Vioara de la Auschwitz
● Maria Àngels Anglada, Vioara de la Auschwitz, traducere din limba catalană de Oana-Dana Balaş, Editura Meteor Press, 2010.
Pînă la această carte, mi se părea de la sine înţeles că literatura de lagăr – cu „aspectele“ ei ţinînd de un uriaş horror istoric – nu li se poate adresa decît adolescenţilor mai copţi sau adulţilor sadea. Ei bine, Vioara de la Auschwitz a Mariei Àngels Anglada coboară limita de vîrstă a publicului cititor pînă la nivelul puberilor de 10-12 ani. Şi nu infantilizînd story-ul, ci adăugînd enunţului concis şi limpede o delicateţe de fond care păstrează, chiar şi în miezul sinistru al dramelor, tonul unei blîndeţi aproape părinteşti şi sensibilitatea pentru orice secundă de frumuseţe, fie ea şi tragică.
Altminteri, povestea aceasta a unui lutier din Cracovia ajuns deţinut la Auschwitz (unde arta lui de meşter de viori îi va salva pînă la urmă viaţa) este o aprigă competiţie între rafinament şi cruzime. Partea de cruzime e cea previzibilă şi respectă standardele genului („frica de fiecare zi“, torturile, umilinţele, epuizarea, foamea devastatoare). Partea de rafinament e însă inovatoare: ea ţine de meşteşugul vrăjit al lutierului („nervurile parfumate“ ale pieselor de lemn etc.), de arhitectura eficientă a romanului (combinînd ficţiunea şi documentul oficial), dar şi de profilul torţionarilor SS (al căror sadism vădeşte o perversă proporţionalitate cu fineţea gusturilor sau mîinilor).
În foametea din lagăr, singura fantasmă erotică pe care protagonistul şi-o îngăduie, visînd la Eva sa, arată astfel: „...îi plăcea să-i vadă parcă aievea buzele cărnoase, dar nu lipite de ale lui, ci de stratul de unt întins pe pîinea de secară“. Mi s-a părut cea mai tulburătoare imagine a romanului. Obscenitatea de aici este doar cea a istoriei, iar ea nu le-a fost interzisă copiilor sub 12 ani.
