Punk, pulp, prozac

Publicat în Dilema Veche nr. 694 din 8-14 iunie 2017
Punk, pulp, prozac jpeg

● Alex Tocilescu, Imperiul pisicilor, Editura Polirom, 2017. 

Nu-mi amintesc un alt Tîrg de Carte cu atît de multe lansări de volume de povestiri precum Bookfest-ul recent încheiat. Îmi place să cred că a fost o revenire în forţă a prozei scurte şi nu doar o întîmplare, deşi cei mai mulţi dintre autori nu sînt cîtuşi de puţin străini genului. Practic, cine a mai scris continuă să o facă: neobişnuită e cantitatea de titluri, nu de nume. Le trec în revistă: în primul rînd, colega noastră Ana Maria Sandu – Pereţi subţiri, Florin Iaru – Sînii verzi, Bogdan-Alexandru Stănescu – Copilăria lui Kaspar Hauser şi Alex Tocilescu – Imperiul pisicilor, toate patru cărţi apărute la Polirom (şi epuizate la standul editurii în ultima zi de tîrg, un semn de neîncredere cronică în succesul comercial al genului scurt); apoi Radu Paraschivescu – Am fost cîndva femeie de onoare şi alte povestiri (antologie, Humanitas), Sorin Stoica – Povestiri cu înjurături (reeditare, Casa de pariuri literare), Petre Barbu – Căţărarea în cer (schiţe) şi Marian Ilea – Grăsane făcînd baie cu uşile larg deschise (trei nuvele), ambele la Cartea Românească. Înalt este numele tău de Ioana Bradea (Humanitas), Omar şi diavolii de Dan Ciupureanu şi Aleea Zorilor de Andrei Crăciun (ambele la Polirom) sînt proze mai lungi (o sută de pagini), ceea ce englezii ar numi „novella“ – le-aş aduce, de asemenea, în discuţie.

Neobişnuit a fost însă şi numărul volumelor de proză scurtă în traducere: după povestirile unor David Lodge, Ismail Kadare sau Roberto Arlt apărute în primele luni ale anului, tîrgul a adus şi alte titluri – Lydia Davis, Un impuls bizar (a doua parte a integralei prozei scurte, Vellant), Mihail Şişkin, Paltonul cu gaică (Curtea Veche), Ted Chiang, Povestea vieţii tale (reeditare, Nemira), precum şi o ediţie de lux cu integrala prozei antume a lui Kafka (Humanitas) sau reeditarea volumelor lui Alice Munro apărute la Litera. După cum se vede, o alternativă consistentă la roman, aşa cum ar trebui să se întîmple de fiecare dată.

Despre proza scurtă a lui Alex Tocilescu, autor dedicat aproape exclusiv genului scurt „since 2005“, am scris aproape de fiecare dată, motiv pentru care, de data aceasta, l-am recomandat în avans scriind încă de pe coperta a patra, astfel: „Alex Tocilescu este un tip cult, cu imaginaţie şi umor, căruia îi plac muzica, pisicile, dialogurile şi satul 2 Mai. Aşa sînt şi povestirile lui populate cu extratereştri, politicieni, locatari de bloc, diavoli sau feline: au o naturaleţe absurdă, o impuritate elitistă şi un umor neconvenţional – trei atuuri care pe unii îi vor face să ridice statui, iar pe alţii din umeri. Căci în realismul paralel al lui Tocilescu se intersectează mai toate genurile: parodia şi parabola, satira şi apocrifa, farsa şi pornograficul, fantasy-ul şi autoficţiunea. Ingenioasele sale proze sînt punk, pulp, prozac. Ca şi cum Iisus, Harms şi Tarantino ar intra într-un bar unde cîntă David Bowie. Orice se poate întîmpla. Inclusiv ca barmanul să fie o pisică.“

Ziceam „realism paralel“ ca o alternativă deopotrivă la realismul minimalist şi realismul magic, căci Alex Tocilescu le practică cumva pe amîndouă, dar într-o formulă proprie. În prozele sale minimaliste se moare, ori apar Dumnezeu şi Diavolul, şi nu e nimic magic, dar au loc tot felul de întîmplări supranaturale, care însă nu schimbă prea mult ordinea lumii. (În proza „Cat funeral“, spre exemplu, Iadul este un fel de laborator subteran secret la Băneasa populat cu oameni normali). De ce, totuşi, realism? Pentru că mediul, personajele şi limbajul sînt cele de toate zilele: strada, blocul, oraşul. În proza lui Tocilescu există irumperi de imposibil (animale vorbitoare, personaje biblice), dar fantezia nu transformă şi nu destabilizează realul (doar îl contrariază, uneori nici atît), nu uluieşte prin desfăşurarea ei în termenii supranaturalului absolut, pur şi simplu aduce o notă onirică, de absurd sau de farsă. Unele proze par nişte scenarii parodice sau nişte vise de tip banc, adică naraţiuni imposibile cu un twist satiric, rescrieri ori deviaţii cu elemente din sfere diferite (religie, cultură pop). În prozele sale se produce un scurtcircuit paranormal comic în desfăşurarea banală a vieţii cotidiene pentru care cititorul este invitat să-şi suspende temporar incredulitatea: un astronaut donează spermă unor extratereştri, un bărbat crede că este reîncarnarea lui Adam, Iisus vine a doua oară pe Pămînt (vezi şi fragmentul de mai jos), la fel şi Dumnezeu, care caută o pisică sau un înger care face o propunere indecentă unui prim-ministru, masturbarea unui adolescent e pe cale să provoace o criză financiară mondială, Scufiţa Roşie e un comunist chinez, nişte poliţişti inspectează o casă alcătuită numai din uşi, o pisică e răpită de extratereştri…

Dar nu toate povestirile au astfel de glitch-uri, unele sînt schiţe realiste sau dialoguri cu tineri şi adolescenţi care petrec sau care se află în preajma primei iubiri ori a primei experienţe erotice. ­Căci dacă unii l-ar putea numi pe Alex Tocilescu un iconoclast (pentru Biserică este un ficţionar eretic), alţii l-ar putea numi pornograf fie şi doar pentru că foloseşte cu naturaleţe şi cu o anumită frecvenţă cuvîntul „pulă“. E treaba fiecăruia cîtă libertate acordă ficţiunii, inclusiv în folosirea vocabularului. Celor pudibonzi nu le recomand micul său roman Carne Crudă (Brumar, 2007), carte care ar merita reeditată.

Împreună cu Mitoş Micleuşanu, Silviu Gherman şi – cel debutat anul trecut – Ovidiu Eftimie, Alex Tocilescu formează un grup de scriitori alternativi (ar putea pune împreună şi de-o trupă muzicală), un fel de comando de ficţionari care, cu un arsenal customizat cu elemente din cultura populară, intervin asupra convenţiilor prozei româneşti, destabilizîndu-i formele, circuitele, orizonturile de aşteptare, cititorii. Dacă proza românească este un serial Hallmark, aceştia sînt eroii unui film de acţiune de serie B. Unul cult.

*****

Alex TOCILESCU
A doua venire (fragment) 

– Aş vrea să ştiu ce ai de gînd să faci în viaţă, zisese Dumnezeu. Întreb. Adică de vreo două mii de ani n-ai mai făcut nimic. Stai ca prostul la dreapta mea şi… Şi habar n-am, te gîndeşti sau ce faci?

– Treaba mea, zisese Iisus.

– Sigur că-i treaba ta, da’ chiar nimic? spusese Dumnezeu… Faci cum vrei. Eu doar am vrut să-ţi zic că mi se pare că freci menta. Dacă vrei să faci asta pentru tot restul eternităţii, n-ai decît, dacă te simţi bine aşa.

– Deci vrei să mă mai duc o dată, zisese Iisus.

– Nu vreau nimic, spusese Dumnezeu. Dacă tu crezi că atîta poţi…

Iisus se ridicase nervos, plecase la el în cameră, pusese o piesă de Skrillex şi dăduse staţia la maxim. Apoi realizazse că ăsta era un comportament copilăros, aşa că îşi luase cele trebuincioase într-un rucsac şi acum se afla la dracu-n praznic, în curul României, şi în plus murise din nou, de data asta lovit de un camion care trecuse valvîrtej pe şoseaua din sat, îl acroşase cu bara din spate într-o curbă şi îl aruncase în peretele unei case. Mai departe nu ţinea minte ce se întîmplase, dar nici nu prea conta. Intră în singura cameră luminată din spital, în care sforăia calm o asistentă medicală nici tînără, nici bătrînă, nici frumoasă, nici urîtă, nici blondă, nici brunetă, pentru că era vopsită ca vai de capul ei. Într un colţ era rucsacul său, din care lipseau aparatul de fotografiat şi tableta. Îl luă în spate, îşi băgă căştile de la iPod în urechi şi ieşi din spital.

Afară începea să se lumineze de ziuă, o zi frumoasă de iulie, în care temperatura avea să urce mai tîrziu la 32 de grade. Cum nu voia să meargă nicăieri anume, ci doar să iasă din satul ăla nenorocit, Iisus o luă la dreapta. Dintr-o curte prăpădită îl lătră un cîine. Fiul Domnului grăbi puţin pasul. După cîteva minute ajunse la o benzinărie. Trei tineri destul de beţi ascultau manele într-un BMW vechi cu număr de Bulgaria.

– Ia uite-l şi pe ăla, zisese unul dintre el.

Ceilalţi îl cercetară pe Mîntuitor din priviri.

– Bă, ăsta nu-i ăla de l-a călcat camionul ieri?

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

clasa png
Școlile românești din Ucraina, în centrul unei noi dispute. Comunitatea cere intervenția Bucureștiului
Un proiect de lege privind educația minorităților naționale, aflat în așteptarea dezbaterii în Parlamentul Ucrainei, stârnește îngrijorare în comunitatea românească. Reprezentanții românilor din trei regiuni cer Bucureștiului să intervină înaintea votului.
supermarket cos unsplash jpg
Aproape jumătate dintre români rămân fără bani la final de lună. 60% dintre ei nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni, iar 44% spun că nu le rămân bani la finalul lunii, potrivit unui studiu prezentat joi în cadrul programului de educație financiară Banometru.
accident in brasov foto newsbv brasov png
Șoferul care a ucis doi turiști în centrul Brașovului, trimis în judecată. Despăgubiri de jumătate de milion de euro cerute de familiile victimelor
Șoferul în vârstă de 50 de ani care, în luna august, a provocat un accident grav în centrul Brașovului, în urma căruia doi turiști au murit, iar un al treilea a fost grav rănit, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
trump groenlanda FOTO: Truth Social/@realDonaldTrump
De ce a devenit Groenlanda esențială pentru NATO. Implicațiile pentru România
SUA, Rusia și China concurează pentru supremația în spațiul arctic, iar NATO caută să contracareze acțiunile rușilor și chinezilor. Generalul Dorin Toma, fost șef de divizie NATO, consideră că Groenlanda și România sunt două extremități ale aceluiași spațiu strategic.
Președintele AUR, George Simion, face declarații de presă după depunerea moțiunii FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
George Simion acuză un mare blat politic: „Marioneta Luca Niculescu va conduce un guvern PSD votat de Bolojan”
Într-un mesaj video publicat joi, liderul AUR a afirmat că „de două luni se coace” un plan politic prin care PSD ar urma să rămână la guvernare, având însă „pe Luca Niculescu în față”.
Iubitul Valentinei,  Vlad Bălțățeanu jpg
Noi detalii despre ziua tragediei Valentinei. Ce i-ar fi povestit Vlad Bălțățeanu unui apropiat: „Era moartă lângă el în pat”
Apar noi informații despre cazul morții Valentinei, după ce prietenul lui Vlad Bălțățeanu, bărbatul care a alertat autoritățile după ce l-a găsit în Elveția, a făcut dezvăluiri despre discuțiile purtate cu principalul suspect. Potrivit relatării sale, Vlad Bălțățeanu ar fi susținut că nu își aminteș
Georgia Meloni FOTO Profimedia
Italia schimbă sistemul electoral, după o dezbatere extrem de aprinsă. Ce urmărește Giorgia Meloni înaintea alegerilor
Parlamentul italian a aprobat modificările extrem de controversate ale sistemului electoral, susținute de premierul Giorgia Meloni, înaintea alegerilor programate anul viitor.
image png
Ciuma pneumonică, boala care poate evolua fulgerător. Cum se transmite, ce simptome are și de ce este atât de periculoasă
Ciuma pneumonică este una dintre cele mai severe forme ale bolii provocate de bacteria Yersinia pestis, iar evoluția sa poate fi extrem de rapidă.
slash instapostarejpg (1) jpg
SLASH, legenda Guns N’ Roses, vine la Rockstadt 2027. Festivalul deschide un nou capitol după o ediție de referință în istoria sa
Chitaristul care a definit sunetul unor generații de fani rock se află în prim-planul anunțului pentru ediția din 26–30 iulie 2027, de la Ghimbav.