Scene din Epoca de Aur

Publicat în Dilema Veche nr. 491 din 11-17 iulie 2013
Scene din Epoca de Aur jpeg

● Veronica D. Niculescu, Roşu, roşu, catifea – povestiri cu î din i, Casa de Pariuri Literare, 2012.

Anul trecut, adică în cel mai sărac an pentru proza scurtă din ultimul deceniu, apărea volumul Veronicăi D. Niculescu (al treilea de proză scurtă, după Adeb, Limes, 2004, şi Orchestra portocalie, Cartea Românească, 2008), un volum conceptual, prin temă, de 15 schiţe şi povestiri plasate în perioada anilor 1971-1990, un fel de amintiri/scene/secvenţe din Epoca de Aur. Subtitlul cărţii, „povestiri cu î din i“, desemnînd, ca şi la Radu Pavel Gheo, delimitarea istorică prin convenţia ortografică; motto-ul despre natura memoriei; specificarea anului imediat după titlul fiecărei proze; plus confesiunea autoarei despre necesitatea rememorării, toate acestea marchează şi definesc cît se poate de apăsat, ostentativ chiar, natura demersului ficţional de faţă. Spune autoarea, la finalul cărţii, într-un text confesiv care nu prea-şi avea rostul: „Pentru că uităm, pentru că uit, pentru că am uitat deja prea multe, pentru că ai ştiut cîndva şi nu prea mai ştii acum şi te temi că-n curînd n-o să mai ştii aproape deloc, pentru că n-ai ştiut nicicînd şi nu ştii acum şi de-aceea nici n-ai cum să mai ştii vreodată, pentru asta se procedează la înălţatul ciobului de amintire spre cer. Cu grijă la muchii...“ (Fac aici o paranteză pentru a remarca faptul că acesta este primul volum individual de proză scurtă tematică inspirat de comunism, după o serie de volume colective: În căutarea comunismului pierdut, Paralela 45, 2001; Cartea roz a comunismului, Versus, 2004; Cum era? Cam aşa..., Curtea Veche, 2006; sau chiar Răcani, pifani şi veterani, Humanitas, 2008; şi Primii mei blugi, ART, 2009; dar şi altele, mai eseistice, mai biografice sau de istorie orală, cu tangenţe literare mai mici.)

Spuneam mai sus că specificarea anilor după titlu sau confesiunea autoarei despre necesitatea rememorării mi se pare că nu-şi aveau rostul, căci povestirile de faţă nu relatează nimic spectaculos, iar scenele nu sînt atît de determinate temporal. Pentru că avem de-a face, de fapt, cu un minimalism sentimental în care secvenţele decupate în aceste proze redau mai degrabă decorul şi atmosfera, inventariază obiectele, conturează micul univers studenţesc sau domestic al familiei din perioada comunistă cu micile griji şi nevoi cotidiene. Doar două-trei proze au încărcătură cu adevărat dramatică – o scenă de cămin studenţesc în care se încearcă o metodă naivă de avort („Cărămida“), un drum cu trenul după o înmormîntare („Sfoara“) şi inspecţia Sanepidului acasă la un strîngător de gunoaie („Roşu, roşu, catifea“) –, în rest povestirile surprind gesturi şi momente fără o istorie propriu-zisă, alta decît la nivel personal – o parte dintre personaje revin, schimbîndu-şi rolurile în funcţie de povestire: însoţindu-şi fratele mai mare, un băieţel iese pentru prima dată din perimetrul casei şi din universul familiei; aşa cum o fetiţă este trimisă de părinţi, odată cu seara, să-şi aducă sora acasă de la joacă; aventura unei cozi la ulei; discuţia mamă – fiică despre posibilitatea unui papricaş din carne de pasăre, orice pasăre, chiar şi vrabie; apoi, un băieţel refuză să mănînce fasole; o gospodină găteşte un peşte; două studente merg să depună jurămîntul în serviciul militar...

Spre deosebire de ceilalţi – destul de puţini – recenzenţi ai cărţii, lectura acestor povestiri nu m-a entuziasmat. Ca şi în cazul volumului precedent, Orchestra portocalie (din care cu adevărat reuşită nu este decît o singură proză: „Capul sus!“), Veronica D. Niculescu foloseşte genul de narator omniscient (relatînd, de cele mai multe ori, în stilul indirect liber – boala cronică a prozei româneşti contemporane!), care nu-l lasă pe cititor să vadă nimic, pentru că spune el totul cît mai explicit, astfel încît să nu existe nici cea mai mică ambiguitate cu privire la psihologia şi emoţiile personajului, cu atît mai puţin la acţiunile sale, motivaţiile şi consecinţele lor. Cînd, din al doilea paragraf, naratorul spune că micuţul Grigore „nu cunoştea decît lumea din faţa blocului, banca de sub sălcii, aleea scurtă care duce, printr-un gang, la alimentară, dar cel mai bine ştia lumea dintre cei patru pereţi ai camerei etc...“ (unde cuvîntul „lumea“ este, după cum se vede, reluat), e clar că băieţelul va descoperi „lumea“ de dincolo de „lumea“ pe care o cunoştea el pînă atunci, deci ştii la ce să te aştepţi, ţi se spune deja despre ce va fi vorba, eşti pregătit pentru tipul de emoţie care urmează. Toate povestirile au acest tip de sublinieri şi marcaje, de intervenţii şi exclamaţii din off, de avertismente şi sfaturi, pentru ca nu cumva să ratezi drumul indicat strict de un narator-dictator, indiscret cu personajele şi intruziv cu cititorul, care-ţi spune cum trebuie să citeşti şi ce trebuie să înţelegi, care interzice – deopotrivă personajelor şi cititorului – orice libertate, care nu lasă loc de ambiguitate şi mister, căci viaţa este decriptată şi explicată în cele mai mici detalii. Dar ce fel de literatură e asta!? Spre exemplu, în povestirea „Fericiri aiuritoare“, despre aventura de a sta la coadă la ulei, există fraze-moartea-pasiunii-lecturii, precum: „Clipele acestea trebuie văzute cu încetineala din viaţa unei păsări“, „Clipele care urmează trebuie imaginate cu viteza cu care se scurg treizeci de ani“ – de ce „trebuie“ şi de ce e nevoie de această indicaţie, n-ar fi trebuit ca desfăşurarea acţiunii să-şi impună singură ritmul? Cînd două fete fac, în sfîrşit, pipi după căutarea îndelungată a unei toalete, ele „deodată icniră şi atunci, doamnelor şi domnilor, uşurarea, o uşurare de nespus, o nespusă uşurare“ – asta ca să fie clar că ele s-au uşurat, la propriu şi la figurat. Cînd lacrimile unei fetiţe „vor fi nemaipomenite, nemaipomenit de mari, nemaipomenit de ascunse“ ni s-a spus deja totul, fără să fi văzut, de fapt, nimic. Naratorul de aici nu-ţi va arăta niciodată lacrimile astea „nemaipomenit de mari“, nu te va lăsa pe tine, cititorul, să bănuieşti cît de „nemaipomenit de ascunse“ sînt ele, va face el totul în locul tău, stricîndu-ţi orice plăcere a căutării, a descoperirii şi a înţelegerii pe cont propriu. Pentru că prezenţa şi subiectivitatea (de secol XIX) a naratorului omniscient impersonal, acest fel afectat, exclamativ, sentimental de a povesti, de a face poezie în proză, anunţînd/însoţind/înlocuind acţiunile cu epitete şi metafore, anulează orice formă de emoţie. Ca să însemne ceva, lacrimile trebuie văzute, nu povestite. Or, naratorul este atît de prezent în text, încît te izbeşti de el ca de un obiect străin, inclusiv în momentul în care vrea să-şi impună tonul şi deschide povestirile cu asemenea fraze de compunere şcolară: „E ora dulce a siestei, în calde şi luminoase cuibare“ sau „Seri de vară, inubliabile seri de vară sub salcie.“ Acestea nu sînt fraze, acestea sînt buruieni!

Cea mai bună povestire din carte nu este cea titulară (neverosimil de coerent narată indirect, la persoana întîi, de către un bărbat cu probleme psihice), ci „Sfoara“, unde o femeie, întorcîndu-se, de Revelion, singură în tren, de la înmormîntarea tatălui ei, de care a fugit cu multă vreme în urmă, dezvoltă o relaţie ciudată, trecînd de la frică la empatie, cu un controlor libidinos-sufletist-demn-de-milă. (Nimerită trimiterea lui Bogdan-Alexandru Stănescu la „Arborele nopţii“ a lui Truman Capote!) Nu este o povestire lipsită de emfazele inutile, enervante, ale naratorului, sau de gafe stilistice (folosirea inadecvată a perfectului simplu pentru un trecut care depăşeşte 24 de ore, spre exemplu), dar este singura care păstrează cu adevărat ceva din drama şi misterul naturii umane. Am insistat, fără absolut nici o plăcere, pe aceste probleme de naratologie şi de stilistică, mai întîi din frustrarea că potenţialul multor povestiri n-a fost valorificat, apoi, din respectul şi chiar simpatia faţă de o scriitoare atît de fidelă genului scurt şi coautoare, împreună cu Emil Brumaru, a unui minunat basm erotic: Basmul Prinţesei Repede-Repede (Polirom, 2009).

972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.
969 15 Banu1 jpg
„Eu, eu, eu… ce plictis” (Cioran)
Eul e pernicios cînd se constituie în focar prioritar al artei, dar el nu intervine monoton, căci manifestările îi sînt multiple și ele reclamă evaluări diverse.
969 16 sus coperta Romila jpg
Bacovia, prima „viață”
Cîteva lucruri evită să facă autorul cu subiectul său și cred că ele sînt esențiale pentru o reușită a genului.
969 16 jos coperta Marius jpg
Riscul de a citi
Citind Lolita în Teheran rămîne prima carte care dezvăluia riscurile de a citi literatură occidentală într-o țară fundamental islamică.
p 17 jpg
Dubla doi
Regizorul Michel Hazanavicius și-a făcut o reputație (pompată, trebuie spus) din voluptatea cu care pastișează mituri ale cinema-ului.
969 17 Breazu jpg
Forme și fonduri
Foarte probabil că acesta este motivul pentru care Stumpwork poate fi tot ceea ce a fost anul trecut New Long Leg, dar este încărcat, pe fond, cu mai multă autonomie, cu mai mult spațiu, cu mai multă atmosferă.
p 23 Intilnirea golului plin cu plinul gol, 1959 jpg
„Arca lui Noe“ și bestiarul braunerian
De la începuturile creației lui Victor Brauner pînă la ultima serie de lucrări consacrată Mitologiilor și Sărbătorii Mamelorîn anul 1965, opera sa este traversată de reprezentări ale păsărilor și animalelor.
Afiș spectacol „Interior Exterior” png
„Interior/Exterior” – Un spectacol al zidurilor pe care le-am ridicat în noi
O radiografie a spaimei, dar și o fotografie a speranței. Un spectacol al zidurilor pe care le-am ridicat în noi, dar pe care le putem ocoli oricînd în pași de dans. Dar cine ne învață să dansăm?

Adevarul.ro

Putin şi Lukaşenko FOTO EPA-EFE
A vrut Kremlinul să-l elimine pe Lukașenko și a căzut victimă ministrul de Externe al Belarusului?
Ministrul Afacerilor Externe al Belarusului, Volodimir Makei, a murit subit, relatează agenția „Belta”. Mackai avea 64 de ani, iar cauza morții sale nu a fost încă anunțată.
Anamaria Prodan si fiica ei Sarah Dumitrescu FOTO Facebook
Fiica Anamariei Prodan, dezvăluiri după divorțul impresarei de Reghecampf: „Când o văd plângând, mă rupe”
Sarah Dumitrescu Prodan, fiica din prima căsătorie a impresarei cu baschetbalistul Tibi Dumitrescu, a mărturisit în cadrul unei emisiuni online cât de afectată este mama sa după divorțul de antrenorul Laurențiu Reghecampf.
Soldati ucraineni in transee FOTO Captura Twitter jpg
Imagini incredibile din tranșeele ucrainene. Asemănarea dintre situația de acum și cea din Primul Război Mondial
Soldații au ajuns să doarmă în tranșee unde apa e până la glezne sau chiar mai rău, fiind improvizate paturi din diferite obiecte. Mai mult, temperaturile au scăzut drastic.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.