Posteritate

Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
Frontierele povestirii jpeg

● Sorin Stoica, Dincolo de frontiere. Opere, Casa de Pariuri Literare, 2013.

Zilele astea, Sorin Stoica ar fi împlinit 35 de ani.

În volumul Povestiri cu înjurături, carte cu care debuta în anul 2000, există o povestire, spusă la persoana I, retrospectiv, în care un băieţel priveşte, fascinat şi totodată tulburat, cum soarele apune în fiecare seară după dealuri. Felul în care se stinge lumina îl face pe băieţel să vadă apusul ca pe o agonie şi să creadă că după dealuri se află un vast cimitir: „Cum să-i spun lui taică-meu tot ce văzusem sau intuisem că se petrece în zare, sub acel deal? De unde să născocesc vorbe care să rimeze cu trăirile alea nemaipomenite? De fapt, pe vremea aia cred că nici nu îmi era prea clar ce gîndesc şi nu înţelegeam de ce soarele mă atrage, mă cheamă. Am desluşit abia mai tîrziu această atracţie halucinantă. Moartea soarelui şi moartea în general mă speriau, şi tot ce sperie te şi atrage. Nu înţelegeam moartea. Cînd vedeam pe drum dricul care trecea zdroncănind şi cărînd cîte un mort care parcă dormea liniştit cu faţa în sus, visînd probabil că zboară printre stele, la început nu ştiam ce e cu el şi nu pricepeam de ce oamenii ăia plimbă un tataia adormit pe stradă. De ce aruncă cu bani aici, la noi în răspîntie, şi de ce se îmbulzeau copiii cei mulţi ai lui Nistor şi ai lui Fălcuţă, de ce se înghionteau şi se împingeau să apuce cît mai multe monezi din acelea. «Ce e cu omul ăla?» l-am întrebat odată pe tata. «A murit!», de parcă ar fi zis «Cum, nici asta nu ştii? Şi asta să-ţi explic?» Tăia un lemn. A scuipat în rumeguşul movilit lîngă picior şi a continuat să hîrjîie. «Cum adică?» Asta îl pusese în dificultate. S-a oprit cu ferăstrăul la jumătate, opintindu-se: «Adică a murit! Ce, nu ţi-e clar?» şi a dat din mîini a lehamite. Îl înţelegeam, totuşi. Părea ceva de neexplicat că oamenii mai şi mor. Printre altele, poate nu de aceeaşi importanţă. «De fapt, nimeni nu ştie ce înseamnă să mori!», a mai adăugat misterios, a scuipat iar în palme şi a continuat să plimbe lama ferăstrăului în măduva trunchiului acela îndărătnic, plin de noduri. Uitase parcă pe loc tot ce vorbisem. Nu ştie nimeni ce înseamnă să mori! Asta îmi producea un dispreţ profund pentru oameni. Să trăieşti atît şi după un car de ani nici măcar atîta lucru să nu ştii?...“

Discuţia cu tatăl continuă la fel de laconic şi de nesatisfăcător, însă curiozitatea copilului începe să fie concurată de teamă, de o teamă tot mai mare: „Nu voiam să mor. Mai ales după ce îmi citise mama o poveste despre viaţa fără de moarte, mă visam plecînd spre acel tărîm inexistent, să trăiesc acolo veşnic. Cînd îmi aduceam aminte că sînt un biet muritor, făceam crize de furie, mă tăvăleam pe jos, pînă cînd mama, disperată, mi-a povestit că, de fapt, nu toţi oamenii pleacă, se duc pe lumea cealaltă, îi era frică să pronunţe cuvîntul moarte în prezenţa mea. Sînt şi unii mai... şmecheri, în criză de timp şi de imaginaţie nu găsise ceva mai potrivit ...care trăiesc veşnic. Şi eu, probabil, spunea cu o figură foarte sinceră, eram unul dintre aceia. N-a putut pînă atunci să-mi dezvăluie adevărul, despre destinul meu privilegiat, altfel n-aş mai fi avut parte de el. Un timp am crezut-o, dar moartea devenise o idee fixă, era prezentă pretutindeni. În poveştile ce le ascultam la pick-up-ul vechi, cu acul căptuşit de praf, ce zgîria placa şi scîrţîia, schimonosea vocea recitatorului, nu era poveste să nu moară cineva. Curgeau valuri de sînge, crime oribile aveau loc, iar moartea devenise o prezenţă aproape firească. Şi dacă mă gîndesc că şi jocurile copilăriei sînt toate nişte jocuri ale morţii... Poate au rolul să te obişnuiască de pe atunci cu ideea că n-ai să mai exişti, să-ţi facă ideea chiar simpatică, acceptabilă.“ La un moment dat, copilul îşi convinge tatăl să treacă dealul sub pretextul de a culege nişte ciuperci, iar cînd ajung, şi băiatul descoperă în loc de cimitirul imaginat un alt deal, începe să plîngă. „După soare“ se cheamă această povestire şi este una dintre cele mai frumoase pe care le-a scris Sorin Stoica.

În volumul colectiv Povestiri mici şi mijlocii (2004), scris împreună cu Cosmin Manolache, Călin Torsan şi Ciprian Voicilă, Sorin Stoica mai are o povestire despre moarte, spusă tot la persoana I, dar la timpul prezent, în care naivitatea şi fascinaţia de odinioară ale copilului lasă locul îngrijorării şi dezgustului tînărului de 20 de ani, internat într-un spital, la Oncologie, afectat de tot ce se întîmplă în jur – povestirea se cheamă „Ceva frumos“: „Îmi era foarte greu să scriu, îmi propusesem să ţin un jurnal, unii chiar îmi recomandaseră, păreau că mă invidiază pentru şansa asta de a bîntui spitalul, de a face aici un teren. Să scrii în sala de mese e o senzaţie. Îmi era greu să notez şi îmi e şi acum să scriu pentru că încercasem să mă detaşez, să orbesc, să nu văd, spre exemplu, la reanimare, femeia aceea cu sînul tăiat, cusut ca un sac de cartofi, nici peştera de pizdă a celeilalte. Sau cetăţeanul acela, pentru că altfel nu pot să-i spun, care urla în patul de lîngă mine, îi ameninţa pe doctori, m-aţi omorît nenorociţilor... Să te gîndeşti la ceva frumos. Ăsta e remediul. Aşa mă sfătuiseră şi la anestezie. Cînd au înfipt acul ăla în curul meu, mi-au zis să mă gîndesc la ceva frumos. Mi-era absolut imposibil... Ceva frumos în toată curtea asta unde pute a cadavru, unde o jigodie linge o pisică uscată, un hoit de pisică. Ambalaje putrede şi iarbă vînătă, arsă. În libertate, cînd nu aveam ce face, mergeam să beau o bere cu cine ştie ce tipi şi tipe. La vîrsta noastră ar fi trebuit să facem revoluţii, să răsturnăm lumea cu fundul în sus, dar noi stăteam la o masă şi-i aşteptam pe barbari. Aş merge şi acum să-i aştept pe barbari...“

Spre final, tînărul are revelaţia relaţiei scris – viaţă: „Scrii cu gîndul să schimbi ceva. Întotdeauna se întîmplă asta. Sau măcar scrii cu gîndul că se va schimba. E o diferenţă între cele două. Una majoră chiar. Scrii pentru că te enervează ceva, scrii pentru a şoca, pentru a-i băga pe toţi în mă-sa. Scrii pentru că. Nu scrii pentru a. Şi asta nu e bine. Nu scrii cu scopul de a face ceva. Doar ca să te opui. Să împiedici un anumit proces. Scrii pentru că altceva nu ştii să faci. Şi tot speri ca din aglomerarea de voci, a ta să răzbată la suprafaţă. Scrii ca să te dai mare. Să ai succes la gagici. Sau scrii pentru că nu ai succes. Scrii pentru că trebuie să pui în formă o chestie care deocamdată nu-şi află sensul. Scrii pentru că ai neapărat ceva de spus. Eşti depozitar al unui mesaj. Sau doar îţi închipui că ai fi. Îţi doreşti. Scrii 6000 de semne ca şi cum ai face zilnic 30 de flotări. O ritmicitate exasperantă. Funcţie aproape igienică a scrisului. Scrii sperînd că odată ai să izbuteşti să scrii bine. Să spui ce ai de spus. Scrii ca să nu mai fii singur. Scrii pentru că îţi doreşti să fii singur. Scrii ca să asasinezi lumea. Pentru că eşti complexat, sau pentru că eşti valoros. Ca să-ţi dovedeşti că nu e deloc adevărat că ai fi stors. Scrii, deşi ţi-e frică de ce ai putea scorni.“

Destinul („destinul meu privilegiat“!?) a făcut ca Sorin Stoica (27 iulie 1978 – 6 ianuarie 2006) să fie cel mai tînăr scriitor contemporan căruia i se dedică un volum de Opere. Fără a cuprinde cercetările sale academice din sfera antropologiei culturale şi etnografiei mass-media, literatura cuprinsă aici înseamnă, cu totul: un volum de proze scurte (Povestiri cu înjurături), plus alte cîteva grupaje de proze publicate prin volume colective (Povestiri mici şi mijlocii şi Cartea cu Euri), două romane (Dincolo de frontiere şi O limbă comună), Jurnalul (scris în ultimul an de viaţă), publicistica – numărînd peste 400 de articole (Aberaţii de bun-simţ), plus o disertaţie de masterat, realizată sub îndrumarea profesorilor Şerban Anghelescu şi Vintilă Mihăilescu, intitulată Mitul poetului beţiv, corespondenţa electronică, note şi fragmente din agendele personale. 27 de ani, peste 1000 de pagini de literatură, dintre care aproape jumătate conţin texte inedite. Acum, că Sorin nu-i mai aşteaptă pe barbari, posteritatea poate începe.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.