„Un canto para la cultura”

Mi-aş fi dorit să fiu săptămîna trecută la Madrid unde s-au lansat, în două seri succesive, traducerile în spaniolă – la Editura Miguel Gómez – ale volumelor Amor intellectualis de Ion Vianu (tradus de Victor Ivanovici) şi Portretul lui M (Retrato de M) de Matei Călinescu (tradus de Ioana Zlotescu). Pe 11 decembrie a avut loc în Sala Presei de la Casa del Lector din Madrid o masă rotundă despre memorii şi jurnale intime, la care au participat psihanalistul argentinian Gustavo Dessal, scriitorul José María Merino (de la Real Academia de la Lengua), criticul (de la ABC Cultural) Mercedes Monmany, hispanistul (de la Atena) Victor Ivanovici, Ion Vianu şi neobosita Ioana Zlotescu, datorită căreia aceste întîlniri au fost posibile. A fost acolo – şi a vorbit despre strania relaţie dintre tată şi fiu – Adriana Călinescu, soţia lui Matei Călinescu. A doua zi, la Centro de Arte Moderno din Madrid, Ioana Zlotescu a organizat o a doua întîlnire prilejuită de publicarea în tandem a acestor două cărţi excepţionale, la care au participat – alături de Ion Vianu şi Victor Ivanovici – scriitorul Blas Matamoro şi jurnalistul Peio H. Riaño. Pare aproape incredibil că o singură persoană a reuşit să pună în mişcare – din pură prietenie pentru Matei Călinescu şi Ion Vianu – atîţia oameni şi atîtea mecanisme (editoriale, cultural-economice) altminteri, mai ales pe timp de criză, destul de restrictive. Şi totuşi, aceeaşi Ioana Zlotescu, cea care pe vremuri zguduia, alături de echipa de la Institutul Cervantes, instituţiile bucureştene, le mişcă acum şi pe cele la Madrid. Am ascultat înregistrările celor două seri (cu nepreţuitul ajutor al Ioanei Anghel, directoarea ICR Madrid) şi n-am nici o rezervă: a fost un eveniment de mare clasă, cum am dori să vedem şi să auzim în continuare, nu numai la Madrid. Cele două lansări succesive au oferit prilejul de a se vorbi despre două cărţi „extraordinare şi complementare“ (cum le-a numit José María Merino), dar şi despre „doi mari umanişti ai vechii Europe“ (Mercedes Monmany).

Cartea lui Matei Călinescu, Portretul lui M (apărută în româneşte în 2003), e un document cutremurător cum rareori cărţile pot fi. Ea aparţine unei zone intermediare – între revelaţie şi ştiinţă –, mai apropiată şi mai necesară decît ne imaginăm de obicei. Ritual christic, revizitare a trecutului dintr-o sfîşietoare perspectivă postumă, încercare liminală de reconstruire a unui spaţiu intermediar, numit „Galaxia M“ – Portretul lui M este descrierea metafizică a unei forma mentis legate de copilărie (aşa cum consideră Matei Călinescu autismul), ce se prelungeşte în viaţa adultă ca un dar, însă şi ca o permanentă suferinţă.

Pregătit de Amintiri în dialog cu Matei Călinescu, Amor intellectualis este romanul formării unui veritabil umanist, dar, în egală măsură, romanul dispariţiei definitive a unei lumi în care idealul umanist era cu putinţă. E romanul căutării drumului propriu, dar şi cel al distrugerii sistematice a oricărei căi veritabile spre sine. E, într-un fel, povestea melancolică a iubirii pentru lumea veche (amor veteris mundi, principiul tatălui) şi un memento pentru definitiva ei dispariţie. La Madrid însă, Ion Vianu a vorbit, în primul rînd, despre scrierea acestei cărţi în cadrul vechii sale relaţii – „de gemeni cu părinţi diferiţi“ – cu Matei Călinescu şi în ultimul an de viaţă al acestuia: „Am început cartea cînd el s-a îmbolnăvit şi am încheiat-o un an şi junătate mai tîrziu, cînd a murit. A apucat să citească cîteva fragmente din ea. În intervalul bolii sale, am putut să scriu ceva despre Matei ca alter ego al meu, dar, cum Je est un autre, atunci cînd scriu despre mine în această carte, eu sînt un personaj; doar cînd scriu despre Matei scriu, de fapt, despre mine însumi. În cartea asta nu e vorba foarte mult despre Matei, dar, de fapt, e vorba mai mult despre el decît despre mine, căci eu sînt doar un personaj.“

„Un canto para la cultura“ a numit José María Merino cartea lui Ion Vianu, citită în oglinda Portretului lui M şi sub semnul inefabil al paternităţii, „o relaţie dramatică şi melancolică a fiului cu tatăl, o relaţie enigmatică ce dă o dimensiune cu totul particulară celor două cărţi“. Lumea din Amor intellectualis i s-a părut scriitorului spaniol asemănătoare lumii lui Thomas Mann din Muntele vrăjit, iar realitatea lumii comuniste – o „specie de paraficţiune“ a memoriei. Despre această lume a vorbit, ca bun cunoscător al ei, Victor Ivanovici. Apropiat de Matei Călinescu, dar, pe vremuri, şi student al lui Tudor Vianu, Victor Ivanovici a pomenit evidenta demonetizare (resemantizare) a „rezistenţei prin cultură“ – moştenirea tatălui în Amor intellectualis, o operă esenţială, în primul rînd, ca „document despre asasinarea elitelor romaneşti“.

Unul dintre cele mai emoţionante momente ale acelei seri madrilene a fost, fără îndoială, intervenţia Adrianei Călinescu, surprinsă de ilustraţia traducerii spaniole a Portretului lui M cu gravura lui Dürer, Melancolia, una dintre imaginile semnificative pentru Matei Călinescu. „Ceea ce a început ca un jurnal al suferinţei“ – a spus Adriana Călinescu – „a devenit, de fapt, spre final, un jurnal al fericirii. Matei a înţeles că fericirea poate coexista cu suferinţa cea mai profundă. Iar acest jurnal depre fiul nostru a devenit o modalitate de autocunoaştere prin iubire.“