Vacile lui Stalin
● Sofi Oksanen, Vacile lui Stalin, traducere din limba finlandeză de Sigrid Crasnean, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2012.
Da, e acea Sofi Oksanen, finlandeza care ne-a căzut cu tronc pe la începutul anului, cînd i-a fost tradus la Polirom romanul Purificare. Am văzut atunci ce-i poate proza şi ne-am extaziat în masă. O scriitură lapidară şi zguduitoare ca electroşocul, o voce puternică şi bizară, un fenomen!
Acum, cu traducerea (tot la Polirom) a Vacilor lui Stalin, putem vedea şi de unde a pornit Sofi Oksanen, întrucît e vorba de volumul cu care ea debuta ca romancieră, în 2003. Ei bine, n-a pornit de jos, în nici un caz, ci din Vest, adică dintr-o literatură mult mai „occidentală“ decît aceea – „nordică“, tăcută, stranie, cu ikebane din flori de gheaţă – pe care o găseam în Purificare.
În Purificare există pasaje care-ţi pot aminti chiar şi de Herta Müller. În Vacile lui Stalin pasajele gen Herta Müller sînt serios concurate de unele gen Amélie Nothomb – semn că ikebanele, fie ele şi din flori de gheaţă, au avut la origine ceva mai comercial şi mai amestecat, un fel de sorcovă.
Altminteri, acest roman de debut adună mai multe romane la un loc: jurnalul alimentar al unei bulimice anorexice, biografia unei finlandeze de origine estoniană, radiografia tarelor aduse de emigraţie, epopeea estoniană din epoca stalinistă, cronica relaţiilor fino-estoniene din anii ’70 şi pînă în prezent (cu un accent omenesc pe micul trafic de frontieră, prostituţia curentă, înrudirea formală şi înfrăţirea într-o suspiciune reciprocă). Atît de multe buzunare are acest roman, încît ai binişor de căutat dacă vrei să găseşti cheile. În schimb, descoperi aici, ţinută ca într-un marsupiu, o bună parte din povestea ce va ajunge la maturitate în Purificare. Şi mai descoperi înţelesul cinic al anorexiei ca evadare din condiţia la care te-au condamnat nişte politici: „evadarea kilogram cu kilogram“.
