Să fim copii!

Bookătăria de texte & imagini 2, coordonatori Stela Lie & Florin Bican, Clubul Ilustratorilor, Faber Studio & Editura Pandora M, 2016.

Cînd aţi citit ultima oară o carte pentru copii? Doar pentru voi. Scrisă de un autor român şi ilustrată tot de un artist român. Căci acesta este conceptul Bookătăriei de texte & imagini, aflată acum, după mulţi ani, la a doua apariţie editorială. Scrie ilustratoarea Stela Lie, unul dintre artizani, în introducerea cărţii: „Obosisem să mă tot plîng că editorii autohtoni nu vor să scoată şi cărţi româneşti, scrise şi ilustrate tot de cetăţeni români.“

În ancheta din primăvară a revistei Forbes, realizată de jurnalistul şi scriitorul Petre Barbu, aproape toţi cei zece directori de edituri româneşti au menţionat literatura pentru copii printre genurile emergente. Pe acest trend din ultimul deceniu au început să apară şi cărţile româneşti pentru copii. În 2009, Bookătăria 1 era încă o ciudăţenie: scriitori de literatură serioasă jucîndu-se de‑a basmele moderne. Acum, volumul secund apare într-un moment în care există Arthur (www.editura-arthur.ro), o editură cu adevărat profesionistă dedicată literaturii pentru copii şi unde scriitorii români publică constant. Dar sînt şi alte edituri, precum Vellant şi Curtea Veche, care au intrat deja pe această nişă. Spre exemplu, colaboratoarea noastră Adina Rosetti şi colega noastră Adina Popescu, ambele autoare de cărţi de proză adultă, scriu acum predilect pentru copii. Adina Rosetti are deja două cărţi, mai vechea şi premiata Domnişoara Poimîine şi joaca de-a Timpul şi recenta De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură? (ambele apărute la Editura Curtea Veche, unde pînă şi poliţistul-senzaţie Marian Godină a scris o carte educativă pentru cei mici: În misiune cu Marian). Adina Popescu scrie pentru copii ceva mai mari şi titlul romanului ei spune totul: O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului. Traducătorul Alex Moldovan a debutat cu un roman pentru copii: Olguţa şi un bunic de milioane; prozatoarea Lavinia Branişte a publicat şi ea Rostogol merge acasă, în timp ce Ioana Nicolaie, cunoscută drept poetă şi romancieră, a ajuns deja la a treia carte pentru copii: după Aventurile lui Arik (acum şi în varianta audiobook la Editura Casa Radio), continuată cu Arik şi mercenarii, a scris romanul Ferbonia – toate cărţile menţionate mai sus fiind ilustrate de artişti români şi tipărite la aceeaşi editură Arthur. (Paranteză: Ioana Nicolaie va fi, de altfel, invitată în emisiunea All You Can Read de la Radio Seven, luni, 11 iulie, de la ora 22, unde vom vorbi, printre altele, şi despre literatura pentru copii.)

Revenind la bookătăria noastră, proiectul Clubului Ilustratorilor pune laolaltă 36 de scriitori (printre care şi o fată de 8 ani, Petra Torsan) care fac echipă cu tot cam atîţia ilustratori. Printre scriitori se numără mulţi dintre cunoscuţii acestei pagini: Mircea Cărtărescu, Bianca Burţa-Cernat, Filip Florian, Matei Florian, Veronica D. Niculescu, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Ioana Nicolaie, Denisa Mirena Pişcu, Simona Popescu, Andreea Răsuceanu, Călin Torsan, Elena Vlădăreanu, dar şi alţii mai puţin cunoscuţi, plus dilematicii Ana Maria Sandu, Stela Giurgeanu, Adina Popescu şi subsemnatul. Oricum, două treimi dintre autori sînt fete.

Poveştile, rareori mai mari de o pagină, uneori nici atît, variază ca grade de fantezie şi de joc cu limbajul, unele au rimă interioară (Veronica D. Niculescu, Mihaela Ghiţă & Răzvan Purdel), unele sînt mai tradiţionaliste, altele mai moderne; mai convenţionale sau mai inventive; mai educative şi mai vesele sau de-a dreptul triste; pentru copii mai mari sau adulţi mai mici (Florin Bican, celălalt coordonator al proiectului, el însuşi autor – vezi povestea de mai jos! –, vorbeşte în introducere despre „contaminarea copiilor cu o doză letală de maturitate“).

Pe lîngă multele fetiţe şi prinţese, am făcut eu o listă cu celelalte personaje ale acestor poveşti: ghicitorul în crabi, musca străvezie Zigo, fluturele de noapte Attacus Atlas, broaştele clandestine, zeiţa broască Heket, ţestoasa Casiopeea, elefantul Fred, melcul Melcopeu, şalăul Ixtru, heringul fără nume, castorul Gugux, ariciul chel, şoricelul fotograf, motanul Piran, bichonul bavarez, o păuniţă, scamatorul Batik, sugarul Brebenici, librarul Curatnicicum, balonul Bog, globul de Veneţia, bambusul de Nil, maşinuţa violetă, şosetuţa impermeabilă, familia degetelor de la picioare, litera A, grădina de ceai, spiriduşul Flic, norul Eugen, dragoniţa şi prinţesa de rom. După cum se vede, multe animale şi mai puţine obiecte sau personaje fabuloase, iar dacă ar fi să menţionez şi zonele de origine, în ordinea îndepărtării, ar fi Serbia, Egiptul, Africa şi America Latină, în afara tărîmurilor inventate care se află unde vor ele. Patru povestiri sînt la persoana întîi (Călin Torsan, Elena Vlădăreanu, Alina Darian, Mircea Cărtărescu), opţiune narativă foarte rară cînd e vorba de basme, alte povestiri sînt livreşti sau de-a dreptul metabasme (cele scrise de Simona Popescu, fireşte; de Călin Mihăilescu, Nichita Danilov, Laura Grünberg, Victoria Pătraşcu), iar cîteva incorporează şi elemente moderne în imaginarul lor (LSD, Google, aer condiţionat, Miley Cyrus). Cele mai multe texte par mai degrabă fragmente, decupaje de scene, crochiuri, iar dacă ar fi să aduc un reproş acestui demers, acesta ar fi că sînt prea mici.

Deşi nu mă pricep la arta ilustraţiei, la final ţin să-i menţionez măcar pe acei ilustratori care, în această minunată carte, mie mi-au plăcut foarte mult: Irina Dobrescu, Amalia Dulhan, Andrei Gamarţ, Raluca Anghel, plus Cristiana Radu, care-şi ilustrează singură propria poveste.

*****

Florin BICAN

Batik Scamatorul

Batik Scamatorul nu era scamator. Şi nici Batik nu era numele lui, ci al unei bucăţi de mătase imprimate cu modele indigo, pe care o găsise în pădure. A adus-o acasă şi a dat s-o aştearnă pe pat. Cît ai clipi, patul dispăruse.

„Bine că nu m-am învelit cu ea“, şi-a spus Batik, scuturînd nedumerit mătasea, după ce o culesese de pe jos. Şi cum o scutura el, numai ce se trezeşte cum cade din ea ditamai patul, BUF!, precum fusese la început. Batik a aşternut apoi pînza pe masă. Şi masa a dispărut doar ca să apară din nou, TROSC!, cînd Batik a scuturat năframa colorată cu un gest de-acum expert. A ieşit nerăbdător în curte, unde a repetat experimentul cu o piatră, cu o roată de bicicletă şi cu un căţel bleg. Toate au dispărut fără urmă în pîntecele de mătase şi au reapărut – ZVÎRRR!, ZDRANG!, HÎC! – de îndată ce Batik a agitat faldurile ţesăturii deasupra solului.

Şi aşa a ajuns el scamator şi a început să colinde bîlciurile, iar lumea a început să-i spună Batik. Lumea, normal, credea că Batik practică un truc ieftin şi nu prea se mira cînd le returna din cîteva scuturături obiectele cu care se învoiseră să participe la numărul magic: pixuri, brichete, brelocuri, bujii, căni de cafea, frunze presate, mănuşi de piele albă (interbelice), fotografii vechi…

O, şi cine-ar putea imita zgomotele cu care toate acestea se loveau de pămînt în cădere? Cînd îşi recăpătau obiectele, spectatorii îi dădeau lui Batik cîţiva bănuţi pentru distracţie, iar cei mai cărpănoşi îl sfătuiau să zică mersi că nu l-au dat pe mîna poliţiei şi plecau fără să-i dea nimic. Batik continua să facă turul bîlciurilor şi cîştiga suficienţi bănuţi cît să-şi cumpere de mîncare şi să-şi plătească taxele.

Pînă într-o zi cînd, surprins de un strănut în plină demonstraţie, Batik n-a mai apucat să-şi scoată batista din buzunar şi a strănutat din răsputeri în faldurile fermecate ale năframei de mătase. Şi dus a fost!