Un bilanț
2009 a fost anul în care Herta Müller a luat Premiul Nobel; 2010 a fost anul în care Herta Müller a fost, cu această ocazie, şi tradusă în limba română. Dar şi anul în care scriitoarea a vorbit publicului de pe scena Ateneului. (Dilema veche a dedicat acelei întîlniri dosarul din numărul 347). Evenimentul a agitat o vreme presa; subiectul se cunoaşte, nu-l reiau. Îmi exprim însă relativa dezamăgire personală de a fi constatat că pe cît de subtilă şi de atentă la detalii este scriitoarea în romanele sale, pe atît de rigidă şi de lipsită de nuanţe este în spaţiul public atunci cînd vorbeşte despre chestiunea comunismului. Ca în cazul multor altor scriitori, îi prefer cărţile, nu (neapărat şi) opiniile.
Dacă anul trecut am remarcat revenirea spectaculoasă a prozei scurte, anul acesta volumele bune au fost mai puţine decît degetele unei mîini: Frumoasele străine de Mircea Cărtărescu, Ramona-Vals de Constantin Mateescu şi Capela excomunicaţilor a debutantului Adrian Buzdugan. S-a compensat pe undeva, poate, prin cele cîteva volume colective: Primul meu fum (coord. Andra Matzal), Prima mea călătorie în străinătate (coord. Bogdan Iancu) şi, dacă-mi permiteţi, Iubire 13 (coord. subsemnatul). Romanul a stat mai bine: Marin Mălaicu-Hondrari (Apropierea), Radu Pavel Gheo (Noapte bună, copii!), Ion Vianu (Amor intellectualis), Radu Aldulescu (Ana Maria şi îngerii) şi Gabriela Adameşteanu (Provizorat) au fost cei mai comentaţi romancieri ai anului. A fost salutată şi revenirea lui Ioan Groşan (Un om din Est), în timp ce romanele unor Florin Toma (Oraşul jumătăţilor de înger), O. Nimigean (Rădăcina de bucsau), Radu Paraschivescu (Fluturele negru), Octavian Soviany (Viaţa lui Kostas Venetis), Dan Coman (Irezistibil), Bogdan Suceavă (Noaptea cînd cineva a murit pentru tine) sau ale celor doi foarte buni debutanţi Adina Rosetti (Deadline) şi Cătălin Pavel (Aproape a şaptea parte din lume) aşteaptă încă şi merită să (mai) fie comentate (unele dintre acestea, inclusiv în această pagină). S-au publicat şi „supraromane“ (Maria Manolescu, Ca picăturile de sînge pe linoleumul din lift), şi „superRomane“ (Stoian G. Bogdan, Nu ştiu cîte zile), şi „romane în versuri“ (Caius Dobrescu, Euromorphotikon) sau „romane playlist“ (Mihnea Blidariu, Playlist).
Cele mai bune cărţi de poezie le-au dat, cred eu, Mircea Cărtărescu (Nimic, un volum cu poeme scrise la începutul anilor ’90) şi Ion Mureşan (cartea Alcool, un volum îndelung aşteptat, cu destule poeme cunoscute deja de prin reviste şi din lecturi publice), dar cărţile unor Ioan Moldovan (Mainimicul), Robert Şerban (Moartea parafină), Doina Ioanid (Ritmuri de îmblînzit aricioaica), V. Leac (Toţi sînt îngrijoraţi) sau Rita Chirian (poker face), care au publicat pe final de an, îmi pot schimba impresia. Alte cărţi bune şi comentate au fost de-a viul de Teodor Dună şi controversata Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc realizată de Daniel D. Marin. Am remarcat însă numărul mare de reeditări: Ieudul fără ieşire de Ioan Es. Pop, Spitalul manechinelor şi Dactilografa de noapte de Nora Iuga, Blindajul final de Angela Marinescu, un prim volum din Opera poetică a lui Leonid Dimov, precum şi Aerul cu diamante, volumul colectiv al optzeciştilor Cărtărescu, Coşovei, Iaru şi Stratan. Tot o reeditare fiind şi volumele (într-unul singur) Overdose & Napalm d’Or de Daniel-Silvian Petre (vocalist Survolaj, Petre & Kindlein), muzicienii avînd parte anul acesta de cîteva interesante publicări: pe lîngă romanul lui Mihnea Blidariu (vocalist Luna Amară), vezi şi debutul postum cu poezie şi texte al folkistului Nicu Vladimir, autobiografia tot postumă a lui Béla Kamocsa (Phoenix, Gramofon, Bega Blues Band) sau volumul de versuri/haikuri al cantautorului Dinu Olăraşu, Vamă.
Alte reeditări importante fiind toate din zona criticii şi istoriei literare: Postmodernismul românesc de Mircea Cărtărescu, Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989 de Florin Manolescu şi Literatura română sub comunism 1948-1964 de Eugen Negrici. Apropo de comunism, ţin să remarc cîteva contribuţii esenţiale: Instituţii literare în comunismul românesc de Ioana Macrea-Toma, Literatura în totalitarism. 1955-1956. Clasicizarea realismului socialist de Ana Selejan şi Literatura şi artele în România comunistă 1948-1953 de Cristian Vasile. Cărţile de publicistică pe care le-aş recomanda oricînd, oricui: 20/22. Douăzeci de ani de texte de Dan Perjovschi (extraordinare comentarii socio-politice despre România ultimului deceniu), Cartea întrebărilor de Ioana Pârvulescu (un splendid epistolar pe teme literare) şi 101 cuvinte argotice de Rodica Zafiu (prima carte despre argoul românesc). Dar cele două apariţii absolute ale anului, contribuţii fundamentale pentru cultura română, sînt Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură de Andrei Oişteanu şi Istoria benzii desenate româneşti de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu. În mod normal, acestea ar trebui să fie cele mai premiate cărţi din 2010.
Ţin să amintesc ancheta din luna martie a Adevărului literar & artistic dedicată celor mai bune romane ale ultimului deceniu. Criticii (Ion Bogdan Lefter, Dan C. Mihăilescu, Simona Sora, Mihai Iovănel, Andrei Terian, Paul Cernat, Al. Cistelecan, Daniel Cristea Enache, Alex. Ştefănescu şi subsemnatul) au ales astfel: 1) Trilogia Orbitor de Mircea Cărtărescu; 2) Asediul Vienei de Horia Ursu; 3) Teodosie cel Mic de Răzvan Rădulescu; 4) Pupa Russa de Gheorghe Crăciun; 5) Povestea Marelui Brigand de Petru Cimpoeşu.
Dintre traduceri, aş remarca: Thomas Pynchon – Curcubeul gravitaţiei (trad. Rareş Moldovan), John Updike – Rabbit e bogat (trad. George Volceanov), Georges Perec – Dispariţia (trad. Şerban Foarţă), precum şi demararea integralei Beckett de la Polirom, editură care, spre lauda ei, continuă să traducă foarte repede noile cărţi ale unor Eco, Roth, Pamuk sau Rushdie.
Trei festivaluri tinere au mai colorat peisajul literar: FILB, cel de poezie de la Bistriţa şi „Literatură şi vin“ de la Timişoara. La fel, salut şi cele cîteva edituri mici care încep să facă concurenţă mainstream-ului editorial: Tracus Arte, Casa de pariuri literare sau Charmides, aşa cum Paralela 45, ART sau Trei par să fie tot mai interesate de literatura română contemporană, oferind alternative serioase scriitorilor. De altfel, dacă lucrurile nu se schimbă în următorii ani (menţionez, în paranteză, demararea colecţiei de e-book a Humanitas-ului), prevăd o migrare a scriitorilor către editurile mici, dispuse să investească mai mult în promovare, sau către mediul online. Sînt scriitori români care, dacă şi-ar publica singuri pe Internet cărţile, ar cîştiga mai mulţi bani din scrisul lor decît obţin acum de la editurile care, atîta timp cît continuă să ţină secret tirajele cărţilor, nu fac decît să întreţină suspiciunile cu privire la corectitudinea lor. Deocamdată, nici un scriitor cu priză la public n-a încercat la modul serios self publishing-ul, iar prestigiul publicării pe hîrtie rămîne puternic. Viitorul se anunţă însă agitat & interesant.
