„Europa a devenit un spaţiu familiar“ - dialog cu Mircea ANGHELESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
„Europa a devenit un spaţiu familiar“   dialog cu Mircea ANGHELESCU jpeg

Este profesor emerit la Facultatea de Litere a Universității din Bu­curești, a publicat zeci de cărți, s-a ocupat mai ales de literatura secolului al XIX-lea (dar nu numai). Mircea Anghelescu a lansat, la Gaudeamus, volumul Lîna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română (Editura Cartea Românească). Așa încît l-am invitat la o discuție despre „cum călătoresc românii“.

De ce v-a interesat tema călătoriei?

În primul rînd, a fost o obligație didactică, apoi a devenit o preocupare continuată din curiozitate și din interes. Adevărul e că literatura afectează orice lucru scris despre viața noastră. Călătorim foarte mult și, după ce am început să cercetez tema, am văzut că poate jumătate dintre textele care se studiază au și o componentă de călătorii: de la Iliada și Odiseea, prin Don Quijote, romanele lui Defoe, la cele moderne ca A Passage to India al lui Forster și așa mai departe, pînă la Țiganiada noastră. Motivul este că în timpul călătoriei descoperim mereu ceva mai interesant decît ceea ce vedem în fiecare zi și atunci simțim nevoia să împărtășim și altora ce am descoperit. E foarte interesant să vezi astfel cum intră în literatură unele domenii care înainte fuseseră neglijate, de exemplu peisajul. Pare că a existat dintotdeauna, dar de fapt e o invenție tîrzie, din secolul al XVIII-lea (zic specialiștii). Icoanele bizantine au început să aibă un decor simbolic și abia atunci a început să conteze un ochi care vede peisajul și-l interpretează. Călătoria stimulează un asemenea mod de a vedea.

Cartea dvs. pornește din secolul al XIX-lea, de la cîțiva autori studiați în școală (Negruzzi, Gr. Alexandrescu, Odobescu) care au scris însemnări de călătorie. Este romantismul o perioadă în care e descoperit farmecul de a călători?

În spațiul românesc, da. Sigur, a existat înainte Nicolae Milescu, al cărui Jurnal de călătorie în China este un fel de raport despre dificultățile drumului, dar fără nici un sentiment, fără vreo trimitere la spațiul din care provine. Se naște mai tîrziu la noi această relație între două spații, două culturi. Am început cartea de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea pentru că de atunci tema are cursivitate. Ea nu e o istorie a călătoriilor, e o încercare de așezare a lor într-un cadru european și într-un cadru cultural românesc. Pînă pe la 1840, se zicea că românii nu prea călătoresc (spre deosebire de greci ori de bulgari). Apoi, românii au început să călătorească.

Dinicu Golescu e unul dintre primii autori care scriu despre călătorii și are reflexul comparației cu ce vede în Occident…

El era un intelectual adevărat și un patriot adevărat. A făcut călătoria cu scopuri pedagogice. Nu era un troglodit și nu el trebuia să descopere progresul făcut în Europa: s-a dus să-l caute ca să-l explice boierilor troglodiți de la noi. El tipărise cărți pentru școală, înființase o școală la Golești, a adus din Transilvania cereale ca să nu moară de foame oamenii într-un an de secetă. Am o altă interpretare a însemnărilor sale de călătorie: le văd ca un mic roman filozofic. Un profesor de la Liverpool care se ocupă cu istoria românilor, Alex Drace-Francis, a validat această ipoteză. Cartea lui Golescu a căzut și într-o capcană istorică: n-a apărut în 1826, ci mai tîrziu, cînd începuse războiul ruso-turc, și n-a circulat, a fost redescoperită spre sfîrșitul secolului.

Impulsul comparației cu Vestul avea la Dinicu Golescu rațiuni pedagogice. Dar acest impuls ne-a însoțit pînă astăzi, îl practicăm toți. De ce e așa?

Pentru că „n-am făcut niciodată pînă la capăt reforma“, cum se zice. Prin metoda convingerii, e greu; prin metoda constrîngerii, merge mai bine. Occidentul a învățat lecția mai repede. Occidentul nu a fost mai civilizat ca noi: temnițele din Anglia secolului al XIX-lea, care au rămas în scrierile unor autori celebri (vezi Dickens cu închisoarea datornicilor, biciuirea în public a celor vinovați și toate celelalte), au fost constrîngeri care au dat rezultate. Secolul al XIX-lea a putut construi pe un teren care a fost în mare măsură curățat. Cruzimi au fost și la noi, dar erau rezultatul bunului plac. Unul dintre călătorii de pe la 1842 descrie niște lucruri care îl sperie nu atît prin cruzime, cît prin gratuitate: un țăran spînzurat într-un fel de cușcă și lăsat acolo să se prăjească la soare, nu se știe pentru ce vină. Iar domnitorul avea dreptul de a schimba orice hotărîre judecătorească.

Există destinații predilecte pentru scriitorii români din secolul al XIX-lea? Țări sau orașe anume?

După exilul care a avut loc în urma revoluției de la 1848, cînd se risipesc prin Europa cei mai mulți revoluționari (cei mai mulți, la Paris), Occidentul rămîne destinația privilegiată. Acolo se duc ca la școală, fie ca să găsească școala, administrația, organizarea cea mai potrivită cu situația din Principate, fie ca să învețe în cadrul unui sistem deja reputat. După Franța, Germania e și ea o destinație preferată. Și Anglia, despre care se știa mai puțin, căci era mai departe și, cum spune Ion Codru Drăgușanu, avea și o limbă „strănutată“, mai greu de învățat. Veneția e un oraș unic, cu un farmec pe care românii îl descoperă cu plăcere. Chiar și persoane mai „uscate“, cum ar fi filologii noștri ardeleni: să ți-l imaginezi pe Timotei Cipariu, un canonic care de obicei umblă în sutană, făcînd baie în apa mării la Lido și bucurîndu-se de razele soarelui… 

Pentru secolul al XIX-lea, Orientul pare mai puțin accesibil, sînt mai puțini călători în spațiul oriental…

Se întîlnesc două tradiții culturale. Noi ne-am separat cultural de Orient tîrziu, la începutul secolului al XIX-lea. Heliade-Rădulescu spunea despre tatăl lui că făcea dese călătorii în sudul Dunării sau în Turcia,  nu spunea „Orient“, căci era un spațiu familiar, apropiat. La Alecsandri, descoperirea Orientului e rezultatul lecturilor romantice: Orientul e ceva vechi, dărîmat, cam prăfuit, aflat pe o pantă descendentă, în timp ce noi sîntem ai Europei și ne despărțim de acest trecut. Așa încît tradiția occidentală cîștigă partida.

S-ar părea că nu prea avem aventurieri în cultura română. Există totuși un caz interesant, cel al lui Mihai Tican Rumano, pe care îl cunoașteți foarte bine.

Și eu am crezut că sîntem „mai pămînteni“, că nu prea avem aventurieri. Au fost, de fapt, mai mulți, iar Mihai Tican Rumano este unul dintre ei. E un fiu de țăran care a făcut patru clase și a fugit de-acasă. E discret, nu spune nicăieri de ce și cum a plecat, spune doar că s-a trezit pe puntea vaporului. Ajunge, înainte de Primul Război Mondial, în Argentina, învață spaniola și acolo își dezvoltă interesul pentru spațiul hispanic, apoi se stabilește în Spania, pe urmă merge în Africa. Bănuiesc că, de fapt, el era un povestitor și căuta mereu subiecte. Primele cărți de călătorie le-a publicat în spaniolă, la Barcelona. A reintrat în relație cu țara și a ajuns consul onorific. A fost tentat să scoată un ziar româno-spaniol, în care și-a băgat toți banii. Cînd i-a terminat, a terminat și cu consulatul onorific și a trebuit să vină în țară și să se facă gazetar ca să aibă din ce trăi. Mai sînt și alți aventurieri. Este un tînăr, fiu al unui învățător evreu, care pleacă din țară să facă studii la Paris, Iuliu Popper. După aceea se angajează la Canalul Suez și ajunge apoi în Patagonia, un ținut bogat în aur. Stă cîțiva ani, face o exploatare auriferă. Moare peste cîțiva ani – nu se știe cum, poate dintr-o criză de inimă sau otrăvit de concurenți. Vintilă Horia a scris un text emoționant despre Popper. Au rămas de la el niște texte publicate cîndva de ziarul Adevărul. Are niște descrieri ale dezlănțuirii naturii la Capul Horn, avea condei pentru astfel de scene. Literatura se hrănește din astfel de experiențe și din textele care rezultă din ele.

Partea a treia a cărții se ocupă de călătoriile epocii interbelice. E vreo schimbare în felul de a călători al autorilor români?

E o diferență față de predecesori, în primul rînd în ceea ce privește maturizarea unui ochi care are deja educația privirii și a noutății. Călătorii au motivații diferite. Sadoveanu, de pildă, leagă călătoria sa în Olanda de o prezentare elogioasă a frumuseții, curățeniei, ordinii din Olanda, cu rezerva că la noi așa ceva nu e de dorit, căci sîntem făcuți din alt material și cine știe să aprecieze o dimineață în pădure sau o priveliște din vîrful muntelui nu se simte acasă acolo unde totul este netezit, lustruit și curățat. Interbelicii admiră în continuare Occidentul, dar tratează echilibrat, de la egal la egal, ce văd acolo.

Mircea Eliade s-a dus să învețe, să ia notițe, să întîlnească oameni celebri, dar are capacitatea de a se detașa și de a privi și cu un ochi critic. El a stat doi ani în India special pentru a se elibera de „complexul călătorului“. Există o dorință de a configura o geografie a noastră, a românilor, care au o viziune proprie asupra restului lumii. Se vede senzația de apartenență la Occident, pentru călătorii interbelici sîntem produsul aceluiași tip de cultură. Dar de la Heliade-Rădulescu încoace, se vede că învățăm din Occident „materii“ pe care nu le-am avut în curriculum (inclusiv o mai bună organizare), în schimb oferim un suflet mai pur, o natură neagresată, nemurdărită de progresul civilizației. Asta se vede și la Camil Petrescu, și la alți interbelici. Călătorii din perioada interbelică văd în Occident o anume saturație și interese care falsifică ceea ce ar fi trebuit să fie omul și familia. Și Rebreanu cînd ajunge la Paris, și Jean Bart, și alții spun despre occidentali, americani etc. că și-au pierdut darurile și metrul de măsurat lucrurile importante. Se schimbă și felul de raportare la privirea străinului. Tican Rumano se întîlnește în Africa cu un african care avea studii în străinătate și care îi spune: „Ați venit aici să ne învățați; lăsați-ne cu superstițiile noastre și cu stilul nostru de viață, aici e Africa“. Problema rămîne deschisă, și e tratată de unii călători.

Unele texte de călătorie sînt mai cunoscute publicului, altele mai puțin. N-ar fi atractive pentru tineri, n-ar fi bine să fie studiate în școală?

Fără îndoială. Dar e evident că trebuie reclădită baza pe care se predă literatura. Literatura e mai mult decît o materie școlară, e o fereastră către lume. Nu se poate preda cum se predă biologia. E o discuție mai lungă de făcut. Ar trebui să renunțăm la unele texte care nu se mai pot acorda la sensibilitatea actuală.

Cum vi se pare azi tema călătoriei, într-o lume globalizată?             

S-a schimbat lumea, deci se schimbă și literatura despre călătorii. Celebrul comparatist Mario Praz a publicat, la sfîrșitul anilor ’60, un volum de comentarii culturale despre călătorii: ceea ce vezi în altă parte e un punct de plecare pentru o judecată sau o reflecție. În Europa, azi, te muți dintr-un spațiu al tău în alt spațiu al tău. Nu mai poți face o descriere, precum călătorii din secolul al XIX-lea, ci o mică incizie într-o altă materie, dar într-un ansamblu foarte asemănător cu al nostru. Europa a devenit un spațiu familiar.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.