Poveştile fotografului

Publicat în Dilema Veche nr. 380 din 26 mai - 1 iunie 2011
Poveştile fotografului jpeg

● Ion Cucu, Cum ar arăta viaţa fără fotografie?, volumul I dintr-un interviu de un cristian, Editura Casa de pariuri literare, 2010.

Vreme de 50 de ani, Ion Cucu a fost, practic, fotograful oficial al literaturii române. Arhiva lui numără aproape 20.000 de imagini, dintre care, conform propriei estimări, nici măcar o treime n-au fost publicate pînă acum. Numeroşi scriitori îi datorează imaginea cu care au rămas în memoria colectivă, alţii îi datorează de-a dreptul relativa posteritate, căci opera lor s-a arătat mai puţin durabilă decît portretele realizate de Ion Cucu. Nu exagerează deloc un cristian atunci cînd afirmă, în cuvîntul înainte al acestui prim volum dintr-o serie de trei, că „pe unii dintre scriitorii români Ion Cucu i-a făcut mai scriitori decît sînt în realitate; le-a dat privilegiul (şi şansa) de a fi ilustraţi într-o istorie literară; fără el, despre mulţi dintre scriitorii astăzi uitaţi n-am fi avut decît o scurtă fişă de dicţionar“. De altfel, rubrica foto pe care Ion Cucu a ţinut-o, începînd din 1973,  timp de două decenii, în revista Luceafărul, aşa se şi chema: „O istorie a literaturii române“. Dacă măcar despre o parte din impresionanta arhivă ştim tot, nu cunoaştem însă mai nimic despre acest om, extrem de pasionat, dedicat şi harnic, care a jucat el singur rolul martorului, al diaristului în imagini al literaturii postbelice, şi cu atît mai puţin poveştile pe care le-a adunat în tot acest timp, istoriile, acele mii de cuvinte din spatele fiecărei fotografii. Găsesc întru totul lăudabilă iniţiativa lui un cristian de a-i oferi fotografului şansa să şi vorbească. Cele trei volume proiectate vor „developa“ în sfîrşit (şi) portretul lui Ion Cucu, dar vor face mai mult decît atît, se vor constitui într-un fel de istorie orală a literaturii postbelice, singura onestă, căci dragostea faţă de scriitori şi plăcerea confesiunii vor fi singurele motivaţii.

Prima parte a cărţii este, de fapt, un interviu în care fotograful se dezvăluie, în primul rînd, ca un om pe cît de modest, pe atît de pasionat de munca sa. „I-am iubit pe scriitori“ – spune el în nenumărate rînduri, scriitorii îl fascinau, iar viaţa şi cariera sa au avut în centru şi pe margini aceste personaje, cele mai multe dispărute azi, venerate de-a dreptul. Nici o clipă Ion Cucu nu se miră de bizareriile scriitorilor, nu le evocă toanele şi defectele, nu se îndoieşte de ei, nu se plînge că ar fi fost personalităţi dificile, iar această memorie indulgentă, plină de înţelegere şi chiar de compasiune („scriitorii sînt nişte oameni foarte chinuiţi; îi chinuie albul hîrtiei; sînt sigur de asta“) se datorează nu doar dragostei şi admiraţiei purtate lor, dar şi unei ars poetica personale, caracterizate, în primul rînd, printr-un aproape straniu devotament şi, dacă vreţi, respect cît cuprinde pentru subiectul din faţa obiectivului. Fotograful este nostalgic după vremurile în care „literatura însemna ceva“, dar şi după scriitorii care nu mai sînt. Într-unul dintre cele mai emoţionante pasaje din interviu, mărturiseşte: „La un moment dat aveam obiceiul de a pune cîte o cruce în fototeca mea, care este imensă. Le făceam o cruciuliţă scriitorilor care dispăreau. Undeva pe plicuri. Şi la un moment dat se umpluseră de cruci. Atunci am avut o criză existenţială. Am schimbat toate plicurile într-o noapte. Am îngropat acel cimitir. Pot spune că am stat în genunchi 50 de ani ca să fotografiez scriitori. Am intrat în această spirală şi n-am mai ieşit din ea“.

Ion Cucu i-a însoţit pe scriitori peste tot: în deplasări, la şedinţe, premieri, întîlniri („soţia mea îmi spune că am dormit cu scriitorii de două ori mai mult decît am dormit acasă“), a fost mereu acolo, pîndea, făcea instantanee, era mai degrabă fotoreporter decît fotograf, în sensul că-i lipseau concepţia şi tuşeul personalităţii artistice. Dacă i-aş analiza critic arta, aş spune că Ion Cucu nu lucra cu scriitorii, el lucra pentru scriitori; se dăruia lor, nu-i făcea pe ei să se dăruiască potenţialului privitor, ochiului etern din spatele obiectivului. I-a pozat pe scriitori, nu scriitorii i-au pozat lui. S-a pus în serviciul scriitorilor, i-a urmărit de la baza soclului, n-a „jucat“ alături de ei, fotograful şi scriitorul n-au schimbat energii ca de la egal la egal. Fără îndoială că „absenţa“ fotografului e o mare calitate, iar portretele realizate de Ion Cucu au firesc, au naturaleţea nepremeditării, surprind „mişcarea“, dar sînt mai mult discrete şi mai puţin căutătoare, mai mult reţin decît revelează. Ideea lui artistică este cea a frumosului de tip clasic (Ana Blandiana „era frumoasă, deci fotogenică“) şi e prea puţină concepţie modernă în arta fotografiei sale, învăţate pe teren, nu studiate. Spune fotograful: „Dacă am luptat pentru ceva, este ca scriitorul să nu arate hidos, să n-arate strîmb, să nu te respingă fotografia lui. Asta a fost marea mea bătălie. Niciodată nu i-am cerut unui scriitor să-mi pozeze, să stea într-o parte sau alta, cu mîna în aer sau să privească fără ochelari. Şi asta se solda cu un uriaş efort de a-l suprinde într-o imagine favorabilă lui. Niciodată n-am regizat nici o fotografie. Eu am pîndit clipa. Mi-am făcut din asta un merit. Nu i-am deranjat, nu le-am cerut nimic... Voiam să fie plăcuţi, stenici, gînditori, melancolici. I-am urmărit, mă duceam după subiect, la lansări, la multitudinea de cenacluri literare şi-acolo mă apropiam în vîrful picioarelor, în ideea de a-l reprezenta pe măsura valorii personajului. Adesea eram nemulţumit“. Nemulţumit poate tocmai pentru că lui Ion Cucu – repet, om admirator şi admirabil, modest şi la locul lui, cu mult bun-simţ şi plin de respect – i-a lipsit acel tupeu, acel orgoliu artistic de a se căuta şi pe sine în subiecţii lui. De ce portretul unui scriitor, pentru a fi bun, trebuie să fie neapărat favorabil lui – şi ce înseamnă, de fapt, favorabil? –, iar clipa nu trebuie întotdeauna pîndită, ea trebuie şi provocată. Un fotograf nu doar pîndeşte, ci şi atacă. E un vînător, deci mai şi păcăleşte, mai pune şi capcane. Din acest punct de vedere, fotografiile lui Ion Cucu sînt valoroase mai mult din pdv istoric, decît estetic. Portretele sale cu adevărat remarcabile – atît cît mă pricep eu la arta fotografiei – nu sînt atît de multe, tocmai pentru că sînt prea discrete, prea cuminţi, prea respectuoase. Or, arta nu are nevoie să fie respectuoasă. Ion Cucu a avut o slăbiciune pentru scriitori şi de aici, cred eu, vine şi slăbiciunea fotografiei sale în spatele căreia a stat mult prea retras. Dar el mărturiseşte că oricum nu pune mare preţ pe fotografia sa decît în perspectiva ideii de moştenire culturală: „Fotografiile sînt făcute de mine, dar nu-mi aparţin. Aparţin generaţiilor care vor veni“. Punîndu-şi viaţa în slujba scriitorilor şi a istoriei literaturii, sacrificînd cumva arta pe altarul meseriei (prost plătite, apropo), omul este, de fapt, cu atît mai admirabil. Întrebat dacă nu-l doare faptul că fotografiile sale sînt folosite deseori fără a fi întrebat, fără a-i fi plătite drepturile de autor, uneori chiar şi fără a i se indica numele, Ion Cucu răspunde: „Mă şi doare, sigur că mă doare, dar mă şi mîngîie“.

un cristian ştie să-l descoase şi despre copilăria din cartierul Rahova cînd juca fotbal şi era poreclit Potecuţă, despre figura tatălui deportat la Canal pentru vina de a nu fi declarat comuniştilor zece hectare de pămînt primite de bunicul său, erou în Primul Război Mondial, de la regele Ferdinand, despre începuturile într-ale meserie, cînd era fotograf în presa politică... Dar adevărata calitate de povestitor a lui Ion Cucu se vede în partea a doua a cărţii, cînd evocă 27 de scriitori, episodul dedicat lui Paul Georgescu fiind o extraordinară schiţă. Cum ar arăta viaţa fără fotografie? Aşa cum ar arăta fără poveşti. Adică în nici un fel. Titlul acestei cărţi-interviu-confesiune este, de fapt, o punere în abis, pentru că nu există fotografie pentru care Ion Cucu să nu aibă şi o poveste. Cu fotografiile mai e cum mai e, dar cui nu-i plac poveştile?
 

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Coșmarul prin care a trecut un culturist: a pierdut zeci de kilograme în 35 de zile. „Corpul meu a început să se mănânce singur”
Culturistul canadian Jared Maynard a slăbit enorm în cinci săptămâni și și-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei boli rare și terifiante de care a reușit, într-un final, să scăpe, deși medicii îi dădeau șansele minime de supraviețuire, potrivit The US Sun.
image
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
Fie că este vorba de Coca-Cola sau de suc de portocale, dacă ați cumpărat recent o băutură îmbuteliată, probabil ați observat o schimbare subtilă, dar exasperantă, scrie Daily Mail Online, care relatează ce cred internauții, producătorii și experții în reciclare despre această măsură.
image
Cafeaua Marghilomana, relansată la conacul marelui politician Alexandru Marghiloman. Cum se prepara celebra licoare interbelică VIDEO
Cafeaua Marghilomana, băutura aristocraților de odinioară, a fost relansată. Va putea fi savurată odată cu introducerea în circuitul turistic a clădirilor recent reabilitate de pe domeniul din Buzău care i-a aparținut marelui politician Alexandru Marghiloman.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.