Despre „petele albe“ din cultura română

Publicat în Dilema Veche nr. 647 din 14-20 iulie 2016
Despre „petele albe“ din cultura română jpeg

- dialog cu Andrei OIȘTEANU -

A publicat de curînd Sexualitate și societate. Istorie, religie, literatură (Editura Polirom, 2016). O carte mai veche a sa (Imaginea evreului în cultura română) a fost premiată de B’nai B’rith Europe. Andrei Oișteanu tratează, în cărțile sale, subiecte „delicate“, îmbinînd antropologia culturală și istoria mentalităților.

De unde ideea cărții despre sexualitate și societate?

Sînt ani buni de cînd lucrez la ea. Este o carte în care încerc, ca și în alte dăți, să umplu o pată albă a culturii române, să cercetez un subiect tabuizat – nu numai în perioada comunistă și postcomunistă, ci în ultimele secole. Am abordat subiectul dintr-o perspectivă antropologico-culturală, încercînd să acopăr o perioadă mare de timp. Pe axa verticală, a timpului – de la origini pînă în prezent, de la Ghilgameș pînă la avangardă și scriitorii români contemporani, iar pe orizontala spațiului – de la extemul vest al Europei pînă la extremul est al Asiei. Nu e ușor. De această dată, cazul românesc este foarte bine reprezentat, dar nu este vorba despre sexualitate în cultura română, căci n-am vrut să tratez „specificul național“ al sexualității. Am observat că toate arhetipurile sexuale, mentale, se regăsesc în aceleași forme la întreaga umanitate.

Cartea parcurge, într-adevăr, epoci diferite și conține un bogat material documentar, ilustrări ale temei și, nu în ultimul rînd, ilustrații. Cum ați lucrat?

Ilustrațiile sînt un hobby al meu, ilustrațiile sînt inedite și îl ajută pe cititor să înțeleagă mai bine despre ce vorbesc. Genul acesta de carte nu se mai scrie astăzi în lume, pentru că există, în cultura occidentală, rafturi întregi de cărți despre sexualitate. Astăzi cercetătorul își alege o nișă de timp sau de spațiu. La noi, lipsind obiceiul de a pune în discuție un motor important al vieții și al minții care este sexualitatea, am fost obligat la un tip de carte cum se scria în secolul al XIX‑lea, „de la origini pînă în prezent“. Modul de abordare este unul de studii culturale sau de antropologie culturală. Cînd le vorbesc masteranzilor mei despre antropologia culturală și ei îmi cer o definiție, le spun: „Nu știu s-o definesc, dar o recunosc cînd o întîlnesc“. Este un mod specific de a da ocol unui subiect din toate perspectivele posibile. Cultura română este conservatoare, tradiționalistă, cu un exces de pudibonderie, și ca atare ipocrită. Gîndim trivial, vorbim trivial, dar ne ferim să scriem despre așa-numitele „vulgarități“, așa încît există subiecte pur și simplu netratate. Nici în operele de artă, nici în cercetările științifice, nici chiar în dicționare. Am un capitol intitulat „Sexul și DEX-ul“ în care arăt această ipocrizie academică și lingvistică. Noi nu sîntem o cultură care să aibă la origini Kamasutra sau Ars Amandi (cu toate că a fost creată aici, pe malul Mării Negre); nici nu avem, în Evul Mediu, un Boccaccio sau un François Villon. La noi acest tip de abordare a început foarte tîrziu, cu – să zicem – Anton Pann, Spitalul amorului, cu poeții Văcărești și Conachi, deci spre jumătatea secolului al XIX-lea, într-o modernitate tîrzie. Și s-a stîrnit imediat o reacție. Hasdeu, în 1863, a avut un proces de pornografie pentru nuvela Duduca Mamuca. S-a apărat singur – dat fiind că terminase o facultate de drept la Harkov – și a dat exemple din Cîntarea cîntărilor și altele, ară­tînd că e un tip de abordare literară și artistică. A fost achitat, dar astfel de procese au existat și mai tîrziu. Geo Bogza a trecut printr-un astfel de proces, pentru Poemul invectivă, Felix Aderca pentru Al doilea amant al Doamnei Chatterley, Mircea Eliade pentru Domnișoara Christina. A fost, așadar, o reacție a societății tradiționale românești împotriva unor asemenea abordări.

Cum se explică această reacție? Religia are vreun rol?

Religia creștin-ortodoxă a întîrziat modernitatea în spațiul românesc și, pînă tîrziu, modelul de societate a fost unul tradiționalist și conservator, feudal, pînă la urmă: o piramidă din care lipsea clasa de mijloc, existau doar vîrful format din boieri generoși și talpa țării formată din țărani harnici. Chiar Eminescu, conservatorul conservatorilor, avea o astfel de imagine a societății românești și, de aici, respingerea liberalilor, a liberalismului, a străinilor care veneau cu meșteșugurile, comerțul, cu dobînda și arenda – toate elementele de proto-capitalism.

Există în carte capitole despre dreptul suveranului, al seniorului, al jupînului, al nașului. De ce atîta atenție acordată acestor „drepturi“?

În primul rînd, datorită ambiguității subiectului. Pentru că nu putem paria dacă este vorba despre un privilegiu sau despre o obligație. Există teoria că aceste drepturi ale diverșilor masculi se trag chiar de la haitele de animale, care, în urma unui proces competitiv, își aleg masculul alfa, un animal dominant, care are diverse „privilegii“ asupra femelelor, dar are și responsabilități: el conduce haita, o apără, transmite gena bună pentru urmași. S-a convenit – au făcut-o și Darwin, și Freud – că acest tip de organizare socială a trecut la om, la formele inițiale de socializare ale lui homo sapiens. În această ecuație apar și lupii tineri, care sînt fiii lupului dominant și care îl pîndesc pe masculul alfa pentru a-l sfîșia și a-i lua locul, pentru ca apoi să se culce cu mama. De aici, complexul lui Oedip, pe care l-a teoretizat Freud. Au apărut însă antropologi și istorici ai mentalităților care au considerat că nu este vorba doar despre continuarea unor mecanisme naturale. Distanța între om și animal este de fapt infinită, nu este doar o treaptă, ca între pește și pasăre sau pasăre și mamifer. Apare elementul cultură, care modifică total lucrurile. Or, acest element nou face din om, din punctul de vedere al naturii, un animal ratat, pentru că el nu mai ascultă de instinctele naturale: și le poate înfrîna sau și le poate amplifica, de la călugării asceți pînă la orgiile dionisiace. S-a considerat că femeia, în societatea umană, este atît de disprețuită, atît de pusă la index – pentru că exista un fel de gynofobie, o frică de femeie, și o vaginofobie – încît era riscant ca mirele să se apropie de mireasă, era nevoie de o inițiere sexuală, o dezvirginare rituală pe care o putea face numai un om superior (șeful de trib, șamanul, marele preot sau, în formele laice, regele, seniorul, stăpînul). Este o ecuație extrem de complexă, care are mai multe soluții, între care trebuie să navighezi ca între stînci, fără să te scufunzi. În plus, într-o cultură în care lipsesc cărțile de bază, te simți mereu ca într-o pădure, fără busolă și fără hartă; te rătăcești, pentru că nu ai la cine să te raportezi, n-ai cu cine să fii sau să nu fii de acord. Cam acestea ar fi dificultățile pe care le-am întîmpinat.

Ați fost premiat de B’nai B’rith Europe pentru Imaginea evreului în cultura română, o carte apărută în 2001, premiată atunci de Academia Română și tradusă între timp în mai multe limbi. Cum a fost receptată cartea?

E un studiu de imagologie, un domeniu relativ nou în studiile universitare, care se ocupă de modul în care o comunitate percepe o altă comunitate. Aici este vorba despre imagologie etnică: modul în care românii îi percep pe evrei. Au fost inteligenți recenzenții care au observat că personajul principal al cărții nu este evreul, ci românul, pentru că în ochii lui se desfășoară imaginea evreului. Mă interesează mai mult oglinda decît personajul din fața oglinzii: cît de adevărată sau falsificată ori manipulată este imaginea din oglindă. Din punctul de vedere al receptării în România, am fost surprins de primirea foarte călduroasă și foarte apreciativă, într-o perioadă cînd această temă declanșa pasiuni, dacă nu chiar isterii. Asta mi-a arătat că societatea românească s-a maturizat și este în stare să înainteze, uneori chiar cu pași rapizi, într-un anumit domeniu (în cazul de față, studierea antisemitismului, căci despre asta este vorba: o analiză a modului în care se nasc și se dezvoltă stereotipurile antisemite). În ceea ce privește receptarea în lume, traducerea ei în engleză, franceză, germană și alte cîteva limbi a arătat interesul pentru o zonă pînă acum albă sau gri, o pată pe harta comunităților evreiești din Europa. Mai vizibile au fost mereu cărțile care studiau problema evreiască în Polonia, Ungaria, Rusia. Nu existau cărți de acest tip asupra unei comunități despre care se știa destul de puțin – comunitatea evreiască din România. Faptul că am tratat problema dintr-o perspectivă comparată cu celelalte țări din Europa Centrală și de Est îmi imaginez că a declanșat interesul editurilor pentru această carte.

O a treia carte din ultimii ani, Narcotice în cultura română, tratează de asemenea un subiect tabu. Cum a fost primită?

A fost o surpriză totală din partea publicului și din partea cronicarilor, pentru că nimeni nu se aștepta ca o asemenea temă să acopere aproape 700 de pagini și să apară în mai multe ediții românești și străine. Se credea că o asemenea temă poate fi epuizată într-un studiu publicat într-o revistă academică. Or, eu am arătat că există această temă în cultura română, de la Herodot care vorbește despre miturile narcotice ale geto-dacilor, trecînd prin perioada medievală și fanariotă, pînă la scriitorii moderni. Am făcut un fel de istorie prelungită pe mai multe milenii, cu documente foarte greu de găsit, căci trebuia să caut în literatura de sertar, confesivă, în jurnale, în scrisori, în locuri unde autorii nu scriu pentru a fi publicați, ci sînt o formă de confesiune sau de autotratament psihiatric, cum de multe ori este jurnalul. A trebuit să caut această literatură secundară, dar odată devoalate aceste forme de biciuire a creativității artistice, devin interesante. Artistul se luptă cu sine însuși pentru a avea creativitate; uneori, nu se oprește în fața unor substanțe psihotrope care să-i stimuleze inspirația și creativitatea. De aceea, unii cronicari au observat că unele pagini din istoria literaturii române se modifică în urma acestei perspective. La Ion Barbu în orice caz, care era un cocainoman în perioada lui din Germania, continuată în România. Odobescu era morfinoman; dar și alți scriitori au trăit în aceste condiții.

Ați tratat în mai multe cărți subiecte care în genere sînt considerate controversate ori „delicate“. De ce tocmai aceste subiecte?

Nu există un plan să ating punctele tabuizate. Dar m-am aplecat asupra lor pentru că am simțit lipsa lor nedreaptă, pentru că sînt subiecte extrem de importante în evoluția mentalitară a unei nații. Sînt elemente care s-au modificat și au modificat întregi sisteme de gîndire politică, socială, artistică, literară, morală ș.a.m.d. Netratarea acestor subiecte sau tratarea lor cu jumătate sau cu un sfert de măsură este nu numai neavenită, ci este producătoare de maladii. O cultură care nu are puterea să-și privească trecutul și să vorbească deschis despre anumite fapte intelectuale nu este  o cultură puternică. Au fost unii care mi‑au reproșat că „fisurez coloane ale templului culturii române“. O coloană care nu rezistă la o zgîlțîire de acest tip este o coloană de butaforie, din carton și din lipici. Mai bine s-o dărîmăm decît să ne bazăm pe ea. Nimeni dintre marii scriitori români nu apare negativ în cărțile mele, ci doar într-o lumină mai adevărată decît pînă atunci. Într-un cuvînt, adevărul e cea mai bună minciună. Cred că acest motor m-a activat să aleg acest fel de subiecte. Spun în prefața cărții despre sexualitate că am scris această carte în aceeași măsură în care ea m-a scris pe mine; a fost și o aventură existențială, nu numai intelectuală, tocmai din cauza dubiilor pe care le păstrez în privința unor soluții cu privire la sexualitate și societate, asupra felului în care sexualitatea modifică mecanismele mentalitare, dar și invers, modul în care acestea din urmă modifică mecanismele sexuale.

Foto: E. Enea

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.