„Industria filmului începe cu filme scurte“ – interviu cu Clifford THURLOW

Clifford Thurlow (n. 1952) este jurnalist şi scriitor britanic, considerat unul dintre cei mai buni scriitori-fantomă pentru succesul cu care a scris sub formă romanescă memoriile unor figuri publice precum Carol White sau Afdera Fonda. Cartea sa din 2005, Totul despre scurtmetraj, tocmai a apărut la Ibu Publishing, în traducerea lui Mihai Fulger. Mai multe pe www.cliffordthurlow.com şi pe www.ibupublishing.ro. 

Care este relaţia pe care o aveţi cu ţara noastră?

Am o dublă relaţie cu România. Pe cînd eram un tînăr jurnalist, am condus prin Germania de Est, Polonia, pe teritoriul care atunci se numea Cehoslovacia, prin Ungaria, Bulgaria şi am ajuns, în final şi în România, în primăvara lui 1990 şi am scris, împreună cu Iris Gioa, o carte intitulată Brief Spring, în care descriam experienţa călătoriei şi optimismul care răzbătea din ţările Europei de Est în acele luni ale schimbării. În Bucureşti, am înnoptat la Hotelul Intercontinental, chiar în zilele în care aveau loc demonstraţii în Piaţa Universităţii, iar după aceea am ajuns la Timişoara exact la timp pentru cutremur. De cealaltă parte a legăturii mele cu România se află cartea mea despre suprarealistul Salvador Dalí, intitulată Sex, Suprarealism, Dalí şi eu. Aceasta a fost publicată la Editura Universal Dalsi în 2003. Deja am două cărţi publicate în limba română şi mă simt foarte mîndru. Abia aştept ca un editor să-mi propună publicarea celei de-a treia, pentru a mă putea întoarce la Bucureşti. Îmi pare foarte rău că am ratat Festivalul Next din cauza norului de cenuşă vulcanică care a ţintuit la pămînt toate planurile de a pleca din Londra.

De ce scrieţi despre scurtmetraje?

La începuturile cinematografiei, toate filmele erau scurte, mă refer aici la creaţiile fraţilor Lumière, la imaginile în mişcare, redate prin folosirea tehnicii kinetoscopice, care rulau într-o cutie asemănătoare acelor ceasuri enorme din alte timpuri şi nu puteau fi văzute decît de o singură persoană o dată, filmele pe care le-au făcut, bunăoară, Dalí şi Buñuel, Chaplin. Industria filmului începe cu filme scurte şi cartea mea încearcă să prezinte această perspectivă.

Ce scurtmetraj a avut un impact decisiv asupra dvs.?

Sînt două: acel film semnat de Dalí şi de Buñuel, Un Chien Andalou, pentru că a fost atît de îndrăzneţ şi de înaintea timpului său – sîni goi, o călugăriţă aruncată de pe o stîncă etc.; celălalt este scurtmetrajul lui Ashvin Kumar, nominalizat la Oscar, Little Terrorist, pentru că a reuşit să arate prin intermediul jocului de cricket conflictul dintre musulmani şi hinduşi în India, ca o metaforă pentru toate conflictele apărute acolo unde oamenii au mai multe în comun decît cred ei.

Există o posibilă reţetă pentru un scurtmetraj de succes?

Filmul tău, ca şi cartea ta, ca oricare operă de artă este copilul tău. Trebuie să îl iubeşti, să-l hrăneşti, să faci orice pentru ca el să fie văzut, citit, expus, proiectat într-un festival. Nu-i poţi face pe oameni să le placă un film prost, dar o dată ce acesta este făcut, adu-l înspre lume cît de mult poţi şi învaţă cum să-l faci pe următorul mai bine. De cealaltă parte, iată ce consideră Jean Cocteau vis-à-vis de acest subiect: „Ascultă cu atenţie primele critici. Ţine minte ce anume din creaţia ta nu le-a plăcut criticilor şi încearcă să dezvolţi. Acestea sînt părţile individuale şi merită păstrate“.

Care e partea cea mai dificilă dintr-un scurtmetraj?

Presiunea timpului şi a spaţiului, să alegi mereu ceea ce este esenţial din idei şi să prezinţi, în cele din urmă, o bijuterie şlefuită care este perfectă în sine. Pe scurt, nici un cuvînt sau cadru nu poate fi risipit. Dacă poţi să faci un scurtmetraj perfect, eşti gata pentru a te înhăma la un lungmetraj.

„Poţiunea magică  ce deschide imaginaţia“

Cum este să fii un ghostwriter, în termeni de personalitate, stil de a scrie, bani, faimă?

Ca ghostwriter, trebuie să surprinzi vocea interioară a persoanei despre care scrii, deci este ca şi cum ai concepe un roman dintr-o poveste deja scrisă pentru tine. În fiecare dintre cărţile pe care le-am fantomat – şi cred că sînt mai mult de 10 – vocea personajului este prezentă şi, subliminal, în stil, cel puţin, cred că sînt prezent şi eu.

După atîţia ani în care aţi fost scriitor-fantomă, ce oferte vi se mai par tentante?

Am scris o carte anul trecut intitulată Today I’m Alice despre Alice Jamieson, care suferă de anomalia personalităţii multiple. Alice aude voci şi personalitatea ea se poate schimba, într-adevăr, în mijlocul unei propoziţii. Pentru a capta această ciudăţenie, am avut nevoie de un stil unic pe care am fost nevoit să mi-l creez ca un sculptor care descoperă făptura în interiorul unei pietre. Cartea a intrat direct pe listele de bestseller-uri, deci bănuiesc că metoda mea a funcţionat.

Cui mi-ar plăcea să-i stau în umbră? Cred că unor staruri ca Brad Pitt sau George Clooney; aşa aş putea face destui bani dintr-o lovitură şi m-aş dedica în totalitate scrisului de romane şi filmelor.

Aţi călători mult, ce mai înseamnă să călătoreşti cu adevărat în timpurile noastre?

Ar fi fost o adevărată excursie pentru mine să vin la Bucureşti şi chiar sper ca acest lucru să se întîmple în viitorul apropiat. Pare că totul a fost văzut şi descoperit în lume, dar călătorind, ne descoperim pe noi înşine, creştem, învăţăm, călătoria este poţiunea magică ce deschide imaginaţia.

Aţi lucrat cu Dalai Lama...

Am locuit în Dharamsala, în India, unde s-au refugiat tibetanii şi unde îşi are acum reşedinţa Dalai Lama. Deseori, aceasta este descrisă ca un palat, dar este, de fapt, doar un modest bungalow. Doi oameni de ştiinţă americani şi doi călugări vorbitori de limbă engleză au tradus împreună învăţăturile budiste, dharma, în engleză, pentru a putea intra în patrimoniul universal. Rolul meu a fost doar acela al omului simplu – am citit tot; dacă ar fi fost prea complicat pentru mine să înţeleg însemna că mulţi alţii s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie. Deci, cei patru savanţi reveneau asupra traducerii şi revizuiau, astfel încît să fie şi destul de simplu pentru a putea fi înţeles şi păstrător al sensului iniţial. Experienţa aceasta mi-a schimbat viaţa, am primit un nume budist, Sangey Tzondru, care înseamnă perseverenţă, calitatea de care ai nevoie pentru a fi un scriitor.

„Dacă nouă ruşi îţi zic că eşti beat atunci înseamnă că e adevărat“ – această zicală e reprodusă în cartea dvs. Aţi ascultat de sfaturile care vi s-au dat?

Tatăl meu ar fi vrut să devin contabil, iar eu am ajuns să fiu jurnalist. Am renunţat la această meserie, pentru a pleca în India, unde am scris prima mea carte şi am murit de foame timp de trei ani înainte ca aceasta să fie publicată, iar după aceea tot n-am cîştigat nimic de pe urma ei. Am flămînzit în continuare şi am mai scris o carte. Dacă nouă ruşi mi-ar spune să nu scriu un roman anul următor, n-am să-i ascult.

a consemnat Maria BALABAŞ.