Despre traumă, vulnerabilitate, speranță și salvare – cele mai bune filme de la Astra Film Festival –
Astra Film Festival este o piesă esențială în circuitul festivalier dedicat cinematografiei documentare în Europa Centrală și de Est. Cea de-a 29-a ediție a Astra Film Festival a reușit să însumeze cele mai bune filme documentare realizate în cursul ultimilor doi ani din Israel, Canada, Germania, Franța, Belgia, Elveția, Olanda și, în special, din Europa Centrală și de Est. Din acest punct de vedere, trebuie spus că festivalul rămîne unul dintre cele mai relevante scene de difuzare și de popularizare a producției de film documentar din partea central-estică a Europei.
Programul acestei ediții s-a definit printr-o selecție extrem de divergentă, din punct de vedere tematic și cinematografic. Deși selecția nu s-ar putea lega de o direcție tematică generală reprezentativă pentru documentarele proiectate în cele cinci săli de cinema, cîteva preocupări predilecte s-au reflectat în abordarea tinerilor regizori. De exemplu, recuperarea identitară și culturală se află în centrul multor proiecții. Subiectul reprezintă nucleul filmului Oi zburătoare, realizat de Alexandra Gulea, care explorează într-o cheie plină de poeticitate istoria aromânilor. Aceeași tramă mobilizează documentarele Arminei Vosganian, Amintiri din comunitate: Gheorgheni și Frumoasa, care aduce în centru reperele culturale și istorice ale armenilor din Transilvania. O comunitate a cărei memorie este tot mai expusă obnubilării din istoria locală. În siajul acestor două proiecte documentare se situează și filmul lui Mircea Gherase, Oamenii drumului: Terra Banatica, ce încearcă să reactualizeze importanța pe care o are Via Transilvanica, un drum care încarnează diversitatea etnică, culturală și istorică din acest spațiu geografic. Astfel, filmul devine un reper relevant pentru ceea ce înseamnă regăsirea identității multietnice și culturale. Explorarea temei identității rămîne un motiv destul de mult frecventat în documentarele acestei ediții, fie sub forma largă a istoriei culturale a unei minorități etnice, fie la nivelul istoriilor mici, familiale sau personale, iar Dragoste de familie de Eric Esser se construiește tocmai în jurul acestei idei, a redescoperirii propriului trecut și a sinelui prin documentarea istoriei de familie.
Selecția de filme include, de asemenea, proiecte fasonate de teme precum fragilitatea ca fapt imanent al vieții. Sub umbrela fragilității ca efect al imprevizibilului și al tragediilor spontane, filmul Cine am fi fost dezvăluie cum o viață normală se schimbă radical sub impulsul unei secunde și al unui moment inoportun și nefericit. Filmul lui Erec Brehmer prezintă tragedia unui cuplu care trece printr-o experiență fatală, mărturisind cît de volatile sînt siguranța și fericirea.
O incontestabilă performanță în ceea ce privește documentarea unei drame de familie ireconciliabile și traumatice înregistrează filmul lui Botond Püsök, Apropierea. Documentarul spune povestea Andreei, o actriță care trăiește într-un sat din proximitatea Clujului. În pofida prejudecăților comunității în care îi crește pe cei doi copii și în sînul căreia ea este percepută mefient din cauza profesiei pe care o are, Andreea duce o luptă odiseică, pe de o parte, cu anomia autorităților publice și cu organele hiperbirocratizate de asistență socială, iar, pe de altă parte, cu sentințele date de „gura satului”, care transformă treptat viața femeii și a celor doi copii într-un cerc de nesiguranță, neliniște și apăsare. Prejudecățile satului, în acord cu etica protestantă a unei mici comunități maghiare, acționează ca instanță morală supremă. Satul exclude familia Andreei din comunitate ca urmare a denunțului la adresa partenerului ei, despre care descoperă că abuzează sexual o fetiță de 10 ani – întîmplător, chiar fiica lui vitregă și copilul Andreei. Ca fiul preotului din sat să fie condamnat pentru pedofilie reprezintă cel mai radical gest de deturnare a credințelor și valorilor construite tradițional și care au făcut funcțională această micro-societate. Faptul generează o criză de legitimitate a ordinii care guverna asupra vieții comunității, popularizarea acestui caz, denunțul și condamnarea sînt evaluate în termenii rușinii și ai dezonoarei de către concetățenii Andreei, pentru care aceste fapte trebuie mistificate, trecute sub tăcere și confesate numai lui Dumnezeu. Lipsa unei legislații în România care să incrimineze astfel de abuzuri constituie însă cea mai rezistentă luptă pentru Andreea în a-și proteja copiii.
Documentarul lui Botond Püsök este un proiect care a necesitat cel mai mult resursele interioare ale protagonistelor, care au decis să-și ecranizeze povestea pentru a atrage atenția asupra importanței trecerii acestor crime tabuizate sub o paradigmă reală de judecată, atît juridic și legislativ, cît și la nivel social. Povestea percutantă, imagistica și jocul actoricesc au confirmat aptitudinile regizorale promițătoare ale lui Botond Püsök, recompensat cu premiul AFF, la secțiunea „Voci emergente ale documentarului“.
La antipod, din punct de vedere al genului și al atmosferei, față de Apropierea, documentarul care a primit premiul pentru cea mai bună regie este o memorabilă comedie care jalonează cu multă finețe critică problemele cu care se confruntă o comunitate marginală în încercarea de a emerge și de face performanță. Astfel, filmul Adinei Popescu și al lui Iulian Ghervas, Vulturii din Țaga, documentează parcursul lui Nelu, un om simplu ajuns la pragul senectuții, care are ambiția de a pune temeiul unei adevărate echipe de fotbal locale. Lipsa resurselor, a încrederii și problemele pe care le pune cooptarea jucătorilor, lipsiți de motivație pentru a se implica în proiectul ambițios al bătrînului Nelu, transformă parcursul lui Nelu și al echipei sale de fotbal într-o adevărată aventură donquijotescă plină de umor.
Vulturii din Țaga este un documentar ireproșabil nu doar regizoral, cît și la nivelul narațiunii, al atmosferei locale surprinse din interiorul dinamicii satului Țaga. Nelu duce o viață convențională și liniștită alături de familie (munca pe cîmp, întrunirile familiale prilejuite de zilele de naștere), dar, cu toate acestea, el își proiectează satisfacțiile în reușitele niciodată survenite ale echipei de fotbal. De aici și discrepanța ce ajunge să constituie mobilul care generează întreaga comedie. Dacă pentru Nelu reușita echipei de fotbal este în sine un scop al vieții, nu doar o ambiție „profesională”, pentru ceilalți meciurile sînt prilej de sociabilitate și de participare la un ritual social al satului, însă nimic mai mult de atît. Nelu se confruntă nu doar cu jemanfișismul tinerilor din echipă, dar și cu atitudinile sardonice ale concetățenilor vizavi de ambițiile sale perdante, precum și cu lipsa de sprijin material pentru a-și desăvîrși proiectul și a-și motiva echipa.
Prin Vulturii din Țaga, Adina Popescu și Iulian Ghervas nu doar confirmă o calitate cinematografică aptă să-i recomande în industria de film locală ca cineaști veritabili pe termen lung, dar reușesc să mobilizeze și o critică socială concentrată asupra marginalizării spațiului rural și care este încă vitală pentru filmul românesc contemporan.
În aceeași ordine, marele premiul al Astra Film Festival pentru cel mai bun film documentar din Europa Centrală și de Est i s-a acordat documentarului polonez Magazinul de mărunțișuri în regia lui Lukasz Kowalski. Filmul aduce în prim-plan o comunitate urbană marginală din Polonia zilelor noastre, în mijlocul căreia se desfășoară povestea falimentului unui magazin de obiecte vechi. Ambiția și perseverența proprietarului și a soției acestuia de a transforma locul într-o afacere profitabilă sînt subminate de caracterul lor întotdeauna înclinat să ofere ajutor oamenilor vulnerabili din comunitate. Astfel, dorința de profit și acțiunile caritabile pe care le întreprind generează povestea cvasi-comică a unei afaceri cu obiecte vechi devenită fără intenție un thrift shop care oferă mereu speranțe și sprijin celorlalți. Pe fundalul acestei aventuri proiectate într-un cadru mizerabilist și pauper se derulează viețile lipsite de speranță și oportunități ale angajaților acestui magazin într-o Polonie cenușie și săracă. Coeziunea de grup din cadrul acestei întreprinderi este dată de destinele nefaste la care au fost condamnați oamenii adunați în jurul proiectului antreprenorial al lui Wiesek și Jola, de intențiile faptelor bune și de susținerea reciprocă ce îi caracterizează în unanimitate.
Cea de-a 29-a ediție a Astra Film Festival a marcat un alt moment important pentru circulația filmului documentar, iar succesul acestei ediții a ranforsat tradiția cinematografiei documentare pe care AFF o instituise deja. Multitudinea de evenimente, sesiuni de discuții, dezbateri, Q&A-urile, manifestările artistice și atmosfera boemă nu doar că facilitează legăturile dintre public, ecran, actori, producători și regizori, dar creează în același timp un spațiu de sociabilitate culturală important pentru dezvoltarea și internaționalizarea fenomenului cinematografic de la noi.
