Povestiri din Cehia

Anul trecut s-a tradus şi s-a (re)publicat mai multă proză scurtă cehă, deopotrivă modernă şi contemporană, aşa că voi trece în revistă cele trei volume de povestiri, în ordinea crescătoare a valorii.

● Erika Olahová, Nu vreau să mă întorc printre morţi şi alte povestiri, traducere de Gabriela Georgescu, Curtea Veche, 2013.

Din prefaţa Petrăi Dobruská aflăm că, spre deosebire de România, Cehia are o literatură romă. Există publicaţii şi almanahuri speciale, editurile publică şi în limba romani, textele biblice şi alte cărţi speciale au fost traduse în romani, iar Muzeul Culturii Rome din Brno a tipărit o antologie de 600 de pagini, menită să ofere o privire de ansamblu asupra întregii literaturi scrise de populaţia romă din Cehia. „Ţinînd cont de avalanşa de stereotipuri despre romi, cu care aceştia se confruntă în fiecare zi, literatura şi arta în general le pot oferi un mijloc de exprimare. Mulţi romi scriu în încercarea de a atrage atenţia asupra problemei convieţuirii cu populaţia majoritară, sau pentru a pune cultura romă într-o altă lumină“, mai spune Petra Dobruská. Din păcate, scriitoarea romă Erika Olahová (n. 1957) nu scrie nici despre problemele convieţuirii de fiecare zi ale minoritarilor, nici nu le pune cultura într-o altă perspectivă. De fapt, Erika Olahová nici nu scrie literatură. Cele peste 20 de proze scurte şi foarte scurte din volum sînt un fel de repovestiri ale unor istorii, legende şi basme din cultura populară ţigănească. Cartea este, de fapt, o colecţie cît de cît cultă, dedicată eresurilor din folclorul ţigănesc, povestirile fiind pline de familii blestemate, oameni posedaţi, case bîntuite, năluci şi strigoi. Imaginarul şi stilistica sînt de basm popular, cu enormităţile, naivităţile şi clişeele de rigoare („Pe cerul întunecos al nopţii se îmbulzeau nori negri. Luna strălucea rece şi palidă, iar eu mă înălţam deasupra peisajului în liniştea aceea stranie ca o umbră întunecată“ – aşa se deschide povestirea titulară), întîmplările violente şi/sau fantastice n-au psihologie şi au o desfăşurare, în general, horror – genul de poveşti numai bune de spus noaptea la clacă. Volumul Erikăi Olahová este populat cu ţigani hoţi şi alcoolici, violenţi, violatori şi criminali (mă întreb, dacă autoarea n-ar fi aparţinut etniei rome, ce s-ar fi spus despre literatura aceasta care „încurajează stereotipurile“), în care se înşală, se blesteamă şi se ucide la tot pasul, cînd personajele nu sînt sub influenţa vreunui blestem sau cînd nu sînt de-a dreptul „posedate de animale diavoleşti“, situaţie în care violenţa şi omorurile sînt duse la nivel fantastic. Din păcate, necesitatea artistică de a populariza literatura ţigănească (termenul apare de multe ori chiar în povestirile Erikăi Olahová) nu-şi găseşte un sprijin adecvat în această carte cu istorioare lipsite de orice calitate literară.

● Coama leului pe pernă. Antologie de proză cehă contemporană, selecţie şi traducere de Helliana Ianculescu şi Lidia Nasincová, ARC, 2013.

Altfel stau lucrurile cu antologia de proză cehă contemporană apărută la Chişinău şi care adună laolaltă 14 scriitori (din care patru sînt femei), aparţinînd mai multor generaţii, seniorul fiind Roman Ráz (n. 1935), un scriitor care a mai fost tradus în limba română la Editura Paralela 45, iar juniorul – Vratislav Manák (n. 1988). În afară de Roman Ráz, dacă nu mă înşel, toţi ceilalţi scriitori – dintre care Jáchym Topol este cel mai cunoscut – apar pentru prima dată într-un volum în limba română. Scriitorii beneficiază de prezentări ample (sînt cu toţii premiaţi, în general cu Magnesia Litera, şi traduşi în străinătate, au publicat mai multe genuri, predau literatură sau fac jurnalism cultural), dar, în lipsa unei cunoaşteri mai bune a literaturii cehe contemporane, mi-e greu să evaluez selecţia autorilor şi a textelor. Căci, din păcate, numărul scriitorilor selectaţi este prea mare pentru dimensiunile volumului, fiecărui autor revenindu-i între 5-20 pagini, astfel că, în cele mai multe dintre cazuri, e foarte greu să-ţi faci o imagine despre valoarea literaturii fiecăruia. Contribuie la această situaţie şi faptul că unii scriitori sînt prezenţi cu proză scurtă (una sau mai multe), alţii cu doar cîteva pagini de roman, iar pe deasupra, nici traducerea nu este lipsită de stîngăcii stilistice ori de pasaje greoaie. Cu toate astea, am remarcat cîteva nume/texte: Emil Hakl (n. 1958), prezent cu un foarte bun fragment din romanul Despre părinţi şi copii, în care e vorba despre relaţia tensionată dintre un tată şi fiul său; Markéta Hejkalová (n. 1960), selectată cu două povestiri despre relaţiile de cuplu, una dintre acestea avînd drept fundal războiul din Serbia; Jáchym Topol (n. 1962), prezent cu două povestiri – cea care dă şi titlul antologiei, în care e vorba despre destinul unui scriitor modest, în timpul comunismului şi imediat după; cealaltă povestire, foarte scurtă, oferind imaginea degradării mentale a unei femei bătrîne; în fine, Jiri Hajícek (n. 1967), selectat cu o povestire care, în ciuda titlului imposibil – „Buletinele de vot melancolice din copacii autumnali ai democraţiei“ –, oferă o situaţie electorală comică şi o scenă de viaţă tristă, cu doi tineri de la ţară, aflaţi în punctul în care trebuie să-şi decidă viitorul. În rest, pagini agreabile şi interesante (precum fragmentul de roman-eseu al lui Patrik Ouredník despre istoria Europei în secolul XX), însă insuficiente pentru o lectură consistentă şi lămuritoare cu adevărat privind proza cehă contemporană.

● Karel Čapek, Povestiri dintr-un buzunar & Povestiri din celălalt buzunar, traducere de Radu Albala, Alexandra Toader, Ihor Lemnji, Iulia Soare, Curtea Veche, 2013.

Cele două cicluri de povestiri ale clasicului Karel Čapek (1890-1938), retipărite într-o mai veche şi excelentă traducere (de altfel, celor patru traducători le datorăm şi Cartea apocrifelor, publicată de Humanitas în 2004), sînt o încîntare. Într-un cadru nedescris ca atare (dar ceva gen Hanul Ancuţei), unde se adună laolaltă mai mulţi povestitori care au lucrat în poliţie sau la tribunal – detectivi, judecători, profesori sau funcţionari –, se spun cîteva zeci de istorii, poveşti şi întîmplări poliţiste, cele mai multe de un absurd şi un umor nebun. De fapt, majoritatea povestirilor sînt satire, farse sau anecdote detectiviste, cazuri stranii şi comice petrecute în mici oraşe central-europene tipice, ai căror protagonişti sînt tot felul de hoţi, spărgători, ghicitoare, escroci şi, în general, toată gama de răufăcători, mai mari sau mai mărunţi, însă majoritatea cetăţeni simpli şi simpatici. Se fură cactuşi şi covoare, se pierd scrisori şi copii, un spărgător în serie recurge la această soluţie pentru a-şi vedea publicate poeziile pe care le lasă la locul faptei, cineva se autodenunţă, fără însă a mărturisi crima comisă şi rămasă neidentificată, o femeie mimează spionajul pentru a cuceri inima unui bărbat, cineva este ameninţat cu puşcăria dacă nu reconstituie un act de agresiune pentru care ar fi achitat, dat fiind că astfel şi-ar demonstra capacitatea de a stabili un record mondial etc. etc. Pe lîngă toate aceste cazuri absurde, paradoxale sau de un sublim ridicol, există însă şi povestiri cu final neaşteptat, povestiri cu cheie, în care se rezolvă ghicitori şi enigme, povestiri stranii şi chiar fantastice (în povestirea „Taina scrisului“, Čapek formulează primul o idee transformată apoi de Philip K. Dick într-o capodoperă sci-fi). Un regal este acest volum clasic de proză scurtă al lui Karel Čapek, scriitor cu o stilistică a umorului extraordinară, în care zeci de fraze conţin suficient material comic încît se pot substitui întregii povestiri.