„Cinema-ul nu este pînă la urmă decît un alt gen literar” - interviu cu Andrei UJICĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 360 din 6 - 12 ianuarie 2011
„Cinema ul nu este pînă la urmă decît un alt gen literar”   interviu cu Andrei UJICĂ jpeg

Născut în 1951 la Timişoara, Andrei Ujică e autorul, alături de Şerban Foarţă, al textelor pentru Cantafabule, albumul legendar al formaţiei Phoenix. În 1981, emigrează în Germania, iar în 1992 realizează împreună cu Harun Farocki Videogramele unei revoluţii, primul film din trilogia dedicată sfîrşitului comunismului istoric. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu încheie această trilogie, fiind totodată cel mai provocator, mai discutat şi mai apreciat film românesc din ultimii ani.

Istoria a consemnat regimul comunist de la noi ca fiind unul nelegitim şi ilegal. Or, în Autobiografie... ni se aminteşte că şi Regina Marii Britanii, şi Richard Nixon, şi Charles de Gaulle au dat mîna cu dictatorul, iar o sală întreagă l-a pus la punct pe Constantin Pîrvulescu atunci cînd a încercat să conteste corectitudinea alegerilor în partid. În aceste condiţii, a fost sau nu regimul comunist nelegitim? 

Desigur, din punct de vedere al uzanţelor democratice, regimul comunist a ajuns la putere pe căi ilegitime. Dar despre ce vorbim noi aici? Ştim cu toţii că Europa a fost împărţită în februarie 1945 la Yalta, drept pentru care Occidentul a protestat doar formal la alegerile falsificate ce au fost organizate ulterior în zona de influenţă sovietică, întrucît ele acordau un cadru legal respectivei înţelegeri. Politica este o îndeletnicire pragmatică pentru care morala nu reprezintă mai mult decît un registru retoric. Pe de altă parte, noi uităm cu prea mare uşurinţă un fapt. E adevărat că, în momentul în care regimul comunist a fost impus României printr-o putere străină, nu exista aici o tradiţie a acestei mişcări, aderenţii ei de-abia numărînd cîteva sute de oameni. Însă la primele alegeri libere organizate după Revoluţie, urmaşul direct al respectivului regim a obţinut 85% din voturi, ceea ce dovedeşte că imensa majoritate a populaţiei acceptase sistemul sau, în orice caz, se aranjase cu el. Asta complică lucrurile. 

Ce credeţi despre încercările de comparare ale celor două ideologii totalitare care au devastat secolul XX? 

Dacă nazismul a fost un accident istoric, marxismul nu. Asta neschimbînd cu nimic caracterul eronat al proiectului. Comparaţiile dintre cele două ideologii şi dintre formele de dictatură care au decurs din ele mi se par irelevante. Nu cred că ajungem niciunde prin ierarhizarea statisticilor cu victime, adică numărînd morţii de-o parte şi de alta. Dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, observăm că există anumite structuri macrosociale, care activează răul latent din om. Acesta intervine ciclic în cursul istoriei, creîndu-şi de fiecare dată cadrul în care să se poată manifesta: sclavagism, fundamentalism religios sau ideologic etc. Avem de-a face cu răul universal care, atunci cînd se dezlănţuie, este atotdistrugător. Omenirea a dat întotdeauna performanţe uluitoare în acest domeniu. Vorba lui Dostoievski: „în rău, omul a atins absolutul“. Dar dacă e să fim drepţi, trebuie să spunem că şi în bine. 

Ce spuneţi atunci de distincţia stînga/dreapta, care animă atît de mult spiritele în spaţiul public de la noi? 

După părerea mea, odată cu implozia ultimei idelogii utopice ieşite din iluminism, adică a marxismului, axa stînga/dreapta a devenit inoperantă pentru discursul analitic. De aceea mie mi se pare complet nefructuoasă orice polemică purtată de pe aceste poziţii. Conflictul de opinii din peisajul cultural românesc actual este de fapt unul dintre generaţii sau, ca să folosim o terminologie de secol XIX, dintre modernişti şi tradiţionalişti. Din păcate, lupta se poartă cu argumente ce provin dintr-o dublă raportare eronată. Tinerii insistă în confuzia care a blocat multă vreme şi cultura occidentală, potrivit căreia ar exista o suprapunere între ideea de stînga şi ideea de modernitate. Generaţia opusă uită, la rîndul ei, în euforia victoriei istorice repurtate, că nici o restauraţie nu a reuşit vreodată şi că firul vremurilor nu poate fi reînnodat în aşa fel încît să faci să dispară o întreagă epocă. Faptul că în Occident o serie de filozofi, de la Alain Badiou, la Slavoj ˇZiˇzek – se încîlcesc în teorii neomarxiste, are cel puţin o justificare biografică. Dar ce-l poate face pe un tînăr intelectual de la noi să adere la poziţiile lor, împrumutînd inclusiv argumente din studiile postcoloniale...? Pun şi eu o întrebare retorică. Ceea ce nu trebuie uitat este faptul că nu a existat un faliment mai mare în istoria gîndirii decît marxismul. Atît de mare, încît a produs daune de lungă durată filozofiei ca atare, discreditînd-o în conştiinţa publică, pentru o perioadă nedeterminată de timp. 

Eu unul sînt destul de mirat că în România nu a fost încă receptată Zorn und Zeit, cartea filozofului german Peter Sloterdijk, apărută în 2006, în care se schiţează o nouă sinteză psihopolitică a devenirii istorice, pornind de la conceptul grec de thymos, în accepţiunea lui de „mînie provenită din mîndrie rănită“. Sloterdijk pune la dispoziţie un aparat terminologic care transcende dihotomia psihanalitică „eros/thanatos“ – dominanta teoretică a secolului XX – şi ca atare însăşi axa stînga/dreapta. 

Spuneaţi că realizarea Autobiografiei... a fost ca o terapie pentru dvs. Credeţi că filmul ar putea funcţiona astfel şi pentru spectatorii lui? 

Toate naţiunile care ies dintr-o dictatură suferă pentru multă vreme de o traumă colectivă. Şi pentru că nici un psihanalist din lume nu are o canapea destul de mare încît să poată lua loc pe ea o ţară întreagă, arta (iar în zilele noastre mai cu seamă filmul) poate prelua din cînd în cînd această funcţiune.

Deci Autobiografia... poate să vindece de trauma comunistă?

Mă rog, în măsura în care psihanaliza poate vindeca ceva în general. Eu sînt în privinţa asta destul de sceptic. Dar îşi poate ajuta, în orice caz, spectatorii să conştientizeze şi, deci, să localizeze rădăcinile răului. 

Cum a influenţat pregătirea dvs. literară felul în care vă construiţi filmele? 

Pe vremea cînd scriam proză, adică în tinereţe, felul de-a povesti era cinematografic. De la bun început, filonul narativ, atîta cît l-am avut, venea dinspre cinematograf, şi nu dinspre literatură. Deci relaţia e inversă. Există însă şi un număr de texte nenarative, tot de atunci, care se afundau în substanţa lingvistică. Acelea sînt de natură pur literară şi visau să ajungă printr-o simultaneizare a straturilor lexicale la o transgresiune totală a genurilor. Problematica respectivă am reluat-o apoi în cinema, care – dacă e să mă întrebaţi pe mine – nu este pînă la urmă decît un alt gen literar. 

Dacă vrea cineva să citească prozele lui Andrei Ujică, unde le găseşte? 

Ar fi mai bine să nu le caute, pînă nu le revăd eu întîi. Mă rog, în afară de două-trei... Le găseşte în Orizont, Luceafărul, Echinox, prin revistele epocii. 

Sînteţi mulţumit de dezbaterea publică pe care a stîrnit-o Autobiografia...? Vă aşteptaţi ca filmul dvs. să fie pretextul pentru o reevaluare a istoriei recente, sau credeţi că încă nu sîntem pregătiţi pentru asta? 

Bietul artist îşi doreşte întotdeauna ca opera lui să declanşeze „o dezbatere socială“. Iar de data asta este de parcă s-ar fi şi produs. Să sperăm că discuţia atît de necesară, de care vorbim, se va purta la scară largă într-o zi, indiferent de rolul pe care l-ar juca în acel context filmul meu. 

41% dintre români l-ar vota mîine pe Ceauşescu, dacă s-ar prezenta la alegeri. Putem spune că propaganda din anii comunismului şi-a atins de fapt scopul, reuşind să şteargă orice amintire negativă, spălînd creierele? 

Nu cred că propaganda fostului regim a fost atît de persuasivă încît să ne urmărească decenii la rînd. E vorba mai mult de-o tipică bombăneală pe timp de criză. Oamenii în general îşi privesc viaţa din perspectivă cotidiană. Nostalgia aceasta, pe cît de stupidă pe-atît de iresponsabilă, se datorează simplului fapt că privirea lor asupra istoriei trece prin propriul frigider. Dar cum memoria înşală, au halucinaţii. Fiindcă ar trebui să te întorci pînă la primele Fram-uri din anii ’65-’70, ca să le vezi pline şi să ai impresia că era bine în socialism. O impresie falsă din orice punct de vedere, de fapt.

La finalul Autobiografiei..., Ceauşescu devine din abstract, uman, şi, din cauza asta, mai greu de urît. Nu îi faceţi prin asta un serviciu? Nu vă e teamă că veţi spori pasiunea nostalgicilor? 

La ce bun să transformăm personajele istorice în clişee, numai ca să le putem după aceea urî sau venera, în mod necondiţionat? Ce legătură mai are asta cu adevărul sau cu o perspectivă corectă asupra istoriei, ca să nu mai vorbesc de una filozofică? Cît priveşte admonestarea „mi-e teamă doar de ce-ar putea să creadă nostalgicii“, păi nostalgicii cred oricum „c-a fost bine“, indiferent dacă personajul în cauză este umanizat sau nu. A reda istoriei dimensiunea psihologică nu înseamnă altceva decît să o repui în drepturi. Ea a fost şi rămîne romanul/filmul tuturor timpurilor. 

La ieşirea de la premieră, o doamnă spunea, indignată: „Nu văd ce legătură are filmul ăsta cu poporul român“... 

Şi să-mi mai spună mie cineva că nu fac film de ficţiune...

După trilogia dedicată comunismului, urmează una despre cultura pop. Cu ce începeţi? 

Cu The Beatles.

a consemnat Luiza VASILIU

Foto: Roald Aron

Povestea Casei Afis Coperta png
Autobiografie: „Povestea Casei Paleologu”, un eseu despre educație
Editura Fundației Paleologu a publicat recent o autobiografie intelectuală semnată de Theodor Paleologu și, totodată, un eseu despre educație și un manifest pentru inițiativele independente în acest domeniu vital.
Povestea Casei Afis Coperta jpg
Theodor Paleologu semnează un eseu despre educație și modul în care o practică de aproape 10 ani la Casa Paleologu
Cititorii au ocazia de a pătrunde în universul istoriei culturale a cunoscutei clădiri din strada Armenească 34, construită în 1932 de Mihail Paleologu, bunicul patern al autorului, şi Emilia, cea de-a treia lui soție, un parcurs creionat din povești recuperate și amintiri ale autorului.
946 16 copertaKIWI jpg
Granițe
Începînd cu această ediție, deloc întîmplător intitulată „Granițe”, antologia „KIWI” (Editura Polirom, 2022) oferă un cuprins internațional.
946 17 Morozov jpg
Bărbatul care iubea femeile
Cîteva femei devin materie literară pură, ajungînd să umple cu vocea lor, cu corpul lor, cu frazele lor marea carte autoficțională care e viața scriitorului protagonist.
946 17 Breazu jpg
Buletin de București
Pe MNB, scriitura muzicală a lui Boiangiu are cîrlig – e un LP cu multe ricoșeuri tematice, sărind zglobiu de la una la alta.
p  21 Totintot sau marea metamorfoza, 1942 1945 jpg
Victor Brauner – Totul în tot sau marea metamorfoză
Așezarea pe soclul tabloului a sculpturii care înfățișează varianta tridimensională a unui segment din pictură demonstrează intenția artistului de a crea o operă susceptibilă să sugereze un spațiu în care exteriorul (sculptura) și interiorul (tabloul) sînt reunite.
comunicat anansi traducere goncourt2021 jpg
Romanul laureat cu Premiul Goncourt 2021, publicat în timp record în ediție românească în colecția ANANSI
„Cea mai tainică amintire a oamenilor” de Mohamed Mbougar Sarr, romanul recompensat în 2021 cu Prix Goncourt, cea mai importantă distincție literară din Franța, a apărut recent în ediție românească, la mai puțin de jumătate de an de la anunțarea premiului în Hexagon.
Explorers of the Multiverse 1 jpg
„Am vrut să ștergem granița dintre real și virtual, dintre obiect și reflexie” – interviu cu membrii echipei H3, creatorii instalației „Explorers of the Multiverse”, prezentată de IQOS la Romanian Design Week
Instalația interactivă „Explorers of the Multiverse” este realizată de studioul de artă și tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS, și propune o experiență multisenzorială imersivă, prin care vizitatorii sînt invitați la un proces de autocunoaștere.
Rețeaua Jane, r  Phyllis Nagy jpg
O poveste despre femei care au schimbat lumea deschide TIFF 2022: „Rețeaua Jane”
„Rețeaua Jane”, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
MRM 9iun landscape 1920x1080 png
„Moștenitorii României muzicale”. Recital susținut de pianistul Cristian Sandrin
Un eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, joi, 9 iunie, ora 19.00.
Utama, r  Alejandro Loayza Grisi jpg
12 „ficțiuni despre viață” în Competiția Oficială TIFF 2022
12 producții din toată lumea, printre care și două filme românești, intră în cursa pentru Trofeul Transilvania la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
QT Headshot   Photo Credit is art streiber JPG
„A fost odată la Hollywood”, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Humanitas Fiction
Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr.38) și sîmbătă, 4 iunie, ora 12.00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).
Clipboard01 jpg
Actrița Maia Morgenstern, Premiul de Excelență la TIFF 2022
Actrița Maia Morgenstern va fi omagiată la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca).
945 16 sus Romila jpg
Combinagii și vieți paralele
În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.
945 16 jos Iamandi jpg
Insațiabila nemulțumire a lui Stalin
Bolșevismul a fost exportabil și a produs rezultate „cvasiidentice” peste tot.
p 17 2 jpg
Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.
945 17 Biro jpg
Aniversar
Gărîna. În materie de legende care eludează genurile, concertul Soft Machine s-ar putea să fie cel mai important concert al vremurilor recente pe teritoriul nostru.
TIFF 2022 Make Films Not War jpg
Îndemn la pace în campania de imagine TIFF 2022: Make Films, Not War!
Campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Afis Sala Radio 20 mai 2022 jpg
Violonistul Gabriel Croitoru interpretează unul dintre cele mai frumoase concerte de vioară compuse vreodată
Bruch se temea de succesul a ceea ce avea curînd să devină unul dintre cele mai des cîntate concerte de vioară compuse vreodată: Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră.
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe! jpeg
Festivalul Filmului Francez ne invită să privim mai departe!
Între 1 și 12 iunie 2022, la București şi în alte zece oraşe din ţară – Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brăila, Brașov, Constanța, Sfîntu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Tîrgu Mureș – cinefilii sînt invitați la întîlnirea anuală cu cele mai recente și remarcabile filme franceze.
Koba înainte de moarte jpeg
Koba înainte de moarte
Romanul poate fi citit chiar așa: stalinismul explicat copiilor de 10 ani.
Metonimiile biograficului jpeg
Metonimiile biograficului
Poezia Laurei Francisca Pavel pare un construct format din prefabricate dispuse într-un flux bine controlat. Important, textele nu sună deloc fals, nimic nu pare artificial, nelalocul lui.
Poate fi România „acasă” pentru migranți? jpeg
Poate fi România „acasă” pentru migranți?
Corpurile sînt grele, teama, deznădejdea, dar și mîngîierea însoțesc un drum care pornește dintr-un acasă spre nu se știe unde.
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“ jpeg
Victor Brauner, Pablo Picasso și „artele primare“
„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?