După Making Waves

Publicat în Dilema Veche nr. 513 din 12-18 decembrie 2013
După Making Waves jpeg

Anca Fronescu şi Tom Wilson au fost la New York. Ei sînt doi dintre cei care au făcut posibilă această nouă ediţie a festivalului de film românesc din metropola americană, organizat în regim independent de Romanian Film Initiative. Ea este o susţinătoare ferventă a Making Waves, l-a sprijinit financiar şi l-a frecventat încă de la ediţia anterioară, cînd festivalul s-a ambiţionat să continue, deşi fondurile de la stat i-au fost tăiate, iar el – un regizor care, lucrînd la rîndul lui independent, şi-a văzut filmul – Experimentul Bucureşti – proiectat cu casa închisă la Lincoln Center.

● Anca FRONESCU

Cînd se lasă iarna peste New York

Urmăresc festivalul de film românesc din New York de ceva vreme şi de doi ani îl susţin cu încredere şi îi sînt alături în carne şi oase. În vara aceasta, la un eveniment cultural de la Gara de Nord, Corina Şuteu (preşedinta Making Waves) mi-a adresat întrebarea în public: de ce mă implic în susţinerea acestui festival, fără să mă fi rugat cineva să fac ceva? M-am surprins dînd un răspuns ferm şi foarte personal: pentru că, după ani mulţi, m-am întîlnit cu un fenomen românesc cu care mă identific, un eveniment cu care rezonez, iniţiat de profesionişti care mă inspiră, într-un oraş pe care îl cunosc bine şi a cărui dinamică îmi este destul de clară.

Să reuşeşti, ca străin, să colaborezi cu unul dintre giganţii culturali newyorkezi (Lincoln Center), să deschizi un festival de film imediat după cel mai important holiday american – Thanksgiving, în cel mai faimos long weekend american (milioane de americani zboară de colo-colo zilele astea, oraşul se goleşte de newyorkezi şi se umple de turişti), să ai deschiderea sold out în ziua freneziei comerciale – Black Friday, şi să mai fie vreo sută de oameni afară care speră să prindă un loc pe scări măcar sînt motive suficiente să susţii că ţi-a ieşit un eveniment. Iar dacă filmul din deschidere, Closer to the Moon, are premiera mondială, se bucură de prezenţa regizorului, a cîtorva dintre actorii principali şi a producătorului străin, iar discuţia se încinge şi spectatorii aduc argumente foarte personale, sigur ţi-a mai ieşit bine ceva! Însă şi mai bine îţi iese cînd, în acest weekend lung, sîmbătă seara la ora 9, după alte şase proiecţii, ai din nou toate biletele vîndute la Poziţia copilului, iar vedeta serii este Luminiţa Gheorghiu, care susţine un Q&A elegant şi rafinat, alături de Corina Şuteu. Duminică au loc proiecţii, discuţii şi lansări de carte, toate în paralel, în săli diferite şi publicul (mulţi americani) vine şi pune întrebări, e curios să înţeleagă fenomenul Noului Val. Luni, cînd în altă sală rulează (toată ziua) gratis Miracle on 34th Street (cel din 1947), vine public (american) să vadă retrospectiva Corneliu Porumboiu, iar marţi sînt cinci proiecţii plus filmul de închidere (Cînd se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism) în prezenţa regizorului pe care The New York Times l-a numit printre cei 20 de autori to watch. Cînd toate datele astea corespund realităţii, şi Variety, New York Times şi Hollywood Reporter scriu despre evenimente, celebrul Charlie Rose filmează interviuri o dimineaţă întreagă cu Luminiţa Gheorghiu, Corneliu Porumboiu şi Corina Şuteu, în ultima zi de festival – ştii cumva că eşti pion activ şi demn de luat în seamă pe harta culturală a New York-ului. Iar dacă, după o „pauză“ de o zi, mai continui cu a doua parte a festivalului, la Jacob Burns Center din Pleasantville – unul din cele mai dotate centre şi laboratoare de film şi artă din afara New York-ului, iar seara de deschidere e sold out, din nou şi în sală sînt americani mai ales, vine un moment cînd îţi poţi zice: „Sînt valuri la New York şi e public pentru ele!“ 

● Tom WILSON

Un festival care te intimidează şi te entuziasmează

Mi se pare întotdeauna ciudat să-mi prezint filmul – Experimentul Bucureşti, la festivaluri. E ca şi cum ţi-ai deschide jurnalul în public sau ca şi cum ai scoate dintr-un sertar un obiect pe care l-ai ţinut ascuns acolo multă vreme. Am lucrat cam şase luni la film, fără să spun nimic nimănui, fiindcă, sincer, n-am crezut că o să iasă ceva din el, pînă la urmă. Abia în ultimele stadii, la montaj, am fost de acord să-l arăt şi altcuiva. Îmi place să cred că această secretoşenie, şi, poate, o uşoară senzaţie de jenă legată de însăşi existenţa filmului l-au contaminat, pînă la urmă. Ar fi cum nu se poate mai nimerit, avînd în vedere că filmul e despre un experiment secret, care a avut loc în timpul fostului regim şi despre care puţină lume ştie ceva.

Din acest motiv, întotdeauna, proiecţiile cu public ale acestui film mi s-au părut ceva special, iar premiera din SUA, de la festivalul Making Waves, a fost şi mai şi. Acest festival, organizat de Romanian Film Initiative, te intimidează şi, în aceeaşi măsură, te entuziasmează, mai ales datorită locului de difuzare. Să ai o proiecţie la Lincoln Center înseamnă să calci pe urmele unui lung şir de regizori legendari. Un exemplu: chiar în ziua în care a avut loc sesiunea de întrebări şi răspunsuri pentru Experimentul Bucureşti, Michel Gondry participa şi el la o sesiune de întrebări şi răspunsuri, într-o sală vecină, la proiecţia noului său film Is The Man Who Is Tall Happy?. Să împarţi scena, chiar şi de la distanţă, cu Gondry e o ocazie incredibilă, mai ales pentru un regizor debutant ca mine.

Cu toate astea, ceea ce te entuziasmează cu adevărat la Making Waves e publicul care vine la festival. E un amestec ameţitor de spectatori din toată lumea, de la admiratorii vechi ai cinema-ului românesc, la nou-veniţi. Şi, bineînţeles, comunitatea românească e o forţă. Intenţionat n-am folosit cuvintele „expatriaţi“ (care ar sugera că toţi sînt bogaţi) sau „imigranţi“ (care ar sugera că toţi sînt săraci) pentru a descrie diaspora de la New York, fiindcă publicul a fost mult mai interesant decît aceste banale stereotipii. Era o adevărată imagine în secţiune a comunităţii, cu oameni din toate zonele şi de toate culorile politice. Şi tocmai asta a făcut ca prezentarea filmului meu să fie atît de interesantă.

Toţi românii de la New York au poveşti de spus. Mulţi au părăsit ţara înainte de Revoluţie, mulţi au fugit de regimul comunist şi toţi ştiu mai multe despre ce-a fost atunci, decît aş îndrăzni eu să pretind vreodată. Pentru un străin care prezintă un film despre România de dinainte de Revoluţie, nu cred că ar putea exista un public mai pretenţios. Întotdeauna am fost conştient, ca cineast, de poziţia stranie în care mă aflu – încerc să fac lumină asupra unei bucăţi din istoria României pe care eu nu am trăit-o. Nu pot pretinde nici măcar că am trecut prin vreun fel de comunism, aşa cum au făcut-o mulţi din public, sau că a trebuit să-mi risc viaţa părăsindu-mi ţara, ca să o iau de la zero într-o ţară nouă, cu altă limbă şi altă cultură, aşa cum a trebuit să facă mulţi din public. E greu să stai în faţa unei săli pline şi să vorbeşti despre istoria României, cînd, de fapt, oamenii din public ar trebui să fie cei care să te înveţe pe tine. Cel mai mare risc e ca lumea să înţeleagă lucrurile greşit şi, atunci, aş putea fi acuzat cu uşurinţă de aroganţă faţă de publicul meu.

Aşa că am fost extrem de conştient că lucrurile aveau un mare potenţial să meargă prost. Nu numai că mă găseam în faţa unui public de cinema foarte educat, într-unul dintre cele mai renumite cinematografe din New York, dar mai şi prezentam ororile comunismului unor oameni care nu aveau nevoie să li se amintească de ororile comunismului. Faptul că, la prima proiecţie, s-au vîndut toate biletele n-a făcut decît să mă pună şi mai tare pe jar.

La orice sesiune de întrebări şi răspunsuri, celor care le-a displăcut profund filmul le vine mai greu să vorbească, decît celor dispuşi să fie politicoşi, aşa că te poţi alege uşor cu o perspectivă deformată asupra percepţiei publicului. Acestea fiind spuse, reacţia publicului a fost incredibil de pozitivă. A fost una dintre cele mai bune proiecţii la care am participat.

La fel s-a întîmplat şi la alte proiecţii la care am reuşit să ajung. Closer To The Moon al lui Nae Caranfil a prilejuit o dezbatere despre ce anume face ca un film să fie românesc (filmul lui e în limba engleză, iar majoritatea actorilor nu sînt români). Şi filmul lui Porumboiu – Cînd se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism – a fost extrem de bine primit, asta am aflat-o de la cei care au fost în sală. Ador filmul, eu am făcut subtitrarea la el, aşa că ştiu replicile pe dinafară. Cred că aş putea recrea dialogul de la cap la coadă, aşa că am hotărît să nu mă duc să-l văd pentru a treizeci şi opta oară. N-am fost să văd nici cele trei filme din „Trilogia ardelenilor“ (am refăcut subtitrarea pentru toate trei), nici Domestic al lui Adrian Sitaru (eu am făcut… aţi înţeles ideea.) De fapt, poate că ar fi trebuit să-mi fac mai puţine griji în legătura cu reacţia publicului la abilităţile mele regizorale şi să mă preocupe mai mult dacă publicul va observa evidentele greşeli de subtitrare…

Ce m-a surprins la festivalul Making Waves e că este un festival finanţat şi prin crowdfunding, dar care nu îţi dă impresia asta. Cînd spui „crowdfunding“, te gîndeşti la ceva mai amatoricesc, la un festival făcut de prieteni, finanţat de prieteni, pentru prieteni. Lucrurile nu stau deloc aşa cu festivalul Making Waves. E un eveniment de talie internaţională, foarte reuşit, susţinut de organizaţii şi sponsori importanţi, care atrage un număr mare de spectatori, dintre cei mai pretenţioşi cinefili din lume. Şi, deşi asta înseamnă că vei avea mari emoţii cînd ţi se va proiecta filmul acolo, e, înainte de orice, o mare onoare. 

pagină realizată de Ana Maria SANDU

Foto: J. Cunah

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Cum s-a transformat satul Viscri sub influența Regelui Charles. Localnic: „Era sărăcie mare” FOTO
Potrivit localnicilor, înainte de venirea lui Charles, la Viscri era „mare sărăcie”. Acum sunt multe pensiuni, puncte Gastro Local, afaceri, astfel că fiecare familie are măcar un angajat
image
Ce l-a ruinat pe Irinel Columbeanu și care a fost începutul sfârșitului: „A generat tocarea întregii mele averi”
Fostul miliardar de la Izvorani nu s-a sfiit să vorbească în ultimii ani despre declinul său. Irinel Columbeanu a povestit deschis despre ce l-a ruinat și cum a ajuns să piardă toată averea pe care a deținut-o.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.