Scene din Epoca de Aur

Publicat în Dilema Veche nr. 491 din 11-17 iulie 2013
Scene din Epoca de Aur jpeg

● Veronica D. Niculescu, Roşu, roşu, catifea – povestiri cu î din i, Casa de Pariuri Literare, 2012.

Anul trecut, adică în cel mai sărac an pentru proza scurtă din ultimul deceniu, apărea volumul Veronicăi D. Niculescu (al treilea de proză scurtă, după Adeb, Limes, 2004, şi Orchestra portocalie, Cartea Românească, 2008), un volum conceptual, prin temă, de 15 schiţe şi povestiri plasate în perioada anilor 1971-1990, un fel de amintiri/scene/secvenţe din Epoca de Aur. Subtitlul cărţii, „povestiri cu î din i“, desemnînd, ca şi la Radu Pavel Gheo, delimitarea istorică prin convenţia ortografică; motto-ul despre natura memoriei; specificarea anului imediat după titlul fiecărei proze; plus confesiunea autoarei despre necesitatea rememorării, toate acestea marchează şi definesc cît se poate de apăsat, ostentativ chiar, natura demersului ficţional de faţă. Spune autoarea, la finalul cărţii, într-un text confesiv care nu prea-şi avea rostul: „Pentru că uităm, pentru că uit, pentru că am uitat deja prea multe, pentru că ai ştiut cîndva şi nu prea mai ştii acum şi te temi că-n curînd n-o să mai ştii aproape deloc, pentru că n-ai ştiut nicicînd şi nu ştii acum şi de-aceea nici n-ai cum să mai ştii vreodată, pentru asta se procedează la înălţatul ciobului de amintire spre cer. Cu grijă la muchii...“ (Fac aici o paranteză pentru a remarca faptul că acesta este primul volum individual de proză scurtă tematică inspirat de comunism, după o serie de volume colective: În căutarea comunismului pierdut, Paralela 45, 2001; Cartea roz a comunismului, Versus, 2004; Cum era? Cam aşa..., Curtea Veche, 2006; sau chiar Răcani, pifani şi veterani, Humanitas, 2008; şi Primii mei blugi, ART, 2009; dar şi altele, mai eseistice, mai biografice sau de istorie orală, cu tangenţe literare mai mici.)

Spuneam mai sus că specificarea anilor după titlu sau confesiunea autoarei despre necesitatea rememorării mi se pare că nu-şi aveau rostul, căci povestirile de faţă nu relatează nimic spectaculos, iar scenele nu sînt atît de determinate temporal. Pentru că avem de-a face, de fapt, cu un minimalism sentimental în care secvenţele decupate în aceste proze redau mai degrabă decorul şi atmosfera, inventariază obiectele, conturează micul univers studenţesc sau domestic al familiei din perioada comunistă cu micile griji şi nevoi cotidiene. Doar două-trei proze au încărcătură cu adevărat dramatică – o scenă de cămin studenţesc în care se încearcă o metodă naivă de avort („Cărămida“), un drum cu trenul după o înmormîntare („Sfoara“) şi inspecţia Sanepidului acasă la un strîngător de gunoaie („Roşu, roşu, catifea“) –, în rest povestirile surprind gesturi şi momente fără o istorie propriu-zisă, alta decît la nivel personal – o parte dintre personaje revin, schimbîndu-şi rolurile în funcţie de povestire: însoţindu-şi fratele mai mare, un băieţel iese pentru prima dată din perimetrul casei şi din universul familiei; aşa cum o fetiţă este trimisă de părinţi, odată cu seara, să-şi aducă sora acasă de la joacă; aventura unei cozi la ulei; discuţia mamă – fiică despre posibilitatea unui papricaş din carne de pasăre, orice pasăre, chiar şi vrabie; apoi, un băieţel refuză să mănînce fasole; o gospodină găteşte un peşte; două studente merg să depună jurămîntul în serviciul militar...

Spre deosebire de ceilalţi – destul de puţini – recenzenţi ai cărţii, lectura acestor povestiri nu m-a entuziasmat. Ca şi în cazul volumului precedent, Orchestra portocalie (din care cu adevărat reuşită nu este decît o singură proză: „Capul sus!“), Veronica D. Niculescu foloseşte genul de narator omniscient (relatînd, de cele mai multe ori, în stilul indirect liber – boala cronică a prozei româneşti contemporane!), care nu-l lasă pe cititor să vadă nimic, pentru că spune el totul cît mai explicit, astfel încît să nu existe nici cea mai mică ambiguitate cu privire la psihologia şi emoţiile personajului, cu atît mai puţin la acţiunile sale, motivaţiile şi consecinţele lor. Cînd, din al doilea paragraf, naratorul spune că micuţul Grigore „nu cunoştea decît lumea din faţa blocului, banca de sub sălcii, aleea scurtă care duce, printr-un gang, la alimentară, dar cel mai bine ştia lumea dintre cei patru pereţi ai camerei etc...“ (unde cuvîntul „lumea“ este, după cum se vede, reluat), e clar că băieţelul va descoperi „lumea“ de dincolo de „lumea“ pe care o cunoştea el pînă atunci, deci ştii la ce să te aştepţi, ţi se spune deja despre ce va fi vorba, eşti pregătit pentru tipul de emoţie care urmează. Toate povestirile au acest tip de sublinieri şi marcaje, de intervenţii şi exclamaţii din off, de avertismente şi sfaturi, pentru ca nu cumva să ratezi drumul indicat strict de un narator-dictator, indiscret cu personajele şi intruziv cu cititorul, care-ţi spune cum trebuie să citeşti şi ce trebuie să înţelegi, care interzice – deopotrivă personajelor şi cititorului – orice libertate, care nu lasă loc de ambiguitate şi mister, căci viaţa este decriptată şi explicată în cele mai mici detalii. Dar ce fel de literatură e asta!? Spre exemplu, în povestirea „Fericiri aiuritoare“, despre aventura de a sta la coadă la ulei, există fraze-moartea-pasiunii-lecturii, precum: „Clipele acestea trebuie văzute cu încetineala din viaţa unei păsări“, „Clipele care urmează trebuie imaginate cu viteza cu care se scurg treizeci de ani“ – de ce „trebuie“ şi de ce e nevoie de această indicaţie, n-ar fi trebuit ca desfăşurarea acţiunii să-şi impună singură ritmul? Cînd două fete fac, în sfîrşit, pipi după căutarea îndelungată a unei toalete, ele „deodată icniră şi atunci, doamnelor şi domnilor, uşurarea, o uşurare de nespus, o nespusă uşurare“ – asta ca să fie clar că ele s-au uşurat, la propriu şi la figurat. Cînd lacrimile unei fetiţe „vor fi nemaipomenite, nemaipomenit de mari, nemaipomenit de ascunse“ ni s-a spus deja totul, fără să fi văzut, de fapt, nimic. Naratorul de aici nu-ţi va arăta niciodată lacrimile astea „nemaipomenit de mari“, nu te va lăsa pe tine, cititorul, să bănuieşti cît de „nemaipomenit de ascunse“ sînt ele, va face el totul în locul tău, stricîndu-ţi orice plăcere a căutării, a descoperirii şi a înţelegerii pe cont propriu. Pentru că prezenţa şi subiectivitatea (de secol XIX) a naratorului omniscient impersonal, acest fel afectat, exclamativ, sentimental de a povesti, de a face poezie în proză, anunţînd/însoţind/înlocuind acţiunile cu epitete şi metafore, anulează orice formă de emoţie. Ca să însemne ceva, lacrimile trebuie văzute, nu povestite. Or, naratorul este atît de prezent în text, încît te izbeşti de el ca de un obiect străin, inclusiv în momentul în care vrea să-şi impună tonul şi deschide povestirile cu asemenea fraze de compunere şcolară: „E ora dulce a siestei, în calde şi luminoase cuibare“ sau „Seri de vară, inubliabile seri de vară sub salcie.“ Acestea nu sînt fraze, acestea sînt buruieni!

Cea mai bună povestire din carte nu este cea titulară (neverosimil de coerent narată indirect, la persoana întîi, de către un bărbat cu probleme psihice), ci „Sfoara“, unde o femeie, întorcîndu-se, de Revelion, singură în tren, de la înmormîntarea tatălui ei, de care a fugit cu multă vreme în urmă, dezvoltă o relaţie ciudată, trecînd de la frică la empatie, cu un controlor libidinos-sufletist-demn-de-milă. (Nimerită trimiterea lui Bogdan-Alexandru Stănescu la „Arborele nopţii“ a lui Truman Capote!) Nu este o povestire lipsită de emfazele inutile, enervante, ale naratorului, sau de gafe stilistice (folosirea inadecvată a perfectului simplu pentru un trecut care depăşeşte 24 de ore, spre exemplu), dar este singura care păstrează cu adevărat ceva din drama şi misterul naturii umane. Am insistat, fără absolut nici o plăcere, pe aceste probleme de naratologie şi de stilistică, mai întîi din frustrarea că potenţialul multor povestiri n-a fost valorificat, apoi, din respectul şi chiar simpatia faţă de o scriitoare atît de fidelă genului scurt şi coautoare, împreună cu Emil Brumaru, a unui minunat basm erotic: Basmul Prinţesei Repede-Repede (Polirom, 2009).

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.