Un desant
● 16 prozatori de azi.lit, volum coordonat de Andreea Răsuceanu, Editura Humanitas, 2018.
În ultimii ani s-au tot făcut „antologii“ de proză şi, din păcate, au ieşit una mai proastă decît alta – dovadă că nici una dintre acestea n-a rămas în amintirea nimănui altcuiva în afara celor implicaţi direct. Motivele nereuşitelor sînt, în primul rînd, lipsa de pricepere şi de fler a coordonatorilor (un antologator bun trebuie să aibă neapărat o privire de ansamblu a cîmpului literar, trebuie să cunoască foarte bine întregul „teritoriu“, nu doar propriul „cartier“, selecţia finală fiind doar vîrful unui aisberg al cărui corp masiv rămîne, în cea mai mare parte, ascuns privirii cititorului). În al doilea rînd, lipsa unor criterii estetice clare şi asumate (se face deseori confuzie între un volum colectiv şi o antologie, diferenţa esenţială fiind între invitaţia trimisă unor autori de a scrie/trimite texte noi, deci încă nevalidate, şi selecţia unor texte dintre cele deja publicate, în baza unui criteriu fie valoric, fie tematic, confuzie care dă o lipsă de reprezentativitate, deopotrivă calitativă şi cantitativă, a literaturii). Şi, în cele din urmă, ideea sau chiar convingerea că o antologie / un volum colectiv este mai important în ansamblul lui decît prin textele sale luate separat şi că, astfel, funcţionează în forţă, ca un „spărgător de gheaţă“ editorială sau comercială (de fapt, cu cît textele sînt mai inegale, cu atît antologia este mai ineficientă).
Un caz aparte îl reprezintă antologiile literaturii de gen (SF, fantasy, horror, mystery, crime, romance, erotic) care, în ultimele două decenii, în ciuda entuziasmului şi eforturilor constante, n-au reuşit să impună sau să profesionalizeze nici măcar o mînă de autori decenţi. Rămîne de văzut dacă lucrurile s-au schimbat anul acesta, cînd au apărut cel puţin şase astfel de antologii de gen (sper să-mi fac curaj să le citesc în curînd pe toate). Ca să închei acest excurs cu două exemple reuşite, cele mai bune antologii din proza românească contemporană (bune în dublul sens al selecţiei textelor şi al reprezentativităţii autorilor) sînt cele făcute pentru export: una pentru spaţiul de limbă germană, Die Entführung aus dem Serail. Rümanische Erzählungen aus den letzten Jahrzehnt (coord. Bogdan-Alexandru Stănescu, Wallstein Verlag, 2017), cealaltă fiind o recent lansată ediţie bilingvă româno-engleză, Romanian Short Fiction. An Anthology / Antologie bilingvă de proză scurtă românească (coord. Lidia Vianu, Editura Muzeului Literaturii Române, 2018). Nu sînt însă în măsură să evaluez traducerile, sper să nu facă deservicii selecţiei.
Noua colecţie „821.135.1 – Scriitori români contemporani“ a Editurii Humanitas a intrat în al doilea an şi a ajuns la zece titluri (două romane fiind, totuşi, reeditări). Ideea unei antologii, deopotrivă cu proză scurtă şi fragmente de roman (după modelul Granta), vine să atragă atenţia asupra colecţiei, dar şi s-o legitimeze în măsura în care face o promisiune de continuitate. (De altfel, această nouă colecţie împreună cu „n’autor“ de la Nemira şi, deocamdată timid, „Avanpost“ de la Paralela 45 pot concura, pentru prima dată cu adevărat în ultimii cincisprezece ani, cu temerara şi longeviva „Ego.Proză“ de la Polirom.) „Cîteva voci sînt deja consacrate, confirmate prin apariţia mai multor volume care au avut parte de o bună receptare în presa culturală, de premii şi distincţii. Alţi autori sînt la început de drum, proaspăt debutaţi cu romane sau volume de povestiri, care au avut de asemenea parte de o bună primire. Scopul a fost de a oferi un eşantion reprezentativ din proza care se scrie astăzi, cu principalele ei tendinţe“, scrie coordonatoarea Andreea Răsuceanu în cuvîntul înainte. De fapt, „autori la început de drum, proaspăt debutaţi“ nu este decît Diana Bădica, singura din antologie, debutată cu poezie în 2014, dar care n-a scos încă o carte de proză (poeta Adela Greceanu a publicat un roman în 2008 chiar în „Ego. Proză“), la extrema cealaltă fiind Vitalie Ciobanu, seniorul antologiei, care a publicat, printre multe alte cărţi, şi un roman, în 1991. Cu aceste două excepţii, selecţia de autori a Andreei Răsuceanu este omogenă şi, în ciuda faptului că, probabil, n-a avut prea mare control în ceea ce priveşte natura textelor (şase fragmente de romane în lucru, restul proze scurte, cele mai multe „scrise special pentru acest volum“) şi valoarea lor (doar cîteva sînt modeste şi/sau scrise căznit), a ieşit un volum consistent, cu multe pagini de proză bună şi foarte bună.
Andreea Răsuceanu mai vorbeşte despre diversitate şi, deşi nu oferă o alternanţă semnificativă, există aici şi pagini de proză realistă, dar şi poematică (Tatiana Ţîbuleac), fantasmatică (Cosmin Perţa), de atmosferă (Bogdan Coşa, Veronica D. Niculescu), aşa cum, pe lîngă naratori convenţionali, există şi voci confesive (Tudor Ganea, Ioana Nicolaie) ori discursive (Corina Sabău). Însă, dacă ar fi să împart prozele în două mari categorii, aş spune că, în vreme ce unii prozatori scriu despre viaţa de acum şi temele prezentului, ceilalţi sînt întorşi înspre trecut (în comunism: Ioana Nicolaie, Corina Sabău, sau imediat după: Vitalie Ciobanu, Mihai Mateiu) sau îşi plasează poveştile într-un timp vag determinat (Dan Coman, Adela Greceanu, Bogdan Coşa).
Gustul meu converge înspre primii şi cred că acestea sînt cele mai bune proze din carte sau, ca să fiu mai specific, cele mai percutante pentru o astfel de antologie destinată unui cititor în căutare de autori şi tendinţe noi: o tînără are o relaţie tensionată pînă la cruzime cu mama ei în social media (Diana Bădica), o femeie plecată la muncă în Italia se întoarce acasă, unde are imaginea degradării şi a iluziei unui viitor tihnit (Lavinia Branişte), un tînăr primeşte un diagnostic grav şi se confruntă cu prima şedinţă de chimioterapie (Tudor Ganea), un publicitar dezabuzat provoacă un accident în timpul unei filmări la Mogoşoaia (Bogdan Răileanu), un asistent pe un platou de filmare rememorează o relaţie din Londra (Augustin Cupşa), un corporatist relocat cu familia la Bruxelles trăieşte spaima de după atentatul de la metrou şi are o aventură cu o colegă, şi ea expată (Sebastian Sifft). Acestea sînt prozele în ton cu vremurile în care trăim, purtînd mărcile prezentului, plasate în situaţii sociale actuale, cu referinţe la zi, proze cosmopolite cu personaje din clasa de mijloc, confruntate cu provocările lumii de azi, deopotrivă dramatice şi cu umor, scrise alert şi într-un limbaj viu, liber, natural. Mă bucur, în mod special, să-i văd pe Răileanu confirmînd, pe Ganea schimbînd registrul (şi făcînd-o foarte bine), pe Sifft îndrăznind mult, deopotrivă tematic şi stilistic (într-o zonă în care pare să se fi aventurat şi Cătălin Pavel, un autor, apropo, care şi-ar fi găsit locul foarte bine în această antologie).
Altfel, am remarcat fragmentele de roman ale lui Dan Coman (mai apropiat, din fericire, de monografia poematică Parohia decît de romanul realist de cuplu Căsnicie), Bogdan Coşa (cu un fragment, dacă nu mă înşel, din acelaşi roman rural ardelenesc cu care a contribuit şi la volumul colectiv Dublă expunere, Editura Trei, 2014) şi Veronica D. Niculescu (fragment de atmosferă, dar cam descriptiv pentru gustul meu). De asemenea, Adela Greceanu este prezentă aici cu a doua proză scurtă din cariera ei (prima fiind publicată în nr. 4 al revistei Iocan), explorînd aceeaşi temă a vieţii la bloc a unor femei singure trecute de vîrsta a doua – aş vedea (şi aş citi cu mult interes) o carte cu proze scurte despre destinele marginale ale unor personaje feminine pitoreşti.
16 prozatori de azi.lit (da, titlul e foarte ciudat) se prezintă ca un fel de desant în măsura în care confirmă nişte autori şi, în acelaşi timp, promite o duzină de cărţi de proză bună şi foarte bună. Va fi interesant de văzut cum îşi vor disputa aceste viitoare cărţi editurile Humanitas, Polirom, Nemira şi Paralela 45 şi, mai ales, ce vor face fiecare în parte pentru viitorul prozei româneşti. Căci a traduce marile (capod)opere premiate ale literaturii universale contemporane nu e cine ştie ce merit.
