„Cine nu ştie să aibă dezamăgiri nu ştie să aibă nici succes“ - interviu cu Mircea CĂRTĂRESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 623 din 28 ianuarie - 3 februarie 2016
„Cine nu ştie să aibă dezamăgiri nu ştie să aibă nici succes“   interviu cu Mircea CĂRTĂRESCU jpeg

I-a apărut un nou roman, Solenoid, foarte bine primit. Și a doua zi după interviu urma să plece în Suedia, unde, la Teatrul Regal din Stockholm, s-a realizat un spectacol după Levantul. Dialogul cu Mir­cea Cărtărescu a curs firesc, între „aici“ și „acolo“.

Ai spus depre Solenoid că este cea mai umană carte a ta. De ce crezi asta?

Temele mari din cartea asta existau și în cele precedente, însă acolo erau slăbite și mai puțin vizibile din cauza estetismului foarte pronunțat al textului. Orbitor trăiește prin fiecare pagină a lui, con­struc­ția sa este mai puțin vizibilă. Puțină lume poate spune cu adevărat „despre ce e vorba“ acolo, deși firește că există o construcție și în trilogie. În Solenoid am lăsat ca materia să fie mai aspră, în așa fel încît să se vadă mai bine scheletul, asemenea oaselor de pește. În Solenoid, strigătul la care se reduce cartea este extrem de vizibil, chiar dacă pentru asta am retras puțin valul de plasticitate, de rugozitate a paginii, de textură. Aici e ceva mai puțină textură și mai multă osatură. Umanismul fundamental a tot ceea ce scriu – pentru că eu cred în valorile mari și clasice ale civilizației noastre greco-iudaice – e foarte vizibil în Solenoid.

O cititoare întreabă dacă tu crezi că Solenoid este o capodoperă. Adaug: cum poate avea un autor sentimentul că a dat o capodoperă?

Păi, nu prea are sens să scrii altceva decît capodopere, nu-i așa, ce rost ar avea să-ți pierzi timpul făcînd cărți proaste? Glumesc, bineînțeles… Nu prea înțeleg ce înseamnă o capodoperă. Mai ușor de definit sînt „capodoperele“ individuale, ale cîte unui autor. Am citit de curînd într-o cronică literară că „această carte este capodoperuța“ cutărui poet. Poți să te depășești pe tine însuți și să ai sentimentul că ai dat o capodoperă – nu una universală, despre care trebuie să vorbească toată lumea, ci una personală, capodopera ta. Și cred că fiecare autor, la toate nivelurile, are dreptul să creadă că într-o bună zi va da capodopera sa. Adică va ajunge la zenitul operei lui, așa cum urci un deal și, cînd ajungi în vîrf, poți vedea totul, poți avea perspectiva asupra a tot ceea ce ai făcut. Cred că Solenoid este o neașteptată asemenea înălțime deasupra cărții pe care eu o credeam a fi nec plus ultra a scrisului meu, și anume Orbitor. N-am sperat vreodată să fac o carte care, din anumite puncte de vedere, să depășească Orbitor. Acum am sentimentul că Solenoid ar putea fi acel ipotetic vîrf. Solenoid și Orbitor pot avea multe lucruri în comun, personajul, pînă la 22 de ani, este același, apoi se desparte în două ființe cu totul diferite. Dar construcția lor este foarte diferită. Orbitor este o carte orizontală, care se dezvoltă prin rizomi. În schimb, Solenoid este ca o piramidă. Sensul Solenoidului este disipat în toată masa lui, dar se concentrează tot mai mult, ca un vîrf de creion, cu cît urci spre final, și nu poți avea o perspectivă adevărată asupra cărții decît din vîrf. Este o carte autarhică, foarte concentrată și unidirecțională. Chiar seamănă cu un pisc între munții și văile modestei mele opere.

Opera ta e premiată și tradusă în multe țări, ești deja acolo, printre scriitorii europeni care contează, sînt invitați la festivaluri, la lecturi publice, la tîrguri de carte. Cum e acolo, e o atmosferă specială?

„Cariera mea internațională“ s‑a dez­vol­tat foarte greu, cu o lentoare neobișnuită. Un autor de limbă engleză, pornind de la aceleași premise ca mine și de la același nivel, ar fi ajuns unde sînt eu azi încă de‑acum douăzeci de ani. Pînă în acest moment am simțit că am urcat, puțin cîte puțin, așa cum cucerești fiecare bucățică de stîncă de care te poți agăța cînd escaladezi o faleză. Nici nu-mi doresc altceva. Eu cred că ceea ce se coace cu adevărat se coace încet. O pîine pe care o pui în cuptor și se coace repede se arde doar la suprafață. Cred că am avut parte de o creștere lentă și sănătoasă. Am simțit, de‑a lungul ultimilor douăzeci de ani, că am urcat niște paliere. Am pornit alergînd pe un cerc unde cunoșteam o mulțime de autori, și vreo zece ani m-am învîrtit doar în el: de fiecare dată erai invitat în lume cu aceiași oameni, îi cunoșteai, îi întîlneai peste tot. La un moment dat nu i-am mai văzut, pentru că urcasem pe alt palier, unde am întîlnit scriitori cu o reputație mai mare decît a celor dinainte. Iar în ultimii doi-trei ani sînt iarăși alții, de data asta sînt autorii pe care-i cunoaște toată lumea. Cu toată modestia, am sentimentul că am urcat aceste trepte necesare în lumea mare a literaturii lumii și că în acest moment sînt pe un cerc foarte bun, deși poate nu cel mai înalt, încă.

Nu poți avea succes în toate zonele, nici cei mai mari autori nu au același succes în Franța, în Olanda, în Suedia și în Statele Unite. Sentimentul meu e că ai succes acolo unde editorii tăi cred în tine, unde sînt cu adevărat „fanii“ scrisului tău. Asta se-ntîmplă de pildă cu mine în spațiul german, datorită editurilor Paul Zsolnay și Suhrkamp, la care public. Mai ales editura Paul Zsolnay (filiala austriacă a unei mari edituri germane, Hanser) mă promovează foarte bine în spațiul german. De aceea, este firesc că lumea literară germană mă cunoaște. Asta se-ntîm­plă și în țările nordice. În Suedia (unde public la cea mai importantă editură, Albert Bonniers), în Norvegia și, mai nou, în Danemarca, scrierile mele sînt „stabilizate“: există o imagine a mea bine conturată ca autor. În sfîrșit, în Spania și în America Latină am avut un surprinzător succes în ultimii ani. Editorul meu spaniol de la Impedimenta e extrem de entuziast în privința scrisului meu, și asta se cunoaște. În alte spații, ca de pildă Franța, unde am publicat tot timpul la o editură importantă, Denoël, al cărei director era un mare iubitor al cărților mele, n-am avut același succes. Public acum la altă editură pariziană, cel puțin la fel de bună, P.O.L., dar prima carte pe care mi-au scos-o, Levantul, o revelație în Suedia și în Spania, a trecut neobservată în Franța. De asemenea, în Italia, cu toate eforturile prietenului nostru comun Bruno Mazzoni și-ale editoarei de la Voland, simt că nu am ieșit încă la suprafață. Nici n-ar fi sănătos să tot cîștigi peste tot. E foarte bine să ai și dezamăgiri în viață. Cine nu știe să aibă dezamăgiri, nu știe să aibă nici succes.

Ai avut numeroase întîlniri cu publicul din diverse țări. Cum percepi dialogul cu publicul străin?

Cînd spun „publicul internațional“ mă refer în mare măsură la publicul german. Pentru că publicul german de literatură este de departe cel mai serios, cel mai competent și cel mai avizat dintre toate pe care le-am întîlnit. În Germania există un sistem al lecturilor publice din care trăiesc scriitorii: timp de șase luni pe an fac turnee de lecturi publice și apoi șase luni stau încuiați în casă și scriu. Publicul german știe că măcar o dată pe lună trebuie să vadă un scriitor, așa că vine la lecturi, unde plătește 10-15 euro numai ca să vadă un autor citind. Vine dispus să-i placă. Dacă faci o lectură publică în România, ai să găsești întotdeauna doi-trei turbulenți care te-njură, haterii de serviciu de care nu mai scăpăm. În Germania însă, omul vine ca să-i placă, să se bucure. O asemenea dorință de fericire literară n-am mai întîlnit nicăieri. Publicul suedez (și norvegian) este, conform tuturor așteptărilor, mai rece, dar la fel de serios: dacă apucă să-i placă ceva, te ține ca un buldog, te urmărește la fiecare carte. Memoria lui culturală este mai mare ca în alte părți.

În ultima vreme, țin să o spun, îmi place din ce în ce mai mult și publicul românesc, ceea ce e o noutate pentru mine, căci (din motivele sus-amintite) eram înainte destul de mefient. Îmi place acum cu adevărat să mă duc cu taraba mea de cărți prin orașele noastre. Sînt peste tot oameni care vin să vadă un autor și să-l audă cum vorbește. Mi se pare un mare progres în ultima vreme din punctul ăsta de vedere.  Tot mai mulți tineri vin la astfel de întîlniri, și e și normal: cînd ești un om de calitate într-o lume care-ți oferă foarte puține valori, cum să nu te duci să vezi niște oameni care încearcă să aducă ceva frumos și adevărat pe lume?

Nu te-ar pasiona să scrii într-un gen „popular“ (polițist, horror), nu te-ar tenta o asemenea joacă?

Îmi place mult să mă joc. Dar de la o vîrstă încolo nu te mai joci ca altădată. Nu pentru că n-ai fi un spirit ludic mai departe, ci pentru că simți că nu mai ai destul timp. Aș mai scrie o carte gratuită și grațioasă, dar îmi mai pot permite asta? Am scris Enciclopedia zmeilor, Frumoasele străine sau De ce iubim femeile, cărți mai puțin importante ca altele pentru mine, dar lucrate cu mare bucurie. Acum simt însă că nu mai am destul timp. Am cîteodată un fel de repulsie față de gratuitatea unor lucruri care-ți iau luni sau ani de zile din viață. Eu nu scriu trei romane pe an, ca autorii de romane polițiste, ci doar unul la patru-cinci ani. Și atunci, îmi mai permit să-mi irosesc patru-cinci ani din cei la care mai pot spera, chiar și cu o minunată gratuitate? Nu mai vreau să scriu cărți de felul ăsta, și totuși… Metoda lui Thomas Mann, de a alterna un roman greu cu unul mai ușor și eventual puțin frivol, este foarte bună și cît se poate de sănătoasă. Scriind numai cărămizi despre soarta omului pe pămînt, nu știu dacă mai apuci să trăiești cei douăzeci de ani la care te mai aștepți. Așa că stau la-ndoială: să mă apuc de o „jucărea“ care să placă la toată lumea (în afară de critici, firește) sau să las să treacă iar patru-cinci ani, să mi se odihnească mintea, să-mi schimb ideile și să scriu din nou ceva „monumental“, cum s-a zis de Solenoid? Din această dilemă nu pot ieși, am zis! Adaugă tu un emoticon zîmbăreț după asta.

Ești profesor la Facultatea de Litere. Ai un dialog permanent cu tinerii, cu studenții. Cum te simți în acest mediu, cum ți se par tinerii de azi?

Despre tineri am de spus un lucru foarte bun și empatic: au un fel de ingenuitate și de deschidere spre orice le spui. Orice le spui înseamnă mult, înseamnă un plus pentru ei, chiar dacă ți se pare că nu e cine știe ce. Îmi place foarte mult această ingenuitate a lor, această lipsă de mefiență și de ricanare. Mai rău este – și de asta nu sînt ei cei vinovați – că lumea în care trăiesc nu le oferă mai nimic. Le‑a dat un învățămînt prost, modele proaste, bani puțini, un viitor incert, iar asta duce la un fel de disperare, la o depresie pe care-o observi peste tot printre tineri. Pentru că un om fără valori nu poate fi decît un om disperat, un om care nu știe ce să facă cu el însuși, care nu știe cum să-și trăiască viața. Confuzia oamenilor tineri din acest moment vine și din lipsa obișnuinței lecturii, a disciplinei intelectuale. Nu-i poți scoate din deruta lor arătîndu-le cu degetul în ce direcție trebuie să se ducă, ci doar indirect, prin exemplu personal. Fiind prezent între ei, vorbind cu ei, nu se poate să nu le transmiți ceva din ce ești tu, nu se poate să nu le transmiți un model pozitiv, care să le arate că viața are valoare, că există ceva adevărat, bun și frumos în viață. Mi se pare un lucru foarte important, pentru că azi mediile transmit mai ales mesaje cinice. Cinismul este îngrozitor în România în acest moment – oamenii spun adevăruri neplăcute tot timpul, peste tot, lucruri sadice și cinice despre realitatea înconjurătoare. Nu toată realitatea merită un asemenea tratament. Nu vreau să spun nici că ar trebui să transmiți un mesaj imbecil-optimist, în care totul este minunat în cea mai bună lume posibilă. Însă e bine ca tinerii să știe că nu trăim degeaba, chiar dacă trăim o clipă pe un fir de praf. Acea clipă este importantă, pentru că este tot ce avem. N-o avem decît pe ea, singură în eternitate. Dacă ne batem joc de ea, chiar nu mai rămîne nimic.

Citiţi aici cronica în mai multe părţi a romanului Solenoid.

Foto: E. Enea

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Un expert în dependență a dezvăluit care este semnul că cineva ar putea fi un alcoolic funcțional și poate fi observat cu ușurință.
image
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună. Avertismentul specialiștilor
Un nou „medicament-minune” pare să fi intrat în atenția oamenilor care vor să slăbească. Este vorba de un produs de mai puțin cinci euro care ar putea provoace o scădere în greutate de aproape 14 kilograme într-o lună.
image
Nou cutremur în industria IT. Gameloft a concediat toți angajații din Cluj-Napoca
Gameloft, unul dintre cei mai mari producători de jocuri video din lume, a anunțat că renunță la filiala din Cluj. Criza internațională din domeniul IT se simte din ce în ce mai mult și în România. în contextul în care lunile trecute, NTT Data a fost nevoită să recurgă la concedieri.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.