Viaţa la treizeci de ani

Publicat în Dilema Veche nr. 529 din 3-9 aprilie 2014
Viaţa la treizeci de ani jpeg

● Lavinia Branişte, Escapada, Editura Polirom, 2014. 

Cînd am recenzat, cu mult entuziasm, debutul în proză al Laviniei Branişte, Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare, 2011), am scris despre cele 26 de proze scurte şi foarte scurte de acolo că sînt nu atît povestiri în sine, cît mai mult nişte secvenţe, momente, schiţe şi decupaje, unele chiar mici poeme în proză, avînd drept personaj o antieroină simpatică, ce-şi joacă superficialitatea, şi numeam acele „povestiri de dietă“ un fel de intello-chick lit sau chick lit minimalist. Lucrurile s-au schimbat puţin în acest relativ scurt timp în scrisul Laviniei Branişte, care a trecut la alt nivel. Rareori am putut constata un astfel de salt în scrisul unui autor tînăr. Vorbesc de o scriitoare cu un stil deja inconfundabil şi pe care am apreciat-o, cum spuneam, de la început (Lavinia Branişte şi Mihai Mateiu fiind ultimii „veniţi“ în antologia Best of. Proza scurtă a anilor 2000), dar a cărei nouă carte este mult mai serioasă, aş zice, mai solidă (la propriu şi la figurat), iar prozele, diversificate tematic, mai puţine la număr, dar mai consistente narativ, arată cu adevărat a povestiri şi nu mai evoluează neapărat în jurul aceluiaşi personaj narator. Dacă vreţi, diferenţa dintre cele două cărţi este aceea dintre simpatie şi admiraţie, pentru că, de data aceasta, profilul de scriitor al Laviniei Branişte apare conturat foarte clar. Dacă aveam aşteptări, acestea au fost pe deplin confirmate.

Majoritatea prozelor la persoana întîi de data trecută aveau, de fapt, aceeaşi protagonistă: o brăileancă pe nume Lavinia, crescută fără tată, care intra în tot felul de combinaţii, relaţii de scurtă durată sau job-uri temporare, făcea vizite şi pleca în excursii; altfel zis, avea tot felul de experienţe, scurte, mărunte şi cumva fără consecinţe psihologic-emoţionale vizibile. Ingenuă şi nesigură, vag introvertită, căci avea tot felul de timidităţi şi complexe, deopotrivă fizice (ţinea diete, mergea la sală), psihice (uşor ipohondră, sentimental romantică) sau de ordin social (fără bani, mereu în căutarea unui job); vulnerabilă, dar descurcăreaţă. Personajul reapare, însă cu o identitate vagă (remarc şi apreciez în scrisul Laviniei Branişte predilecţia, de data aceasta, pentru naraţiunea la persoana a treia – după mine, semnul maturităţii unui prozator tînăr), fără să reia ticurile şi mărcile comportamentale de altădată (mai puţin ruşinea, cel mai frecvent sentiment al personajelor Laviniei Branişte, sau lipsa banilor şi a unui apartament proprietate personală – situaţia lor socială permanentă), cu o personalitate mai complexă, chiar dacă implicată, în povestiri precum „Albastru“ sau „Escapada“, în relativ aceleaşi scenarii office şi amoroase (ale căror laturi absurde le surprinde, în ambele cazuri, foarte bine).

Am remarcat, şi de data aceasta, femeile bătrîne care, fără a mai fi rudele protagonistei, se numără printre cele mai bine conturate personaje din carte, Lavinia Branişte avînd un ochi foarte bun pentru maniile vîrstei a treia. De altfel, frica de singurătate şi de bătrîneţe se face simţită, într-un fel sau altul, în mai toate cele 19 povestiri ale volumului. Toate bune şi foarte bune; cîteva, cam un sfert, sînt însă de-a dreptul remarcabile prin simţul detaliilor şi insight-ul psihologic al relaţiei dintre personajele de 30 de ani, prinse între propriile nesiguranţe şi însingurări, şi nevoia de apartenenţă. În „Tatăl meu mă aşteaptă la fîntînă“, o fată se întoarce în provincie, acasă la mama ei divorţată, cu gîndul ascuns de a-şi întîlni tatăl, cu care n-a păstrat legătura, şi a obţine de la acesta o mostră de salivă necesară unei analize genetice pentru trasarea hărţii strămoşilor. Întîlnirea dintre cei doi, nenaturală şi stînjenitoare prin context, prilejuită de un scop relativ absurd, are foarte mult dramatism în substraturile psihologice de familie. În povestirea titulară, o altă fată ajunge acasă la un bărbat, pentru prima dată, şi tot baletul ei stîngaci, într-un loc necunoscut şi printre gesturile & gusturile nefamiliare ale bărbatului (creionat, totuşi, cam grosolan), duce la ratarea „escapadei“ culinar-sexuale. „O sută opt“ este, so far, cea mai întunecată povestire a Laviniei Branişte: două surori cu personalităţi diferite se îngrijesc de tatăl lor, care tocmai a avut un atac cerebral, dînd bani în stînga şi-n dreapta în spital. (Raymond Carver are un splendid text despre banii cheltuiţi de un fiu la înmormîntarea tatălui.) „Albastru“ surprinde regulile absurde şi stresul din interiorul unei corporaţii unde viaţa e calculată la minut; în „Anelide“, o fată îngrijeşte o bătrînă, cu speranţa că-i va rămîne casa; în „Duminică“, o altă fată călătoreşte cu un tren întîrziat, după ce a acceptat să facă benevol pe curiera, ducînd o sacoşă cu mîncare unui student străin şi nerăbdător.

Remarcam şi data trecută cîteva elemente comune între ceea ce numeam eu minimalismul autobiografic al Laviniei Branişte şi realismul minimalist, dramatic pe alocuri, practicat pentru prima dată la noua generaţie de scriitori de Sorin Stoica sau Călin Torsan (un alt scriitor care şi-a ridicat propriul scris la un alt nivel). Simţul detaliului, urechea pentru dialog, lejeritatea şi naturaleţea cu care povesteşte sînt remarcabile la această scriitoare cu un fin simţ al (auto)ironiei şi, implicit, cu mult umor; o scriitoare al cărei scris este foarte ancorat în realul social contemporan. Rareori găseşti în literatura română o proză atît de ruptă din realitatea momentului, atît de „adusă la zi“ cu ceea ce se întîmplă în lumea şi la ora în care trăim. Personajele Laviniei Branişte sînt oameni ai acestui timp, predau în şcoli private, lucrează în ONG-uri şi în corporaţii, prinşi în team building-uri sau ocupaţi cu „dezvoltarea personală“ (cîteva proze sînt un fel de office stories), merg la terapie, traduc pentru canale de televiziune, îşi dau doctorate, fac menaj în casele bătrînilor din Spania, folosesc Internetul pentru întîlniri sexuale etc. Lucrurile acestea (unele remarcate şi în romanul Adinei Rosetti, Deadline, sau în poezia lui M. Duţescu, de pildă), deşi pot părea lipsite de importanţă, fac legătura necesară (căci absentă la noi) dintre literatură şi realitatea imediată. În general, scriitorii români nu se inspiră din realitate, cărţile de proză realistă de la noi doar mimează realitatea, descriu ceva ce seamănă cu lumea în care trăim, nu o reproduc întocmai cu mijloacele ficţiunii. Am spus-o şi cu altă ocazie, realitatea socială nu se regăseşte în literatura contemporană, şi e meritul cîtorva prozatori apăruţi în ultimul deceniu, de la Sorin Stoica la Adrian Schiop, că se raportează atît de fidel la realitate. Ei bine, Lavinia Branişte (care, atunci cînd descrie o situaţie, fie că e vorba de grădinărit sau de renovat, ori de muncă într-un call center, descrie în detaliu activitatea respectivă – ceea ce se cheamă meşteşugul scrisului) are acest simţ al percepţiei hiperrealiste, de unde şi senzaţia de naturaleţe şi prospeţime, cu atît mai mult cu cît povestirile „cresc“ din genul de (non)evenimente, din banalităţile existenţei zilnice.

Scrisă curat şi alert, cu o stilistică deja inconfundabilă, cu personaje autentice pentru generaţia de 30 de ani şi subiecte mustind de viaţă, descriind realitatea momentului în care se reflectă condiţii şi conflicte umane actuale, Escapada Laviniei Branişte este prima carte de proză cu adevărat bună a acestui an.

Extras:

„Am intrat în scara blocului cu două sacoşe pline, iar din una mirosea a cartofi prăjiţi calzi şi a ciocănele la rotisor. Tanti de la casă desfăcuse punga specială, după ce-a consultat şi eticheta, ca să se asigure că sînt, într-adevăr, doar ciocănele şi n-am mai strecurat eu între timp şi altceva acolo.

Blocul nostru e foarte mic. Scările sînt foarte înguste, iar apartamentele de cîte două camere sînt prost proiectate pe o suprafaţă care ar fi fost mai potrivită pentru o garsonieră onestă. Nu există bucătărie, ci doar un aragaz şi o chiuvetă în ceea ce ar trebui să fie holul în care te încalţi, iar la baie fac un pas şi, dacă mai vreau să-l fac şi pe al doilea, ajung deja în cadă. Nu există spaţii de depozitare de nici un fel, la mine, de exemplu, nici măcar sub pat nu încape nimic. Vecinii şi-au scos pe hol tot felul de dulăpioare, resturi de mobile sau cutii imporvizate închise cu lacăte, în care-şi mai ţin lucruri. Pe ele sînt ghivece de flori, iar printre ghivece, din loc în loc, cîte o pisică. Pisicile de apartament sînt sperioase. Dacă faci mişcări bruşte, fac şi ele mişcări bruşte şi răstoarnă ghivecele.

Deci am intrat în scară cu mirosul de cartofi prăjiţi după mine şi jena că oricine m-ar suprinde ar gîndi despre mine că nu sînt în stare să-mi fac singură nici măcar atît. Dar sînt sigură că şi vecnii lovesc tigăile de pereţi cînd încearcă să le spele în colţul în care e îngrămădită chiuveta. Pentru mine mîncarea nu merită nici un fel de efort...

Am auzit voci încă de jos, iar cînd am ajuns la doi, trecînd cu greu printre doamna Petreanu de la parter şi dulapurile care ocupau mai mult de jumătate din lăţimea blocului, am picat în mijlocul unei discuţii. Locuiam acolo de aproape un an, dar nu văzusem niciodată mai mult de doi vecini la un loc. Acum erau vreo cinci...

Trebuia să mă storc printre ei, cu tot cu sacoşe, dar mai ales cu sacoşa cu cartofii şi ciocănelele rotisate. Spaţiul mic de la etajul doi se umpluse acum de mirosuld e prăjeli de la Mega, cu care intrasem eu. Ştiau toţi ce am în sacoşă. M-am simţit descoperită. Mi s-a făcut ruşine...” (fragment din povestirea „AXN Crime")
 

972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.
969 15 Banu1 jpg
„Eu, eu, eu… ce plictis” (Cioran)
Eul e pernicios cînd se constituie în focar prioritar al artei, dar el nu intervine monoton, căci manifestările îi sînt multiple și ele reclamă evaluări diverse.
969 16 sus coperta Romila jpg
Bacovia, prima „viață”
Cîteva lucruri evită să facă autorul cu subiectul său și cred că ele sînt esențiale pentru o reușită a genului.
969 16 jos coperta Marius jpg
Riscul de a citi
Citind Lolita în Teheran rămîne prima carte care dezvăluia riscurile de a citi literatură occidentală într-o țară fundamental islamică.
p 17 jpg
Dubla doi
Regizorul Michel Hazanavicius și-a făcut o reputație (pompată, trebuie spus) din voluptatea cu care pastișează mituri ale cinema-ului.
969 17 Breazu jpg
Forme și fonduri
Foarte probabil că acesta este motivul pentru care Stumpwork poate fi tot ceea ce a fost anul trecut New Long Leg, dar este încărcat, pe fond, cu mai multă autonomie, cu mai mult spațiu, cu mai multă atmosferă.
p 23 Intilnirea golului plin cu plinul gol, 1959 jpg
„Arca lui Noe“ și bestiarul braunerian
De la începuturile creației lui Victor Brauner pînă la ultima serie de lucrări consacrată Mitologiilor și Sărbătorii Mamelorîn anul 1965, opera sa este traversată de reprezentări ale păsărilor și animalelor.
Afiș spectacol „Interior Exterior” png
„Interior/Exterior” – Un spectacol al zidurilor pe care le-am ridicat în noi
O radiografie a spaimei, dar și o fotografie a speranței. Un spectacol al zidurilor pe care le-am ridicat în noi, dar pe care le putem ocoli oricînd în pași de dans. Dar cine ne învață să dansăm?

Adevarul.ro

Volodimir Zelensky FOTO Profimedia
The Economist: Încercările armatei ucrainiene de a ocupa Crimeea ar putea duce la disensiuni serioase între Zelensky și liderii occidentali
Revista britanică a relatat că Occidentul se teme de o escaladare a conflictului în cazul unei ofensive a Forțelor Armate ale Ucrainei în Crimeea și de posibila utilizare a armelor nucleare de către Federația Rusă, ca răspuns.
vaccin covid foto Pixabay
COVID-19. Unde putem face vaccinul bivalent în România
La finalul săptămânii trecute a sosit în România vaccinul anti-COVID bivalent, care în statele din Vest se administrează încă din septembrie.
Zimbru Romsilva jpg
Un zimbru impunător, filmat la masă într-o pădure din Parcul Natural Vânători Neamț VIDEO
Cel mai mare mamifer terestru din Europa, zimbrul, are în Parcul Natural Vânători Neamț toate condițiile de hrană și adăpost. Este „la el acasă”, după ce specia a fost reintrodusă în urmă cu câteva decenii.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.