Punctul final

Publicat în Dilema Veche nr. 526 din 13-19 martie 2014
Punctul final jpeg

● Revista Steaua nr. 1-2/2014, www.revisteaua.ro

„Cînd ştim că un text e gata?“ este o întrebare pe care mi-o adresează frecvent cursanţii de la atelierul de creative writing şi de fiecare dată am dificultăţi în a le răspunde. De aceea mă bucur că revista Steaua (momentan rămasă fără finanţare pentru print – alt lucru scandalos din zona culturii) dedică o anchetă punctului final, pornind de la această serie de întrebări, în formularea Ruxandrei Cesereanu: „Care este declicul (psihologic, sufletesc, artistic, tehnic) care decide încheierea unei cărţi? Care şi cum este momentul cînd un autor ştie în mod cert că şi-a finalizat manuscrisul şi că acesta este, deja (fie şi numai teoretic vorbind) dincolo de autor (id est – orice fel de intervenţie nu mai este posibilă, manuscrisul funcţionează deja de sine stătător, este o carte aruncată în lume, cu destinul ei).“

Răspund nu mai puţin de 17 scriitori (printre care, deh!, mă număr şi eu) şi, în primul rînd, este interesant cu ce compară fiecare procesul scrisului şi cum vede imaginea cărţii pe cale de a fi concepută: pentru Andrei Codrescu, scrisul are nevoie de un fel de dulap cu de toate; pentru T.O. Bobe, cartea e o clădire la a cărei arhitectură trebuie să fii foarte atent; Ioana Bot foloseşte cuvîntul „casă“ şi descrie cartea tot ca pe o construcţie; Emilian-Galaicu Păun percepe cartea ca pe o linie de orizont niciodată atinsă; Ioana Nicolaie o compară (precum Henry James altădată) cu un ştergar al cărui model de adîncime nu e la vedere; pentru Simona Popescu, cărţile sînt fie „obiecte frumoase“, fie „fiinţe vii“...  

Aproape fiecare răspuns merită citit cu atenţie, chiar dacă – de fapt, cu atît mai mult cu cît – anumite idei, convingeri, obiceiuri sau instincte revin. Primul dintre acestea, şi plăcut surprinzător pentru mine (căci nu altceva am scris eu însumi), este legat de faptul că scriitorii se apucă de scris abia după ce au totul foarte clar în cap, uneori chiar transpus într-o schemă (sau treatment) pe hîrtie: „Pentru mine, declicul final coincide cu declicul iniţial. Am ştiut de fiecare dată cum trebuie să arate cartea pe care vreau s-o scriu, care îi sînt sensurile şi cum trebuie să se modifice, să evolueze de la prima pînă la ultima pagină. Restul a însemnat un proces de recreare, de transcriere a monstrului din epură în spaţiu... Bineînţeles, cartea scrisă nu a coincis şi nici nu poate coincide niciodată cu arătarea iniţială. Ăsta e deja un truism. Tot ce am făcut de fiecare dată a fost să mă apropii de ea cît mai mult.“ (T.O. Bobe) „Matei Brunul şi Celelalte poveşti de dragoste le-am scris abia după finalizarea unui treatment, în care am urmărit punct cu punct desfăşurarea poveştii personajelor mele – sigur, pe parcursul scrierii, multe s-au modificat, însă în mare am respectat planul iniţial…

Literatura se construieşte în afara ecuaţiilor şi a aritmeticii, dar, din punctul meu de vedere, folosindu-se de ele. Cel puţin asta e concluzia la care am ajuns în ultimii ani. Sigur însă că nici măcar atunci cînd ai impresia că ai rezolvat toate acele lucruri ce ţin de structură şi de personaje nu ai certitudinea că romanul tău e numai bun de tipar. Dacă ar fi să mă ghideze strict raţiunea, cred că aş ţine o carte ani buni după finalizarea ei, înainte de a o oferi editurii.“ (Lucian Dan Teodorovici) „De regulă, mă joc în imaginaţie măcar vreun an. Apoi, abia după ce mă conving pe mine însumi că e ceva acolo care să merite scris, mă apuc să-mi construiesc pe foaie o structură cu capitole precise (există puţine modificări pe care le mai aduc pe parcurs acelei structuri). Iar scrisul propriu-zis al cărţii îl încep întotdeauna numai după ce am frazele de început şi cele de final.“ (Florin Lăzărescu) „Pur şi simplu ştiu cum se termină, ştiu cam care este story-ul, cine şi cum îi sînt personajele principale, ce fac ele. Ştiu cam tot! Dar nu-l scriu“, spune şi Robert Şerban, căruia, din păcate, satisfacţia de a fi conceput în cap un roman nu mai lasă loc energiei, dedicaţiei şi plăcerii scrierii în sine. În poezie însă lucrurile stau altfel: „Momentul declicului ţine – la mine, cel puţin – de intuiţie, de instinct, de o voce interioară care îmi spune: «Gata, domn’e, gata!» Nu e nimic premeditat, conştient. Nu-mi propun să închid o carte de poezie niciodată. Dar apare un text care dă cu cheia: clic!“ Iată şi un alt poet, Radu Vancu: „Cel mai adesea, declicul în discuţie s-a produs înainte de încheierea propriu-zisă a cărţii. Am avut, adică, imaginea ei de ansamblu cînd ea era încă în lucru; am ştiut, pur şi simplu, cum va arăta ea în final...“ Cel mai plastic, în aceeaşi direcţie, dar, totuşi, într-un alt sens, se exprimă Andrei Codrescu, pe care e o încîntare să-l citeşti de fiecare dată: „Acum, în secolul 21, noi, cei care insistăm să mai scriem cărţi, auzim declicul înainte de a pune degetul pe tastatură. În era noastră, cărţile se termină înainte de a fi scrise. Scriitorul cu ureche bună aude declicul şi se duce la culcare.“

Etapa rescrierii e importantă pentru mai mulţi scriitori. Uneori, în sensul nevoii şi chiar a plăcerii stilizării: „Nu e o rescriere integrală, uneori e vorba de turnuri ale frazelor, de îmblînziri ale sintaxei, alteori – mai rar – de reluarea vreunei demonstraţii, de amplificări sau concentrări, purtîndu-mi în gînd, de-acum, cititorul care nu sînt eu. Seamăn şi frate al meu, lui îi vorbesc, de-acum. Tai din text, mai degrabă decît adaug. Limpezesc. Spăl. Pun virgule şi scot gerunzii.“ (Ioana Bot), sau „Primele recitiri înseamnă la mine urmărirea firului logic prin întregul volum, adăugarea de detalii şi mai cu seamã ştergerea de detalii, simplificarea, curăţirea întregului. Şi înseamnă mai ales aducerea în zona de început de indicii care au sens doar odată ce ajungi la final, acelea despre care speri că vor fi deliciul celor care vor reciti.“ (Veronica D. Niculescu); alteori, ca formă de blestem al perfecţionismului: „Niciodată n-am fost însă mulţumit de o carte deja apărută. De fiecare dată am găsit erori, mai mici sau mai mari. De fiecare dată am gîndit că, dacă-mi mai lăsam ceva timp, aş fi scris altfel un capitol, aş fi oferit mai multă culoare unui personaj, aş fi pus accent pe anumite situaţii şi aş fi oferit în felul ăsta o mai mare vizibilitate mizei.“ (Lucian Dan Teodorovici)

Apropo de rescriere, Emilian-Galaicu Păun îl citează foarte nimerit pe Mario Vargas Llosa, care spunea: „Nevoia de perfecţiune constă în faptul că o carte se publică la un moment dat, dar lucrul la ea nu se sfîrşeşte niciodată. Niciodată atît timp cît autorul trăieşte“; această convingere că scrisul nu se termină niciodată, că o carte rămîne perpetuu neterminată, revine la mai mulţi autori: „Nu cred că o carte poate fi terminată vreodată definitiv, fără rest“ (T.O. Bobe); la fel spune şi Simona Popescu: „Scriam cîndva că, într-un fel, toate cărţile mele sînt neterminate, că le-am încheiat numai pentru că am decis la un moment dat să pun punct – şi ca să mă eliberez de ele pentru altele…. Aş mai adăuga, fără să dezvolt, ideea «neterminatului» ca materie de lucru – la care contribuie din plin Maestrul Timp. Ce spun eu aici nu are legătură cu ceea ce e abandonat, cu zidul părăsit şi neisprăvit, cu ceea ce numim ruine. Nu e vorba aici nici despre cărţile neterminate din cauza sfîrşitului autorilor lor. Dimpotrivă! (Înţelegeţi cum vreţi acest dimpotrivă.) Am încercat să vorbesc despre neterminarea ca veşnic declic, şi nu accident.“  

Dintre toţi, doar Mariana Codruţ spune ceva despre sursa de inspiraţie a propriei ficţiuni, acel scrie-despre-ce-ştii: „Materialele mele sînt, în proporţie covîrşitoare, cele trăite de mine. Dacă s-a întîmplat şi se întîmplă să construiesc şi pe cele auzite ori văzute la alţii, mă gîndesc mult la ele şi încerc să le interiorizez. Cu alte cuvinte, nu pun nimic din burtă, tot ce scriu trece prin... inima şi creierul meu.“ Şi doar Ioana Bot şi Andra Rotaru menţionează faptul că primii lor cititori sînt prietenii, detaliu important în procesul definitivării unei cărţi. Ca de obicei, Radu Aldulescu se ţine de împunsături şi veninoşaguri, fie victimizîndu-se, fie eroicizîndu-se.  

În rest, un dublu număr cu multe lucruri de citit, din care vă mai recomand, cel puţin, dezbaterea pe marginea cărţii despre amazoane a Adrianei Babeţi.  

Foto: Vlad Eftenie

973 15 Banu Walter Sickert, The Old Bedford jpg
Rătăciri pariziene
Rătăcirile pariziene m-au condus către un alt pictor, Walter Sickert, puțin cunoscut, descoperit în ultimii ani și prezent la Petit Palais.
973 16 coperta1 jpg
Poezia LGBT+ – dincolo de manifestul identitar –
În literatură totul este important, doar dominanta se schimbă periodic.
p 17 2 jpg
Misterul Lisabonei
O scenă de club e frumoasă fără să inspire la dans sau hormoni; o scenă de la filmare nu mizează deloc pe virtuozitatea mizanscenei încîlcite în camere și cabluri.
973 17 Biro coperta1 jpg
Plictis & angoasă
Ambii artiști sînt specializați în conținut inerent plictisitor ce eludează percepții superficiale, dar în același timp angoasează ca muzică în surdină.
317464034 503814775101509 8297660474908428773 n jpg
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre Platon – Opera integrală, volumul III
Andrei Pleșu în dialog cu Andrei Cornea despre al treilea volum din seria operei integrale a lui Platon.
5680565535 553329df21 k jpg
„Străinătate” (fragment)
Marea sculptată în tavan era tot acolo, valuri albe, bleu, bleu închis și gri, care rămăseseră cu crestele încremenite, în așteptare.
Afis 7 dec 2022 Sala Radio jpg
„GLORIA” de VIVALDI: atmosfera sacră a Crăciunului la Sala Radio
Miercuri, 7 decembrie 2022 (de la 19:00), veți asculta lucrarea lui Vivaldi la Sala Radio
972 16 coperta jpg
Iași, România
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
972 17 Cabinele foto D  Ivan jpg
3 x FNT 2022
Este arta (literatura, teatrul, muzica) o formă de comunicare între două sau mai multe părți sau se consumă în intimitate?
MNLR dezbatere 25noiembrie 2022 png
Sociologul Gelu Duminică, scriitorul Vasile Ernu și experta în politici de gen și minorități Fatma Yilmaz dezbat pe tema identității etnice
Muzeul Național al Literaturii Române își propune să continue și să dezvolte proiectul, organizînd noi ediții dedicate și altor minorități etnice.
Afis 25 nov 2022 Sala Radio jpg
Uverturi celebre din opere și aniversarea a 70 de ani de la inaugurarea clădirii Radio România
Evenimentul din data de 25 noiembrie punctează și o aniversare specială a Sălii Radio
p 16 Fernando Pessoa WC jpg
De ce moare, totuși, Ricardo Reis?
Ricardo Reis se întrupează din adîncurile mării, vine din străfundurile apelor, purtat de o navă fantomă, pentru a se incarna.
p 17 1 jpg
Departe de tot
O casă pe buza sălbăticiei. O pădure care promite tihnă și de fapt ascunde belele. O protagonistă care fuge zadarnic de propriul trecut
971 17 Breazu jpeg
Rebelă cu mai multe cauze
Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.
Afis 18 nov Sala Radio jpg
Cîștigător al celebrului Concurs de dirijat Gustav Mahler - FINNEGAN DOWNIE DEAR - invitat la Sala Radio
Cîștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania - 2020, FINNEGAN DOWNIE DEAR, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin.
970 16 coperta Chirita jpg
Uciderea unei metafore
Thomas Hobbes descrie, în Leviatanul, apariția gîndurilor din mici mișcări mecanice care au loc în interiorul creierului.
p 17 jpg
Eșuat pe mal
Insula e un buchet de mici intuiții care se chinuie din greu să se coaguleze în ceva rotund.
970 17 Biro coperta1 jpg
Muzici cu tronc
Jazz-ul postmodern se întoarce în cluburile noastre după o spectaculoasă ofertă de festivaluri de peste vară; să fim o piață așa primitoare chiar și cu cele mai elitiste nișe?
970 21 Ioana jpg
Un film cu mize mari înecat în derizoriu
Din punct de vedere imagistic, filmul este ireproșabil, însă nu rezistă nici sub raportul construcției narative, nici al construcției personajelor și nici măcar al criticii pe care se angajează să o facă.
green hours lives   square jpg
Green Hours celebrează cei aproape 30 de ani de activitate printr-o expoziție multimedia imersivă
Experiență culturală imersivă – 30 de ani de Green Hours relevați în cadrul unei instalații gîndite sub forma unui parcurs – expoziție
Afis Sala Radio 11 nov 2022 jpg
CHRISTIAN LINDBERG - desemnat artistul anului în 2016 - este invitat la Sala Radio
Desemnat în 2016 „Artistul anului” în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez CHRISTIAN LINDBERG este invitat special la SALA RADIO
comunicat noutati anansi noiembrie png
Noutăți în colecția ANANSI: integrala operei poetice a lui César Vallejo, un nou roman de Gheorghi Gospodinov și una dintre cărțile-revelație ale ultimilor ani, semnată de chilianul Benjamín Labatut
Trei noi titluri din portofoliul literaturii universale au fost publicate recent în traducere în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
Afis Sala Radio 10 nov 2022 jpg
Concert spectaculos de electro-swing: Big Band-ul Radio și Alice Francis
Joi, 10 noiembrie 2022, BIG BAND-UL RADIO dirijat de SIMONA STRUNGARU va susține la SALA RADIO un concert de electro-swing, invitată specială a serii fiind solista vocală ALICE FRANCIS.
Online MarkLetteri jpg
Jazz post-modern - Mark Lettieri, The Baritone Sessions vol. 2, Leopard (6) Records, 2022 -
Mark Lettieri Group vor concerta în Clubul Control din București pe 7 noiembrie.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.