Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian
● Radu Paraschivescu, Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian, Editura Humanitas, 2011.
Mă gîndesc că n-o fi sfîrşitul lumii dacă, la acest început de 2012, n-o să povestesc despre o traducere, ci despre o traducătoare. Care traducătoare – Antoaneta Ralian, decana tălmăcirilor noastre din engleză – are 87 de ani, 60 de ani de căsnicie, 55 de ani de fumat, peste 120 de titluri onorate, un premiu de traducere care-i poartă numele, plus un umor elegant şi generos, numai bun pentru a istorisi, cu un sfîrîit ca de şampanie în cupă, despre ale vieţii chestii, socoteli, aspecte. Destăinuirile sale – stîrnite de un Radu Paraschivescu desăvîrşit în manierele iscodirii călduroase – schiţează biografia unei fiinţe care a păstrat „o mare şi intactă facultate de-a admira şi de-a se entuziasma“. Lucru oarecum imens, mai ales că vremurile au ţinut, la un moment dat, să-i pună o stea galbenă în piept (anii războiului) sau au împins-o să „epureze“ bibliotecile de scriitorii „neconformi“ (anii ’50). La Antoaneta Ralian însă, pînă şi destinul are simţul umorului: pe unii dintre autorii cenzuraţi atunci avea să-i traducă ea însăşi, cîteva decenii mai tîrziu.
Cum să nu-ţi cadă drag un asemenea personaj? Mai ales cînd zice: „Adeseori m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să cred în Dumnezeu“; sau cînd recunoaşte că „Sanie cu zurgălăi“ s-a născut în familia sa; sau cînd vorbeşte despre scrisorile de „femeie simplă“ primite de la Iris Murdoch; sau cînd comentează schimbările petrecute în înjurăturile contemporane; sau cînd, într-un interviu pe care i-l ia lui Amos Oz în 2004, vezi cu ce delicată modestie traduce you-ul adresării (el, 65 de ani, e „dumneavoastră“; ea, 80 de ani, e „dumneata“).
Păcat că Antoaneta Ralian nu a avut ocazia să fie şi soacră. Ar fi fost una genială şi complet adorabilă.
