Ultimul interviu

Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Ultimul interviu jpeg

● Măştile lui M.I., Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Editura Humanitas, 2012. 

M. Ivănescu a murit, în vîrstă de 80 de ani, pe 21 iunie 2011, la nici două luni după aceste cinci întrevederi avute cu Gabriel Liiceanu, astfel că volumul de faţă nu este doar cel mai lung interviu luat vreodată poetului, este şi cel din urmă. Un dialog, trebuie s-o spun, surprinzător, întrucît cele două personaje vin din lumi culturale diferite, dar cu atît mai savuros. De altfel, interesul lui Gabriel Liiceanu pentru poezia lui M. Ivănescu trebuie că e de dată recentă şi a necesitat o oarecare documentare, atît critică, cît şi biografică. Cert este că prezentul volum în dialog reprezintă, pentru biografia acestui extraordinar poet în continuare prea puţin cunoscut, ceea ce, la sfîrşitul anilor ’90, Postmodernismul românesc a reprezentat pentru opera sa, Mircea Cărtărescu fiind cel care a vorbit despre postmodernismul poeziei lui M. Ivănescu, impunîndu-l dintr-odată în atenţia unei noi generaţii de studenţi şi într-o lectură proaspătă. În urma acestui volum, ar fi de dorit ca Editura Humanitas, beneficiind de prestigiul său popular, să-i şi reediteze poezia (ultima antologie din opera lui M. Ivănescu, realizată de Matei Călinescu, datează din 2003) pentru o mai bună răspîndire şi cunoaştere a acestui cu adevărat mare poet, unul dintre cei mai originali şi mai valoroşi poeţi postbelici. Şi nu doar de la noi.

Pentru cei care cunoşteau firea reclusivă a poetului rămas fără vedere în ultimii ani, dialogul debutează neaşteptat de emoţionant; de fapt, de-a dreptul copleşitor, cu un M. Ivănescu dispus să se deschidă cu totul, vorbind despre morţile fraţilor săi ca despre momentele care şi-au pus definitiv şi în mod esenţial amprenta pe propria existenţă. Mai întîi, moartea surorii sale, în vîrstă de numai zece ani, cu exact un an înaintea naşterii poetului: „Am apărut pe lume, cum să vă spun?, ca să umpu un gol, ca o compensare. Existenţa mea nu e decît obiectivarea unui regret legat de o pierdere dureroară. Părinţii mei, concepîndu-mă, au simţit nevoia unei consolări sau, mai degrabă, a unei consolidări. Am apărut ca urmare a unui calcul“. Apoi, sinuciderea anunţată şi regizată a fratelui său, Emil Ivănescu, la vîrsta de 22 de ani, o sinucidere mai întîi amînată datorită (din cauza?) unui concert de pian, apoi eşuată de cîteva ori, în aceeaşi noapte, din cauza ineficienţei metodelor alese.

Mărturiseşte poetul: „Cum să trăieşti mulţumit cu moştenirea asta? Cu senzaţia stranie că trăieşti cumva pe spezele fraţilor morţi?... Am intrat în viaţă în locul surorii mele şi am trăit tot timpul în umbra morţii fratelui meu. A posibilului pe care el l-a ratat şi pe care eu nu l-am putut, în locul lui, realiza. Pentru că el, el era cu adevărat genial. Eu am avut doar calităţile lui secunde“. Are dreptate Gabriel Liiceanu, în textul de introducere al volumului, cînd vorbeşte despre „existenţialismul exacerbat“ al poetului şi despre „înşurubarea tenace în propriul destin individual“ ca efect al acestor tragedii originare, explicînd, astfel, abandonul social şi completa sa indiferenţă faţă de Istorie sau chiar faţă de propria operă. Jurnalist la Agerpress, unde „fabrică“ ştirile dezinformării ideologice, M. Ivănescu este perfect opac la ororile politice din jur, iar cînd afirmă cu seninătate că a intrat în Partid doar pentru a obţine o casă cu curte pentru pisicile sale, îl lasă perplex pe principialul şi intransigentul moral Gabriel Liiceanu, care se străduieşte să-l convingă că, în lipsa credinţei politice, totul nu este decît un tîrg cu diavolul. „Admit însă că viaţa, în măsura în care-ţi scoate în faţă la tot pasul tîrguri, este diavolească. Pînă la urmă, alegerea este între diferite feluri de tîrguri. Iar cînd eşti pus în faţa unei alegeri, ceea ce poţi face e să ieşi cît mai puţin mototolit din ea“, adaugă Gabriel Liiceanu, la care M. Ivănescu răspunde: „Da, numai că, prin faptul că această parte a vieţii e diavolească, se dovedeşte a fi neserioasă şi neesenţială. Pentru mine, lucrurile astea nu au nici un fel de importanţă. Ce înseamnă adeziunea formală la un partid cînd trăieşti în copilărie ce am încercat eu să vă povestesc? Care dramă a aderării la un partid? Ce importanţă are?“.

Anistoric, apolitic şi amoral, persifînd Istoria pentru al cărei grotesc are un simţ special, borgesian atunci cînd spune despre sine că poate a fost, fără s-o ştie, „ofiţer sub acoperire“, numai aşa s-ar explica cursivitatea şi ascendenţa carierei sale, sau cînd, în Lumea, revista de politică externă a Partidului, semnează cu pseudonim ştiri politice cărora le dă titluri de fabule (un tipar care i s-ar putea aplica perfect şi lui Mircea Horia Simionescu – versantul în proză al lui M. Ivănescu –, gazetar la Scînteia, apoi funcţionar pe lîngă CC al PCR şi în Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste), M. Ivănescu face figura unui personaj portretizat în negativul lui Gabriel Liiceanu. Respectuos, dar mai mereu stupefiat de răspunsurile „iresponsabile“ moral/politic/istoric ale poetului, Gabriel Liiceanu citează din Soljeniţîn, dar la urmă tot el îi aduce ca referinţă, în acelaşi text introductiv, pe Ilf şi Petrov, pentru a explica atitudinea lejeră a poetului care, imunizat de propriile morţi din familie, nu a mai fost marcat de latura criminală a Istoriei, văzînd doar spectacolul comic în care evoluau actorii ei imbecili. Nici lipsa unui proiect personal sau al unui ideal cultural nu-i este uşor de înţeles celui care a dat, în epocă, Jurnalul de la Păltiniş: „Nu năzuiaţi să ajungeţi undeva, să deveniţi ceva anume, să faceţi ceva care să vă placă?“, întreabă Gabriel Liiceanu, la care M. Ivănescu răspunde: „Ştiam că nu pot ajunge nimic... Ştiam de ce Partidul îşi întăreşte unitatea epurîndu-se în permanenţă (de elementele contrarevoluţionare!), de ce trebuie respectată unitatea monolitică a partidului, de ce nu trebuie tolerate curentele alternative sau disidente. Pentru mine lucrurile erau limpezi“; pentru a conchide, retoric, Gabriel Liiceanu: „Şi-atunci, pe ce teren al vieţii evoluaţi? Trăiaţi aşa, au fur et à mesure?“. Şi tot aşa, unul propunînd rezistenţa în Istorie prin morală şi cultură, celălalt răspunzîndu-i cu evaziunea prin alcool şi literatură în mijlocul pisicilor. (Fac aici o paranteză pentru a remarca, totuşi, critica prea aspră pe care Gabriel Liiceanu i-o aplică lui Tudor Vianu, cel apreciat de Lucian Boia, în Capcanele istoriei, drept „cel mai ponderat dintre «colaboraţionişti», exact opusul avîntatului Călinescu“.) Această diferenţă de raportare la Istorie între cei doi scriitori – mai puţin radicală decît ar părea la prima vedere; în fond, amîndoi scriitorii au practicat evaziunea, doar că unul a tratat-o cu lejeritate şi alcool, celălalt a transformat-o în manifest cultural – face însă dialogul cu atît mai interesant şi trebuie să laud reproducerea naturală, neredactată excesiv, a dialogului, forma lui dinamică şi vie, cu întreruperi şi exclamaţii sau, dimpotrivă, cu întinse rememorări.

Continuînd conversaţia într-un contradictoriu extrem de agreabil, deseori plin de umor, cei doi nu „se-nţeleg“ nici cînd M. Ivănescu se recuză ca poet, autoprezentîndu-se drept un versificator ocazional, la comandă, un bricoleur şi un traducător din obligaţie care n-ar fi putut conferenţia despre autorii traduşi („Vai, vai, vai! Cum diminuaţi totul! Cum vă diminuaţi! Cum vă diminutivaţi!“, exclamă Gabriel Liiceanu, excedat de modestia mai mult sau mai puţin jucată a poetului căruia îi remarcă „prodigioasa stilistică a autopersiflării“). Sînt nenumărate alte lucruri admirabile în dialogul celor doi, de la anecdotele politice, cu pisici şi cele bahice (un ospătar sibian îl confunda pe poet cu Noica: „Mă şi flata. Aş fi riscat să mă confunde cu Cezar Ivănescu, aşa încît preferam să mă confunde cu Noica“), la portretele Stelei Ivănescu (insensibilă, cel puţin aparent, la poezia soţului: „«Ai scris tu în viaţa ta o poezie, măcar una, la fel de bună ca oricare poezie de Sorescu?»“) sau al lui Matei Călinescu (cel care „practica îmbrăţişările“). Ce mai, o carte minunată care sporeşte înmiit dorul de M. Ivănescu!

964 16 coperta jpg
Febra etică
Ca o concluzie, atît Mariana Marin, cît și Mariana Codruț practică o literatură în răspăr cu poetica dominantă a generației ’80, dar nu într-un mod manifest, ostentativ.
964 17 Va urma  Pe planeta Oglinda foto Marius Sumlea 1 jpg
La 146 km de război. Teatru la Piatra Neamț
Ce regăsesc la fiecare ediție a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț este un efort de adecvare la problematicile momentului, la crizele lumii și la ideile ce se dezbat, un efort care face festivalul viu, vibrant, departe de formatul obosit de „vitrină” teatrală.
964 23 png
Lucrările maeștrilor peisagiști britanici (și nu numai) la București
Pavilioanele Art Safari sînt deschise publicului pînă la 11 decembrie și, cu siguranță, promit o experiență vizuală memorabilă.
afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.

Adevarul.ro

Vot plenara Parlamentul European FOTO EPP Facebook
Parlamentul European cere suplimentarea bugetului cu 300 de milioane de euro
Parlamentul European solicită suplimentarea bugetului european de anul viitor cu 300 de milioane de euro pentru combaterea prețurilor la energie, incluzând fonduri pentru aderarea României la Schengen
Marian Petria FOTO arhiva personala (3) jpg
Marian Petria, paralimpic de Cartea Recordurilor. A învins soarta și a devenit campion
Marian Petria s-a născut cu grave deficiențe fizice, dar și-a învins handicapul și a obținut 50 de medalii în atletism. A urmat liceul scriindu-și lecțiile cu nasul și a luat Bacalaureatul din prima.
tiruri 2 jpg
Două tiruri s-au ciocnit pe DN25. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind grav rănit
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă noapte, pe DN 25, în județul Galați. Două tiruri s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului puternic un șofer a rămas încarcerat, fiind grav rănit.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.