Cărţi şi lecţii de viaţă – dialog cu Dan C. MIHĂILESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 622 din 21-27 ianuarie 2016
Cărţi şi lecţii de viaţă – dialog cu Dan C  MIHĂILESCU jpeg

În ciuda tuturor scepticismelor inițiale, emisiunea Omul care aduce cartea a rezistat 15 ani, iar Dan C. Mihăilescu a creat, prin intermediul ei, un personaj cunoscut unui public foarte larg. Mai nou, i se cer „lecții de viață“. Pînă cînd va aduce din nou cartea, să stăm de vorbă, așadar, despre de-ale vieții de „aducător de cărți“…

Cum v-ați simțit în acești 15 ani aducînd zilnic cartea în casele oamenilor?

Am început să citesc la 4-5 ani, fiindcă mama mi-a spus că nu poți evada de la mahala decît pe orizontală: cu cît ești mai deștept, cu atît te salvezi din marasmul care te înconjoară. Cu timpul, am văzut că lectura, cărțile, cultura sînt cele care domolesc fiara din om. Cultura dresează, îmblînzește fiara din noi. Lectura m-a vindecat de singurătate, mi-a vindecat toate rănile, toate complexele – grăsime, bîlbîială, sărăcie, nesiguranță. Oricînd am avut o fisură înlăuntrul meu, lectura mi-a prins bine. Lectura m-a învățat să am un limbaj erotic – nu puteam să iubesc, nu puteam să-mi exprim sentimentele decît cu citate, cu mărturii din cărți. Lectura m-a făcut să-mi aleg o meserie, să trec dinspre poezia „blestemată“, cea cu conștiința răului în spate, înspre arta ca vindecare, ca terapie, ca exorcizare. Cultura m-a făcut om, și la propriu, și la figurat. Cartea mi-a dat un rost, m-a făcut să mă înțeleg. Cartea mi-a dat prieteni. Toată căsnicia mea de 45 de ani se bazează pe lecturi: am fost coleg de bancă cu Tania din anul I în anul IV de facultate. Pe bază de cărți am învățat să fim părinți și bunici. Iar la bătrînețe am ajuns să trăiesc cu totul din carte. Aici intervine partea urîtă: tot ce a fost frumusețe s-a instituționalizat, a devenit contract, obligație; și am simțit că devin prestator de servicii. Acești 15 ani de prezentat cărți în fiecare zi, plus sutele de întîlniri cu cititorii, de lansări, de conferințe au două tăișuri: cu cît îți face mai bine faima dobîndită din carte, cu atît mai mult ajungi un instrument. Ajungi o vidanjă; e urît spus, dar ajungi să vidanjezi fosele septice ale cititorilor. Faci un serviciu de necrofor; oamenii vin la tine pe stradă și te întreabă: „E bine să cumpăr memoriile lui X?“ Sau stai în librărie și unul vine și-ți spune: „În cartea asta pe care m-ați făcut să dau banii nu există decît alea două chestii frumoase despre care ați vorbit la televizor; trebuie să ne dați lecții de viață, cartea trebuia să fie un leac“. Oamenii așteaptă acum lecții de viață și m-au împovărat de responsabilități, m-au pus să le dau cărți pentru copii, unii mă ceartă că nu dau mai multă istorie sau știință, alții că sînt prea de dreapta…

Asta pentru că de-a lungul timpului ați construit un personaj televizat tonic, bonom, care dădea buzna în casele oamenilor, punîndu-i măcar pe gînduri, dacă nu și să citească…

A fost o vampirizare reciprocă. Mi-am descoperit acest exhibiționism tîrziu – probabil că îl aveam înlăuntrul meu de mult. Aveam această dorință de a face bine, am o anume accesibilitate, un „naturel“ histrionic, îmi place foarte mult să vorbesc cu oameni de tot felul – țărani, taximetriști, oameni din piață… Din cît te oferi, te golești. Faptul că din ce te consumi, te și reîncarci e altceva. A fost un joc de-a „dă-mi să-ți dau“. Ajuns la 62 de ani, îmi plănuiam o retragere à la Greta Garbo – să mă duc undeva și să scriu. Dar de o lună, avînd mai multe oferte, cred că tot la cărți mă voi întoarce.

Prima carte pe care ați publicat-o a fost Perspective eminesciene, a doua a fost o carte despre Blaga. Ce sens avea atunci, înainte de 1989, statul între cărți?

Atunci eram într-un război de hărțuire. Noi ne imaginam – și poate că și eram – o falangă de partizani în munți care gîndesc normal. Știam foarte bine că nu lovim în sistem, nu dărîmăm nimic, știam bine, încă din anii ’80, că toate revoluțiile din lume se fac cu voie de la serviciile speciale, așa încît misia noastră era de a continua limbajul normal, de a perpetua cultura interbelică, de a duce mai departe textura umană din epoca lui Carol I și Carol al II-lea. Eu am avut o relație gerontofilă cu oameni precum Barbu Brezianu, Noica, Relu Cioran (fratele lui Emil), Arşavir Acterian, Alexandru Paleologu – cu mulţi oameni în vîrstă care mi‑au „predat“ interbelicul așa cum și ei preluaseră junimismul de altădată. Noi voiam așadar să ne cultivăm normalitatea. Într-o epocă de isterie ideologizată, de malformare și alterare sufletească, noi voiam să trăim frumos. De cealaltă parte, voiam să luptăm introducînd cîte-o pietricică în marele mecanism de măcinare a sufletului nostru. Aveam o conștiință de luptători – poate azi sună exagerat, dar noi ne voiam niște gladiatori, niște cavaleri înzăuați ai culturii normale.

Și se putea trăi frumos atunci?

Orice om de peste 60 de ani idealizează trecutul, probozește prezentul și se uită neîncrezător în viitor. Așa cum îi vedeam la aceeași masă pe Paleologu, Noica, Arșavir Acterian și Aurel Cioran aproape cîntînd de bucurie amintindu-și de închisoare (aveau o jubilație nebună – cum au păcălit ei închisoarea, ce bun era arpacașul, ce frumoși erau șoarecii care li se plimbau pe la picioare), așa ne aminteam noi de armată (bășicile din tălpi, AG-ul pe umăr, 40 de kilometri de marș cu rucsacul în spate şi „masca pe figură“). Capacitatea umană de a idiliza trecutul este extraordinară. Acum am nostalgia serilor din anii ’80, care erau de fapt îngrozitoare: ne adunam douăzeci de prieteni, unul aducea o sticlă de vodcă, altul venea cu biscuiți, altul cu salam și stăteam trei ore să vedem pe casetă un film de Tarkovski sau Abuladze. Și vedeam Apostrofurile lui Pivot înregistrate de la sîrbi – era o mafie întreagă, veneau casete video, discuri cu hard rock-ul la zi și tot ce visam din Apus, fie prin vaporeni, fie cu piloţii Tarom sau amicii bănăţeni. Era frig în casă, stăteam cu păturile pe noi, dar era o trăire a actului de cultură bestială, demențială, angelică. Toată cultura era pentru noi un orgasm intelectual și existențial. Cînd au venit toate libertățile, oferindu-ne tot, „nu mai aveau nici un haz“, vorba Amicului din Caragiale. Am ajuns să trăim libertatea ca pe o batistă de unică folosință, ceea ce e groaznic. Avîndu-le acum pe toate, avînd libertăți în exces, riști să devii subalternul lor. Mă simt mai prizonier, într-un fel, în libertatea de azi decît eram liber în coerciția de atunci.

Senzația de acum nu e cumva efectul tîrziu al faptului că pe atunci, înainte de 1989, ne iluzionam că trăim frumos?

Spun eu acum că ne iluzionam. Dar atunci eram convinși că așa trăim, că aia este viața și „îi păcălim“. Stăteam la rînd la rația de ulei și de zahăr, eram într-un troc permanent. Dar atunci cînd găseai cîte o carte sau o revistă străină…

Astăzi, datorită sistemului media, v-ați confruntat permanent cu publicul real. Cum a fost cînd v-ați dat seama că vă adresați unui public numeros și divers?

Eu m-am speriat cînd, după mai mulți ani de emisiune, am aflat ce audiență are emisiunea mea. Credeam că sînt 30-40.000 de oameni. Cînd am aflat că sînt vreo 400.000 pe zi, m-am speriat și m-am responsabilizat brusc. Și mi-am mutat azimutul dinspre breasla scriitoricească spre cititori. Prima palmă mi-am luat-o în anii ’90, la Cotidianul, cînd a venit un redactor de la The Guardian și m-a întrebat ce e cel mai important pentru un ziar – reporterii, tiparul, hîrtia, distribuția? Am răspuns instinctiv: eu, reporterul. Nu, mi-a zis el, e cititorul: omul care dă bani pe ziar. M-a jignit îngrozitor: „Cum adică, eu scriu pentru ăla care dă bani?“ „Da, mi-a răspuns, el e stăpînul care îți dă mîncare.“ Încet-încet, m‑am recalibrat și am învățat să mă uit la cititor. Căci, inițial, noi fiind elitiști de felul nostru, aveam tendința să dialogăm exclusiv între egali. În comunism, publicul era bine „targetat“: de la partid ni se dictau întîlniri cu cititorii. La care unii se duceau cu o plăcere îndoită, pentru că se terminau cu chiolhanuri cu tovarășii de la partid. Acum, mare parte dintre scriitori au ajuns să se închidă în castă sau în casă. Trăim la nișă, scriem unii pentru alții și îi disprețuim pe cei care, vezi Doamne, se prostituează scriind pentru marele public. Nu am să iert niciodată acel dispreț care l-a înconjurat pe Mircea Cărtărescu atunci cînd a depășit 100.000 de exemplare cu De ce iubim femeile. S-a spus că „marea cultură a ajuns produs de gang, se vinde în gară și pe aeroport“. În toată lumea normală, toți scriitorii stau în limbă să se vîndă în gară și în aeroport. Sigur, cînd ești Thomas Mann ori Kafka, asta poate fi o cădere. Dar acum am ajuns să le spun tuturor, peste tot, la Uniunea Scriitorilor sau între prieteni: oameni buni, mergeți către cititori, acceptaţi dialogul faţă către faţă. Am fost la zeci de întîlniri în țară în ultimii ani și am văzut ce frenezie este în licee, la copii, la profesori. Este o reală foame de suflet la cititori.

Dialogați bine cu elevii de liceu, v-ați întîlnit de multe ori cu ei. Cum vi se par tinerii de azi?

Surprinzători. Acum cîțiva ani, m-am dus la ei cu gîndul că totul e pierdut, că totul e sex, drugs and rock’n’roll și că trăiesc cu mintea între picioare. Ca să văd dintr-odată că la liceul „Jean Monnet“, unde eu credeam că sînt numai copii de bani gata, m-a întrebat un elev despre dialogul dintre Thomas Mann, Hermann Hesse și Ernst Jünger. Sau ce deosebiri/asemănări sînt între jurnalul lui Kafka și jurnalul lui Cărtărescu. Am rămas mut. Ei au o sete înfiorătoare de informație: nu sînt formați, nu au Grund, n-au bază, dar au o frică enormă de defazare, se vor îmbibați de informație, branșați. N‑au fost învățați să digere informația. Iar acum mi-au spus: „Vrem lecții de viață“. Le-am răspuns că, pe vremea mea, tot ce era mai îngrozitor era să ni se dea lecții. Mi-au spus că nu are cine să le dea. Profesorii sînt blazați. Copiii sînt la fel de debusolați cum am fost și noi la vremea noastră, acneea și hormonii sînt la fel, dar acum blazarea profesorilor și a părinților este infinit mai mare. Înainte ne mobilizam ca fiii noștri să ajungă, să fie, să facă, să aibă. După ’90, în libertate am trecut la „Ce să-i fac, dragă? Nu vezi cum e viața?“. Și se merge pe resemnarea generală, pe complicitatea tuturor în rău şi veşnică improvizaţie. Abulia națională: nevrednicie, nemernicie, nimicnicie, „lipsă de viață și voință“, vorba lui Eminescu. Așa că am ajuns la un fel de misionariat. La 62 de ani, mi-am dat seama că nu-mi pot permite să mă retrag, pentru că răul din jurul meu e atît de provocator, încît este un challenge să rămîn. Am zile în care o iau razna și mă simt un ins angelic înzăuat și cu lancea în mînă și nu vreau să-l las pe Dracul să creadă că a cîștigat partida.

O să continuați, așadar, să ne aduceți cartea?

Da. De la 1 februarie.

Foto: E. Enea

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi