Hybris?

Publicat în Dilema Veche nr. 372 din 31 martie - 6 aprilie 2011
Hybris? jpeg

Într-o cronică tatonant-incisivă la Aurora, Iulia Blaga sugerează că filmul lui Cristi Puiu e prins în capcana unui paradox tipic demersurilor de căutare a unui mai „mare“ realism cinematografic. Pe de-o parte, Puiu urmăreşte mai departe implicaţiile esteticii lui „observaţionale“ din Moartea domnului Lăzărescu. Faptul că „subiecţii“ observaţiei nu se ştiu urmăriţi implică posibilitatea ca dialogurile dintre ei, spre deosebire de dialogurile personajelor dintr-un film obişnuit, să fie sărace în genul de repere după care spectatorul îşi poate da seama cine-i mama, cine-i soţia etc. Ce mai implică această estetică? Posibilitatea ca unele dintre acţiunile „subiecţilor“ şi unele dintre ipostazele în care apar (iubita eroului în compania unui alt bărbat, care probabil că e fostul ei soţ; mama eroului întîmpinîndu-l în apartamentul ei, pe tocuri şi în halat alb) să fie derutante şi să rămînă parţial învăluite în mister. Paradoxul constă în faptul că această proliferare a misterelor şi a momentelor derutante riscă să slăbească (în loc să întărească) iluzia de viaţă observată, atrăgînd atenţia asupra faptului că universul pe care-l privim e unul controlat, pînă în cele mai mici detalii, de un creator căruia îi place să-şi arate muşchii zgîrcindu-se cu informaţia sau coregrafiind acţiuni obscure, dar „interesante“. Blaga sugerează că experimentul lui Puiu eşuează parţial în afirmarea sterilă a faptului că el-e-şeful-pe-aici, ceea ce se bate cap în cap cu afirmaţia mea cum că Puiu, deşi într-adevăr arogant în atitudinea lui faţă de cinema-ul obişnuit (pe care-l acuză că nu face decît să aplatizeze şi să dilueze viaţa, pretinzînd că aceasta poate fi înţeleasă prin reprezentări ale ei), e pe de altă parte smerit în faţa vieţii (pe care se străduieşte s-o reprezinte într-un mod mai apt să-i prezerve densitatea). Problema e reală, iar eludarea ei prin lăudarea filmului ca „lecţie de regie“ (verdictul lui Andrei Creţulescu) n-o face să dispară; dacă e doar „o lecţie de regie“, atunci e un pas înapoi după... Lăzărescu. 

Deci cine are dreptate? Nu ştiu. Tot ce ştiu este că, în acest film, ori de cîte ori se deschide uşa de la un apartament sau de la o casă (şi asta se tot întîmplă), ea se deschide spre un spaţiu impregnat total de vieţile trăite în el, de izul lor totodată  ultraparticular şi greu definibil, de istoriile lor relaţionale totodată fantomatice şi palpabile. Atunci cînd eroul îşi lasă fetiţa la o vecină, iar familia vecinei tot începe să iasă din diverse colţuri ale apartamentului şi nu mai termină de ieşit – ea, soţul ei, un nepot venit în vizită ca să propună o afacere vag suspectă, apoi un tînăr în chiloţi, apoi prietena acestuia –, Puiu reuşeşte un efect năucitor de extindere a universului, de imersiune rapidă în substanţa intimă, totodată banală şi exotică, bătrînicioasă şi promiscuă, primitoare şi respingătoare a „vieţilor altora“. Acelaşi efect îl obţine şi în secvenţa vizitei eroului la mama lui (vitregă?), unde substanţa intimităţii e mai bizară – decrepit-burgheză, vag perversă – mama cu halatul şi tocurile ei (probabil că e cosmeticiană – printr-o uşă întredeschisă se vede în treacăt o clientă), partenerul ei de viaţă practicînd arta culinară, tensiunea dintre el şi erou, mobila grea, lumina difuză, un cap de cerb pe perete, un cor la radio, eroul aranjînd pe un raft nişte maşinuţe de copil aduse de la el de-acasă, ecourile oedipiene sărind dintr-un perete într-altul. 

Contrastul dintre aceste spaţii, ca şi acela dintre fiecare din ele şi apartamentul eroului (devalizat de un divorţ) sau vila foştilor săi socri (în care a ajuns o parte din prada divorţului), e pur şi simplu tactil, iar Puiu lucrează la fel şi pe sunete, frecînd între ele intervale de linişte (mai ales în apartamentul eroului) şi de gălăgie (pe stradă sau în fabrica în care lucrează), pentru a obţine de la spectator o mai mare atenţie la zgomotele lumii. După cum comenta un spectator, în subsolul cronicii (oarbe şi surde la asemenea detalii) postate de Mihai Goţiu pe VoxPublica, Aurora e „enorm ca experienţă senzorială“. Sau încearcă să fie. Într-un fel, ce face Puiu este să amplifice principiul regizoral al lui Jean Renoir, potrivit căruia în fiecare cadru ar trebui să existe o uşă sau o fereastră care să dea spre ceva mai mult, mai mare, mai bogat decît acţiunile personajelor principale. Aşa şi aici: dacă acţiunile personajelor sînt adesea obscure, asta e din cauză că vor să evoce acel ceva mai mare din care ele nu sînt decît părţi, acea totalitate imposibil de reprezentat pe care cinema-ul obişnuit o diluează şi cu care Puiu încearcă să se ia la trîntă. Dacă din liniştea ce-l întîmpina pe Lăzărescu în ultimul lui spital se năştea o ciudată eliberare, eliberarea se naşte aici din lumina dimineţii de primăvară, care intră pe ferestrele secţiei de poliţie în care eroul îşi face declaraţia. Nu poate să explice ce-a făcut – explicaţia, dacă „explicaţie“ e cuvîntul, rezidă într-o totalitate pe care n-o poate pune la dispoziţia poliţiştilor, şi nici la dispoziţia noastră –, dar nu-i nimic, căci într-un fel e firesc să se piardă în soarele de martie ca o picătură în ocean. 

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.