţa se pierde de tatăl ei.

landscape 1 febr jpg
UN TRIO DE COMPOZITORI, UN TRIO DE MUZICIENI și UN FLAUT DE AUR
Primul concert al lunii februarie (miercuri, 1 februarie 2023) la Sala Radio propune publicului un trio de mari compozitori – MOZART, BACH și MENDELSSOHN – alături de un trio de apreciați muzicieni români.
p 8 2 foto C  Hord jpg
George Banu
De aceea, textele lui George Banu nu doar informează, ci formează. Cititorul îi va rămîne mereu dator, iar Dilema veche îi va rămîne mereu recunoscătoare.
981 16 coperta1 jpg
Retrospectiva anului poetic 2022
În concluzie, aș adăuga că e îmbucurătoare această diversitate de tonuri și de voci din poezia românească de azi.
p 17 2 jpg
Lup singuratic
The Card Counter, cel mai recent film al lui Paul Schrader, demonstrează cît de ușor am ajuns să folosim termenul de „bressonian” pentru a descrie în viteză orice film care promite interpretări minimaliste și o anume reticență pentru spectacol.
981 17 Breazu jpeg
No fun
Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.
981 21 Iamandi jpg
Revoluția română, între previzibil și spontan
Pe această pantă a căzut comunismul, și cu toate că pare a se sfîrși brusc în 1989, parcurgerea ei a durat aproximativ douăzeci de ani.
MRM 7ian12feb vertical jpg
„Moștenitorii României muzicale”: Violin in love cu Valentin Șerban și Daria Tudor
Pentru îndrăgostiții de muzică, un recital-eveniment la Sala Radio susținut de violonistul Valentin Șerban, cîștigătorul Concursului Enescu – ediția 2020/2021, și pianista Daria Tudor: „Violin in love”.
AFIS 27 ian 2023 Sala Radio jpg
Soprana Valentina Naforniță - invitată specială la Sala Radio
Soprana VALENTINA NAFORNIȚĂ, aplaudată pe scena marilor teatre lirice ale lumii – de la Staatsoper (Viena), Opéra national de Paris, Opéra de Lausanne, Théatre des Champs-Elysées (Paris) sau Teatro alla Scala (Milano) - este invitată specială pe scena Sălii Radio.
George Banu jpeg
George Banu (1943 – 2023)
Pentru mai mult de un deceniu, George Banu a fost unul dintre cei mai valoroși colaboratori permanenți ai revistei noastre.
lanscape Sala Radio Tetrismatic png
Muzica creată ca niște piese de tetris: „TETRISMATIC”, un concert ca o aventură sonoră și vizuală
Joi, 26 ianuarie 2023, de la 19:00, Sala Radio va fi scena evenimentului „TETRISMATIC - Enjoying the Game of an Unexpected Journey”, în care saxofonistul CĂTĂLIN MILEA și invitații săi vor susține o „călătorie muzicală ca un joc”
Idei pentru weekendul prelungit  Sursa imagine Opera Comica pentru Copii jpeg
Reprezentații suplimentare programate pentru musicalul ,,Sunetul Muzicii”
La cererea publicului, pe 21 și 22 ianuarie 2023 au fost programate două reprezentații suplimentare ale musicalului „Sunetul Muzicii”, în regia lui Răzvan Mazilu.
p  16 Benjamin Labatut WC jpg
Spre abis
Pe scurt, Labatut ne oferă o ficționalizare a formulării Principiului Incertitudinii și a Interpretării Copenhaga.
980 17 DN83 foto Denisa Neatu jpg
Două povești (nu doar) de dragoste
Ceea ce funcționează aici însă este dinamica coregrafică și ideea individului ca rezultantă a mediului și a istoriei.
Joaquín Sorolla, Odalisca, ulei pe pânză, 1884 (afis) jpg
Art Safari va fi deschis tot anul: 3 ediții în 2023 - Primul sezon începe în 10 februarie și aduce mult-așteptata expoziție retrospectivă a unui mare modernist român – Ion Thedorescu-Sion, Impresionism spaniol, Prix Marcel Duchamp și Young Blood-ul d
Primul sezon celebrează 140 de ani de la nașterea lui Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), maeștrii picturii spaniole, de la Academism la Impresionism, printre care celebrul „Maestru al luminii” - Joaquin Sorolla.
p 15, Munch, Tipatul jpg
Coșmar, Țipăt și Mozart
Füssli nu pictează o scenă erotică, ci o experiență mnemonică sau onirică. Fără cenzură, dăruire completă. Aceasta-i sursa coșmarului.
979 COPERTA 16 sus BAS png
Modificare și aliniere
Romanul este atît un traseu spre adevăr, cît și o continuă negare a acestuia.
979 COPERTA 16 jos Marius jpg
Obsesie, pasiune, durere
Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev le întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.
p 17 jpg
Două debuturi importante disponibile online
Două dintre cele mai importante filme lansate în 2022, EO și Crimes of the Future, aparțin unor octogenari. Lucru care m-a inspirat să profit de un foarte util program curatoriat de platforma MUBI.
979 17 Biro coperta1 jpg
Filiera basarabeană
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90
979 22 coperta1 jpeg
Rushdie neînțelesul
El însă a ajuns în această situație pentru că nu a avut cum să fie altfel decît el însuși.
p 23 Fiinta retractata si refractata, spionata de constiinta sa, 1951 jpg
Victor Brauner – Retractarea sau „retragerea în sine“
Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).
Afis Lettre jpg
De Ziua Culturii Naționale, dezbatere despre viitorul presei culturale tipărite, organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întîlnire cu tema Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil
Afis 13 ian 2023 Sala Radio jpg
Concert de Ziua Culturii Naționale la Sala Radio
Vineri, 13 ianuarie 2023 (de la 19.00), primul concert al noului an pe scena Sălii Radio va fi prezentat cu ocazia Zilei Culturii Naționale și se va desfășura sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.
MRM ian15 2023 portrait jpg
„Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu
Câștigătoarea bursei “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.